Nu stiu ce sa cred!
Buna seara, am 21 de ani, si am facut un avort acum aprox 10 zile. Nici nu stiu cum sa continui. Sarcina avea 13 sapt eu neputand sa fac avortul mai devreme fiindca lucrez pe un vas de croaziera si abia acum doua sapt am ajuns in tara.
Sunt de ceva vreme cu iubitul meu, si impreuna am luat decizia de a renunta inca neputand sa intretinem un copil. Am fost de-acord cu el, fiindca sunt constienta ca ne-ar fi fost greu dar (!), il consider vinovat ca nu a facut niste eforturi prin care sa incerce sa pastram copilul.. Am ales calea cea mai usoara.
Ma simt terminata, ma gandesc non stop la copil. Mi-am pierdut concentrarea, nu am chef de nimic si ma simt extrem de singura si trista desi nu sunt in niciun moment fara el sau pers dragi.
Problema este ca aceste stari nu le am de acum, eu cred ca am avut vreo depresie netratata in trecut... Din delasare nu m-am dus la psiholog si nici nu am deschis vreodata sub pe aceasta tema.
Iubitul meu imi zice ca o sa treaca, ca e normal sa fiu asa... Dar eu de doi ani cam asa... Nu mai sunt la fel.
Ma gandesc uneori si la sinucidere dar problema principala este ca nu mai gasesc bucurii in abs nimic.
Tot ce imi doresc acum este un copil, dar pe de alta parte nu pt ca stiu ca nu este primul... Si pt ca nu pot repara in niciun fel greseala. Va rog sa nu imi ziceti de calea bisericeasca pentru ca nici asa nu cred ca imi gasesc linistea...
Am scris aici pentru ca simt nevoia sa vorbesc cu cineva.
Relatia e foarte ok il iubesc enorm si simt ca si el ma iubeste dar ne certam f des din cauza ca eu ma enervez din orice dar nici el nu lasa putin si din partea lui sau sa fie un picut intelegator..
Poate gresesc dar simt ca este egoist... Sau poate vreau eu prea multa atentie defapt :).
Nu stiu ce sa va mai zic dar sunt multe... Sunt multe adunate si am nevoie sa vorbesc sa ma descarc undeva.
Multumesc
Sunt de ceva vreme cu iubitul meu, si impreuna am luat decizia de a renunta inca neputand sa intretinem un copil. Am fost de-acord cu el, fiindca sunt constienta ca ne-ar fi fost greu dar (!), il consider vinovat ca nu a facut niste eforturi prin care sa incerce sa pastram copilul.. Am ales calea cea mai usoara.
Ma simt terminata, ma gandesc non stop la copil. Mi-am pierdut concentrarea, nu am chef de nimic si ma simt extrem de singura si trista desi nu sunt in niciun moment fara el sau pers dragi.
Problema este ca aceste stari nu le am de acum, eu cred ca am avut vreo depresie netratata in trecut... Din delasare nu m-am dus la psiholog si nici nu am deschis vreodata sub pe aceasta tema.
Iubitul meu imi zice ca o sa treaca, ca e normal sa fiu asa... Dar eu de doi ani cam asa... Nu mai sunt la fel.
Ma gandesc uneori si la sinucidere dar problema principala este ca nu mai gasesc bucurii in abs nimic.
Tot ce imi doresc acum este un copil, dar pe de alta parte nu pt ca stiu ca nu este primul... Si pt ca nu pot repara in niciun fel greseala. Va rog sa nu imi ziceti de calea bisericeasca pentru ca nici asa nu cred ca imi gasesc linistea...
Am scris aici pentru ca simt nevoia sa vorbesc cu cineva.
Relatia e foarte ok il iubesc enorm si simt ca si el ma iubeste dar ne certam f des din cauza ca eu ma enervez din orice dar nici el nu lasa putin si din partea lui sau sa fie un picut intelegator..
Poate gresesc dar simt ca este egoist... Sau poate vreau eu prea multa atentie defapt :).
Nu stiu ce sa va mai zic dar sunt multe... Sunt multe adunate si am nevoie sa vorbesc sa ma descarc undeva.
Multumesc
1 comentarii
Buna Rhea, indicat ar fi sa mergi la un medic sau psihoterapeut!
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 0Caut psihiatru, Prahova, Bucuresti, care stie ce este tulburarea disforica premenstruala.
- 0Prioritate pentru sanatate
- 6Halucinatii auditive si deziluzii
- 5Metode de diagnostic boli psihice
- 14Cum sa las fumatul?
- 11Doborâtă de boala psihică
- 0Depresie
- 3Depresie
- 4Cum as putea sa o ajut ?
- 0Pentru cei cu pensie gradul 3
