Intindere sau ruptură inghinal-pelvis

14-08-2020
MCosmin
Nu este medic/terapeut
MCosmin
În urmă cu 2 zile la tenis de picior m-am întins cu piciorul stâng după o minge puțin prea mult. În piciorul de sprijin (drept) am resimțit o înțepătură scurtă inghinal, și ca un fel "trosnit"(arsură) dar fără durere (mai mult o senzație puternică), pe exteriorul (cred că și pe interiorul coapsei) in jumătatea inferioară (de la mijlocul coapsei spre genunchi). Imediat după am încetat jocul întrucât am rămas cu un ușor disconfort inghinal și o ușoară dificultate de a pune piciorul în pământ la mers. Am pus gheață local, și după aproximativ 40 minute eram din nou in stare să joc, și asta am făcut (greșit). După scurt timp, 20 minute s-a repetat evenimentul, durerea inghinala mai puternică și senzatia de "trosnit" interior/exterior coapsă (spre zona genunchi) mai puternică dar tot fără durere. Acolo m-am oprit. Am pus gheață local și am plecat acasă.
Durerea a rămas în zona inghinală, însoțită de dificultatea de a pune piciorul în pământ sau de a ridica genunchiul spre piept. M-am ales cu o vânătaie în zona ligamentului inghinal, nu oblică ci orizontală (paralelă cu planul tălpii piciorului) lungime cca 10 cm, lățime cca 2-3cm, și zona cu vânătaia e puțin umflată. În plus am o ușoară amorțeală pe exteriorul piciorului de la jumatatea coapsei până la genunchi. Nu și pe înterior în schimb. Menționez că am 32 ani, 1.88m, 93kg și activitate destul de sedentară în ultimii 5-6 ani (muncă la birou, aproximativ 10 ore pe zi). Înainte de asta eram destul de atletic, dar aveam și mai puține kg, vreo 75.
Vă rog o părere despre ce s-a întamplat, posibil diagnostic și recomandare de recuperare, sau dacă ar fi necesar să consult un specialist. Încerc să evit mersul la spital în perioada asta, sunt destui oameni care au probleme mai mari cu situația curentă, dar dacă e absolut necesar aș vrea să știu. Pot să încarc (cred) și o poză cu vânătaia dacă ajută în vreun fel.
1 comentarii
0
15-08-2020, ora 08:20
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
Buna ziua,
Probabil aveti o tendinopatie de ilio-psoas, cauzata de greutatea excesiva si de efortul fabulos pentru aceasta greutate.
Este evident ca doar o examinare la specialist poate decela cauza suferintei.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: