Lenea este cucoană mare
Într-o pădure se aflau doi piţigoi, care trăiau fericiţi în acel loc pentru că aveau de toate. Dar trecu repede timpul, se făcu toamnă şi în cele din urmă veni iarna. Hrană nu se găsea la orice pas. Atunci, cum obişnuiau ei, s-au pus la vorbă şi unul dintre ei i-a spus celuilalt piţigoi: „Ce-ar fi să-mi aduci un viermişor şi eu să-ţi dau o pană?”. Celălalt piţigoi stătu puţin pe gânduri şi apoi spuse: „Dar de ce nu? Bine, îţi voi aduce”. A doua zi, primului piţigoi îi veni o idee grozavă. Merse la celălalt şi-i spuse: „Ce-ai zice dacă am face acelaşi lucru în fiecare zi: tu îmi aduci un viermişor, iar eu îţi voi da o pană?”. După câteva momente de gândire, celălalt piţigoi îi răspunse: „Bine, sunt de acord!”. Acest lucru se întâmplă zile în şir până se făcu primăvară. Acum când primul piţigoi a vrut să-şi ia zborul de pe creanga unde-şi petrecu toată iarna, n-a mai putut pentru că nu mai avea nicio pană.
2 comentarii
Buna asta daca ar durea lenea ar fi spitalele pline
2
10-05-2019, ora 16:14
Terapeut Naturopat Holistic Elisei Adam
Medicina naturista, complementara, alternativa
Bună ziua!
Dr. Mătușa Ion-Cătălin,
Asta ne mai lipsea, bine că nu doare. Oricum spitalele sunt pline și fără să doară lenea, din păcate.
Multă sănătate,
Mr. Nick
Dr. Mătușa Ion-Cătălin,
Asta ne mai lipsea, bine că nu doare. Oricum spitalele sunt pline și fără să doară lenea, din păcate.
Multă sănătate,
Mr. Nick
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 6Este nevoie de terapie de cuplu și când logodnicii se mută împreună?
- 2Logodnica mea mi-a spus că și-a scos uterul pentru a nu mai face copii. Este posibil?
- 1Casatorie toxica
- 0Cum ar trebui să arate un contract pentru prestarea servicilor psihologice?
- 1M-am indragostit de o colega de munca
- 5Abuz psihologic în cuplu
- 2Să lupt sau să renunț?
- 1Certuri si lipsa de empatie
- 1Probleme in relație de 4 ani
- 1Copilul lui din alta relatie
