Cum sa facem fata vestii(diagnosticul si recidivei) din punc de vedere psihologic

Cum să facem faţă veştii (diagnosticului şi recidivei) dpdv psihologic
Este vorba de a învăţa să trăieşti cu acest diagnostic şi asta o puteţi face folosindu-vă de mecanismele de adaptare proprii.
Se vorbeşte de acea gândire pozitivă care este o atitudine ce permite acceptarea diagnosticului în primul rând şi apoi descoperirea de soluţii şi stabilirea de obiective şi ancore în viitor. Atitudinea de tipul "ce e de făcut acum" va schimba prezentul în altceva şi te va face să simţi că preiei controlul asupra bolii.
2.OBŢINEREA DE INFORMAŢII
Informaţiile medicale despre boală în general, despre factorii de risc, despre tratamentele care se folosesc la ora actuală (chimioterapie, intervenţie chirurgicală, radioterapie, hormonoterapie, imunoterapie) vă ajută şi vă oferă un oarecare control asupra bolii.
Fiecare persoană are nevoie să ştie atât cât poate duce, aşa că singuri veţi hotărî cât de mult doriţi să cunoaşteţi despre "cancer". Atenţie însă, pentru că la un moment dat veţi da de statistici şi prognostice ale bolii şi acest lucru poate face unele persoane să fie vulnerabile şi mai ales rezistente la orice argument ce ar putea aduce liniştea psihologică căutată...şi în final descoperirea mecanismelor de adaptare necesare depăşirii situaţiei.
Deci dumneavoastră decideţi câte informaţii vă doriţi!
La aflarea diagnosticului este normal să vă simţiţi şocată. Aveţi dreptate, viata dvs s-a schimbat, nu puteţi să vă închipuiţi cum va fi după tratament. Aceasta ar putea să fie una dintre cele mai dificile perioade ale luptei cu cancerul, o perioadă de şoc, teamă, neîncredere în ceilalţi, simţind acest lucru uneori ca pe o pedeapsă pentru greşeli din trecut.
Alte îngrijorări pot fi cele legate de când veţi putea să vă întoarceţi la serviciu sau când veţi putea face treburile zilnice pe care obişnuiaţi să le faceţi până acum. S-ar putea să vă îngrijoreze şi asigurările de sanatate sau cum va fi afectată situaţia dumneavoastră financiară. Ce compromisuri dacă veţi afla că nu există un tratament eficace?trebuie să faceţi pentru a menţine o anumită calitate a vieţii? Cum vor fi afectaţi membrii familiei de faptul că vor vedea prin ce treceţi în timpul tratamentului ? Ce veţi face
Acestea sunt temeri întâlnite foarte des şi le puteţi îndepărta vorbind despre ele, exprimându-le şi cerând ajutor. Din fericire oricine poate fi cel care să vă asculte şi să fie un sprijin: un prieten, un psihoterapeut, un psiholog, un grup de terapie sau alţi pacienţi care au trecut prin aceleaşi angoase şi temeri. Dacă veţi fi capabil să discutaţi deschis despre această situaţie, dacă veţi accepta că acest lucru a fost posibil, atunci fiţi convins că în interiorul dvs. sunteţi puternic şi că veţi găsi resursele necesare în lupta cu boala.
Mai jos sunt câteva moduri prin care puteţi trece mai uşor de această perioadă grea, dar căutaţi soluţiile propriispecial de dvs. Pentru dvs.
Spuneţi celorlalţi ca aveţi nevoie de suport şi ajutor
Împărtăşiţi ceea ce simţiţi cu alţii (familie, prieteni, cunoştinţe)
Ţineţi un jurnal
Fixaţi-vă obiective realiste
Acordaţi-vă timp pentru a vă obişnui cu veştile
Acceptaţi-vă limitele(fizice şi emoţionale)
Recunoaşteţi că încă aveţi controlul asupra multor aspecte din viaţa dvs.
Evitaţi amânările
Diminuaţi din treburile zilnice care nu vă fac plăcere
Fiţi înţelegător şi compătimitor cu dvs.
Controlaţi-vă teama şi anxietatea folosind tehnici de relaxare
Căutaţi consiliere profesională (psihoterapeuţi)
Găsiţi un grup de susţinere pentru a discuta cu alte persoane ce se confruntă cu acelaşi diagnostic
4.SPERANŢA
Nu există garanţii în viaţă, ci doar speranţe, riscuri şi provocări, iar "ceea ce mobilizează resursele din noi sunt speranţele şi nu certitudinile"(Petre Ţuţea).
Refuzând să intraţi în rolul de victimă veţi simţi că deţineţi măcar în parte controlul asupra multor aspecte ale bolii.

Un astfel de diagnostic e dificil de acceptat, mai ales pt cei mai tineri dintre noi..in special cand te confrunti cu o boala care poate fizic nu te-a deranjat aproape deloc (e cazul meu aproape asimptomatic si a multora). Cum accepti ca ai o astfel de boala cand ea apare mai mult pe hartii si nu si fizic?Raspunsul nu poate fi decat: greu..
Pana acum am incercat si cred ca am reusit sa imi gasesc in fiecare zi cate un motiv de bucurie. Lucrurile trebuie luate din aproape in aproape. Intr-o zi am primit o veste buna la lucru, in alta un telefon de la o persoana draga pe care nu o mai auzisem de mult. Ajuta sa treci de la o zi la alta.
Pana de curand auzeam vorba: Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima dar nu am inteles-o cu adevarat. Acum asta incerc sa fac (se poate, chiar si fara sporturi extreme)chiar daca nu ma numar printre cei incurabili.
Sunt si aspecte pozitive. Conditia asta m-a invatat sa ma bucur si sa apreciez mai mult atatea aspecte ale vietii!
Boala iti da curaj. Te face sa spui tot ce iti trece prin cap uneori si cateodata asta te face sa te simti minunat. Te face sa iti spui parerea la o sedinta cand toti ceilalti tac. Doar te gandesti: ce mi se mai poate intampla?