Mama nu accepta relația cu un roman

11-06-2020
Kadijia
Nu este medic/terapeut
Kadijia
Am avut o relație de 5 ani cu un roman eu fiind tătăroaică. Mama nu a acceptat și nici in momentul de fata nu cedează. Probabil e conștientă dar presupun ca se gândește prea mult la ce o sa zică lumea etc fel și fel de discuții de genul.
Relația mea cu el nu era chiar așa buna aveam și noi problemele noastre pe care intr-adevăr nu știam cum sa le gestionam dar asta niciodată nu ne a oprit nu ne a făcut sa renunțam. Ne am despărțit acum aproximativ o luna de zile din cauza mamei. Noi locuiam împreuna in apartamentul meu ( cumpărat de mama ) și ea nu știa asta. I am ascuns mult timp iar de fiecare data când venea la Cta el trebuia sa plece adică nu voia sa dea ochii cu ea și sunt sigura ca lucrurile astea l au afectat. Dacă era altul in locul lui mi ar fi spus “du te cu maicata cu tot “ nu ar fi suportat. E și acum lucrurile s au cam schimbat îmi spune ca își dorește împăcare dar nu acum vrea ca lucrurile sa se așeze, sa simtă, considera ca sunt femeia cu care vrea sa trăiască, nu vrea sa discutam zilnic considera ca a fost o greșeală ca ne am revăzut sa discutam problemele noastre... la întâlnire pur și simplu ne am luat in brate. Doar ca nu înțeleg de ce face așa ? Ori simțit acum ori nu ? Ori vrei acum și faci ceva ori nu ? Nu înțeleg de ce vrea sa o lăsam așa o perioada... sa am răbdare ca timpul decide totul ! Chiar stau prost cu răbdarea. vrea ca eu sa ma detașez de mama, ok înțeleg și asta ! Ca fac prea multe ca sa o mulțumesc pe mama și niciodată nu m am gândit la mine la ce vreau... dar nici nu am curaj sa plec cu el sa o las pe mama nu pot face sacrifici de genul! Îmi e teama ca el iar va renunța. încerc sa scriu pe scurt. dar sunt multe lucruri de povestit
13 comentarii
3
12-06-2020, ora 08:46
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Nu spui ce vârstă ai, dar presupun că ești majoră, dacă ai avut o relație de 5 ani. Dacă tu te simți bine în această relație, nu e normal să te ascunzi. Cu cât te ascunzi mai mult, cu atât creezi impresia că nu te-ai maturizat, că nu știi exact ce-ți dorești, că tot ce faci, faci pentru ceilalți nu pentru tine. Încearcă să vorbești cu mama că e viața ta, că meriți s-o trăiești cu cine te simți bine, că ești capabilă să iei decizii bune pentru viața ta. Părinții își iubesc necondiționat copiii și sunt datori să fie alături de ei, dar nu să le impună să ia deciziile pe care le vor aceștia, pentru că altfel trăiesc viața părinților nu pe a lor.
E normal ca băiatul să fie afectat, pentru că nu i-ai creat convingerea că relația voastră are un viitor și se putea aștepta oricând ca mama să-ți găsească pe cineva(dacă ea tot hotărăște pentru tine și tu o asculți orbește) și el să fie înlocuit. Îi e și frică să se implice mai mult emoțional și apoi să sufere. De-asta probabil a vrut să stea o perioadă departe de tine, să vadă cum evoluează lucrurile.
Dacă vrei ca relația voastră să continue, vorbește serios cu mama și adu-i argumente în favoarea relației, să înțeleagă faptul că tu nu greșești și că relația aceasta te împlinește. În definitiv tu nu trăiești cu lumea și când te vei vedea în casa ta cu persoana iubită și te vei simți bine, toți ceilalți nu mai contează. O viață ai și e alegerea ta dacă vrei să o trăiești așa cum îți dorești sau cum vor alții, iar tu să fii nefericită. În definitiv contează omul și calitățile lui, nu etnia, pentru că asta e o convingere limitatoare care te-ar împiedica să fii fericită.
0
12-06-2020, ora 20:12
Kadijia
Nu este medic/terapeut
Kadijia
Am 26 ani. Și intr-adevăr am încercat tot timpul sa fac cum a vrut ea, sa o mulțumesc pe ea. Încă mai am multe de învățat, nu sunt poate matura, dar in ceea ce privește relația chiar INI doresc ceva cu el și mama nu vrea sa accepte. Ma da afara, îmi spune sa uit ca am familie etc, eu nu văd situația așa ! Nu înțeleg de ce face așa de ce este așa fixată pe chestia cu religia. Eu nu am ținut cont niciodată chiar dacă mi a tot zis sa nu intru in relații cu romani ! Pur și simplu nu vreau sa ma mărit cu tătar doar ca sa ii fac ei pe plac și sa fiu nefericita. Ma doare îngrozitor ca nici sa comunic cu ea nu se poate, trebuie sa se ajungă la jigniri, la critici, certuri. Nu știu cum as putea sa rezolv, sa o conving sa înțeleagă situația. Chiar nu știu cum. I am zis ca nu ma interesează ce zice lumea, ma interesează ce zice ea pentru ca îmi doresc sa o am alături de mine e singurul meu părinte. Am înțeles ca și ei i a fost greu sa ma crească singura, fără tata ( a decedat când eram eu mică ). I am zis ca nu vreau viața ca a ei sa alerg numai după bani, munca. Îmi doresc o familie numeroasa, fericita, bani vor fi ca fără ei nu te poți descurca, dar banii nu îmi aduc fericirea și împlinire. Chiar nu știu ce sa ii mai zic, ce sa mai fac. A încercat și el sa discute cu ea, poate a început sa conștientizeze unele lucruri dar tot nu accepta
1
13-06-2020, ora 12:46
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Poate e ceva în trecutul ei care a marcat-o și atunci a apărut convingerea asta limitatoare că nu ți-ar fi bine alături de prietenul tău. La 26 de ani ești destul de matură sa iei cele mai bune decizii pentru viața ta.
Am înțeles că apartamentul tău e cumpărat de mama, dar din moment ce ți l-a oferit nu e în ordine să te șantajeze cu asta. Un cadou oferit copiilor e al lor și dispun de el după bunul plac.
Eu cred că nici tu n-ai fost categorică și văzând că oscilezi și-a impus punctul de vedere.
Pentru viața ta, tu ești cea care ia decizii, pentru că altfel luând decizii impuse de alții, fie ei și părinți, la cea mai mică greutate îi vei învinui pe aceștia, iar tu nu te vei simți confortabil în relație. Propune-i mamei să mergeți împreună la un terapeut de familie, dacă tu nu reușești să te descurci.
Sunt convinsă că mai devreme sau mai târziu va accepta decizia ta, pentru că nici-unui părinte nu-i convine să stea prea departe de copiii săi.
0
22-06-2020, ora 12:26
Kadijia
Nu este medic/terapeut
Kadijia
Am încercat sa discut cu ea, dar ea nu accepta sub nici o forma situația sa fiu cu el sau chiar sa avansez relația la o căsătorie și asta din cauza religiei și nu numai. Consider ca nici nu îl place intr adevăr nici el nu s a implicat prea mult sa o cunoască și invers sa vadă și mama cum este el ca persoana.
Pe lângă problemele cu mama erau și ale noastre pe care nu am știut la momentele respective sa le gestionam. Acum îmi spunea din nou ca își dorește împăcare dar nu o simte acum. Și nu am înțeles de ce. Așa ca am decis sa punem punct sa o lăsam in voia sortii. Dacă e sa mai fim vreodată poate vom fi dar in stilul asta nu cred. Eu eram dispusă așa fac anumite sacrificii consideram ca mama e vinovata și da poate are și o vina și eu am bineînțeles pt ca puneam pe primul loc dorințele ei ca știam ca nu va accepta relația iar eu nu puteam sa renunt la ea. Dar el, faptul ca amâna situația ma face sa cred ca nu își dorește cu adevărat relația asta. Degeaba îmi spunea ca simte ca sunt femeia lângă care vrea sa trăiască dacă el așteaptă ca “lucrurile sa se așeze “ deși nu știu la ce se referă, la renovat ( căci m am apucat sa renovez in casa ) sau la mama sa încep sa ma detașez de ea sa nu mai aibă ea control asupra deciziilor... nu știu la ce s a referit. Încă îmi este greu, de acceptat o accept, nu pot trage de cineva dacă nu își dorește sau nu simte sa facă ceva. Simt ca am făcut destule pentru relație. Îmi este teama totuși și de o împăcare, pentru ca am numai gânduri negative, simt ca tot aici vom ajunge. Schimbarea trebuie sa vina de la noi ca sa fie bine și atâta timp cât pe el nu îl văd implicat consider ca as face o greșeală. Încerc sa îmi văd de viața mea, deși îmi e greu. Gândul meu tot la el este...
1
22-06-2020, ora 18:58
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Există la un moment dat o clipă în care ești capabil să răstorni și munții, dar dacă tot încerci și nu ai nici-un rezultat, renunți, chiar dacă îți pare rău că n-ai reușit s-o faci. Așa și relația voastră, a mers atâta vreme cât el a crezut că poate fi cu tine în ciuda tuturor opreliștilor.Dar probabil, tot văzând că tu nu rezolvi situația cu mama, și trebuia sa plece la fiecare apariție a acesteia, și-a dat seama că orice efort ar depune, relația voastră nu va avea un viitor.
De cele mai multe ori când unul din parteneri nu e dorit în familia celuilalt, în prima fază speră ca lucrurile să se așeze, dar văzând că nu se întâmplă nimic își dă seama că orice cale ar apuca nu-i deloc bună: a continua relația cu tine și a-ți crea probleme cu familia, care s-ar putea să nu-l accepte niciodată și-atunci nu vrea să te despartă de familia ta; a se implica emoțional și a avea de pierdut pentru că s-ar putea să o alegi pe mama ta, iar el să sufere după despărțire, și-atunci e mai bine să se retragă.
E bine cel puțin să înveți ceva din această situație și pe viitor să nu mai lași lucrurile să se întâmple.
0
22-06-2020, ora 23:41
Kadijia
Nu este medic/terapeut
Kadijia
Da eram și încă sunt in stare sa răstorn munții pentru el și pentru noi, dar nu înțeleg la ce va referiți “sa îmi rezolv problemele cu mama “ ? Și in legătura cu el da sunt sigura de asta ! Dar frustrant e ca nici el nu m a prezentat alor săi, eu după 5 ani nu o cunosc pe mama lui. Poate nici ea nu ma accepta deși nu as crede, mama chit ca nu accepta sau cel puțin spunea asta l a primit de atâta ori acasa, aniversari oriunde. Eu niciodată nu am fost invitata la el de sărbători de paști etc. Consider ca din punctul lui a fost mai ușor sa dea vina pe mine sau pe mama decât sa își asume și el Greșelile. Eu îmi recunosc vina și mi le asum ! Amândoi am greșit ! Dar am încercat sa lupt, sa vin cu schimbări ! Dar dragoste cu forta nu merge ! Eu cu mama am tot încercat sa discut și sa ii spun ca de acum încolo sunt responsabila pentru deciziile mele ca vreau sa mi le asum sa ma lase sa mi le asum. Ea o tine pe a ei ca ma da afara ca sa fac borș și i am zis ca plec și ca ma mut cu chirie. Dar am preferat sa o fac fără sa ma cert dar ea continua sa tipe și sa urle la mine.
El acum îmi spunea sa stam in apartamentul luat de mama pai cu siguranța nu va accepta mama ! Și când i am propus sa stam cu chirie in același oraș a zis ca e prea mult.
Cu mama chiar vreau sa rezolv problemele chiar dacă încă sper la o împăcare cu el chiar dacă nu va fi sa fie, nu vreau ca mama sa mai aibă “control “ asupra mea. Poate și eu am permis pentru ca îmi era Rușine sa ii spun ca stau in apartamentul ei cu un băiat. Chiar mi a fost !
0
25-08-2020, ora 10:33
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Nu stiu daca ati luat sau nu o decizie Kadijia dar poate ca v-ar fi de folos sa schimbati ideile voastre si in preajma unui terapeut de cuplu. V-ar putea ajuta pe amandoi sa exprimati lucruri ce poate nu le afirmati direct sau in modul cel mai util pentru relatia voastra.

Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu – Psihosexolog
0
16-09-2020, ora 00:35
Kadijia
Nu este medic/terapeut
Kadijia
Am luat deja o decizie. Am văzut și mi am dat seama mai târziu, ca încerca totuși ss ma întoarcă împotriva mamei da fără intenție dar o făcea. O acuza pe ea mereu ca era împotriva noastră dar de fapt ea doar zicea, noi nu făceam nimic. Vina a fost a amândurora. Și am decis sa ne vedem fiecare de viața pe drumuri separate. Cu toate ca era și religia la mijloc, erau și problemele noastre pe care chiar eu una nu am știut cum sa le gestionez de frica da ca poate as dezamagi o pe mama sau chiar mai rău sa iau o decizie proasta pe viitor.
Am comunicat și el nu își dorea împăcarea atunci considera ca trebuia sa așteptăm sa se așeze lucrurile ( nu știu care ca mama era între noi de la bun început ) iar problemele noastre dacă nu le discutam clar nu aveam nicio rezolvare.
Și cum spuneam am comunicat și mi a zis in felul următor ca de ar fi sa ne împăcăm el nu s ar fi mutat înapoi, ci din contra trebuia sa ma mut eu in alt oraș acum, cu tot cu munca cu tot. Totuși nu era suficient pentru ca el ca ma certam cu ai mei mai dorea sa mai fac și alte sacrificii... ceea ce nu mi a convenit ! Și in plus restul problemelor le a amânat și m a tratat cu foarte multă indiferenta, a fost dur cu mine in zilele alea și am hotărât sa nu mai încerc sa îl conving ca îl iubeam și ca îmi doream sa ne împăcăm și sa facem ceva pentru noi. Așa ca mi am văzut de viața, am început sa discut cu persoane noi, fete, băieți și am cunoscut pe cineva de religia mea și aici a fost “buba “. Intr adevăr acest băiat m a făcut sa văd altfel lucrurile, cu totul și cu totul altceva ! Nu știu cum e posibil ! Și de ce... a aflat fostul și a încercat tot posibilul sa ne împăcăm, sa ne vedem, și mereu când ne vedeam îmi făcea cate o poza pe ascuns și ii trimitea băiatului turc. Ceea ce mi s a părut ridicol ! Ne am certat mai rău.. și acum chiar am decis sa ne oprim !
Tot ce pot spune ca da, simt ca radiez de fericire ! O persoana in câteva luni m a făcut sa simt ce nu a putut fostul sa faca in 5 ani. Și mai ales ca doar vorbim la telefon. Tocmai din cauza asta nu înțeleg de ce și cum este posibil ! El este plecat pe mare și vorbim de câteva luni de zile și video. M a implicat deja destul de mult. Nu știu face exact ceea ce nu a făcut fostul ! Cu părinții de exemplu, vrea sa ii cunosc ! Părinții lui deja știu de mine ! El faptul ca este la mii de km de mine, ma surprinde la locul de munca cu flori, gesturi mici dar chiar contează. Știu ca nu este ok, ma simt vinovata fata de fostul, îmi pare extrem de rău. Câteodată am senzația ca are dreptate când ma gândesc / oare chiar nu m-am împăcat din cauza ca a apărut altcineva ??? Dar încerc sa cred totuși ca am încercat ca am luptat pentru acea relația, ba chiar foarte mult și ajunsesem la concluzia ca ceream dragoste cu forța și încercam sa îl conving prea mult și prin atitudinea lui m a împins către altcineva, care știe sa ma respecte și sa ma aprecieze și totodata sa ma facă sa ma simt specială.
1
16-09-2020, ora 12:27
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Ai mare grijă, pentru că poți folosi această relație drept pansament pentru că am impresia că nu te-ai vindecat suficient după prima. Lasă trecutul în urmă și privește cu încredere spre viitor. Încearcă să nu mai faci comparații, fiecare persoană e unică, are și calități dar și defecte.
Se poate ca actualului prieten fiind la început să-i vezi numai calitățile, mai ales că el fiind mai tot timpul plecat, nelocuind împreună, să vezi numai partea bună, cea romantică. Dă-ți voie să-l cunoști mai bine și nu te implica prea mult până nu-l cunoști cu adevărat, ca să nu ajungi să suferi.
Te-ar ajuta să vorbești cu un psihoterapeut, să te ajute să te cunoști mai bine, să poți lua propriile decizii și să poți gestiona situația cu mama, ca pe viitor să existe o comunicare mai bună între voi, să nu-ți mai impună ce trebuie să faci și să fie alături de tine și să-ți respecte deciziile.
0
21-12-2020, ora 00:34
Kadijia
Nu este medic/terapeut
Kadijia
Mdaa... nu folosesc și nici nu am folosit nici pana acum relația asta drept pansament, am crezut ca va fi altceva. Dar se pare ca nu îmi este deloc bine. Ma tot gândesc la trecut orice ar fi ! Ma gândesc la el, cu toate ca aveam amândoi defectele noastre, cu toate ca era el alta religie mie nu îmi pasa, dar voiam sa o mulțumesc pe mama pe ai mei, dar așa ma uit pe mine ! Și acum observ ca ai mei sunt multumiți sunt Fericiți ca am pe cineva de aceeași religie doar ca eu nu ma simt bine. Nu ma atrage ! Nu ma simt eu bine ! Plus cu schimbările astea faptul ca e navigator simt ca nu ii pot promite ca îl voi aștepta și nu ma refer la înșelat. Ci simt nevoia ca persoana Draga, iubita sa îmi fie alături. Da nu știu îmi este greu tare acum după ce am petrecut ceva timp cu musulmanul cu prima persoana după despărțire, încă simt sa ma întorc la trecut la el. Și știu ca nu fac ok ! Îmi este dor de el ! Așa cum era el deși tot aveam nemulțumiri dar așa suntem cu toții niciodată nu ne vom mulțumi !!! Doar ca acum nu știu cum sa fac ce sa fac cum sa ii spun, ca simt ca am grăbit lucrurile adică am fost ne am cunoscut părinții, sta cu mine simt totuși ca sunt sufocata ca nu am timpul meu liber. El trebuie sa fie mereu oriunde m as duce oriunde as avea treaba mai puțin la munca. I am zis ca nu vreau sa ma sufoce sa nu insiste câteodată consider ca sunt rea ii mai spun sa ma lase in pace. Nu știu dacă procedez ok. Dar simt ca nu e ceea ce îmi doresc ! Îl văd foarte Atașat de mama lui ba chiar câteodată ii face planurile el nu mai zic ca ii o suna mereu când ajungem acasă doar ca sa ii spună ca a ajuns. Nici eu nu fac așa deși sunt fata. Ok înțeleg ca are o relație apropriați de ai lui dar oricât de apropriați ar fi totuși din punctul meu de vedere ar trebuii sa existe și o limita. Iar in legătura cu fostul nu știu dacă as putea sa ma întorc... deși mi as dori... dar îmi este foarte frica ! De ai mei de discuții iar, de el de reacția lui, plus încrederea care sigur nu mai exista... mai multe nu cred ca ar mai vrea sa discutam nu știu ! Habar n am ! L am rănit mult tare cu turcul ! Ii spuneam ca îmi doream altceva iar el își dorea împăcare deși tot el a fost cel care a pus punct din cauza mamei care era împotriva și apoi roata s a întors și văd ca tot așa. chiar nu ma simt ok. îmi vine sa urlu îmi vine sa plâng de draci de nervi de suparare.
0
22-12-2020, ora 06:16
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Asa se întâmplă când încerci să trăiești după regulile altora si nu după cum simți. O viață ai și dacă nu te simti bine în această relație e mai bine sa pui punct, pentru ca poti fi nefericită toată viața. Să- ncerci să te intorci la vechea relatie, nu știu dacă ar fi o idee bună, pentru ca una ar fi fost să luati o pauză sa vedeți dacă vă puteti simti bine unul fără altul si alta că ti- ai făcut o noua relație. Chiar daca v- ati împăca, amintirea acestei relatii poate interveni oricând între voi și sa va strice linistea. E important întâi să o faci pe mama ta să inteleaga ca trebuie să te lase să- ti traiești viața si apoi sa vezi ce faci în continuare. Dându- i sperante false ca te simti bine acceptând deciziile luate de ea, nu- ți va rezolva niciodată problemele.
0
03-01-2021, ora 06:49
Kadijia
Nu este medic/terapeut
Kadijia
Sunt atât de confuza încât nu știu ce sa fac. am vorbit cu fostul am reușit sa iau legătura cu el și am aflat ca și lui ii este dor de mine ca înca ii lipsesc și ca își dorește împăcare. Dar amândoi suntem implicați in alte relații și este foarte ciudat. Sa îl aud ca totuși ii este ok, îmi e teama sa ma impac și sa tânjească poate la ce are acum sau eu invers.plus ca mama se va supăra rău pe mine și risc sa pierd totul... nu știu ce sa fac, ma gândesc la turc cum o sa se simtă mai ales acum când va pleca iar in voiaj, de părinții lui îmi e Rușine deja sa mai dau ochii, îl văd pe turc ca e deja afectat ca am tot discutat pe tema asta ca nu ma implica mai mult acum ca încă am momente când nu ma simt ok și ca nu am reușit sa trec 100% peste fosta relație. Are el răbdare dar pana când..nu vreau s îl mai chinui e aiurea rauuuuu... am încercat sa discut și cu mama ea nici nu vrea sa mai audă de fostul, câteva din prietene m au sfătuit sa nu ma întorc la trecut Ca nu m as întoarce la mine bine... și cam au dreptate dar atât știu ca ii simt lipsa și ca îmi este super super dor de el.
0
03-01-2021, ora 14:37
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Tot ce faci gândește-te să-ți fie ție bine. A te căsători cu cineva numai că zice mama, sau ce zic ceilalți poți fi nefericită și să-l faci nefericit și pe cel de lângă tine. Fă o analiză a situației punând în balanță ce câștigi, ce pierzi, avantaje, dezavantaje pe termen lung și prețul plătit pentru decizia pe care o iei acum.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Impactul monitorizării parentale asupra comportamentelor și experiențelor adolescenților
  • O relație apropiată între copil și părinte este benefică pentru sănătatea mentală și relațiile sociale ale copilului la maturitate
  •