Am îmbolnăvit sistemul nervos !
În urma unui șoc puternic provenit dintr-o sperietură am avut 2 crize. Prima după mai multe zile cu durere de cap s-a manifestat prin stare de vomă apărută din senin, nod în gât, palpitatii, o zvâcnire puternică a mușchilor capului timp de 5-6 sec, iar după nu mai putem să mă ridic îmi tremurau mâinile și picioarele eram foarte amețit îmi era foarte rău am fost transportat la spital totul fără pierderea cunoștinței. Apoi la o lună am avut a doua criză care s-a manifestat total diferit. În timp ce defilam că eu sunt în armată la prima tură dată mă simțeam total ciudat, o senzație de deja vu, iar după a doua tură am simțit cum am fost străfulgerat de o senzație pe care nu o pot explica nici să respir nu mai puteam în tot corpul, după care la 10-15 sec am simțit ca și cum eram strâns puternic de cap și de față cu o bandă în timp ce mi se făcea din ce în ce mai rău. După care m-am simțit epuizat fizic, dar capul mă supăra tare în continuare. Amețeală puternică și un ținut în urechi Nu am cazut din picioare și nu mi-am pierdut cunoștința, dar am fost dus la cameră de un coleg după care a doua zi la spital. Analizele sunt ok, am mai fost la 2 neurologi, nu mi s-a făcut decât un RMN cerebral și mi s-a zis că totul este în regulă fără alte teste mai amănunțite. Dar eu văd că totul se agravează și îmi este foarte teamă că e o boală a sistemului nervos. Mama mi-a făcut programare la psihiatru. Am 22 de ani. Îmi este foarte greu în aceste momente. Ce aș mai putea face ?
6 comentarii
Buna seara. Pot fi atacuri de panica. Mergeti cu incredere la psihiatru pentru evaluare.
Puteti face orientativ si un test de anxietate pe net.
Puteti face orientativ si un test de anxietate pe net.
Credeți că pot fi și crize parțiale de epilepsie? Am fost la 2 neurologi și nu mi s-a făcut decât un RMN și mi-au zis că nu am probleme din punct de vedere neurologic, dar tot mă îndoiesc destul de tare ținând cont de ceea ce am simțit
Buna seara! Eu cred ca este vorba despre niste convulsii, crize epileptice si ar trebui efectuate niste electroencefalograme. Puteti cere parerea altor neurologi.
Nu prea cred ca aveti probleme psihiatrice, desi se intampla frecvent ca tinerii sa se imbolnaveasca de stari anxioase. Va sfatuiesc sa mergeti la un psihoterapeut inainte de a apela la psihiatru! Sarbatori linistite!
Nu prea cred ca aveti probleme psihiatrice, desi se intampla frecvent ca tinerii sa se imbolnaveasca de stari anxioase. Va sfatuiesc sa mergeti la un psihoterapeut inainte de a apela la psihiatru! Sarbatori linistite!
Nu pot să mă împac că dintr-o sperietură puternică am ajuns aici la cel mai mare coșmar al meu ! Am mai întrebat un medic dacă pot să fac electroencefalograma și a zis că nu s-ar vedea pe o electroencefalograma normală și să merg la București să fiu investigat pt 2 zile. Și totuși pe RMN nu s-a văzut nimic.
Da, cred ca doctorul dvs făcea referire la testul polisomnograf. Va va supraveghea in timp ce dormiti sa vada daca sunt semne evidente de boala sau nu.
Îmi este foarte greu că m-am îmbolnăvit fix acum când să mă bucur că în sfârșit am ajuns și eu cineva în viață !
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 2Migrene 4, 30 dimineata
- 0Cat se ia Molekin Imuno?
- 3Protocol donare sânge 2008
- 9Transpirație excesiva in timpul atacurilor de panica
- 2Tratament pentru sedentarism
- 1Beta hcg- pot avea incredere?
- 0Lista analizelor de sange care trebuie sa se faca anual
- 2Rivotril de 0.5 mg pentru insomnie
- 1Transpir foarte mult si miros neplăcut aproape tot timpul
- 3Vibratii resimtite in corp