CAUZA NECAZULUI MEU / IMPORTANTA COMUNICARII...

În relaţiile cu semenii e nevoie de comunicare...de o bună comunicare, ceea ce presupune deschiderea inimii...

- Imi deschid suficient inima?
- Suficient de mult?
- Suficient de puţin?
- Unde e limita?
- Ce mă face să mă deschid?
- Ce mă face să mă închid?

Ceea ce ştiu eu despre mine, e că mult timp a trebuit sa ignor nevoia de comunicare...Vorbeam adesea in mine, cu mine însămi, ca şi cu o persoană pe care aş fi vrut să o găsesc în această viaţă şi nu o găsisem încă...

In diverse situaţii de comunicare, alţii au fost aceia care s-au deschis mai întâi...şi abia după aceia şi eu, dar parcă nu cu toată inima... Nu din lipsă de sinceritate, ci din teama de a nu fi înţeleasă, acceptată...

Pe cei ce s-au deschis, i-am preţuit enorm şi îi preţuiesc şi acum...Ei mi-au acordat încredere şi m-au învăţat lecţia sincerităţii şi a comunicării adânci...
E minunat să pot vorbi mereu şi mereu de temerile mele, despre gândurile cele mai adânci, despre visele cele mai năstruşnice...

Am o vorbă de ceva timp: sunt unele persoane cărora poţi să le pui sufletul în palme, ştiind că nu ţi-l vor strivi, dimpotrivă, vor şti să lipească cioburile, dacă e cazul. Astfel de persoane ştiu să te asculte, ştiu să te încurajeze, ştiu să te îndrepte cu blândeţe fiindcă îţi cunosc tainele sufletului, sensibilitatea şi dorul lui, punctele vulnerabile, visele...

Ceea ce am simţit mereu e că sinceritatea leagă prietenii pe vecie...

Limita deschideri noastre se poate vedea în ochii celuilalt...el ( ea) te poate încuraja să mergi mai departe sau să te opreşti... Iar limita superioară e când se ajunge la o legătură directă a sufletului...când poţi vorbi cu aceleaşi cuvinte sau chiar fără cuvinte...

Pe subiectul acesta nu poate nimeni intra, din pacate, decat eu!!! hihihi...

Domnule administrator, ce se intampla?