Nu mai stiu ce sa fac...

Buna,

Numele meu este Bianca si am 25 de ani. Am o relatie de lunga durata (7 ani) cu un baiat (Razvan) mai mare decat mine cu 5 ani. Locuim impreuna de un an de zile in capitala, amandoi fiind dintr-un oras mic de provincie.
Povestea noastra este una cu multe complicatii insa cea mai mare ar fi faptul ca ai mei nu sunt de acord cu el si ne-au pus mereu piedici. O sa va intrebati de ce nu sunt de acord cu el: eu am avut parte de o educatie aleasa, am urmat cursurile unei facultati de inginerie, in prezent lucrez in IT si castig o suma frumoasa de banuti din care am putea trai linistiti amandoi. El in schimb a fost nevoit sa lucreze de mic, a terminat o facultate privata la fara frecventa, iar parintii lui sunt niste oameni care nu l-au indrumat sa se gandeasca la un viitor maret.

Principiile mai mult sau mai putin exagerate ale parintilor mei au dus la multe disensiuni de-a lungul vremii. Cat timp am fost la facultate, am locuit in camin, iar el inca lucra in orasul natal, relatia noastra fiind la distanta.

Trebuie sa mentionez ca in majoritatea timpului el a fost un baiat cum orice fata si-ar putea dori. A fost alaturi de mine si m-a ajutat ori de cate ori am avut nevoie. A suportat toate neajunsurile cauzate de ai mei (de exemplu noi nu prea am putut sa plecam pe undeva impreuna, nu mai zic de dormit unul la altul, ca era aproape inexistent acest lucru).


Au existat multe certuri intre mine si ai mei, fapt pentru care eu m-am inchis in mine si de multe ori am ajuns sa ii mint, doar ca sa evit alte scandaluri. Totodata nu am reusit sa imi fac curaj sa le spun de la inceput ca locuim impreuna si m-am ascuns o buna perioada de timp. O sa spuneti ca am o gramada de ani, cum sa fac asta... Ei bine, ai mei (si mai ales mama) m-au controlat toata viata. Am fost copilul model, elevul cu medii foarte mari, cu un comportament desavarsit, care nu le-a iesit niciodata din cuvant. Si din pacate lucrurile astea au efecte pe termen lung, deoarece mereu am depins moral de ei... si inca fac eforturi sa depasesc asta. Mama isi doreste pentru mine un baiat, de preferat destept, frumos si bogat... tipic si cliseistic, dar nu prea ii pasa cum ma inteleg eu cu baiatul respectiv. Niciodata nu m-a intrebat cat de mult ne iubim (eu cu actualul), ce planuri de viitor avem sau cum ne intelegem...

Toate lucrurile astea s-au acumulat ca niste frustrari urate, atat pentru mine, cat si pentru el, deoarece inevitabil el ar fi vrut sa avem o relatie normala, iar eu nu puteam sa ii ofer asta. Am tot amanat momentul in care le-am spus alor mei ca stam impreuna, iar el s-a indepartat usor-usor. Jobul pe care il are, este de asemenea foarte stresant si nu a mai reusit sa se linisteasca in niciun fel. A fost plecat o buna parte din vara, datorita jobului si s-a apropiat de o colega.

Am descoperit multe poze cu ei doi, nu compromitatoare, dar in care ei pareau mai mult decat prieteni. Erau o echipa intreaga plecati cu proiecte ale jobului respectiv, insa cele mai multe poze erau cu ea. Am descoperit de asemenea ca avea multe conversatii cu ea, care dupa aceea dispareau subit, lucru care ma facea sa ma duc cu fix cu gandul ca are lucruri de ascuns. L-am si surprins cand vorbea la telefon si o alinta cu diverse apelative.


Am avut multe discutii, certuri in care el efectiv nu a recunoscut nimic, doar faptul ca m-a mintit de cateva ori si ma acuza pe mine, ca eu sunt de vina pentru tot ce se intampla intre noi doi. Eu nu ma absolv de vina, recunosc ca puteam sa fiu mai ferma de la inceput si sa le spun alor mei si recunosc ca i-am lasat o gramada de portite prin care sa se apropie de ea sau oricare alta. Ne-am racit si ne-am lasat umbriti de sentimente urate si efectiv erau zile in care n-as fi vrut sa ma mai duc acasa, pentru ca mereu ajungeam sa tipam unul la celalalt si sa ne reprosam.


Dupa toata aceasta poveste cu colega si certurile noastre am avut o discutie foarte serioasa in care am luat hotararea sa ne schimbam amandoi si sa continuam in relatie impreuna.

Au fost toate bune si frumoase o perioada, pana in momentul in care mi-am dat seama ca inca o mai urmareste pe respectiva pe retelele sociale, ca el e foarte trist si abatut, uneori nu poate sa doarma noaptea si parca nu mai are vlaga. El a fost mereu un baiat entuziasmat si plin de viata si energie, mai ales cand a fost vorba de mine. Nu s-a dat inapoi de la nimic ce ar fi insemnat placerile vietii ca de exemplu un film, mers la teatru, o cina romantica etc. In prezent, ma lupt sa il mai fac sa iasa din casa dupa ce vine de la job, ma lupt sa mai aud un "te iubesc" din cand in cand... ma lupt cu el sa fie cum era si mi se pare ca nu am rezultate. Daca incep o cearta si il trag la raspundere pentru felul lui de a fi de acum, imi spune ca nu stie ce e cu el si pare foarte, foarte nepasator, atat fata de sentimentele mele, cat si fata de situatia toata.

Nu stiu cum sa ma comport in continuare, nu ma scuz in niciun fel, poate totul e din vina mea, insa atunci cand am luat amandoi decizia de a continua impreuna, am luat-o din toata inima (cel putin eu). Chiar daca a trecut atata timp impreuna si am trecut prin atatea, inca il iubesc, dar nu stiu daca el mai simte la fel si mi se pare ca ma lovesc de un zid imens cand incerc sa discut cu el serios. Mi-e teama ca acum regreta ca n-a ales-o pe ea si a ramas cu mine, dar nu recunoaste in niciun fel, insa nu l-am legat cu nimic de mine, a fost decizia lui sa continue alaturi de mine. Stau asa intr-un stres continuu ca in orice moment o sa renunte la mine, desi daca il intreb, sunt toate "lapte si miere" intre noi...

Imi cer iertare pentru postul lung si multumesc celor care au avut rabdare sa il urmareasca pana la final.

Astept orice fel de sfaturi, critici... nu conteaza, simt ca o iau razna. Nu am cu cine sa vorbesc, din pacate :(