Abces sau altceva? Rog o parere. Multumesc frumos.

16-10-2019
angelika1983
Nu este medic/terapeut
angelika1983
Buna ziua, am o problema, in urma cu mai mult de o luna am avut o extractie dentara al celui de-al doilea molar din stanga sus care s-a lasat cu o alveolita urata, la 2 saptamani de la extractie s-a chiuretat locul, a fost mult puroi si s-a cusut, la o saptamana dupa s-au scos firele. Mentionez ca de mai mult de o luna pana acum o saptamana am tot luat pe antibiotice, calmante, antiinflamatoare. Am fost la control medical cand s-au scos firele dar desi mi se parea ca nu e ceva 100% ok si ca acolo se face o infectie doctorul a zis ca e doar inflamatie si va trece in timp, sa continui sa iau antiinflamatoare si sa dau cu apa de gura fara alcool. Cu cat a trecut timpul de la scoaterea firelor a trecut roseata si inflamatia dar s-a format imediat langa locul extractiei ca o basica, un abces?? sau ceva cu continut alb ce pare ca un abces, mentionez ca am si gust rau in gura si desi pare ca se inchide locul extractiei inca mai doare cand mananc sau beau desi beau si mananc pe cealalta parte si doare partea stanga a fetei pana sus la ochi si e un pic umflata. Au trecut 3 saptamani de la scoaterea firelor, am fost la medic zilele trecute s-a uitat la acel loc si medicul a zis ca sunt doar reziduuri resturi alimentare si fibrina si sa curat acel loc cu o periuta de dinti moale, am curatat bine locul ultimele zile dar acea basicuta sau ce e nu se duce si continui sa am gust f rau in gura si o senzatie neplacuta si nu imi e clar daca nu e totusi un abces... Am facut o poza si as vrea sa mai cer si o alta parere a unui medic in legatura cu ce ar putea fi acea basicuta, in poza se vede destul de bine, daca este un abces sau altceva si ce ar trebui facut? Sa ma intorc la medic sa se mai uite o data acum dupa ce am curatat bine locul sau sa stau asa pt ca e totul in regula iar gustul rau posibil sa fie de la tartrul de pe dintii de jos? Mentionez ca eu ma duc la detartraj tot la cateva luni dar acum au trecut 6 luni de la ultimul, s-a decalat cu aceasta pb cu extractia dar mentionez ca nu am mai avut asa gust rau in gura niciodata desi am mai intarziat uneori 2-3 luni cu detartrajul, am mai avut asa gust rau in gura doar inainte de chiuretarea locului extractiei cand aveam alveolita si evident puroi, Daca se poate doar sa va uitati la poza si sa imi spuneti o parere as aprecia mult, eventual sa imi lasati un e-mail sa va trimit poza. Multumesc frumos.
12 comentarii
0
16-10-2019, ora 08:02
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Buna dimineata,
Faceti o radiografie de control, pe ea se va vedea daca este infectie sau nu.
0
16-10-2019, ora 13:17
angelika1983
Nu este medic/terapeut
angelika1983
Buna dimineata, va multumesc frumos pentru raspunsul prompt. As merge sa fac radiografie azi dar as evita sa mai fac radiografii in perioada imediat urmatoare decat daca e strict necesar pentru ca am facut foarte multe radiografii in mai putin de 2 luni si nu prea as vrea sa ma mai expun radiatiilor decat daca trebuie neaparat. Din pacate am schimbat 2 medici dentisti in ultimele 2 luni si fiecare doctor m-a trimis sa fac N radiografii atat pentru molarul 2 din stanga sus (cel care s-a extras) si a mai aparut o problema cand am ajuns la al doilea medic, facand radiografii am descoperit ca primul medic (cel care mi-a facut extractia dentara) mi-a rupt si un ac in canalul unui molar din stanga jos in timpul tratamentului de canal si va dati seama ca au urmat alte radiografii si pentru aceasta problema. Am facut 2 radiografii panoramice si mai multe retroalveolare intr-o perioada mai scurta de 2 luni. Ce pot sa spun e ca primul medic m-a dezamagit total si evident am plecat in alt loc. Am avut o doamna doctor foarte buna multi ani de zile dar din pacate a decedat si am ramas fara medic dentist. Cautand un nou medic bun am dat de primul de care am mentionat mai sus care a fost o mare dezamagire, din pacate. Sunt multumita de al doilea medic, mi-a chiuretat locul extractiei, locul pare ca se inchide dar e o pb gust rau in gura, o anumita durere si acea basica de langa care arata ca un abces. As vrea sa va uitati la poza si sa imi spuneti o parere, ar putea sa fie un abces sau nu? Ca sa stiu ce sa fac, sa ma intorc iar la medic sau pot sta linistita? Am fost deja o data si el zice ca erau doar reziduuri de la mancare dar am curatat acolo si nu se duce, e o basica sau ceva. As aprecia daca v-ati uita la poza si mi-ati spune o parere ca sa stiu daca pot sta linistita sau nu. Multumesc anticipat.
0
16-10-2019, ora 14:42
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Nu este nici o poza in postarea dvs si oricum pentru a pune un diagnostic corect este nevoie de o radiografie pentru a vedea alveola si raportul cu sinusul maxilar. Aparatele de radiologie sunt foarte sigure si nu va iradiaza.
0
16-10-2019, ora 14:51
angelika1983
Nu este medic/terapeut
angelika1983
Buna ziua, am revenit aici, am sa scriu link-urile unde se gasesc 2 poze cu locul extractiei al celui de-al doilea molar din stanga sus, le-am dat upload pe pinterest si se pot vedea cu un copy/paste al fiecarui link in parte, le-am pus pe public pentru a se putea vedea. Primul link: -----------* . Astept cu nerabdare parerea d-voastra, daca considerati ca ar putea fi un abces sau nu, eu vad ca o formatiune (o basica) cu continut alb acolo dar d-voastra sunteti medic si stiti mai bine daca ar putea fi vorba despre un abces sau daca asa arata in mod normal in timpul vindecarii si acea formatiune alba e fibrina. Mie mi se pare ciudata acea basica deoarece am mai avut extractii si pana acum nu am mai vazut la niciuna dintre ele asa ceva in timpul vindecarii plus ca nu am mai avut simptome sau gust rau in gura la 3 saptamani dupa efectuarea interventiei. Daca d-voastra considerati dupa ce vedeti in poze ca nu e in regula ma voi intoarce din nou la medic. Ma intereseaza doar sa stiu daca e ok sa fie acea basica (formatiune alba) acolo sau nu si daca exista posibilitatea sa fie un abces. Va multumesc mult. O zi frumoasa!

(*modificat de admin)
0
16-10-2019, ora 14:54
angelika1983
Nu este medic/terapeut
angelika1983
Am dat upload la 2 poze pe pinterest, am si radiografie panoramica facuta inaintea chiuretarii, daca doriti eu pot sa o pun si pe aceea pe pinterest sa o puteti vedea dar e facuta inainte de chiuretare. Multumesc frumos.
0
16-10-2019, ora 15:16
angelika1983
Nu este medic/terapeut
angelika1983
Pot sa fac si o radiografie daca considerati necesar, intai sa vedeti pozele. Stiu ca poza nu poate spune totul in materie de a da un diagnostic dar initial macar sa vedeti cum arata locul extractiei/chiuretarii dupa 3 saptamani de la ultima interventie si daca vi se pare ca e in regula, desi da aveti dreptate vazand doar niste poze nu puteti da un diagnostic 100%.
0
16-10-2019, ora 15:37
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Am vazut poza doar ca nu e clara. Daca aveti radiografia puteti sa o postati.
0
18-10-2019, ora 09:21
angelika1983
Nu este medic/terapeut
angelika1983
Buna dimineata, multumesc, o sa postez azi in decursul zilei o poza clara a locului extractiei si radiografia panoramica de dinainte de chiuretare ca sa va faceti o parere si poate ajung azi-maine sa fac si o retroalveolara a locului extractiei. Ce vreau sa va mai intreb, in legatura cu acul rupt in canalului molarului din stanga jos, credeti ca as avea sansa sa ies sub suma de 1400-1500 de lei ca si cost? Cam la acest pret as ajunge in Tm la cabinetele cu microscop pt. rezolvarea problemei: scoaterea acului, refacerea tratamentului de canal si obturatie. Din cate am inteles acesta se poate scoate doar la microscop, primul medic adica medicul care mi-a rupt acul in canal nu are asa ceva la cabinet si va spun sincer ca si daca ar putea sa imi scoata acul din canal tot nu m-as mai intoarce la dansul, cu parere de rau nu as mai avea incredere sa ma las pe mana lui, mi-a umblat de cateva ori in gura si de fiecare data m-am ales cu f mari neplaceri -> extractia care s-a ales cu o alveolita urata desi mentionez ca am avut mai multe extractii de-a lungul timpului dar nu mi s-a intamplat asa ceva niciodata dar asta e cea mai "mica" pb si stiu ca o alveolita se poate intampla din diferite motive si nu e neaparat vina medicului, apoi mi-a facut un tratament de canal si mi-a rupt acul in canalul maselei respective si ce a mai facut mi-a pus plomba definitiva pe un dinte care era inca foarte dureros desi i-am zis asta si apoi 2 saptamani am fost cu niste dureri insuportabile, cred ca nu as fi avut asemenea dureri nici dupa 3 extractii si nu exagerez, din pacate de cateva ori l-am lasat sa imi umble in gura si a dat-o in bara rau de tot, nu as mai avea incredere sa ma las pe mana lui, cu parere rau si cu tot respectul pe care il am pentru el ca medic, o mare dezamagire acest doctor stomatolog, nu mi s-a intamplat asa ceva niciodata. Daca eu m-am ales cu asemenea neplaceri de la niste interventii "minore", mi-e groaza sa ma gandesc ce se poate intampla la interventii mai complexe, nu stiu sincer ce s-a intamplat cu dansul ce a fost in capul lui si sper ca eu am fost un caz izolat cu ce am patit la dansul, din pacate oamenii se mai schimba, pe vremuri era un doctor bun. Deasemenea vreau sa va intreb cum se procedeaza in asemenea cazuri cand se rupe acul in canal? Nu mi se pare normal sa platesc eu suma de 300 euro pentru greseala dansului, stiu ca se pot intampla incidente de genul in stomatologie dar eu ca pacient nu am nici o vina si nu mi se pare normal sa scot acum aceasta suma din buzunarul meu. Mentionez ca nici nu mi-a spus nimic ca mi-a rupt ac in canal, se poate sa nu fi vazut? Am inteles ca e o bucata destul de mare rupta. A trebuit sa ajung la al doilea medic cu alveolita sa facem o panoramica sa descoperim ca in alt molar este un ac rupt, mentionez ca am si radiografie panoramica facuta cand am ajuns la primul medic care e la dansul unde se vedea ca in acel molar nu exista o bucata de instrument pe unul dintre canale. Nu stiu cum sa procedez in situatia asta, din cate mi s-a spus acul ar trebui scos cat mai repede pt ca poate produce complicatii plus ca nici nu imi convine sa scot o asemenea suma de bani din buzunarul meu pentru ca dansul a gresit. Mi-a placut intotdeauna sa ma "despart" frumos de oameni, indiferent ca au fost doctori, colegi si asa mai departe si sa las loc de "buna ziua" si dupa indiferent care au fost motivele pentru care am schimbat un medic dar nu mi s-a mai intamplat ce am patit cu acest medic si faptul ca acum trebuie sa si scot niste banuti frumosi din buzunarul meu pentru ca dansul a gresit nu ma incanta deloc plus deranjul aferent, am inteles ca sunt m multe sedinte.
0
18-10-2019, ora 09:35
angelika1983
Nu este medic/terapeut
angelika1983
Ce pot sa va spun despre dansul ca e foarte ok ca persoana si ca om iar eu sunt o persoana foarte intelegatoare si inteleg ca greseli se pot intampla in orice domeniu, toti suntem predispusi la greseli doar ca va dati seama ca de cateva ori mi-a umblat in gura m-am ales cu neplaceri dar in mare neplacerile s-au rezolvat in afara de cea cu acul care ma va "arde" si la buzunar plus ca e periculos sa stau pe termen lung cu acel in canal, din cate am inteles, cine stie poate l-am prins eu intr-o perioada proasta sau nefasta dar cert e ca eu suport acum urmarile greselilor dansului si e foarte neplacut pentru mine ca si pacient, e foarte neplacuta situatia, care nu numai ca mi-a adus neplaceri dar ma si costa financiar. Multumesc frumos si o sa revin azi sau maine cu poze si radiografii. O zi frumoasa!
0
18-10-2019, ora 10:15
Dr. Geanina Miu
Stomatologie, Bucuresti
Dr. Geanina Miu
Buna ziua,
Cel mai bine este sa vorbiti cu medicul care v-a rupt acul pe canal si sa gasiti o solutie impreuna. Cu totii mai gresim dar incercam sa corectam greseala apeland la colegi mai experimentati.
0
27-07-2020, ora 04:09
angelika1983
Nu este medic/terapeut
angelika1983
Buna, scuze ca revin dupa asa o perioada lunga, in Martie anul acesta am fost programata pentru scoterea acului dar a venit perioada Covid si s-a inchis cabinetul si am ramas asa, urmeaza saptamana aceasta sa fie scos acel ac in final, intre timp prin martie molarul cu acul a inceput sa aiba dureri mari, a fost scos tratamentul provizoriu pus de medicul care mi-a rupt acul in canal, s-a curatat molarul si medicul actual l-a lasat desfacut, am cerut sa mi se inchida molarul macar cu un tratament provizoriu (pana se scoate acul) dar mi s-a spus ca daca se face acest lucru molarul va incepe sa doara din nou din cauza acumularii de gaze, de atunci stau cu el desfacut si nu mananc pe partea respectiva. Am amanat pana in martie cu scoaterea acului din cauza costului. De la medicul care m-a poticnit cu toate aceste probleme nu am primit nici macar un imi pare rau sau imi cer scuze ce sa mai vorbim de a gasi o solutie impreuna, sunt oameni si oameni in toate domeniile...urat si total neprofesional. :| Cu acea extractie care a facut alveolita, al doilea molar din stanga sus, cum mentionam si mai sus, s-a facut chiuretare dupa care s-a cusut, s-au scos firele dar eu am mai avut constant o durere surda in zona respectiva si inflamatie care mai aparea si disparea din cand in cand, se vedea ca e acea zona a gingiei inflamata si uneori ma umflu si la fata. I-am spus aceasta de mai multe ori medicului la care umblu din toamna si de care sunt multumita, ca mai am o senzatie acolo unde a fost extractia, ca inca doare si se inflameaza iar dansul a zis ca e perfect vindecat si nu e nicio pb. Intamplator am ajuns zilele trecute la un alt medic, nu era intentia mea de a merge la alt medic si s-a uitat si sus unde a fost extractia si m-a trimis la o radiografie, am facut filmul si mi-a spus ca mi-a fost ciobit osul in timpul extractiei si ma va trimite la un medic specializat pe chirurgie orala pentru a rezolva problema si am inteles o interventie invaziva si ma cam sperie, o sa va pun un link cu radiografia panoramica, acolo se vede si acul din maseaua de jos si acest molar, ambele probleme sunt in stanga. Deasemenea acest medic mi-a mai spus si ca maseaua cu acul a facut puroi la radacina si ca incisivii de jos e posibil sa fie dinti de lapte care nu s-au schimbat deoarece au radacina foarte scurta si e posibil sa ii pierd peste ceva timp. As vrea sa aud si parerea d-voastra, nu stiu ce sa fac si nici nu as vrea sa ma bag la ceva invaziv (taierea osului) pana nu cer m multe pareri in legatura cu ce este acum acolo. Deasemenea ma intereseaza in afara de maseaua cu acul, locul extractiei si incisivii de jos, ce parere aveti despre starea danturii in general si daca mai vedeti ceva in neregula. Sper ca nu va retin foarte mult pentru problemele mele si imi cer scuze dar chiar as vrea si o parere generala sa stiu ce ma asteapta in viitor si ce ar mai trebui corectat, in functie de ce se vede pe radiografie, daca va cer prea mult macar cu pb de mai sus daca puteti sa ma lamuriti. Linkul unde gasiti panoramica este acesta -------* . Multumesc mult.

(*modificat de admin)
0
27-07-2020, ora 04:17
angelika1983
Nu este medic/terapeut
angelika1983
In caz ca poza intra marita mai mult cand deschideti linkul puteti sa fixati zoom-ul mai mic din browserul d-voastra la fel si daca intra in varianta mica se poate fixa din browser sa o vedeti la marimea potrivita. Linkul de mai sus este de pe Pinterest, am postat-o si pe Facebook si am pus pe public poza, vedeti care va functioneaza dintre linkuri aici se poate vedea pe facebook daca functioneaza -> ----------* Sper sa reusiti sa vedeti panoramica

(*modificat de admin)
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Medici stomatologi, dentisti, cabinete stomatologice
Recomandă un stomatolog sau caută unul bun!
Medici-Stomatologi.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 7500 de cabinete și clinici de stomatologie din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor stomatologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. Accesați site-ul