Nu pot deschide gura

26-03-2017
Danielvdv
Nu este medic/terapeut
Danielvdv
De vreo 3 saptamani a inceput sa imi creasca maseaua de minte dar recent (3-4 zile) a m inceput sa am dureri foarte mari si gingia impreuna cu ganglionul sunt foarte inflamate. Am dureri mari cand incerc sa deschid gura chiar si cand inghit (pana si saliva). Mentionez ca iau antibiotic recomandat de stomatolog de 2 zile (mai am 3 zile) dar nu e nici o imbunatatire. Vreau sa stiu daca este normal sa ai simptomele astea atunci cand incepe sa creasca maseaua de minte. In caz contrar as fi bucuros sa aflu alte indicatii. Va multumesc
3 comentarii
0
26-03-2017, ora 11:55
Dr. A I
Dr. A I
Buna ziua, este posibil sa aveti o pericoronarita, o afectiune destul de frecventa la adulti tineri la care molarii erup partial sau anormal. Daca molarul de minte nu este complet descoperit, atunci gingia din jurul lui se poate infecta, umfla si pot aparea dureri puternice. Poate intr-adevar aparea si o adenopatie locoregionala (inflamatie a ganglionilor)

Inceperea unei antibioterapii ar trebui insotita de vizite la stomatolog pentru realizarea unui detartraj (trebuie bine curatata zona din jurul molarului, deoarece infectia persista daca bacteriile nu sunt indepartate), a unor spalaturi cu apa calduta, ser fiziologic si antibiotic

Odata ce durerea si inflamatia cedeaza (si daca molarul nu este erupt intr-o pozitie anormala), se poate recurge la decapusonarea gingiei din zona, lucru care va permite molarului sa erupa pe arcada mult mai usor. In cazul in care molarul nu erupe normal, se recurge la extractia lui.

O zi buna!
1
26-03-2017, ora 13:31
Dr. Dragomir (Parnia) Alina
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Dragomir (Parnia) Alina
Buna ziua, dupa cum au zis colegele mele eruptia maselei de minte poate fi zgomotoasa. Trebuie facuta o radiografie OPG pentru a ne/va asigura ca problema este cauzata de maseaua de minte. Pe langa tratamentul cu antibiotic ( nu stiu ce luati, ce doza, cate kg aveti ) trebuie luat si antiinflamator. Comprese reci pe braz sunt binevenite. Multa sanatate!
0
02-04-2017, ora 20:19
Dr Prescornitoiu
Identitate neconfirmată
Dr Prescornitoiu
Buna seara,

Eruptia molarilor de minte poate fi uneori dureroasa, alteori nu. Asa cum au spus si colegele mele, faceti o radiografie panoramica (OPG) sau strict o radiografie in zona unde acuzati durere si mergeti la doctorul stomatolog. In functie de pozitia molarului de minte pe radiografie, se v-a stabili daca acest dinte are loc sa erupa in linie pe arcada sau trebuie extras.

O seara buna.
Adaugă un comentariu / răspuns