Parintii mei ma judeca mereu...
Bună ziua! Sau... Mi-aș dori și eu sa fie o buna zi.. Dar, din păcate, nu este...
Am o problema în legatura cu parintii mei. Vreau sa spun ca am imediat 15 ani și locuiesc cu mama, tata si bunica. Si vreau sa spun ca sunt la cel mai bun liceu din oras si al cincilea din tara... De mult timp incoace parintii mei ma tot cearta si nu sunt niciodată de acord cu mine si mereu ma judeca in privințe de rau. Mereu cand se întâmplă ceva ei dau vina pe mine, chiar dacă nu e..si chiar daca sunt lucruri banale.. Spre exemplu daca acum ii cade mamei o farfurie din mana e vina mea, daca ii se face rău bunicii (avand probleme cu diabetul si cu inimma) din nou e vina mea, daca se cauzează o cearta iar e vina mea.. Absolut mereu sunt de vina... Si nu e asa.. Dar nu am ce sa le spun.. Incerc sa le vorbesc frumos, le spun ca daca urla in special la mine nu rezolva nimic.. Cu cat urli se provoacă o cearta din ce in ce mai mare si asa eu, fiind copil o sa preiau acest comportament de la ei..dar ei continua sa urle în continuare.. Iar atunci mai ridic tonul si eu ca altfel nu se poate..
De aproape o săptămână vorbesc cu un baiat, parinti mei presupun ca sunt cu el împreună si ieri am întrat la ora 19:30 in casa si au început sa urle la mine ca stau toata ziua afara și ca am si de învățat. Le-am tot spus ca sunt destul de mare sa înțeleg ce am de făcut. Judec cand am de făcut teme, judec cand trebuie sa învăț, judec cand trebuie sa intru in casa.. Pentru ca totusi, nu mai am 3 ani.. Dar ei tot continua sa urle la mine. Incep sa plâng rau de tot.. Si pe ei nici nu ii interesează.. Ieri am plans o ora in continuu cred si nici nu au venit sa ma calmeze.. Pentru ca totusi.. Sunt copilul lor... Azi de dimineață am fost la mama sa o pup si mi-a spus "hai du-te de aici cu pupatul, lasă-ma", si am plecat. M-am dus la mine in camera si imediat începeam sa plang... Si m am apucat de teme... Si nici acum nu vorbește cu mine... Tata e la munca, dar sunt convinsa ca nici el nu vorbeste cu mine.. Iar mama si bunica nici nu se uita la mine.. Peste o ora vreau sa ies afara cu prietenul, dar mi-e frica sa le spun ca ies afara, ca o sa înceapă sa urle si sa imi spuna ca nu ies nicăieri.. Iar el va fii deja la mine la scara sa ma aștepte... Va rog mult, ajutați-mă..! Va mulțumesc..! O zi buna sa aveți!
Am o problema în legatura cu parintii mei. Vreau sa spun ca am imediat 15 ani și locuiesc cu mama, tata si bunica. Si vreau sa spun ca sunt la cel mai bun liceu din oras si al cincilea din tara... De mult timp incoace parintii mei ma tot cearta si nu sunt niciodată de acord cu mine si mereu ma judeca in privințe de rau. Mereu cand se întâmplă ceva ei dau vina pe mine, chiar dacă nu e..si chiar daca sunt lucruri banale.. Spre exemplu daca acum ii cade mamei o farfurie din mana e vina mea, daca ii se face rău bunicii (avand probleme cu diabetul si cu inimma) din nou e vina mea, daca se cauzează o cearta iar e vina mea.. Absolut mereu sunt de vina... Si nu e asa.. Dar nu am ce sa le spun.. Incerc sa le vorbesc frumos, le spun ca daca urla in special la mine nu rezolva nimic.. Cu cat urli se provoacă o cearta din ce in ce mai mare si asa eu, fiind copil o sa preiau acest comportament de la ei..dar ei continua sa urle în continuare.. Iar atunci mai ridic tonul si eu ca altfel nu se poate..
De aproape o săptămână vorbesc cu un baiat, parinti mei presupun ca sunt cu el împreună si ieri am întrat la ora 19:30 in casa si au început sa urle la mine ca stau toata ziua afara și ca am si de învățat. Le-am tot spus ca sunt destul de mare sa înțeleg ce am de făcut. Judec cand am de făcut teme, judec cand trebuie sa învăț, judec cand trebuie sa intru in casa.. Pentru ca totusi, nu mai am 3 ani.. Dar ei tot continua sa urle la mine. Incep sa plâng rau de tot.. Si pe ei nici nu ii interesează.. Ieri am plans o ora in continuu cred si nici nu au venit sa ma calmeze.. Pentru ca totusi.. Sunt copilul lor... Azi de dimineață am fost la mama sa o pup si mi-a spus "hai du-te de aici cu pupatul, lasă-ma", si am plecat. M-am dus la mine in camera si imediat începeam sa plang... Si m am apucat de teme... Si nici acum nu vorbește cu mine... Tata e la munca, dar sunt convinsa ca nici el nu vorbeste cu mine.. Iar mama si bunica nici nu se uita la mine.. Peste o ora vreau sa ies afara cu prietenul, dar mi-e frica sa le spun ca ies afara, ca o sa înceapă sa urle si sa imi spuna ca nu ies nicăieri.. Iar el va fii deja la mine la scara sa ma aștepte... Va rog mult, ajutați-mă..! Va mulțumesc..! O zi buna sa aveți!
6 comentarii
Inna1, părinții de multe ori din teama ca odraslele lor să nu greșească și să-i vadă suferind încep să-i supravegheze și să-i protejeze mai mult. Părinții îi tot consideră copii și nu realizează că aceștia au crescut și pot să ia decizii pentru ei și să-și dorească să-și trăiască viața într-un anumit fel. Nu înseamnă că nu te iubesc, nu au încredere că îți poți gestiona singură situațiile. Dacă mai și greșesc, o fac din iubire pentru tine, chiar dacă nu știu să o arate. Încearcă să stai mai mult de vorbă cu ei, să-nțeleagă că ai crescut și că poți lua decizii pentru tine. Dar prin comportamentul pe care-l adopți dovedește-le că poți avea grijă de tine.
Poate v-ar prinde bine niște ședințe de consiliere familială, care te-ar ajuta și pe tine și pe părinții tăi.
Poate v-ar prinde bine niște ședințe de consiliere familială, care te-ar ajuta și pe tine și pe părinții tăi.
Am încercat chiar acum sa discut cu ei. Iar in momentul acesta plang si nu mai rezist. Ma tot cearta si urla la mine si imi spun sa ma despart de acel băiat. Va rog ajutați-mă.. Ma doare capul si plang rau de tot..
Parintii acum imi spun sa il las.. Sa ma despart de el... Ca eu sunt la cel mai bun liceu si el la unu prost.. Si ca cine aude.. Ii fac de ras... Chiar ne iubim
... Nu vreau sa il pierd. Vreau sa ii conving pe ai mei. Va rog mult.. Ajutați-mă... In acest moment imi doresc sa nu exist... Ma ustura ochii de la plâns si ma doare capul de mor...
... Nu vreau sa il pierd. Vreau sa ii conving pe ai mei. Va rog mult.. Ajutați-mă... In acest moment imi doresc sa nu exist... Ma ustura ochii de la plâns si ma doare capul de mor...
poate ar ajuta Inna daca ai incerca sa-i rogi pe parinti sa mergeti impreuna la cateva sesiuni de psihoterapie de familie. poti sa le spui ca te doare ca relatia dintre voi nu e una buna si ca ai vrea mult sa ameliorati comunicarea dintre voi.
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata ta
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata ta
Inna1 cum vad eu treaba pe scurt. Spune-le parintilor tai ca si eu sunt tata a doi copii. Noi ca parinti si ca oameni avem o anumita mentalitate care uneori e prea dura. Ce am vazut in familiile noastre ca si copii am copiat si prea putin am modificat, daca nu am citit anume carti ca o actiune de autoactualizare. Deci ei asta au vazut, asta fac in continuare.
Le-as recomanda o carte ca sa vada un alt mod de a vedea adolescenta:" Caile intortocheate ale adolescentei" - Lisa Damour
Adica copilul nu devine direct mare trece prin etapa adolescentei. Adica un tanar trebuie sa aiba un pic de "loc", adica lasat sa aiba si el un cuvant de spus. O parere proprie.Sunt cateva recomandari bune si psiholoaga Lisa Damour are experienta cu tinere la liceu. Deci recomand parintilor tai cartea asta in prima faza si daca ii convingi sa merge-ti la un psiholog bun e si mai bine.
Noi oamenii avem o gandire (care cum e titlul unei carti citita nu de mult "Inchisoarea gandurilor noastre" ) din care foarte greu iesim si nu iesim decat cu citire de carti, sfatuire cu oameni, psihologi sau duhovnici.
Le-as recomanda o carte ca sa vada un alt mod de a vedea adolescenta:" Caile intortocheate ale adolescentei" - Lisa Damour
Adica copilul nu devine direct mare trece prin etapa adolescentei. Adica un tanar trebuie sa aiba un pic de "loc", adica lasat sa aiba si el un cuvant de spus. O parere proprie.Sunt cateva recomandari bune si psiholoaga Lisa Damour are experienta cu tinere la liceu. Deci recomand parintilor tai cartea asta in prima faza si daca ii convingi sa merge-ti la un psiholog bun e si mai bine.
Noi oamenii avem o gandire (care cum e titlul unei carti citita nu de mult "Inchisoarea gandurilor noastre" ) din care foarte greu iesim si nu iesim decat cu citire de carti, sfatuire cu oameni, psihologi sau duhovnici.
Inna da acuma vad ca mai ai 11 topicuri. Da treaba e mai altfel decat imi imaginam.
Si cartea care am recomandat-o parintilor tai, am mai avansat cu cititul, are parti care nu prea am aceleasi idei cu autoarea. Cap 6 nu prea am aceleasi idei ca autoarea.
Si cartea care am recomandat-o parintilor tai, am mai avansat cu cititul, are parti care nu prea am aceleasi idei cu autoarea. Cap 6 nu prea am aceleasi idei ca autoarea.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 1fratele/cumnata pot face ce vor cu mine?
- 2Neînțelegere soacra / nora
- 2Cum să procedez ?
- 0Ajutor ! Probleme grave în familie
- 1Sarcina in 19 saptamani
- 6Divort dupa 25 de ani
- 2Urmează să facem nunta, avem un copil dar nu ne mai înțelegem
- 6Părinți egoisti
- 1Am 17 ani si vreau sa plec de acasa..
- 5Incerc sa trec peste infidelitate dar am dezvoltat obsesiii
