Se mai găsește Zyprexa (olanzapina originală)?!

03-11-2023
Utilizator_183527
Nu este medic/terapeut
Utilizator_183527
Bună ziua!Am fost internată 5 săptămâni în vară, din iulie pana în august, la spitalul de psihiatrie din Cluj, timp în care mi s-a schimbat tot tratamentul. Astfel, am trecut de la Neurotop, Solian și Famotidina la Leponex de 300 mg, 0-0-3 Leponex 100 mg, și mi s-a scăzut din doza de Xeplion de la 150 mg la 100 mg. Astfel, timp de trei luni, pana 1 noiembrie, am fost pe tratament cu Xeplion de 100 mg și Leponex de 300 mg. M-am internat pentru control si analize în 30 octombrie. Din păcate, din cauza ca leucocitele mi-au fost în scădere din cauza Leponexului, ceea ce însemna pericolul de a face leucemie, chiar și după scăderea dozei la 200 mg de Leponex, doamna doctor a hotărât să-mi înlocuiască Leponexul cu Olanzapina 10 mg 0-0-1. În spital, mi-au dat olanzapina Actavis și de la farmacia din Cluj Olanzapina Teva. Știu ca scria xtreme la un moment dat pe forum ca genericele de olanzapina nu sunt la fel de bune ca Zyprexa(olanzapina originală), așa că azi, după ce am ajuns acasă, am sunat la farmacia din județul meu sa întreb dacă au Zyprexa și mi-au spus ca nu se va mai comercializa aceasta marca și ca nu se mai găsește Zyprexa.
Deci chiar nu se mai găsește?!
Mi-au dat aseară în spital o singura pastilă de olanzapina de 10 mg, si deocamdată mă simt bine, deci nu as putea sa mă pronunț încă asupra efectului pe care-l are genericul asupra mea, ca să știu daca e la fel de bun decât originalul.
Am fost foarte mulțumită de Leponex. Cat timp am luat Leponex, am citit 16 volume de cărți de beletristică, printre care și Război si pace de 900 de pagini un volum. Citeam 100 de pagini(3 ore) pe zi. Nu m-am îngrășat după Leponex, din contra, mi-a scăzut pofta de mâncare după el și îmi făceam igiena, mai ales cea orală.
Din păcate, a trebuit schimbat, din cauza efectului de scădere al leucocitelor.
Vă urez multă sănătate tuturor!

P.S.: La internarea de 5 săptămâni, mi-au făcut endoscopie la gastro și mi-au găsit Helycobacter Pylori, așa că mi-au dat tratament pentru el și acum nu mai am probleme cu stomacul.
25 comentarii
2
04-11-2023, ora 17:10
ThunderBay
Nu este medic/terapeut
ThunderBay
Se mai gaseste la Catena, cel putin in Bucuresti, de 5 si de10 mg.

Si la Tei, de 5, dar doar in cateva farmacii.
1
04-11-2023, ora 20:43
Utilizator_183527
Nu este medic/terapeut
Utilizator_183527
Bine. Mulțumesc frumos!
2
04-11-2023, ora 20:46
Lena8
Nu este medic/terapeut
Lena8
Intreaba-l pe vcc. El ia Olanzapina de 5mg.
2
11-11-2023, ora 14:11
Dfghthcgcc
Nu este medic/terapeut
Dfghthcgcc
E originalul, ar trebui sa se găsească peste tot însă cred ca din cauza ca trebuie sa plătești ceva în plus la el se prefera de către farmacii aducerea genericelor.
El nu a dispărut de nicăieri.
Leponex e cel mai sedant neuroleptic, eu nu l-as mai încerca nici dacă mi s-ar da bani sa îl iau, după ce îl iei după vreo ora te simti sedat și "beat" de zici ca ai combinat bere, vin și whisky în aceeași seara:))
Plus ca e și printre cele mai nocive afectând major analizele de sânge.
Zyprexa e mult mai ok din punctul asta de vedere.
Nu mai acceptați neuroleptice foarte sedante ca va zăpăcește de sunteți somnolent 24 h din 24.De ce ar trebui sa i se dea unui om astfel de tranchilizante (ca asta sunt neurolepticele) puternice?
Cel mai ok sunt injecțiile alea nu sedeaza deloc și poți sa îți faci treaba fără sa fii tranchilizat, tot ce se ia pe gura și e neuroleptic tranchilizante mult ori noi nu avem nevoie de tranchilizante puternice ca nu suntem ursi sau tigri furiosi, salbatici si agitati scăpați prin oraș sau de la zoo.Pentru asta e facit un tranchilizant.Neuroleptice/antipsihotice=tranchilizante.
Cea mai buna soluție sunt injecțiile pentru schizofrenie si atât.
Eu nu știu unii cum puteți sta sedati de porcăriile astea de neuroleptice.
Avem nevoie sa functionam nu sa fim tranchilizanti toata ziua ca asta deja nu mai e medicina sau e medicina expirata din trecut când nu existau soluții și se proceda asa, din păcate.Dar acum sunt soluții.Din fericire.
1
12-11-2023, ora 13:25
Utilizator_183527
Nu este medic/terapeut
Utilizator_183527
Pe mine Leponexul ma seda doar peste noapte, atât doar cât sa pot dormi bine. Peste zi eram fresh. Puteam citi, eram calmă, ma puteam spăla pe dinți, eram responsabilă, nu plângeam, nu mă crizam, și ma certam foarte rar. Ce m-a nemulțumit la el era că mă constipa foarte tare și că mi-a dat peste cap analizele de sânge (mi-au ieșit leucocitele scăzute).
Nu mai influențați negativ oamenii! Nu toate lumea se simte la fel după un anumit medicament! Ce ne-am face fără neuroleptice? Ar fi vai de capul nostru, am fi ca acum 100 de ani când nu existau medicamente psihiatrice! Orice pădure își are uscaciunile ei.
Eu am fost foarte mulțumită de Leponex și la fel sunt și de olanzapina, chiar dacă iau genericul.
Nu toți suntem la fel.
Eu iau 2 antipsihotice si nu am nu știu ce reacții adverse. În timp ce altora și cu unul le e greu. Repet, nu metabolizam toți medicamentele la fel.
1
12-11-2023, ora 13:47
Lena8
Nu este medic/terapeut
Lena8
Da, foarte bine zici ZacuscaVesela. Nu toti metabolizam medicamentele la fel. Cred ca mai mult se plang cei care au probleme de la ele.
1
12-11-2023, ora 19:11
Lena8
Nu este medic/terapeut
Lena8
*Inclusiv eu. :)) Acum m-am trezit cu usoara (deocamdata) rezistenta la insulina de la Abilify.. Dar asta e. Iau Metformin sa contracarez pre diabetul. Doar ca acesta la randul lui imi scade B12-le.. Asa ca trebuie sa iau si din acela si tot asa..
1
12-11-2023, ora 23:35
Dfghthcgcc
Nu este medic/terapeut
Dfghthcgcc
La prediabet doctorul diabetolog mi-a spus ca nu îmi trebuie și nu îmi poate da pastile.
Cu puține ajustări în dieta și cateva exerciții fizice poți sa rezolvi cu prediabetul fata acel păcătos de metformin.Daca la prediabet dai metformin tu ca doctor la diabet avansat câte pastile dai?
Chiar nu e ok sa iei pastile la prediabet, repet asta mi-a zis un doctor diabetolog și a zis ca nu îmi poate da legal pastile fiindcă prediabetul nu e diabet în nod oficial si mi-a dat un regim dar nu foarte drastic.
2
14-11-2023, ora 07:05
Lena8
Nu este medic/terapeut
Lena8
@Doxi, da dar eu am ajuns la 105kg de la Abilify, am inceput sa am si probleme cu inima si senzatii de sufocare din care ma trezesc noaptea, din somn.

Eu nu am reusit sa tin regim, lucrez si abia imi duc la capat sarcinile de serviciu apoi sa mai si gatesc. De mers pe jos merg cam intre 7000-10000 pasi zilnic dar nu slabesc. Fara Metformin mancam tot la 3 ore pt ca simteam ca am senzatie de lesin.
0
11-12-2025, ora 07:02
wh4t3ver
Nu este medic/terapeut
wh4t3ver
cum mai esti @utilizator_1234567 ?
am ramas si eu in pana de zyprexa. nu mai gasesc aici in orasul meu. sper ca teva sa nu-mi faca probleme.
edit: acum realizez ca s-ar putea sa nu mai ai contul (de aici userul de utilizator_1234567)
whoops... whatever.
0
11-12-2025, ora 11:30
user_152530
Nu este medic/terapeut
user_152530
Imi pare rau wh4t3ver ca nu mai gasesti olanzapina. Nu se mai gaseste deloc, niciunul din genericele olanzapinei? Cum sa mai functionam noi daca luam 15-20 de ani un tratament si pe urma aflam ca "nu se mai gaseste"? Nu putem sa schimbam un medicament cu care ne simtim bine si care ne-a pus pe picioare! E ca si cum i-ai lua pensia unui om. MEdicamentele astea nu se schimba asa dupa cum vrea un Ministru sau cine mai decide la conducerea Romaniei. Ce sentiment de neputinta am cand aud de un medicament ca nu se mai gaseste. cum a fost si cu rivotrilul acu ceva ani.

Oare ne aude si pe noi cineva? de la Conducere.
0
11-12-2025, ora 15:13
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Nu. Nu aude nimeni. Scrieti adrese catre Ministerul Sanatatii. Probabil exista si formular online in care puteti sa va adresati.
0
12-12-2025, ora 06:33
wh4t3ver
Nu este medic/terapeut
wh4t3ver
@user da, genericul (daca asa ii zice) l-am gasit. dar observ ca de la el dorm mai putin, ceea ce ma face sa cred ca nu e la fel de bun ca originalul
desi dorm un numar de ore suficient, nu-mi fac griji pe termen scurt. pe termen lung insa s-ar putea sa fie o problema. pt ca pe masura ce substanta de la original se elimina din organsim, ajung sa depind exclusiv de generic.
dar oi vedea.

@clara buna gluma :p
0
12-12-2025, ora 09:38
identity
Nu este medic/terapeut
identity
@whatever
M am uitat pe net si am văzut ca unele farmacii au Zyprexa posibil cele din București. Poti sa vorbesti la farmacia din orasul unde locuiesti de unde iti iei reteta psihiatrica sa iti aduca antipsihoticul ma refer pentru data viitoare. Zic si eu nu stiu daca se poate face asa. Sa faca farmacia rezervare din timp, comandă adică sa aduca zyprexa si tu vii data viitoare cu reteta. Simplu de zis mai greu cu practica :))
0
12-12-2025, ora 10:21
wh4t3ver
Nu este medic/terapeut
wh4t3ver
asa faceam cum zici, de obicei. fie avea farmacia pe stoc, fie prin comanda din depozit. dar de data asta cica nu se mai gaseste in depozit(e).am incercat la mai multe farmacii. lucky me :)
1
12-12-2025, ora 12:26
user_152530
Nu este medic/terapeut
user_152530
@wh4t3ver si olanzapina Teva tot generic e. Olanzapina originala a fost lansata in Romania dupa 2000. Era produsa de Lilly, o firma cred americana sau britanica.

@clara_p multumesc enorn de sfat!!!!!! Pacat ca nu are buton de like ca iti dadeam BIG Like!!!! Sper ca intelegi ca sunt sarcastic si ca ai pierdut esenta la ce i-am zis eu lui extreme. Eu nu iau olanzapina dar ideea era ca toti putem ajunge intr-o zi sa nu se mai gaseasca medicamentele pe care le luam. Si e pacat sa fim acizi gratuit pe net. Indiferent ce probleme de sanatate/frustrari am avea.Mai bine nu comentăm, nu?
0
12-12-2025, ora 15:11
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Eu nu sunt acida. Ti-am scris doar un sfat. Trebuie sa ajunga mesajul la minister.
Eu asa am facut cand am avut nevoie de Litiu si m-au trimis ei la o institutie care mi-a procurat Litiu din strainatate.
0
13-12-2025, ora 10:57
user_152530
Nu este medic/terapeut
user_152530
@wh4t3ver Asa e, ai dreptate unele generice sunt mai bune ca altele. Eu nu am comparat decat 2 quetiapine Zentiva cu cea Teva si cea Teva e mai "buna" in sensul ca ma pot baza pe ea. Daca se poate spune "buna" ca sedeaza mai tare :) Bine ai revenit pe forum!
0
13-12-2025, ora 11:37
identity
Nu este medic/terapeut
identity
Pe prospect la pastile scrie acolo ca putem raporta efecte adverse sau altceva la a. n. m. Eu propun sa putem face comanda online din farmacii momentan nu se poate ca trebuie reteta la antipsihotice. Ar fi foarte bine daca sar putea asa ceva. La suplimente alimentare se pot face comenzi online din farmacii.
0
13-12-2025, ora 15:47
Lena8
Nu este medic/terapeut
Lena8
Mai era Reteaua 2.0 care aduceau medicamente in timpul pandemiei. Dar e firma privata.
0
13-12-2025, ora 16:02
user_152530
Nu este medic/terapeut
user_152530
@Lena8 poti sa-mi spui daca ai luat vreodata o schema ce implica risperidona si aripiprazole? Ca am citit subiecte mai vechi si spuneai ca ai luat aripiprazole si risperidona dar nu am inteles daca le-ai luat impreuna pe aceeasi schema.
0
13-12-2025, ora 17:07
Lena8
Nu este medic/terapeut
Lena8
Da, le-am luat in aceeasi schema. 1.5 ml Risperidona seara si 5 mg Abilify dimineata sau amandoua seara.
0
13-12-2025, ora 17:23
user_152530
Nu este medic/terapeut
user_152530
@Lena8 Am consultat un medic bun psihiatru pe care il cunosc de mult timp si mi-a zis ca aceste 2 antipsihotice aripiprazole si risperidona sunt antagoniste, nu se dau impreuna pe schema pentru ca "se bat cap in cap". Cam atat am vrut sa-ti zic, stiu ca mai e un forumist care ia in momentul de fata aceasta combinatie. Daca vrei intereseaza-te la medici buni, nu trebuie sa ma crezi pe cuvant, e si un mesaj pe forum cum ca unele raspunsuri pot veni de la persoane care nu au competente medicale. Daca te-ai simtit rau in vreun fel cand luai aceasta schema asta poate fi explicatia.
0
13-12-2025, ora 18:10
Lena8
Nu este medic/terapeut
Lena8
Eu ma simt rau in general de la antipsihotic. Pe cand aveam schema cu Risperidona insa eram mai activa fizic dar intelectual eram praf. Acum, cu Abilify doar e invers. Nu mai stiu cum sa le impac..
0
14-12-2025, ora 07:43
wh4t3ver
Nu este medic/terapeut
wh4t3ver
@user_112243
legat de "Daca se poate spune "buna" ca sedeaza mai tare :) Bine ai revenit pe forum!"
bine te-am regasit :) apropos teva e mai puternic decat quetiapina.

nu te supara pe clara :) nu facea misto de tine. eu faceam misto de comentariul ei. sper sa nu fi interpretat gresit comentariul meu la adresa ei si sa fi interpretat cum ca ea la propriu face glume

@clara... deasemenea sa nu interpretezi gluma mea ca fiind rautacioasa :d

@Lena thx... il iau in considerare
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul