Teama de persoanele cu “autoritate “

15-02-2022
Sarapop
Nu este medic/terapeut
Sarapop
Buna. Problema mea este asemănătoare cu a multora de pe acest forum. Am 41 ani și se pare ca fobia mea in loc sa se domolească, s-a accentuat. Am probleme atunci când sunt “expusă”, când trebuie sa vorbesc in fata mai multor persoane care reprezintă pentru mine o figura cu autoritate ( șefi, școala etc). De altfel când trebuie sa spun ceva și știu ca va fi o atmosfera tensionata reacțiile fizice ma copleșesc. Am toate simptomele anxietății dar cel mai rau este senzația de amețeala, parca uit sa mai respir, îmi amorțesc mâinile și sunt palida. Senzația de leșin e foarte reala, trebuie sa ma fâstâcesc cumva, sa ma mișc pentru a putea iesi cât de cât din stare. Știu ca toate astea vin din copilărie ( părinte autoritar, agresiv fizic și verbal) si mi-am format o slaba încredere in sine dar nu înțeleg cum se poate ca in sinea mea sa fiu convinsă ca “pot”, sa știu cât sunt de capabilă dar in același timp sa nu îndrăznesc mai mult. Cu toate ca știu ca sunt capabilă am refuzat mereu promovări de teama asta a expunerii. E adevărat ca se trece de orice teama prin exersare dar nu am curajul sa încerc. Am încercat in situațiile de panica ( pentru ca fac atac de panica in astfel de situații dar disimulez) sa îmi controlez respirația. Nu merge. Când m-a “luat valul” sunt gata. Orice sfat e binevenit. Mulțumesc
13 comentarii
0
15-02-2022, ora 19:30
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 1
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Singurul "sfat" ( pt ca noi nu trebuie sa dam sfaturi), e sa faceti psihoterapie. Pt ca nu e tocmai potrivita concluzia cu fobia care ar trebui sa dispara odata cu varsta/timpul. Dimpotriva: se cronicizeaza, ca orice boala netratata.
Stima si imaginea de sine sunt 2 concepte diferite, dar cu mare influenta asupra psihicului si a comportamentului. Ati dedus probabil bine posibila sursa a stimei de sine nerealiste, dar e important ce faceti cu aceasta concluzie. In psihoterapie, puteti gasi raspunsuri la intrrbarile pe care le aveti si puteti gasi impreuna cu psihoterapeutul, un mod adecvat nevoilor dumneavoastra, de a gestiona ganduri, emotii si comportamente. Succes!
0
16-02-2022, ora 17:14
Psiholog Pătraşcu Roxana
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pătraşcu Roxana
Probabil dvs. aţi crezut că este o simplă frica. De exemplu, timiditatea se reduce cu timpul prin exeperientele sociale repetate, prin maturizarea gândirii. Alt exemplu îl reprezintă frica de întuneric frecvent întâlnită la cei mici, dar care la maturitate dispare. În schimb, dacă vorbim despre tulburarea anxioasă socială, aceasta necesită tratament pentru a se reduce.

Exercitiile de respiratie diafragmatică ajută. Orice tehnică de relaxare care este validată ştiinţific ajută. Condiţia fiind să fie aplicată corect şi constant. Recomandarea mea este să vă planificaţi ȋn agendă macar două momente din timpul zilei în care să practicaţi exercițiul de respirație. Practicaţi exercițiul de respiraţie zilnic, minimum trei -patru săptămâni, pentru a-i simții efectele benefice.
După ce aţi obţinut acea reducere a activarii neurofiziolige, exerciţiul va avea efect şi atunci când ȋl aplicaţi ȋn situaţiile fobice, ȋnainte de a vă confrunta cu situaţia anxiogenă sau şi pe parcursul confruntării cu aceasta. Exact, fiind vorba despre o afectiune psihică, tratamentul este mai complex, constă ȋn restructurarea modalitaţior de gândire şi ȋn exerciţii de expunere gradată, planificată.

Din păcate persoanele care suferă de anxietate socială pierd multe oportunități, se autosabotează chiar dacă sunt conştiente de capacităţile sau pregătitrea pe care şi-au format-o. Își camuflează simptomatologia ȋn faţa celorlalţi si suferă ȋn tăcere. Ajung mai greu să beneficieze de tratament, însăși terapia provocandu-le în primă fază o stare de anxietate puternică.
0
17-02-2022, ora 21:17
Sarapop
Nu este medic/terapeut
Sarapop
Am fost de 3-4 ori la psiholog dar a venit pandemia asta și am renunțat dar recunosc ca nu aveam o chimie prea mare cu psihologul din acel moment . Am citit foarte mult și înțeleg mecanismul acestei anxietăți dar nu reușesc sa ma “vindec “ singura pentru ca nu pot sa văd obiectiv situația mea.
1
18-02-2022, ora 10:22
Psiholog Pătraşcu Roxana
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pătraşcu Roxana
Foarte bine pentru ca v-ati documentat. Primul pas spre vindecare este sa intelegeti ceea ce vi se intampla. Convingerile patologice sunt papusarii vietii, iar pacientul “papusa”. Disfunctiile apar:
- in anticipatie, inainte de a va confrunta cu situatia anxiogena;
- in momentul expunerii la situatia sociala;
- dupa iesirea din situatie, cand ruminati si va indoiti de prestatia avuta.

In cadrul terapiei intelegeti ceea ce aveti de facut pentru reducerea simptomelor de la patologic catre normal.
Exista niste etape, bariere de confruntat pentru majoritatea pacientilor care ajung sa solicite terapie/ tratament. Anxietatea sociala face si mai dificila alegerea terapeutului potrivit ca temperament, personalitate etc. Si noi ca psihologi avem emotii atunci cand lucram cu persoane care sufera de anxietate sociala, chiar si dupa ce cream relatia.
0
24-02-2022, ora 08:38
Sarapop
Nu este medic/terapeut
Sarapop
Am încercat metoda respirației pentru calmare. Nu știu de ce dar ma agita parca mai tare și la un moment dat trebuie sa oftez pentru ca îmi da parca mai tare senzația ca nu am aer. Nu știu ce greșesc dar parca nu funcționează la mine și sunt convinsă ca eu greșesc ceva.
1
24-02-2022, ora 16:27
Psiholog Pătraşcu Roxana
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pătraşcu Roxana
Pentru organism benefic este sa existe un echilibru intre oxigen si dioxidul de carbon. La inceput veti inspira mai mult aer si veti expira mai mult dioxid decat este necesar pentru organism si automat veti experimenta: vedere incetosata, usoara ameteala, senzatia de respiratie ingreunata, nevoia de a casca/ofta. Dupa aproximativ 10-14 zile de practica constanta, ritmul respirator se va regla si veti putea aplica metoda in situatiile anxiogene.
Dupa ce invatati sa aplicati respiratia abdominala, cautati sa aplicati concomitent si o alta metoda de relaxare, de ex.: relaxarea musculara progresiva sau practicarea unei activitati fizice etc.
0
07-03-2022, ora 11:50
Sarapop
Nu este medic/terapeut
Sarapop
Astăzi am început un nou job. Bineanteles ca atacul de panica a apărut. Am luat 0.25 mg alprazolam și intr o ora a fost totul ok. Sunt dezamagita de mine ca nu am putut sa controlez panica și gândurile. Desi de o săptămâna fac meditație și încerc sa ma relaxez. Sunt suparata ca acum aveam ocazia sa îmi demonstrez ca “ pot”. Dar stările erau de amețeala, ușoară depersonalizare, mâini reci. Îmi fac curaj și merg la psiholog pentru ca singura nu pot
0
19-04-2022, ora 11:44
Sarapop
Nu este medic/terapeut
Sarapop
Am început psihoterapia. Merg la o persoana foarte competentă ( din evaluările pacienților ). Am făcut pana acum 4 ședințe. Nu pot sa spun ca observ o schimbare majora, e prea devreme cred, doar am încrederea ca va fi bine. Înțeleg teoria și logica din ce îmi explica doamna psiholog in legătura cu fobia mea in anumite situații( anxietatea fata de sef). Ințeleg teoretic ….dar simt altfel. Degeaba înțeleg ca nu este un pericol real și gândurile mele sunt distorsionată, când sunt chemată ….ma ia panica. Oare nu ma potrivesc cu psihologul sau e prea devreme sa văd ceva in privința asta ?
1
19-04-2022, ora 12:33
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 1
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
probabil e mult prea devreme. Fiti perseverenta, imbunatatiti-va rabdarea, iar daca aveti o relatie terapeutica buna, lucrurile se vor imbunatati treptat. Este important sa urmati si tratament psihiatric in paralel, daca este nevoie.
0
17-06-2022, ora 10:50
Sarapop
Nu este medic/terapeut
Sarapop
Merg la terapie de 3 luni, o data la 2 săptămâni. Cred ca este un timp suficient sa văd dacă funcționează pt mine. Nu am auzit nimic nou in terapie și nici nu am făcut ceva activitate specifica. Terapia mea decurge astfel : când începe ședința psih. ma inteaba cum au decurs cele doua săptămâni. Dacă ai fost momente de anxietate excesivă și dacă ii spun ca da îmi spune ca trebuie modificat gândul care declanșează acea emoție. Atât. Așa trebuie sa decurgă terapia ? De multe ori discuțiile sunt in afara problemei pentru care am ajuns in terapie. Nu știu dacă psih meu este potrivit. Aveam alte așteptări având in vedere experiența d-nei. Dar nu știu dacă o ședința de psihoterapie înseamnă doar povestire și atat
0
19-06-2022, ora 14:04
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 1
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Daca simti nepotrivire, cauta alt psihoterapeut. Acest proces de psihoterapie, presupune incercare-eroare, pana gasesti ce ti se potriveste tie. E posibil ca orientarea psihoterapeutica a dnei psiholog sa nu fie ce ai tu nevoie, desi pare sa fie orientarea cognitiv-comportamentala, insa probabil ca e o neintelegere la mijloc, sau nu e chimie intre voi (acel „a rezona” cu omul din fata ta). Pentru inceput: discuta cu psihologul exact ce simti in terapie, spune-i ca nu simti progrese si din ce motiv, deoarece asa se face in psihoterapie. Nu trebuie sa fie o abordare de tipul profesor-elev, ci una de cooperare-colaborare, de la egal la egal. Cu stabilirea unei liste de probleme, cu obiective clare, chiar si evaluare clinica daca e nevoie, insa depinde de formarea psihologului respectiv. Nu pun la indoiala strategia psihoterapeutului respectiv, ci ma gandesc ca urmareste cel putin un obiectiv si protocolul specific formarii sale profesionale, dar se observa din ce declari, niste minusuri in comunicarea dintre voi. Reflecta-i ce te nemultumeste, va ajuta relatiei terapeutice. De multe ori apar blocaje in comunicare/relationare, de una, sau chiar ambele parti. Ele trebuie evidentiate si reparate, altfel tot procesul e degeaba.
0
16-08-2022, ora 10:02
Sarapop
Nu este medic/terapeut
Sarapop
La ultima vizita la psiholog am discutat despre varianta medicamentoasă in tratament. Am o reticenta asupra medicație pentru ca am citit prea multe comentarii ale persoanelor care au luat și ori nu au avut progres ori s-au simțit mai rau.
Am avut un atac de panica la serviciu fara sa fii fost in prezenta șefului ( care este factorul declanșator pt mine al anxietății). Cred ca anxietatea mea a evoluat in loc sa se fii diminuat.
Nu știu ce nu fac bine. As vrea sa știu dacă acest atac de panica se poate opri in vreun fel. Teama mea cea mai mare este ca in timpul atacului de panica ceilalți “ma vor observa “ și aici e problema mea: imaginea mea. Am de la Dna psiholog modelul ABC. Dar la punctul care e cel mai mare rau care mi se poate întâmpla, răspunsul meu este : ca voi fii observată și ma voi rușina. Aici e punct. Nu pot sa mai dezbat mai departe gândurile iraționale. Aici ma blochez. Frica de a fi judecată și criticata ma blochează complet. Nu pot trece peste. Pe zi ce trece sunt din ce in ce mai anxioasa.
0
04-10-2023, ora 18:12
Placebo10
Nu este medic/terapeut
Placebo10
Din moment ce nici nu v-a explicat cum se trateaza orice fobie, anume prin terapie prin expunere, nu cred ca persoana respectiva se pricepe prea bine la fobii. Exista si psihologi care se pricep. V-a explicat cum functioneaza fobia, ceea ce e bine, dar nu v-a explicat cum se trateaza.

Pe scurt: trebuie sa va expuneti treptat la aceasta frica, putin cate putin. E contra-intuitiv dar alt tratament nu exista. Pana nu va luati inima in dinti si incepeti sa faceti cu adevarat terapie prin expunere, nu veti observa nici un rezultat. Din ce povestiti, pana acum ati vorbit la psiholog despre cum functioneaza fobia dar nu despre cum se trateaza o fobie iar mai nou vrea sa va bage si droguri pe gat, ca sa se disculpe pentru lipsa de progres. Nu exista droguri pentru asa ceva.

Poti incepe chiar aici pe forum aceasta terapie prin expunere avand in vedere natura problemei :)) Frica de a fi judecata si criticata - spune mai multe despre tine si un necunoscut de pe forum iti va gasi un nod in papura apoi te va judeca si critica. Eu unul sunt expert :)) Usor usor vei observa ca nu e un capat de tara. La final, vei ajunge sa fi criticata chiar de nenorocitul ala de sef si sa te doara la basca :))

Suna a fi si ceva legat de narcisism. Ganditul constant despre tine, fie ca gandesti de bine sau de rau, creste narcisismul si vulnerabilitatea in fata criticilor.

Cum a aparut aceasta fobie? E legata de narcisism sau nu (nu e obligatoriu deloc)? Sunteti intr-o situatie de sclavie moderna in fata acestui sef? Gen, aveti credite, copii si e genul de meserie unde daca esti dat afara nu prea mai prinzi alt loc? Are o personalitate impunatoare acest sef?
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Anxietatea și stresul cronic pot crește riscul dezvoltării tulburărilor psihiatrice
  • Dependența față de tehnologiile mobile a fost asociată cu depresia și anxietatea
  • Anxietatea poate influența negativ luarea deciziilor
  • Aplicația pentru smartphone care ar putea reduce anxietatea și depresia
  • Riscul de anxietate la mame, asociat cu utilizarea intensă a dispozitivelor electronice
  • Tinerii și femeile sunt mai predispuși la anxietate
  •