Durer insuportabilă - lucrare abia fixată

26-01-2019
HFM
Nu este medic/terapeut
HFM
Salutare!
Ieri dimineaţă mi-a fost fixată permanent (fără perioadă de probă, la rugămintea mea) o lucrare de 3 dinţi intre care 2 pivoţi şi unul stabil pe ceilalţi doi.
Înainte de a-mi fi lipiţi permanenţi muşcasem de câteva ori zdravăn şi nu jenau în niciun fel. După aceea mi-au fost cimentaţi cu ciment definitiv iar după vreo 6 ore surpriză...durere pe dinţii respectivi.
Peste noapte n-am putut dormi de durere şi am tot căutat cauza durerii şi am ajuns la concluzia că doare la o durere aproape suportabilă în condiţii normale şi insuportabil atunci când pun presiune pe unul din pivoţi.
Ambii pivoţi au avut lucrări pe canal cu o săptămână în urmă şi mi-a fost făcută o radiografie înainte de a-mi lua amprenta iar doamna doctor a fost foarte mulţumită.
Întrebările sunt multe..:
- ce să iau pentru a suporta durerea până luni ?
- dacă lucrarea va fi distrusă pentru tratarea vreunei complicaţii va trebui să o plătesc iar?
- dacă nu suport durerea şi apelez la un alt medic complic lucrurile?

Mulţumesc!

P.S. Am luat de ieri 4 pastile ketonal dar din cele 4 doar o dată pot spune că am simţit efectul.
5 comentarii
0
26-01-2019, ora 09:12
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Buna ziua,
Mergeti tot la medicul care a facut lucrarea. Este posibil sa fie mai inalta pe dintele care doare. Se mai poate retusa. Daca ar fi infectie pe canal ar pulsa.
0
26-01-2019, ora 09:28
HFM
Nu este medic/terapeut
HFM
Multumesc pentru raspuns!
Nu pulseaza dar frica mea este, se poate scoate lucrarea fara a o distruge?
0
26-01-2019, ora 10:11
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Daca este cimentata cu ciment definitiv sunt slabe sanse sa se poata scoate, mai ales ca aveti si pivoti.
0
26-01-2019, ora 12:36
Dr. Remiș Constantin
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Remiș Constantin
Cel mai bine e sa mergeti la medicul dvs.
0
26-01-2019, ora 13:01
HFM
Nu este medic/terapeut
HFM
Multumesc pentru sfaturi.
Se poate inchide acest topic.
Adaugă un comentariu / răspuns