Confuzie si neliniste

Buna ziua ! Va multumesc anticipat pentru ca ati ales sa cititi si, poate sa si raspundeti la intrebarea mea.
Am 20 de ani si am o relatie de 3 ani cu un baiat in varsta de 25 de ani. Ne-am cunoscut cand eu aveam 17 ani, ne-am intalnit, ne-am indragostit unul de altul si am inceput o relatie minunata. Au urmat zile foarte frumoase, bazate pe sinceritate si dragoste reciproca. Primul an a fost doar cu iesit, plimbat, la film, mancat, exact ca doi indragostiti. Dupa 6 luni de relatie am avut primul contact sexual. (Eu eram virgina) Dragostea era si mai mare, pe zi ce trecea. Am hotarat sa ne mutam impreuna. El este muzicant si lipseste noptile (uneori) de acasa, dar eu eram pregatita pentru asta pentru ca si barbatii din familia mea au aceeasi meserie. Dintotdeauna am avut stari anxioase si uneori ma simteam deprimata fara motiv, sunt fricoasa si mai ales ipohondrica. Cei 2 ani de cand stam impreuna au trecut minunat, am construit o relatie puternica si am hotarat sa punem nunta pe 1 iulie 2018.Am inceput sa facem planuri, am ales flori, rochiile, pantofi, mancare, locatie, absolut tot. Starile mele anxioase s-au accentuat in ultimele 3 saptamani, sunt foarte speriata, am obsesii efectiv, mi-era teama sa nu ma sinucid sau sa bag un cutit in cineva, desi nu asta era dorinta mea. Am luat toate posibilitatile in calcul- ca am farmece, ca sunt posedata, ca m-am indepartat de Dumnezeu, ca am o boala psihica, schizofrenie, etc. Am mers 2 luni la psiholog pentru anxietatea provocata de frica de moarte/boala. Dar am renuntat saptamana aceasta pentru ca simteam ca nu-mi face decat sa ma afunde in ganduri si sa simt numai confuzie. Am ajuns la concluzia ca nu-l mai iubesc. Efectiv ! Nu-mi pot aduce aminte momentele frumoase si am senzatia ca asa a fost mereu, ca si acum, ca m-am mintit singura si ca mi-am batut joc de el 3 ani de zile. Nu ma mai vad intr-un viitor cu el, tot ce inainte imi facea placere - planuri pentru o casa noua, ne doream un copil, visam cu ochii deschisi pur si simplu. Nu mai simt nimic pentru el, nu-mi mai face placere sa ies din casa, sa ma duc la munca, sa gatesc, sa fac curat (eu iubeam curatenia si bucatareala), plang incontinuu, il vad ca pe un strain, ca pe un prieten, mi-e teama sa nu fi stat cu el doar pentru confort si pentru ca ma proteja. In mintea mea sunt prea multe ganduri si nu stiu ce sa mai fac. Sunt pe cale sa anulez nunta. Va rog sa-mi dati un sfat.

Am uitat sa mentionez faptul ca eu sunt profesor de muzica intr-un liceu, cu norma intreaga, sunt si cantareata de muzica usoara si am un apartament al meu, in care stam impreuna. Nu am stat niciodata impreuna pentru o siguranta financiara pentru ca ma descurc bine cu banii si singura.
Cat despre familie, am crescut cu bunicii pentru ca parintii mei s-au despartit, iar mama a plecat in strainatate sa munceasca pentru a-mi oferi un viitor mai bun. Muzicant a fost si tata, si bunicul, dar nu mi-am dorit sa traiesc ca ei. El este diferit, este altfel de om, este inteligent, un baiat foarte educat.

Anxietatea si depresia sunt niste boli psihice pe termen lung, poate chiar pe viata la unii.
Din cauza stresului cu pregatirile cu nunta si a faptului ca nu luati tratament, ele s-au accentuat ducand chiar la pierderea emotiilor.
Tocmai v-ati gasit un om care vrea sa se casatoreasca cu dv. si cred sau sper ca i-ati si spus de ce suferiti. Vrea si este alaturi de dv si va ocroteste.
Vreti sa dati cu piciorul norocului?
Mergeti la psihiatru, luati tratamentul pentru afectiunile cu care v-ati pricopsit si la alt psiholog daca simtiti ca primul nu va face bine.
Problemele sunt la dv., nu la logodnicul dv. Incercati sa le rezolvati si sa nu luati decizii care va vor dauna apoi. Ar fi pacat.

Buna! Tu nu esti bolnavă. Asa cum ai spus l, ai doar ipohondrie. Oamenii mai suferă de unele fobii, dar asta nu ii face sa devina niste nevrotici incurabili. Psihoză nu te reprezinta. Esti doar obosită, confuzia fiind un semn ca ai nevoie de o pauză. Ce te obosește ? Gândurile tale legate de paranormal si suspiciozitatea.
Farmecele nu exista. Credința că ai putea suferi este doar in mintea ta. Tu încă ai o familie, o relație, ai o locuinta si esti sănătoasă fizic cat si psihic. Nu esti genul de om care sa nu si împartă viata cu nimeni si nu te afli in scaun cu rotile. Nu ai nicio boala.
A simti nevoia sa te sinucizi se datorează depresiei, care ce sa vezi, este trecătoare, cel puțin tu ai toate sansele sa treci peste. Lipsa somnului te aduce la disperare. Prietenul tău lipseste noptile si tu stai drept paznic. El munceste iar tu ai face bine sa ai mai multa grija de tine, pentru a va ușura viata, nu contrariul. De omorât nu ai de ce si nu poti sa omori pe nimeni fără vointa ta, asa ca stai linistită. Accidentele nu se produc asa usor. Ocupa te mai mult de tine însuți si totul va fi bine.

Buna alecos!Cum esti?Cum te mai simti?Ai gasit vre un raspuns la framantarile tale?Te intreb pentru ca povestea ta seamana ft bine cu a mea.Eu am 25 de ani si sunt de aproximativ 2 ani cu cineva, mutati impreuna in strainatate, mentionez ca si la mine este prima relatie stabila si in adevaratul sens al cuvantului, am mai avut relatii inainte de el chiar, inclusiv sexuale dar au fost de scurta durata.La fel ca si in cazul tau mi s au declansat tot felul de stari de la anxietate, depresie, teama, ipohondrie, disperare, confuzie si tot tacamul.Cand aceste stari m au luat prin surprindere eram multumita de relatia mns si am decis sa raman acasa in Romania pt 4 luni sa mi revin, sa caut raspuns la framantarile mele, am facut si psihoterapie dar torca si in cazul tau nu m a ajutat cine stie ce.De la frica de boala la teama de a nu fi nebuna, sau a nu avea cine stie ce boli psihice, la fel ca si in cazul tau aveam doar ganduri negative si ma simteam extrem de vinovata pt asta, de la frica sa nu bag cutitul in cineva la tot felul de scenarii odioase, ganduri si comportamente obsesive.Acum m am reintors la prietenul meu dar la fel ca si in cazul tau am ajuns la concluzia ca nu l mai iubesc sau mai rau ca n

nu l am iubit niciodata, ci am incercat sa mi fac o relatie pt ca imi doream ft mult si nu m ai aparea, dar nu a fost din prima acel ceva sa ma atraga la el, mi a placut ca era om bun si aveam aceleasi gusturi, aceleasi obiceiuri, ne asemanam ft mult.In schimb el din prima a fost indragostit de mine si pe parcursul relatiei s a comportat minunat.Activitatile care imi faceau placere in trecut u el si chiar singura nu imi mai plac.Adoram sa stam sa ne uitam la un film, sa mancam impreuna, sa bem un vin, sa iesim in oras, acum parca simt o tensiune in prezenta si brusc sunt plictisita de aceste activitati si fara chef de veata.Eu care iubeam sa gatesc acum nici pt mine nu am chef sa gatesc, nu am chef sa fac curat, sa muncesc, nimic.Ma simt vinovata cadorm langa el si eu ma gandesc daca il iubesc sau nu cu adevarat, ca daca e obisnuinta sau altcea etc.Faza e ca inaite sa mi apara a ceste stari il vedeam ca pe barbatul meu si in sfarsit eram linistita si fericita langa el, ma vedeam in viitor cu el si chiar eu ii sugeram sa ne facem plauri, acum pur si simplu ma uit la pozele cu noi si mi vine sa plang, mi se pare frumos, imi e drag, tin la el dar parca ceva lipseste, ceva ma nemultumescte, simt ca vreau sa fiu singura, ca nu mi mai trebuie nimic, incerc sa mi amintesc unde sunt toate momentele frumoase si toate sentimentele mele:(Dar parca nu reusesc si nu stiu ce sa fac.As pleca acasa insa nu s sigura ca asta este decizia corecta.:(