Are nevoie copilul meu de consult psihologic?
Buna ziua, am un copil de 11 ani care este extrem de ascultator, cuminte, invata foarte bine, se pune singur la masa de lucru, nu foloseste in exces tableta, calculator, telefon, are extrem de multe activitati, inot, sah unde a performat fiind campion national la varsta lui dar are putini prieteni, colegul de banca, colegii de sah de la club cu care comunica strictul necesar! Este extrem de serios si bine educat stie si ii preocupat de dezvoltarea lui in special cea intelectuala. Considera ca copii sunt invidiosi si nu sunt sinceri si de aceea nu are o legatura foarte stransa cu ei. Eu consider ca copilul meu nu are nevoie de psiholog deoarece face lucrurile cu mult bun simt si are o judecata exceptionala pt varsta lui si o profunzime in gandire, mai adaug ca are o memorie exceptionala probabil de aceea este facut tocilar de catre colegi dar eu ma intreb cum poate fi numit tocilar un copil care este campion national la sah, unde logica este primordiala! Acum intrebarea mea este: gresesc eu undeva fiind subiectiv? Diriginta lui sustine ca nu comunica suficient cu colegii, dar cu profesorii comunica, raspunzand si fiind activ la ore! Ea a spus ca are nevoie de un ajutor psihologic! Si inca o persoana din SUA, stabilita de vreo 20 de ani care l-a vazut si interactionat cu el, fiind unchiul lui! Copilul nu a interactionat. Si comunicat prea mult cu el, raspunzand doar cu da si nu! Nevazandu-l vreo 10 ani de zile dar stiind de existenta lui! Acesta fiind foarte mirat de el si spunand ca are nevoie de psiholog, cu cei ai casei comunica si este foarte degajat fiind foarte interesat de probleme existentiale! Astept raspuns!
4 comentarii
Buna ziua,
Este foarte probabil ca fiul dumneavoastra a invatat ca va obtine ceea ce isi doreste (atentie, iubire, valorizare/apreciere) printr-un anume comportament: ascultator, silitor, cuminte etc. De aceea nu-l interesaza interactiunea cu colegii/alte persoane de la care nu obtine acelasi lucru.
Pare un copil mult prea "responsabil|" pentru varsta de 11 ani; si-a asumat cumva mai degraba un rol de adult, catre care a fost impins, probabil indirect: "daca vei invata bine...daca vei asculta.daca."
Sa nu uitam ca "inteligenta emotionala" (care inseamna printre altele capacitatea de a crea si sustine relatii este considerata cel putin la fel de importanta ca inteligenta 'academica".
Nu stiu daca situatia trebuie abordata prin prisma existentei unei patologii, adica plecand de la premisa ca este un copil bolnav. Ci care este situatia, daca exista o problema sau nu. Un psiholog cu experienta in evaluarea si psihoterapia copiilor poate evalua situatia intr-un fel foarte relaxat, care sa nu creeze stres sau ingrijorare copilului: prin desen, sandplay etc.
Este foarte probabil ca fiul dumneavoastra a invatat ca va obtine ceea ce isi doreste (atentie, iubire, valorizare/apreciere) printr-un anume comportament: ascultator, silitor, cuminte etc. De aceea nu-l interesaza interactiunea cu colegii/alte persoane de la care nu obtine acelasi lucru.
Pare un copil mult prea "responsabil|" pentru varsta de 11 ani; si-a asumat cumva mai degraba un rol de adult, catre care a fost impins, probabil indirect: "daca vei invata bine...daca vei asculta.daca."
Sa nu uitam ca "inteligenta emotionala" (care inseamna printre altele capacitatea de a crea si sustine relatii este considerata cel putin la fel de importanta ca inteligenta 'academica".
Nu stiu daca situatia trebuie abordata prin prisma existentei unei patologii, adica plecand de la premisa ca este un copil bolnav. Ci care este situatia, daca exista o problema sau nu. Un psiholog cu experienta in evaluarea si psihoterapia copiilor poate evalua situatia intr-un fel foarte relaxat, care sa nu creeze stres sau ingrijorare copilului: prin desen, sandplay etc.
Va multumesc! Inteleg ideea dar e foarte reticent, il deranjeaza ideea de psiholog! El inainte de a da un raspuns gandeste! El fiind obisnuit cu sahul unde fiecare mutare pe care o face gandeste, aplica si-n viata de zi cu zi! O sa discut cu el si ii voi expune ideea si probabil va hotara singur ce face mai departe!
Imi vine sa spun ca nu stiu daca ganditul lui este problema, ci...simțitul...Poate ca ar fi bine sa discutati despre ce simte copilul in interactiunile cu ceilalți.
O sa-l intreb. Va multumesc pentru bunavointa!
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 9Manipularea unei persoane
- 4Încercarea de a ne găsi iubite nu merită efortul
- 2In cat timp isi face efectul un antidepresiv
- 7Serodeps detalii si informatii
- 8Prozac
- 5Exercitii fizice
- 12Eu chiar sunt Antihristul! Lumea asta este o simulare! Pleroma vine!
- 55Somn hiperfragmentat
- 16S-a vindecat cineva prin credinta?
- 2Psiho traumele cronice se pot trata vindeca?
