Anxietate si divort
Buna ziua,
Am trait o frumoasa poveste de dragoste alaturi de sotul meu de aproape 7 ani, casatoriti de 4 ani. S-a ajuns la divort pt ca de vreun an si 4 luni, relatia noastra se schimbase foarte mult. Precizez ca din decembrie 2012 urmez un tratament pt anxietate, anxietate care mi a atins toata viata. Am dat o intr o fobie de loc de munca, nu am lucrat niciodata din 2011 de cand am terminat masterul. La inceput au fost incercari mici gen lucrator comercial dar nu am rezistat pt ca era program lung si mult de stat in picioare. Am cautat in continuare un job gen operator pc dar ma loveam mereu de nemultumirea angajatorilor ca nu am experienta. Probabil respingerea asta a condus la fobia de azi si la neincrederea ca nu voi gasi ceva care sa mi se potriveasca. Iar anxietatea a dus la divort. Sotul meu mi-a fost alaturi mereu si i-am simtit spijinul insa am inteles la final ca a obosit. In ultimul an si 4 luni devenise rece, pasiv, nu-mi mai oferea afectiune, imi spunea ca are nevoie de ajutor. Am incercat iar la interviuri dar m am poticnit din nou. In acelasi timp, ma simteam presata si neapreciata de "putinul" pe care il faceam: treburi casnice, curatenie, mancare. ma comportam ca o sotie insa el nu mai aprecia nimic pt ca imi spunea ca isi doreste sa prind aripi, sa ma angajez, sa ies din bula in care eram prinsa. nu mai vedea ce are, vedea doar ce ii lipseste gen casa lui, copil. A ajuns si el sa ia cateva pastile pt ca avea insomnii si devenise stresat si foarte nemultumit. A plecat o data in ianuarie 2018 pt o pauza, pauza a durat 4 luni, timp in care a stat la parintii lui. S-a intors apoi si i-am promis ca voi lupta sa ma angajez dar nu i usor in anxietate. Dupa intoarcerea lui, a devenit si mai pasiv si nu mai imi oferea afectiune, nimic din ceea ce un sot ofera unei sotii. I-am propus terapii de cuplu, psiholog dar a refuzat. La final, am aflat ca ma mintea si vorbea pe ascuns cu un psiholog pe telefon. Nu i am inteles minciuna in conditiile in care eu chiar imi doream sa ceara ajutorul unui specialist, asa cum si eu am facut anii acestia. Minciuna lui m-a socat si mi-a agravat anxietatea si am ajuns la concluzia ca divortul e cea mai buna solutie. Mi s-a spus ca isi dorea o altfel de viata, ca incepuse sa ia pastile si ca daca mai ramanea langa mine o lua razna si mai rau, ca nu isi mai gasea locul alaturi de mine, ca voia sa prind aripi. Ca nu mai simtea dragoste, ca nu se mai simtea atras de mine. Acum sunt parasita pt ca am o tulburare si un tratament, pt ca nu am o cariera pana la 31 ani. E trist cand greutatile vietii si o boala despart doi oameni. De fapt, ar trebui sa apropie, nu?Ce sfaturi imi puteti da ? Cum sa gestionez anxietatea si divortul? E o grea incercare si emotional sunt valuri de stari.
Am trait o frumoasa poveste de dragoste alaturi de sotul meu de aproape 7 ani, casatoriti de 4 ani. S-a ajuns la divort pt ca de vreun an si 4 luni, relatia noastra se schimbase foarte mult. Precizez ca din decembrie 2012 urmez un tratament pt anxietate, anxietate care mi a atins toata viata. Am dat o intr o fobie de loc de munca, nu am lucrat niciodata din 2011 de cand am terminat masterul. La inceput au fost incercari mici gen lucrator comercial dar nu am rezistat pt ca era program lung si mult de stat in picioare. Am cautat in continuare un job gen operator pc dar ma loveam mereu de nemultumirea angajatorilor ca nu am experienta. Probabil respingerea asta a condus la fobia de azi si la neincrederea ca nu voi gasi ceva care sa mi se potriveasca. Iar anxietatea a dus la divort. Sotul meu mi-a fost alaturi mereu si i-am simtit spijinul insa am inteles la final ca a obosit. In ultimul an si 4 luni devenise rece, pasiv, nu-mi mai oferea afectiune, imi spunea ca are nevoie de ajutor. Am incercat iar la interviuri dar m am poticnit din nou. In acelasi timp, ma simteam presata si neapreciata de "putinul" pe care il faceam: treburi casnice, curatenie, mancare. ma comportam ca o sotie insa el nu mai aprecia nimic pt ca imi spunea ca isi doreste sa prind aripi, sa ma angajez, sa ies din bula in care eram prinsa. nu mai vedea ce are, vedea doar ce ii lipseste gen casa lui, copil. A ajuns si el sa ia cateva pastile pt ca avea insomnii si devenise stresat si foarte nemultumit. A plecat o data in ianuarie 2018 pt o pauza, pauza a durat 4 luni, timp in care a stat la parintii lui. S-a intors apoi si i-am promis ca voi lupta sa ma angajez dar nu i usor in anxietate. Dupa intoarcerea lui, a devenit si mai pasiv si nu mai imi oferea afectiune, nimic din ceea ce un sot ofera unei sotii. I-am propus terapii de cuplu, psiholog dar a refuzat. La final, am aflat ca ma mintea si vorbea pe ascuns cu un psiholog pe telefon. Nu i am inteles minciuna in conditiile in care eu chiar imi doream sa ceara ajutorul unui specialist, asa cum si eu am facut anii acestia. Minciuna lui m-a socat si mi-a agravat anxietatea si am ajuns la concluzia ca divortul e cea mai buna solutie. Mi s-a spus ca isi dorea o altfel de viata, ca incepuse sa ia pastile si ca daca mai ramanea langa mine o lua razna si mai rau, ca nu isi mai gasea locul alaturi de mine, ca voia sa prind aripi. Ca nu mai simtea dragoste, ca nu se mai simtea atras de mine. Acum sunt parasita pt ca am o tulburare si un tratament, pt ca nu am o cariera pana la 31 ani. E trist cand greutatile vietii si o boala despart doi oameni. De fapt, ar trebui sa apropie, nu?Ce sfaturi imi puteti da ? Cum sa gestionez anxietatea si divortul? E o grea incercare si emotional sunt valuri de stari.
3 comentarii
Bună ziua!
Încercați să faceți și psihoterapie concomitent cu medicația, pentru a obține rezultate mai bune.
Gândiți-vă că la 31 de ani sunt destule fete care nu s-au căsătorit, sau nici nu se gândesc încă să se căsătorească.
Păstrați-vă amintirile plăcute și faceți o analiză a relației și vedeți ce învățături trageți pentru mai târziu. De multe ori când se închide o ușă, se deschide alta. Decât să stai într-o relație care nu te împlinește, e mai bine să-i pui capăt și să încerci să mergi mai departe. Cel ce vă e destinat va veni poate când nici nu vă așteptați. Totul este să aveți grijă de dumneavoastră și să fiți conștientă că anxietatea se rezolvă, nu-i o tulburare de care nu puteți scăpa. Important e să lucrați cu un psihoterapeut și să câștigați competențe în ceea ce privește gestionarea situațiilor stresante. Vedeți că sunt și psihoterapeuți care lucrează cu casa de asigurări și vi se pot deconta unele ședințe.
Fruntea sus și aveți încredere că veți reuși!
Încercați să faceți și psihoterapie concomitent cu medicația, pentru a obține rezultate mai bune.
Gândiți-vă că la 31 de ani sunt destule fete care nu s-au căsătorit, sau nici nu se gândesc încă să se căsătorească.
Păstrați-vă amintirile plăcute și faceți o analiză a relației și vedeți ce învățături trageți pentru mai târziu. De multe ori când se închide o ușă, se deschide alta. Decât să stai într-o relație care nu te împlinește, e mai bine să-i pui capăt și să încerci să mergi mai departe. Cel ce vă e destinat va veni poate când nici nu vă așteptați. Totul este să aveți grijă de dumneavoastră și să fiți conștientă că anxietatea se rezolvă, nu-i o tulburare de care nu puteți scăpa. Important e să lucrați cu un psihoterapeut și să câștigați competențe în ceea ce privește gestionarea situațiilor stresante. Vedeți că sunt și psihoterapeuți care lucrează cu casa de asigurări și vi se pot deconta unele ședințe.
Fruntea sus și aveți încredere că veți reuși!
E foarte dureros cand sotul iti spune ca visa la alta viata, ca nu si mai gasea locul langa mine, ca nu mai simtea atractie, ca vroia sa prind aripi si ca divortul este solutia. Nu am avut probleme majore in casnicie, stiu ca problema majora a fost anxietatea mea. Am invatat abia acum ca trebuia sa fiu fericita eu cu mine insami si sa lupt pt mine ca sa ii pot face si pe cei din jur fericiti. Ma doare ca "boala" mea a distrus ceva atat de frumos pt amandoi insa...mai stiu ca omul potrivit ramane la bine si la rau alaturi si sprijina. Acum ma axez pe mine, pe a ma cunoaste. Imi las un timp sa ma vindec si imi doresc din suflet sa imi gasesc un job potrivit pt mine si sa invat sa ma bucur de mine insami. Incerc sa ma impac cu mine insami, cu neputintele mele, sa ma accept si sa renasc si sa evoluez.
Ce sa faci ? Una la mana sa te duci la un medic sa discuti serios sa-ti gaseasca prin tatonare tratamentul bun, a doua lasa-l dracu pe ala care te-a lasat la greu, divorteaza si gata.
Eu nu mi-as lasa prietena sau nevasta la greu niciodata orice ar fi.
Cu cariera si eu am 41 ani si nu am cariera dar nu ma deranjeaza, si tu daca nu ai, ce ? Faceai acasa ce puteai si era okey, nu trebuia sa se supere.
Ce, crezi ca a veni seara acasa moarta de oboseala e o mare afacere ? Dar dupa ce te faci bine, sigur, daca doresti, poti sa-ti cauti se lucru, nu e problema
Eu nu mi-as lasa prietena sau nevasta la greu niciodata orice ar fi.
Cu cariera si eu am 41 ani si nu am cariera dar nu ma deranjeaza, si tu daca nu ai, ce ? Faceai acasa ce puteai si era okey, nu trebuia sa se supere.
Ce, crezi ca a veni seara acasa moarta de oboseala e o mare afacere ? Dar dupa ce te faci bine, sigur, daca doresti, poti sa-ti cauti se lucru, nu e problema
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 0Medicamente contrafacere
- 7TOC Serlift
- 2Dr.Daniel Amen adevarata psihiatrie
- 4Nu ma mai identific cu propria religie nativa și sunt puțin debusolat.
- 2Permis de conducere
- 5Nu mai stiu daca transpir de la Seroxat sau de la anxietate
- 16Pt persoanele Letargice cu schizo (am noutati)
- 10Antidepresive toc insomnii !
- 4Îmi vreau anii pierduți înapoi.
- 3Câtă Olanzapină se dă în spitalele de psihiatrie?