Ajutati-ma, am o fetita de crescut si eu cred ca am luat-o razna, nu stiu ce sa fac

aAm 49 de ani si o fetita de 10 ani.Asta primavara am avut niste probleme de sanatate o gripa complicata.dupa care am slabit rau din cauza transpiratiei ma ingrijoram ca am ceva rau si am inceput sa fac atacuri de panica.Am mets la o doctora care mi a dat mirzaten si xanax Nu mi au facut bine eram f trista nu mincam oboseam.Apoi m am internat si mi a dat Abilify Anxiar.alt medicament si seara Olazapina.Am venit acasa si am continuat tratamentul.Olazapina am scos o imi facea rau.Fiindca si Abilify ul imi facea rau l am scos si pe el si am ramas cu Anxiarul.De la Abilify ul asta credeam ca mor.Am avut dupa el o insomnie crunta si un deranjament mintal groaznic pe care cu greu l am suportat.Mi era urit sa stau singura si gindurile se buluceau in mintea mea ca niste buruieni care ma copleseau.Din iulie pina acum ma lupt cu aceste ginduri nu am halucinatii dar am alte simptome urite care m au facut sa urasc viata.Nu e exclus sa ma sinucid odata fiindca stiu ca la problema mea nu este rezolvare.Dar ce este atit de imposibil o sa spuneti.Raul este ca dupa acest Abilify am devenit mai desteapta.S a dezvoltat o inteligenta puternica chiar paranormala pot sa spun din cauza careia nu mai pot trai si iubi viata.Descopar fara sa vreau tot felul. de chestii de legi matematice fizice si de functionarea lumii Ceva din mine a luat o razna desi nu mi doresc decit sa fiu un om simplu ca inainte sa ma bucur de viata nu un geniu paranormal nefericit.Nu ineligenta multa nu e buna dauneaza grav.Si cautarea ide a intelege lucruri mari.Cum spune Stefan Augustin Doinas in Mistretul cu colti de argint.Acest mistret pina la urma te va ucide daca il prinzi.Eu i am prins si ma lupt cu el sa nu ma ucida

Nu am mai mers la acea doctorita e clar ca nu e potrivita pt mine.N am facut psihoterapie niciodata.Acum nu iau decit Anxiar.Cei din jur habar nu au ce se petrece cu mine aparent sint ok.Eu nu am lucrat si. nu sint cununata civil cu sotul meu nu pot merge la medic fecit cind se hotaraste el sa ne cununam civil

Da am un medic foarte bun la care trebuie sa merg.Serviciu nu am unde sa mi iau locuiesc la tara.Am fost copil superdotat am citit pe la vreo trei ani din proprie initiativa lumea ma cunoaste pe aici cit eram de sclipitoare dar din pacate nu am unde sa lucrez.Era bine undeva la primarie sau secretara la scoala sau bibliotecara dar stiti ca toate serviciile se dau pe pile.Si mai am un defect.Daca nu se poate din prima m am descurajat si am renuntat

Mai internati-va o data sa vi se gaseasca un tratament adecvat si stabil, la care sa nu mai renuntati si apoi pensionati-va pe caz de boala daca nu puteti munci. In functie de diagnostic va puteti face si indemnizatie de handicap. Sunt necesare 2-3 internari si veti avea automat si asigurare medicala.
Trebuie sa faceti tratament de lunga durata, nu cu anxiar. Anxiarul da dependenta.

Multumesc pt sfat.Medicul pe care il apreciez nu lucreaza in spital.Lucra atunci cind am facut depresie post natala.Vaai la spital mi s a parut oribil.Erau drogati alcoolici si toti bolnavii fumau ca serpii.Dumnezeu stie ce bine le face atita fumat.Mi s a propus sa mi dea pensie de boala dar nu mi trebuie banii lor amariti.Am micile mele afaceri si Dumnezeu mereu a fost cu mine ca m am multumit cu putin.Si de munca nu scap oricum ca am pamint care trebuie lucrat.I mi port crucea acestei boli desi mai bine voiam sa mi se rupa un picior ca boala psihica e cea mai scirboasa.Iti vin ginduri oribile nu le poti stopa controla.Eu am iesit din astfel de stari si asteptind sa mi fie mai bine fara medicamente complicate.Ce bun era Distonocalmul cind era in farmacii.Si Rudotel am folosit.Dar Abilify ul e un dezastru chiar daca m a vindecat de uitucenie.Acum nu mai sint uituca dar parca nu mai sint eu. Oameni mari au probleme de astea dar noi.Lumea e in secolul vitezei si al stresului si cred ca va fi din ce in ce mai rau.

Dragă Doamnă Artemisia,

Dacă vă ajută cu ceva, eu vă înțeleg și știu cum e să pari ok pentru toți cei din jur în timp ce-n time sufletul geme.
Aveți dreptate, în cele mai multe cazuri depresia nu se vindecă, SIGUR nu de la sine și SIGUR nu doar cu ajutorul unei medicații ce se ocupă doar de simptome nu și de cauze, însă nici diabetul nu se tratează, asta nu înseamnă că diabeticul, cu un pic de grijă nu poate duce o viață decentă, la fel și un depresiv.

Pentru că eu consider că psihoterapia este la fel importantă, dacă nu mai importantă, ca orice medicație, de aceea când mă refer la medicație mă refer automat și la psihoterapie.

Tratamentul depresiei în ziua de astăzi constă în reducerea episoadelor depresive și prevenirea recidivării.

Când treceți printr-un episod depresiv, încercați să vă aduceți aminte că nu gândurile aduc depresia ci depresia aduce gândurile, acele gânduri nu vă aparțin. Ușor de zis, greu de făcut știu, dar am o metodă.
Creierul nu poate fi în stare de stres în același timp în care se concentrează asupra unui simț (nu ești în pericol dacă ai timp să miroși o floare) așa că încercați să focusați atenția pe un simț, de preferat tactil sau olfactiv și exersați-l eventual încercând să vă ascultați respirația, pentru a opri ruminarea (gândurile negre ce se repetă la nesfârșit) în 1-2 minute nivelul de cortizon o să scadă sesizabil, acesta este momentul perfect să vă convingeți că acele gânduri negre reprezintă doar o tuse seacă a creierului.

Un alt truc ce a funcționat la mine a fost să le spun adevărul despre mine celor dragi pentru că pe lângă medicație aveți nevoie de sprijinul și iubirea celor dragi. Știu că este un lucru greu, mai ales că în cultura noastră suntem învățați să fim martiri și să suferim în secret dar odată ieșit porumbelul lucrurile or să fie mai bune.

Atenție: Majoritatea oamenilor ce țin la dumneavoastră vor avea o tendință puternică să se simtă responsabili cu rezolvarea dumneavoastră. Explicați-le cu calm și răbdare că înțelegerea și sprijinul lor este suficient.

Creierul, la fel ca orice alt organ se poate îmbolnăvi și suferă și el cum știe.
Doar pentru că suntem bolnavi nu înseamnă că suntem nebuni și SIGUR nu înseamnă că nu suntem oameni.

Vă doresc toate cele bune și vă sunt alături.

Cu drag,
Flavius

Vreau să adaug că și eu sunt depresiv de minim 4 ani (maxim 16), de aceea am spus că vă înțeleg. Deși unele
simptome diferă dar intensitatea lor o recunosc, parcă e a mea. Iar tot despre ce v-am vorbim are la bază experiență proprie și studiul depresiei.

Multumesc domnilor aveti dreptate trebuie sa merg la medic si la psihoterapeut dar cit de mult conteaza la ce medic mergi! E u am mers la o doctorita nepriceputa.Mi a dat aceel Abylify care mi a facut mai mult rau dar cu Anxiarul atacurile de panica s au dus.Am ramas cu depresia si cu urmarile Abilify ului care o fi bun la alte suferinte poate.Trebuie sa tinem la noi sa deschidem ochii pe miinile cui ne dam.Sa nu nimerim pe miinile cuiva care face din noi cobaiul lor si ne distruge viata.Unul din asta te face bolnav sa aiba ce trata el nu se gindeste la tine la familia ta.

Da am spus sotului si fiicei si fratelui dar ei nu ma cred mai ales fratele meu zice ca sint tare ca am trecut eu prin multe rele.Vai nu se gindeste ca buturuga mica rastoarna carul mare.Dar am o prietena ca un inger care vrea sa ma duca la psiholog si la cineva care se ocupa cu hipnoza.In tot iadul asta am cunoscut un inger care nu m a parasit care m a ajutat mi a facut daruri mie si fetitei mele.Domnule Flavius am auzit ca untura de peste luata de la cei din delta vindeca orice problema psihica La fel si semintele de dovleac.Eu consum seminte si uneori dorm fara ajutorul Anxiarului.E bine sa avem ocupatie si fizic sa facem miscare drumetii si chiar exercitii in camera.IIn loc de piine sa consumam mamaliga si nuci fiindca contin magneziu.

Dragă Doamnă Artemisia,

Anecdotic vorbind îți alegi psihoterapeutul cum îți alegi soțul/soția, trebuie să cunoști mai mulți până dai de cel care ți se potrivește.
Din păcate, un psihoterapeut bun pentru o persoană nu este neapărat bun și pentru alta, atât metodele, cât și omul influențează puternic receptivitatea și încrederea față de psihoterapeut. Un semn bun este oferirea primei ședințe gratuită, căci de cele mai multe ori un psihoterapeut, când oferă așa ceva, înțelege acest aspect al terapiei.
Cât despre psihiatri și/sau neuropsihiatrii, regula mea de bază este (sub nici o formă nu susțin că este o regulă corectă): Dacă preferă să prescrie medicație anti simptome mai mult decât să descopere cauzele biologice ale simptomelor. (sau cei care abia așteaptă să prescrie antibiotice, dar asta e altă poveste) nu îl consider un medic bun.
Din păcate, România este în epoca de piatră în ceea ce privește cercetarea tulburărilor emoționale și de comportament, și suntem mai în spate la capitolul simpatie și afecțiune pentru suferinzii de boli mentale. Aici la noi dacă suferi de astfel de boli ești ori bătrân ori o glumă.

Din ceea ce am studiat eu, la nivel biologic depresia are ca și cauze în primul rând un dezechilibru al hormonilor fericirii dar și acest dezechilibru are cauzele lui. S-a descoperit că cei ce suferă de depresie au un cortex frontal mai mic cu un procent, pe care nu îl mai știu, decât cei sănătoși la cap, însă nu se știe dacă acest aspect cauzează depresie sau dacă este o consecință a ei (chiar și la nivel global cercetarea științifică a cauzelor depresiei stă prost, pe lângă asta este foarte greu să cercetezi această afecțiune). S-a descoperit și o genă care la unii oameni, în număr considerabil, este stricată, sub microscop arată mai mică și strâmbă, iar acești oameni au șanse duble (64%) de a dezvolta tulburări emoționale și comportamentale decât cei cu gena normală (32%).
S-au descoperit două comportamente hormonale la nivel cerebral ce duc la depresie, pentru care există tratament și la momentul de față este tratamentul cu cea mai mare rată de success în înlăturarea recidivei..
1 - creierul produce prea puțină serotonină
2 - creierul produce prea multă enzimă ce "topește" serotonina

Medicația reală împotriva depresiei nu dă dependență, nu schimbă starea psihică a suferindului și în primul rând efectele ei încep să se simtă după aproximativ 4 - 5 săptămâni. Dacă medicația are alte efecte (nu neapărat adverse) asupra bolnavului, acela de cele mai multe ori este regulator de stare psihică, NU este medicație anti depresie.

Gândiți-vă așa. Dacă la o infecție bacteriană, iei antifebrile îți va scădea febra relativ repede și te vei simți mai bine, dar nu te vindeci de infecție dacă nu iei antibiotic.

Majoritatea descoperirilor în câmpul afecțiunilor mentale au fost făcute pe spatele suferinzilor încercând să-i facă mai bine, pentru că legile și o anumită parte din moralitate împiedică cercetarea creierului pe bază de voluntariat.

Dieta, într-adevăr este foarte importantă în tratarea și controlarea depresiei. Este bine cunoscut că anumite minerale, în deficit agravează stările de depresie, în special, după cum ați spus magneziul. Eu în prezent apelez la un supliment alimentar pe bază de calciu și magneziu căci se absoarbe un pic mai repede.

Uleiurile sunt adevărata hrană a creierului, de aceea este atât de mediatizat OMEGA-3-ul. Creierul funcționează mai bine cu energie provenită din grăsimi decât din carbohidrați, energia provenită din carbohidrați este pentru țesutul muscular. Omiterea acestui aspect în dietă are cauze parțiale și în obezitate. Dacă prestezi muncă intelectuală și mănânci carbohidrați, nici nu gândești cum ar trebui și se și depune.
Uleiul de pește este extraordinar, SIGUR o să vă facă bine, PROBABIL o să vă simțiți mai bine dar este supliment alimentar. Contrar așteptărilor și untura de porc este bună. (Atenție: Consumul de orice pește de acvacultură în exces poate fi periculoasă - ne otrăvim mâncarea din lăcomie pentru bani)
Legat de pâine, aveți mare dreptate, este unul din cele mai proaste alimente pe care le putem mânca dacă nu suntem atleți profesioniști sau nu depunem eforturi fizice intensive, la nivelul unor atleți profesioniști. Spre norocul meu nu mi-a plăcut niciodată pâine însă din mămăligă mi-aș face și tort de ziua mea.

Și eu cred că sunteți tare. Cel mai ușor lucru pe care îl face un depresiv este să renunțe, este și una din 'virtuțile' mele. Dumneavoastră, în ciuda suferinței încă mai puteți căuta ajutor, este un lucru de mare putere și mă bucur.
De cele mai multe ori oamenii ne compară suferința cu momentele lor în care au fost supărați și pe principiul sătulul nu crede celui flămând, nu pot concepe că o stare de melancolie survenită în urma unui eveniment nu este același lucru cu un episod depresiv. Dar ce poți face când sunt aceleași cuvinte ce le descriu pe amândouă iar supăraților le place să exagereze - ne pierdem noi credibilitatea.

Ceea ce nu înțeleg eu este de ce crede lumea că după ani de depresie nu mi-a trecut prin cap să :
- trec peste
- să mă gândesc la altceva
- să mă adun/reculeg/regăsesc
- să aștept să treacă
...și că dacă ar fi mers nu ar mai fi fost 'nevoie' de astfel de sfaturi profesioniste.

Atâta timp cât cunoștințele generale despre creier și funcționarea lui lipsesc din cunoștințele generale ale oamenilor, va fi foarte greu să fim crezuți. Este foarte ușor să presupui și să crezi atunci când nu știi.

Flavius.as vrea sa mi spui si mie ce medicamente ai luat ce ti a facut bine si ce ti a facut rau.Si asa in viata de zi cu zi ce ti face bine sau rau.Mie mi a facut bine doar Anxiarul care m a scapat de atacurile de panica.Ai luat vreodata Abilify?Mie mi a facut rau toate nedreptatile indurate in viata.Am fost impinsa in singuratate de rautatea omeneasca fiindca eram mai altfel.Am citit de pe la trei ani jumatate si lumea m a tot dusmanit.Am fost si frumoasa si nu stiu de ce lumea rea m a vrut la pamint.Asa e lumea pe aici birfitoare si invidioasa.Eu m am saturat de satul asta si de lume rea de parsivi si tradatori.Si de asta am ajuns sa ma autodistrug Acest forum cind intru pe el simt ca ma imbolnavesc si mai rau cind citesc despre suferintele altora.Asa am ajuns foarte sensibila.

Dragă Doamnă Artemisia,

Până acum nu am luat nici un tratament medical, psihoterapeutul la care am fost nu avea autoritate, pe atunci de a elibera rețete, plus că atunci eram prea arogant să accept un astfel de tratament oricum. De atunci am cărat depresia pe propria cârcă...ceva ce nu recomand. Faptul că toate statisticile arată că cele mai multe greșeli în diagnosticare și medicație, la nivel internațional, se fac în ceea ce privește depresia alături de cât de multă importanță se acordă afecțiunilor mentale în România, mă fac înfiorător de sceptic în ceea ce privește medicația farmaceutică.
Am cunoscut o persoană care după un atac puternic de panică, dar primul, a ajuns pe mâna unui 'specialist' care, primul lucru, i-a prescris antidepresive, iar acum, aproape 3 ani mai târziu abia că o mai poți numi persoană.
Din pseudo-confort, dorință de autopedepsire și credința că nu merit și că pentru mine nu are nici un rost, am eșuat fantastic în a căuta ajutor de specialitate mai departe de ecranul laptopului. Acest aspect îmi amplifică rușinea față de mine. Mereu plănuiesc să fac ceea ce trebuie dar pentru fiecare plan găsesc un motiv sumbru să îl abandonez. Următorul meu plan ce implică apelarea la un asemenea ajutor începe în ianuarie, îmi doresc de el să mă țin.
Însă garantez pentru fiecare metodă de calmare a crizelor pe care o practic și pe care am descris-o în mesajele mele, dar în afară de acestea nu sunt un exemplu de urmat am doar sfaturi bune și știu multe.

Ni se spune să nu ne pese ce cred sau ce spun alții despre noi dar suntem oameni și fără să vrem ne afectează când lumea se poartă țățește cu sau față de noi. Consider că invidia pe ceva ce nu poți controla, chiar dacă ești un om superb și/sau sclipitor poate semăna frustrări. Dacă lumea te consideră superior dar nu-i convine acest aspect, rămâi singur cu toată superioritatea. Pentru mine nu a fost invidie ci repulsie dintr-un motiv parțial necunoscut (nu am fost niciodată campion la socializare). În clasa a 6-a am preluat rolul de bufonul clasei ca să fac și eu parte dintr-un grup. Am fost atâta timp și pentru atât de mulți oameni bufonul clasei pentru a mă putea integra. M-am ascuns mereu în spatele unor măști, în special de bufon și adesea de teribil. Nimeni nu mă voia fără ele și nimic nu mi-a demonstrat vreodată contrariul. (Povestea bufoneriei mele e lungă și grea...nu cred că am povești scurte)
Ceea ce vreau să spun este că solidarizez cu dvs în ceea ce privește grădina zoologică în care trăim.

Flavius vezi pe viu ce oameni sint chiar si aici pe forum Am multe vizite dar nimeni in afara de tine nu comenteaza.Chiar sint atit de neinteresanta?Si pe aici patesc asa?Asa m au ignorat toti chiar si ai mei din casa.Am primit invitatie de la o vecina s o vizitez.Ei si altora le datorez starea in care ma aflu.Sper ca e multumita ce a facut.Si tu ai patit la fel ca mine dar de mine in clasa aveau toti nevoie sa copieze dupa mine sa le desenez.Si le desenam la toti.Si aici nici un medic nimeni nu ma baga in seama.Oare de ce?Nu le am cu exprimarea chiar daca sint desteapta si citita nu am talentul asta sau inteligenta emotionala.

Dragă Doamnă Artemisia,

Egoismul este un substrat pe care se dezvoltă majoritatea oamenilor. Nu mă refer la egoismul material ci la cel emoțional. Vrem gratificare și recompensă pentru tot ceea ce facem indiferent cât de filantropic.
Dăm un leu unui cerșetor, nu să-l ajutăm, pe cine poți ajuta cu adevărat cu un leu, ci să ne simțim mai bine cu noi, să menținem iluzia că participăm activ la schimbarea lumii în mai bine.
Iubim doar dacă suntem iubiți și suferim dacă nu suntem iubiți înapoi deși nici o definiție a iubirii nu menționează și ce ar trebui să primești ci, în mare doar să oferi cu bucurie și afecțiune.
Sfătuim de dragul de a ne simți superiori. Spunem vorbe de bine pentru a evita empatizarea cu o stare melancolică.
Gratificare și recompensa își au rolul lor, fără ele nu prea am face mare lucru doar că majoritatea preferăm să le vânăm decât să le obținem. Am folosit persoana întâi în caracterizare pentru că eu cred că într-o oarecare măsură noi cu toții facem asta. Altruismul îl consider a fi o disciplină mai mult decât o caracteristică personală, cel puțin pentru mine.

De aceea nici pe mine nici pe dvs nu ne bagă nimeni prea mult în seamă, nu avem nimic de oferit pentru sprijin și compasiune iar dacă am primit deja un sfat, ce ne mai trebuie altul, noi ar trebui să fim convinși din prima și devine vina noastră dacă nu acționăm imediat pe acel sfat.

Don'șoara care a vrut să comunicăm pe subiectul meu de pe acest forum, defapt își dorea un iubit, comunicarea s-a încheiat când am refuzat propunerea și am vrut să rămân pe subiect.

Buna doamna Artemisa,

Imi pare rau ca aveti depresie, din ce am observat, in timp, depresia trece si cu si fara tratament. Desigur ca ar fi mai bine sa gasiti un tratament care sa vi se potriveasca.

In afara de Vlabiouz, v-au raspuns doamna psiholog Niculina Ciuperca si doamna Clara, dar daca aveti si anxietate e normal sa fiti nerabdatoare si suparata.

Pentru cunostinta(cultura) mea generala, daca nu lucrati, deci nu aveti asigurare medicala, v-ati platit dumneavoastra internarea si tratamentul? E scump? (nu este din lipsa de respect deloc, ma intereseaza, rar interactionez pe acest forum, pe care il urmaresc des, in schimb, si pentru a interactiona cu cei din viata mea).
La preot ati fost? E bine sa abordam si astfel aceste probleme, purificandu-ne.

Cu bine,

Dragă Laura85,

Ești sigură că ai observat depresia clinică și nu deprimarea? Chiar crezi că să-i scoți în evidență lipsa de precizie în numărarea răspunsurilor e un lucru pozitiv? Nu crezi că se referea la raportul dintre vizite ale subiectului și numărul și consistența mesajelor primite? Dacă ai ajuns vreodată în camera de urgență a unui spital ai știi că abia aștepți să fi ajutat și să-ți treacă suferința.
Știu că oamenilor le place să aibă dreptate înainte de plăcerea de a empatiza dar hai să facem asta-n școală, nu pe inima omului.

Vlabiouz,

Am dat un mesaj cu buna intentie, sa stii. Am raspuns si amintind de raspunsurile doamnei psiholog si de cel al Clarei, caci poate fiecare pune suflet si timp sa raspunda, aceste doamne sa se simta bine si sa fie amintite. Si mesajele lor au contat.

Unii scriu mult aici, altii mai putin, dar cu totii avem intentia de a ajuta. Si chiar vreau ca doamna Artemisa sa imi raspunda la intrebare, pentru ca vreau sa stiu. E un schimb de informatii.

Repet e un mesaj de sustinere, vezi "tonul" calm, asa am conceput eu mesajul.

Cu bine,

Dragă Laura85,

Am observat intenția, însă metoda de livrare a unui mesaj este la fel de importantă ca mesajul și cu toți știm ce drumuri se pavează cu bune intenții.
Te mai întreb odată, cu toată bunăvoința chiar crezi că să-i scoți în evidență lipsa de precizie în numărarea răspunsurilor e un lucru pozitiv? Tonul în această întrebare nu cred că poate fi perceput ca fiind un ton prietenos, dar la fel ca și la tine intenția e bună. E bine să analizăm ce spunem de două ori înainte să ne exprimăm persoanelor sensibile emoțional. Spre exemplu pe mine, o replică banală, cum ar fi, dacă aș fi eu în locul tău, îmi poate provoca un episod depresiv ce mă poate ține chiar și o săptămână și să mă simt mizerabil cu mine însumi.

Tonul, în scris este doar imaginat, presupus, de aceea eu consider că este nevoie de atenție suplimentară când transmiți mesaje în scris unei persoane străine care nu îți cunoaște obiceiurile verbale și modurile de exprimare.

Cu drag,
Flavius

P.S. Te rog nu Vlabiouz, îmi agită OCD-ul.

Flavius, de aceea atunci cand am intrebat-o cum si-a platit spitalizarea, mi-am dat seama ca daca cineva nu ia mesajul in ansamblu si faptul ca i-am spus ca cineva i-a mai raspuns ( pentru precizie, pentru incurajare, "uite si altcineva ti-a raspuns'' si pentru respectul fata de dele 2 persoane. Eu asa am gandit, aceasta a fost latura mea) si atunci sa nu se creada ca ar fi nelalocul ei intrebarea.

Te cred ca anumite cuvinte iti pot declansa o stare mai proasta. Aceasta asa este. Dar te rog sa analizezi si invers mesajul meu pentru Artemisa si vezi ca poate fi citit asa cum ti-am spus si acum in primul paragraf, adica "mai sunt persoane in jurul tau". Sa stii acum, ca un doctor psihiatru, in unele discutii, cand cineva a adus vorba ca pe un om depresiv il pot tulbura anumite cuvinte, sintagme, idei, a spus, ca si omul depresiv trebuie sa infrunte realitatea, sa i se zica direct unele lucruri, sustinea cu tarie acest lucru. Repet nu aceasta a fost intentia mea, dar ca sa stii. Acel doctor ajunsese la acea concluzie.

In ansamblu un mesaj are un "ton", daca e corect scris, cu respect, eu las spatiu intre paragrafe(si tu), pentru a se citi mai bine si a va proteja, cum incep mesajul s.a.m.d
Multumesc pentru raspuns

Mie mi se pare ca mesajul Laurei a fost foarte ok.

@ Laura85

Ziua de spitalizare e peste 100 de lei. Cred ca cel mai bine e sa iti faci asigurare medicala, 190 lei pe luna. Dar in regim de urgenta spitalizarea nu se plateste.

@ Artemisia

Nu prea sunt persoane care stau pe acest forum sa raspunda.
Sunt persoane care intra si ies. Doar citesc. Nici nu au conturi pe forum.
Mai sunt cativa psihologi si 2 psihiatri. Daca vrei sa iti raspunda, cauta-i pe Sectiunile Psihice si Tulburari psihice si scrie-le in Privat. Dar te vor trimite la terapie sau la cabinetul psihiatric. Nu dau consultatii pe forum.

@ Flavius

Esti o persoana careia ii place sa scrie, lucru care poate face bine multor pacienti.

Dragă Laura85,

Dacă trebuie să demonstrezi și să explici că mesajul tău este fără cusur, mesajul tău nu e fără cusur la fel cum o glumă nu e bună dacă trebuie să o explici.

Dar deviem de la subiect pentru un mesaj banal.
Atâta timp cât există bune intenții restul se corectează și la cât de puțini sunt cei cărora le pasă și sunt dispuși să împărtășească un gând bun, consider că am fost prea în ofensivă și prea aspru, chiar dacă am avut intenții bune.

Dragă Doamnă Clara,

Da, mi place să scriu, uneori mai mult decât să vorbesc, mai ales că nu de fiecare dată când vorbesc apuc să gândesc înainte, în scris îmi ofer această posibilitate.

Cât de pragmatic și la obiect ați tratat problema răspunsurilor rare, M-am simțit chiar pus la punct.
Înțeleg însă și frustrarea doamnei Artemisia pentru că și pe mine depresia mă ajută să mă simt invizibil, mai ales când am nevoie de ajutor și știu cât de urât se simte pentru că simt și eu.

Consider un lucru bun faptul că nu sunt psihoterapeuți care să ofere terapie pe forum. Psihoterapia este o practică extrem de sensibilă și complexă cu numeroase subtilități și detalii de finețe. Obiectul de lucru al psihoterapeutului este cel mai complex mecanism din univers, de care știm de aceea eu consider că metodele indirecte de terapie vin la pachet cu rețete pentru dezastre.

Nici o problema va rraspund.N am platit nimic eu sint de fel norocoasa totul s a rezolvat prin prietenii.Am un frate profesor care are un prieten care a avut fiul internat la doamna doctor si ne a facut legatura.M am intermat prin UPU dar obligatoriu 2 sapt.Din pacate cu tratamentul doctora a dat gres.Mi a dat acel Abilify care m a trimis in iad.Si alt antipsihotic la o persoana care nu prezinta halucinatii.De ce unii medici psihiatri ma intreb au o mentalitate de asta distructiva de a face din om leguma netinind cont de faptul ca are familie si o fetita de 10 ani care a vazut cum ma chinui?Dar tot eu am gasit leacul Anxiarul m a vindeccat de atacurile de panica.M a vindecat repet.Dar efectul Abilify ului il simt si acum.M a trimis int ru fel de delir paranormai Oricum eu traiesc cu o chestie care ma infricoseaza.Visez oameni si a doua zi ii intilnesc.Visez ceva si se intimpla.Mie nu mi place asta.Nu mi trebuie atita geniu atita inteligenta v am spus am citit de la vreo tei ani si am amintiri de cind eram in bratte la mama.Acest Abilify in loc sa te faca mai nesimtit te desteapta mai mult.Ceea ce mie nu mi face bine.Noroc ca am o vointa puternica si lupt stiind ca nu este alta cale.O sa va mai povestesc atunci cind am timp ce mi a facut mie o doctorita N P I la 13 ani de mi a distrus spetantele la o cariera cum m a imbolnavit de hipotiroidism cu medicamente.Tot asa eram speriata.Frica confuzie.Si flegmon amigdalian pe care nu vrea sa l vada si care era cauza problemei.O doctorita care a distrus copii destepti facindu i legumeVa povestesc?

Artemisia tratmentul tau trebuie completat, fa tot posibilul ca la anul sa ajungi la un medic bun care te asculta si ia in considerare plangerile tale referitoare la tratament ! Atentie ca in psihiatrie nu de de putine ori se refugiaza medici slabi care n-au avut acces la alta specialitate pe care si-au dorit-o !

Dragă Doamnă Artemisia,

Din păcate faptul că există afecțiuni diferite ce au simptomatologie similară și aceeași afecțiune ce se poate manifesta relativ diferit de la persoană la persoană iar pe deasupra modul individual și personalizat al suferindului de a interpreta și comunica simptomele fac diagnosticarea unei afecțiuni psihice foarte dificilă. Fără un PET/CT sau un RMN la creier diagnosticare nu e prea departe de ghicire și se ajunge să se prescrie medicamente mai mult sau mai puțin pe principiul: ia pastilele astea și vedem ce se întâmplă. Există și doctori buni dar niciodată elitele nu au fost, nu sunt și nu vor fi din abundență și este prea multă mediocritate să găsești ușor sau repede un medic bun. Și noi, la fel ca ei mergem la ghici.

Legat de visele premonitorii, se presupune că undeva în jur de 10% din oameni au vise premonitorii, încă nu există o explicație concretă și completă a acestui fenomen, se presupune că are legătură cu modul în care creierul nostru, pe baza stimulilor senzoriali și a trăirilor din trecut, construiește realitatea pe care o conștientizăm.

Sunt curios dacă vă dați seama când întâlniți persoana că ați visat-o sau știți de dimineață pe cine o să întâlniți.

Buna,

Clara, multumesc pentru informatii (nu e pentru mine, dar ca sa stiu) si pentru empatie.

Ce mi se pare foarte important, si cei care scriu pentru a ajuta sa primeasca informatii inapoi, daca le cer! E foarte important.

Nu cred ca exista medici buni si medici rai in psihiatrie. Totul depinde de modul in care organismul reactioneaza la medicamentul respectiv.
Sunt multe persoane care reactioneaza bine la Abilify si in general acest medicament se da pentru ca nu ingrasa. Depinde si de doza data. Un neuroleptic se poate da in doza mica pentru activarea antidepresivului si poate ajuta in anxietate. Acum conteaza si diagnosticul de pe foaia ta de iesire din spital, Artemisia. Conteaza si concentratia in care ti s-a dat Abilify-ul.