Nu stiu ce sa fac:( ma obsedeaza idea ca nu mi iubesc partenerul

Buna ziua.Va rog sa ma ajuta-ti cu un sfat sincer pentru ca nu mai rezist in situatia in care ma aflu.Pe 10 iunie fac 2ani de relatie si in loc sa fiu cea mai fericita femeie din lume sunt panicata si depresiva, ma obsedeaza idea ca nu mi iubesc partenerul cum ar trebui si chiar mai mult nu cred ca l am iubit niciodata ca pe un barbat.El este un om minunat, ma iubeste, ma respecta, este un baiat de casa, muncitor, distractiv, frumos, a fost langa mine la bine si la greu si m a sustinut pe toate planurile.Dupa ceva probleme cu anxietatea gandindu ma mai bine mi am dat seama ca tin la el dar ceea ce simt pt el nu e iubire erotica(romantica) cum ar trebui sa fie fata de barbatul meu, ci o iubire calda, neconditionata, atasament, obisnuinta.Il simt ca pe un membru al familiei mele si nu pot renunta la el, ma simt ft atasata de el plang mereu la gandul ca poate trebuie sa ma despart ca asta nu e iubire adevarta cum ar trebui sa fie intre 2 parteneri.De la inceput nu m-a atras, nu a fost chimie intre noi, nu m am indragostit si nici macar nu am fost entuziasmata recunosc, ceea ce ma facut sa intru in relatia aceasta a fost faptul ca eram satula de idioti care nu voiau nimic serios, care nu mi impartaseau emotiile, si vazand ca el ma place ft mult, e baiat de casa isi doreste o relatie serioasa am zis sa incerc poate dragostea vine pe parcurs si ca trebuie sa aleg invers cum am ales pana acum.Am fost o perioada zic eu indragostita cand nu ma vedeam fara el, visam sa ramanem mereu impreuna sa ne casatorim, dar acum cred ca doar am fost ft atasata.Imi ziceam ca poate asta e dragostea adevarata asezata, imi ziceam lasa ca facem bani impreuna, calatorim, ne distram, facem casa.Sincer imi doresc sa raman cu el pt ca e un baiat bun de casa iar eu chiar imi doresc o familie dar simt ca sunt nefericita, ca nu mai am liniste si stare langa el, simt ca vreau sa mi sclipeasca ochii de bucurie, sa rad cu inima, sa fiu fericita si plina de speranta, nu suparata si depresiva.Nu inteleg de ce cand gasesc o persoana cu toate calitatile pe care mereu mi le am dorit nu pot simti emotiile dragostei, nu pot fi fericita.Nici in pat nu simt conexiunea aceea care sa ne lege dar aici eu am dintotdeauna o problema, nu am reusit cu nimeni si am avut mai multi parteneri(.Va rog poate imi raspunde si un psiholog ceva.Va multumesc tare mult.

Buna ziua domnul doctor.De ce raspundeti cu clasica replica mergeti la psiholog sau psihiatru?Inainte de a spune asta ceea ce stiam deja, dumneavoastra sunteti om, nu aveti o parere in calitate de om apoi in calitate de psiholog daca tot petrece ti timu pe siteul acesta si vreti cu adevarat sa ajutati oamenii.Sau stati cumva doar pt a va atrage clienti?De ce toti raspunde ti in acelasi mod cand vede ti cuvantul anxietate sau depresie?Anxietatea mea e controlabila, mai am mult pana a merge a ma indopa cu pastile si daca chiar era cazul o faceam.Sunt intr o dilema si imi doream un sfat profesionist sau unul uman, dar cu clasica replica nu era necesar sa ma deranjati.

WOW zici ca a intrat iubita mea pe forum :)))
Bine probabil e tipicul relatiei in care unul nu iubeste si este doar atasat de celalalt care iubeste ff mult, plus anumite interese.

El simte asta? iti reproseaza ca nu-l iubesti? Ca nu faci sex de placere? Sau e baiat asa de bun incat te accepta asa?
E cea mai nasoala situatie, esti o fata care a cautat ceva serios, ai gasit si totusi iti dai seama ca nu-l iubesti si nu poti trai nici macar tu asa chiar daca el e baiat bun si se comporta exemplar.
Un psiholog sau un psihiatru nu te va face sa il iubesti, poate doar sa iti dea linistea sa poti ramane in aceasta relatie. Dar el, el nu simte ca nu-l iubesti? Nu sufera? Ca deja e o relatie in care amandoi suferiti si nu vad unde poate duce. Nu te simti confortabil si probabil nici el.
Asta e ironia sortii, baietii buni de casa nu sunt iubiti in cele mai multe cazuri. Bad boys sunt mai atractivi se pare.

Mai poti sa te gandesti si asa, ca dragostea oricum trece, la pat oricum nu te-ai simtit confortabil nici cu ceilalti daci poti merge inainte ca sa nu pierzi asemenea barbat, dar zici ca esti nefericita si ai intrat in depresie si asta e mai greu de rezolvat.

Sincer e un caz greu de rezolvat mai ales ca seamana cu al meu fff mult numai ca eu sunt de partea cealalta a baricadei si iti spun ca sufar ca vad ca nu am langa mine o femeie asa cum as vrea eu desi imi place ff mult si as dori sa fiu cu ea, dar e greu, faptul ca e rece si ma rog de ea sa facem sex ma face si pe mine sa nu o mai iubesc.

Scuze ca ti-am povestit despre relatia mea dar fiind asa asemanatoare poate intelegi ce e si in sufletul lui si te ajuta sa iei mai usor o decizie.

Buna nonumber.In primul rand iti multumesc ca ti ai facut timp si mi ai raspuns.In sfarsit gasesc pe cineva cu care pot vorbi ceea ce ma doare.Exact cum ai spus si tu un psiholog sau niste pastile de la psihiatru nu pot lua niste decizii in locul meu, nici nu ma pot face sa iubesc pe cineva.Eu ma comport ft frumos cu el, ii fac cadouri, gatesc zilnic, il rasfat cu prajituri, fac curatenie in casa, il respect, nu l am inselat, apreciez tot ce a facut pt mine si chiar mi as dori sa pot sa l iubesc asa cum trebuie.Ma uit la el il vad frumos, atragator, eu initiez sexul din placere nu din ogligatie, si chiar imi doresc mai des decat el sa facem sex sau sa avem momente de intimitate.Nu ma fortez sa fac sex ci am o probleme nu reusesc sa ajung la orgasm si uneori nici macar nu simt placere si chestia asta ma frustrat dintotdeauna, cu atat mai mult acum cand mi as dori sa ma simt bine cu el poate in felul acesta se creeaza intre noi conexiunea si apare si iubirea care trebuie sa fie intre noi.Avand toate aceste framantari m am simtit vinovata si i am povestit si lui ca eu il iubesc neconditionat dar simt ca intre noi ne lipseste ceva, ca nu e acea iubire care ar trebui sa fie intr un cuplu.Eu chiar imi doresc sa ma casatoresc, sa fac copii, sa mi fac o familie cu el dar vreau sa simt cu adevarat ca el e acela.Eu stiu ca el ma iubeste pt ca mi a demonstrat o cu fapte cum nu a facut o nimeni niciodata, dar nu mai ma iubeste ft mult cum ai zis tu datorita nemultumirilor mele.Eu avand aceste framantari ma chinui si mereu fac si ma plang si ma arat nefericita si i transmit nemultumirea mea.El face 31 in iulie si eu 26 in octombrie mi a zis ca iubirea pt el e altfel la varsta lui nu e ca la 20, el avand o relatie de 6 ani in trecut.Eu in schimb nu am trait niciodata iubirea aceea ca la 20 sa fie impartasita si ma frustreaza grav.Am privit problema fix cum ai pus o si tu, stiu ca cu nimeni nu ma m simtit bine si nici nu am fost asa de indragostita am ales sa merg inainte asa cu speranta ca va fi bine asa.E ft greu sa te desparti de un om ale carui calitati le ai cautat mereu si care nu ti a facut nici un rau efectiv doar pt ca nu simti acea iubire.Ma uit la altii si nu ma intereseaza nici unu, eu is focusata fix pe relatia asta, parca vreau cu tot dinadinsul sa mearga pt ca la ce baieti sunt in ziua de astazi nu o sa mai gasesc unu ca el.Ma simt ft vinovata pt tot ce simt si simt ca il incurc, simt ca nu e corect fata de el sa fiu asa in relatie, dar sunt atasata si imi este greu ma ma despart sa fiu si singura.Plang cand imi amintesc cate compromisuri a facut pt mine si stiu ca a facut tot ce s a putut sa fie bine si eu tot nu sunt fericit.Mi a zis de atatea ori daca vreau sa ne despartim el imi accepta decizia chiar daca si lui ii va fi greu nu poti tine un om cu forta langa tine.Ma uit la el si imi e draga dar plang ca nu simt nimic ce mi pune sufletul in miscare, ma simt moarta, fara chef de viata si extrem de nefericita.Spune mi de relatia ta daca doresti, poate ma ajuta, tu esti cel care iubesti si ea nu te iubeste?

Domnul Doctor.Deja sunt necajita cu problemele mele nu am puterea sa intru in polemici cu dumneavoastra.Eu am zis ca am stari de anxietate si depresie si dumneavoastra care sunteti psihiatru dupa cum observ hop sa merg la psihiatru sau psiholog.Nu asteptam nimeni sa ma diagnosticheze online ci sa aud o parere, un sfat altu decat dau doctorii ca dumneavoastra sa merg la psiholog sau psihiatru.Acest forum este sa ne ajutam cu sfaturi inainte de a recurge la doctori, dar toti cei de aici medici zic scurt si la obiect mergeti si faceti psihoterapie sau luati medicamente.Daca aveati asa inensa activitate nu va ti pierde timpu aici pe site cu clasica replica va invitam la cabinet, iar daca a ti fi raspuns din dorinta de a ajuta oamenii a ti fi scris mai mult decat veni ti la consult.O zi minunata!

Nonumber ai mare dreptate cand spui ca vazand ca ea e rece iti cam trece iubirea si tie.Fix asa mi a zis si partenerul meu ca il indepartez si l fac sa dea inapoi, ca relatia noastra nu are nici un viitor in conditiile in care eu mereu sunt nemultumita.In privinta sexului mi a zis ca nu a mai intalnit fata ca mine care sa nu se simta bine dar a fost rabdator la capitolul acesta si m a inteles si acceptat.La mine e chestia ca nu pot accepta idea ca nu a fost sa fie de la inceput, ma torturez singura intrebandu ma de ce Doamne nu pot iubi omul asta si de altii care si au batut joc de mine i am placut si nu murit dupa ei.Ma panicheaza idea sa ma despart pt ca noi locuim impreuna in tot acest timp in strainatate si el e pt mine si familie si iubit si de toate, dar in acelasi timp parca nu mai suport.Ma trezesc dimineata cu stari de anxietate si parca nu mi mai trebuie, vreay sa fiu singura undeva sa ma izolez, sa plang.

Buna ziua domnul Pescaru Valentin.Intradevar aveti dreptate sunt o persoana dependenta in relatii, pt mine viata fara un partener parca nu are sens.Cand sunt singura ma concentrez exclusiv pe mine si sunt bine o perioada apoi incep sa sufar ca nu am pe cineva in viata mea, imi zic, , pt ce toate astea?, , , , degeaba am bani, , , , degeaba sunt frumoasa, , daca imi lipseste un partener imi lipseste parca ceva din mine.Simt in permanenta un gol ce nu poate fi completat cu nimic, iar atunci cand am relatii devin dependenta de partener, sufocanta, cicalitoare, sunt indragostita de ideea de relatie mai mult decat de persoana in sine si asa au fost toate relatiile mele.Nu inteleg de ce nu ma pot bucura de viata singura sau cu partener si mai ales nu inteleg de ce acest gol nu l pot umple cu nimic.Vreau o dragoste erotica(romantica) dar in acelasi timp vreau si acea siguranta si confort pe care o presupune o relatie ca dintre parinte si copil.Mereu mi am dorit afectiune si atentie si sunt sigura ca are treaba cu copilaria mea pt ca parintii mei desi ma iubesc si eu stiu asta nu si au exprimat o, nu am avut o relatie asa apropiata cu imbratisari si declaratii.Cum as putea sa scap de asta?E posibil sa pot sa l iubesc pe partenerul meu actual ca pe un barbat si nu doar dependent?

Eu ma intreb cum de unele persoane agramate termina cu brio medicina si mai ajung sa si profeseze...E unul ce faulteaza grav gramatica limbii romane si prin sectiunea ORL, nu-i dau numele, dar se poate descoperi rapid. Se pare ca in Romanica orice este posibil...

@ marylenaa am scris mult despre relatia mea in topicul, , Este posibila o relatie cu incompatibilitate sexuala?, , dar iti spun si aici pe scurt despre relatia mea. La noi totul e ok pana la sex, sau mai bine zis la frecventa partidelor, eu vreau mai mult iar ea mai putin. Culmea este ca atunci cand o facem o simt ca ii place si are orgasm si nu imi explic de ce vrea mai rar, ea spune ca ii place atunci cand este odihnita. De fapt intre timp am descoperit ca ea poate trai si fara sex si se poate bucura de alte lucruri care tin de o relatie. Sunt un tip altruist si tin foarte mult sa se simta bine, sa aiva orgasm, ca sa o atrag sa facem mai des, atunci cand nu are discutam despre asta si pot spune ca o cunosc foarte bine si stiu sa o fac sa aiva. In relatia asta ma ocup si de celelalte lucruri care nu tin de partea sexuala, ne potrivim foarte bine la activitatile din timpul liber si incerc sa fac sa fie cat mai dese. Deci nemultumirea mea se rezuma la partea intima si aici cred eu ca suntem incompatibili, desi fac torul ca sa iasa bine si chiar iese pentru ca de foarte putine ori se intampla sa nu aiva orgasm, dar tot greu o atrag in pat. Deci la mine frustrarea vine datorita frecventei partidelor sexuale, nu inteleg daca ne simtim bine de ce sa nu o facem mai des, dar noi pastram inca de la inceput o medie de 2 partide pe saptamana. Culmea e ca fostul cu care era sa se si marite nu era altruis deloc, isi termina treaba in 2-3 minute deci clar nu avea orgasm, iar la noi la inceput dura 1, 5-2 ore si acum am ajuns la 30-40 min, dar chiar si asa ii ofer uneori si 2 orgasme la o partida. Si pare ca tot degeaba imi dau silinta. Avem pozitii diferite in care terminam, mai intai facem pozitia ei in care ea are orgasm si dupa pozitia mea in care pot termina eu. E foarte important sa-ti cunosti partenerul si sa-i oferi placere.

Din ce povestesti tu e posibil ca frustrarea sa vina din faptul ca nu ai orgasm, in rest totul pare ok. Initiezi partidele sexuale, iti doresti dar nu ajungi la orgasm, asta e o problema. Ai incercat sa discuti cu el? Tu te cunosti astfel incat sa stii pozitia in acare obtii orgasmul? El face preludiul cum trebuie? Si cel mai bun predludiu e sa-ti faca oral ca sa fi excitata bine. Discutati si incercati sa rezolvati aceasta problema, e foarte important intr-un cuplu sa ai parte de o viata intima de calitate, daca viata intima conteaza pentru amandoi, ca sunt si cazuri in care partea intima nu este asa de importanta. Nu te despartii pana nu incerci sa rezolvi aceasta problema, e foarte importanta compatibilitatea sexuala. E pacat ca sunteti genul care vor o relatie serioasa, pare ca ti-ai gasit partenerul de care ai nevoie, incercati sa rezolvati partea sexuala, poate de aici vine frustrarea. Atractie sexuala ai fata de el din moment ce initiezi partidele, ca altfel ai fugi.
Se spune ca femeile obtin si au mai rar orgasm fata de barbati, dar din ce spui tu pare ca nu prea ai deloc. S-ar putea asta sa fie problema.

Constrangerile mari din strainatate am impresia ca dau nastere unor relatii artificiale din punct de vedere afectiv !

"Banii n-aduc fericirea", spun unii, "dar nici de pret nu e iubirea", zic altii !
Din aceasta dilema nu se poate iesi ! :)

Buna nonumber.Intradevar viata noastra sexuala nu este una antrenanta.El nu pune asa mare accent pe asta si este si putin egoist in pat.El oral nu prea imi face si cand o face nu mi place pt ca nu stie sa o faca, si o face ft rar, preludiu este cam inexistent, 3 pupici, 2 imbratisari, 3 mangaieri si cam atat.El nu are rabdare sa se bucure de corpul meu, de sexualitatea noatra.Mai mult eu inetiez partidele.El este mai axat pe cariera, pe facut bani, munceste ft mult si este si obosit.El prefera sa ma duca intr o vacanta, sa mi cumpere un cadou scump decat sa stam toata ziua cum vreau eu sa facem preludiu, sa avem intimitate.Si in vacante cand am fost pune mai mult accent pe distractii, iar cand am fost doar noi doi eu eram toata indragostita, excitata, voiam sa stam mai mult sa ne bucuram de sexualitatea noastra el bea o bere, isi punea poze pe fb, le povestea prietenilor cat de minunat e acolo, in pat rapid termina primul si nu mai voia sa continuam.Cand discutam despre asta imi zice ca nu le poate avea pe toate sau ca pt mine numai asta conteaza intr o relatie?Intradevar nici eu nu m am simtit bine anterior cu alti parteneri si poate este o problema psihologica dar nici el nu este deschis la capitolul acesta.Nu pot da vina in totalitate pe el pt ca nici eu nu stiu sa ma las abandonata acolo dar nici el nu si da interesul sa faca mai mult de atat.In rest avem aceleasi gusturi, ne potrivim inclusiv fizic, ne plac aceleasi activitati dar e cam complicat, dupa 2 ani iti iubesti partenerul pt ca ai liniste si stabilitate, atractia nu mai poate fi aceeasi mai ales ca la mine a venit si pe parcurs.Dar am intrat in panica dupa ce am stat separati o perioada pt ca eu aveam stari depresive si anxioase si cand ne am vazut el mi a zis ca l trec fiori cu mine iar pe mine nu ma trecea nimic mai mult parca voiam sa fiu singura, imi parea rau in adancul sufletului pt ca stiam ca am ceva acolo pt el dar parca nu reuseam sa mi amintesc toate sentimentele si toate momentele frumoase unde au disparut.Mai e si chestia ca locuim in strainatate intr o singura camera, in perioada asta eu nu muncesc, stau mai mult in casa, nu mi place aici si as vrea sa ne intoarcem in tara, dar e nici nu vrea sa auda.

steave the great ce vrei sa spui cu acest comentariu evaziv?Fii mai explicit.

Asta al tau s-ar potrivi de minune cu asta a mea, ii plac orice alte activitati decat sa faca sex, plus cadouri :)
E clar ca daca nu pune baza pe sex nici nu-si da interesul sa-ti fie bine, considera ca asa e normal, cunosc replica.
Eu mor sa-i fac oral, e foarte curata si imi place, cred ca prima data nu i-am facut in rest de atunci mereu ii fac inainte sa facem dragoste, chiar vad ca si ei ii place, a fost o perioada cand reusisem sa o pacalesc ca ii fac doar oral si se excita si vroia sa finalizam, pana si-a dat seama ca facem sex prea des si am abandonat si tactica asta. Simt ca parca vrea sa ma tina la respect, sa nu fie prea mult, uneori chiar sa profite ca sa-i iau cadouri.

Steve cred ca vrea sa spuna ca esti constransa de imprejurari sa ramai in relatia asta, ca e mai greu acolo in strainatate sa cunosti pe altcineva, nu ai prieteni, cunostinte cu care sa iesi si normal ca e mai greu, esti intr-o tara straina si nu poti avea incredere in oricine. Dar aici tu stii mai bine daca esti constransa sau nu, daca poti sa te intorci singura in tara si sa renunti sau sa ramai langa el. Poate o sa fie bine, o sa te angajezi sa ai o ocupatie sa treaca altfel timpul. Dar gandestete si daca ai renunta ca poate nu ai sa mai gasesti asa om, pare om bun si ok din ce povestesti si la cati ciudati zici ca ai intalnit poate o sa regreti ca ai renuntat la el.
Dar e ciudat ca pe el il trec fiorii cand v-ati revazut si nu prea vrea sex iar pe tine nu te trec dar ti-ai dori.
Nu ramane decat sa ne obisnuim ca sunt si oameni care desi iubesc totusi sexul nu este asa important pentru ei, vor o relatie asa mai mult spre platonica. Ori ne obisnuim cu gandul si ramanem cu ei ori renuntam.

Vezi ca ti am lasat mesaj in privat nonumber.

Multumesc pentru raspuns domnul Rares.Am fost dintotdeauna o persoana mai romantica si idealista si probabil acum ma confrunt cu realitatea si observ ca bate filmul.Partenerul meu are toate calitatilie pe care mi le doresc la un barbat si cred ca multe femei si ar dori asa o persoana langa ele si nu spun asta doar ca e prietenul meu.Eu am o problema sau mai multe nerezolvate cu mine insumi din moment ce nu mi gasesc linistea si echilibru nici langa el si nu mi l gaseam nici singura cand eram.De cand ma stiu imi lipseste ceva si sunt intr o continua cautare, e un gol interior ce nu e umplut si cred ca are legatura cu copilaria mea, drept pt care mereu m am focusat pe relatiile mele cu un barbat mai mult decat pe cariera sau pe propria persoana.Sunt sigura ca un psihoterapeut specializat in cuplu m ar putea ajuta dar momentan nu mi permit unu, am mai facut in trecut cand am avut stari anxioase ce nu au avut legatura cu relatia si nu m au ajutat dar sunt convinsa ca nu am gasit psihoteraeutul potrivit mie.Perceptia mea despre cum ar trebui sa fie o relatie a fost dintotdeauna ca trebuie sa fie din prima acel ceva pentru persoana aceea, acea chimie, atractie sau cum se mai numeste ea..ca dragoste nu poate sa fie din prima ci indragostire, ei bine la mine nu a fost asa, nu mi a placut fizic si nici nu a avut acel ceva care sa ma faca sa mi doresc sa fiu cu el, dar a avut alte calitati pe care un om rational le ar alege la un partener potrivit pt o relatie serioasa dupa starea de indragostire, ca nu conetaza doar fizicul la un moment dat se duce indragosteala si constati ca nu poti convetui cu omul acela doar ca e frumos.Practic noi ne intelegem bine, aveam multe in comun, suntem acelasi stil, ne potrivim in a forma o familie si il simt ca pe barbatil meu, il iubesc pt ca stiu ce om special este insa din cand in cand ma macina ideea ca asta nu e iubire adevarata pt ca nu am fost indragostita de el din prima, pt ca nu am tinut neaparat sa fiu cu el, pt ca nu am fost entuziasmata.Cu alte cuvinte perceptia mea clasica despre dragoste nu cuincide cu ce traiesc eu acum, si ma gandesc obsesiv daca il iubesc sau nu.Simt ca e alta forma de iubire intre noi si ma intreb asta este ok pentru o casatorie?Este ft greu sa te desparti de un om la care tii, care nu ti a facut nimic rau, cu care te intelegi si ai multe in comun, un om cu care te ai obisnuit ca si cand ar fi sotul tou deja pt a ti cauta linistea, fericirea sau acea iubire care sa te dea peste cap, care nici nu stiu daca exista sau daca o voi gasi vreodata.Practic ma simt ca intr un mariaj in care a cam disparut indragosteala si pasiunea si nu stiu ce sa fac.

E posibil sa simt toate astea acum pt ca trec printr o perioada dificila, am ramas fara job in urma unei lungi perioade de anxietate si depresie(cand m a luat anxietatea si depresia eram ft indragostita de el si eram fericita ca in sfarsit ma simt linistita si ca reusisem sa mi schimb perceptia despre dragoste), sunt si in alta tara si il am doar pe el, aici nu mi a placut de la bun inceput dar am venit pentru el mau mult, mi sa dus si starea de indragostire de la atata anxietate.Psihoterapeuta mi a zis ca dupa terapie or ma voi desparti de prietenul meu ori voi fi ft fericita si chestia asta m a influientat negativ sa ma gandesc ca poate nu s in relatia potrivita de asta nu sunt fericita.Si sunt ft confuza.Nu stiu ce mai simt si ce vreau sa fac.Nu vreau nici pe el sa l pierd dar vreau sa nu mai am nici indoielile acestea.

Dar de ce iti mai pui problema ca nu ai fost indragostita la inceput? Conteaza ce simti acum. Multi se cunosc, nu pica pe spate la inceput dar cu timpul isi dau seama ca sunt langa omul potrivit. Si iti spun, indragosteala te orbeste, nu vezi defectele si cand te trezesti la realitate iti dai seama ca nu esti langa omul potrivit. Asa ai fost lucida fara sa fi sub efectul hormonilor dragostei, ai ales rational si ai gandit rational.

Domnul Rares Ignat sau domnul Pescaru Valentin vreau sa va intreb de ce in Romania psihoterapeutii nu au auzit de ROCD, HOCD, POCD care sunt forme de OCD?De ce cand povestesti unui psihoterapeut de tulburare obsesiv-compulsiva ei nu cunosc decat clasicul TOC si nu si celelalte forme care au la baza tot obsesiile si compulsiile dar pe diferite teme.De exemplu eu as putea avea in conditiile de fata din ce am povestit ROCD, intrucat stiu sigur ca, clasicul OCD il am de mica precum si blasfemia, iar acum inainte de a ajunge la ROCD am avut din nou OCD clasic, apoi HOCD, blasfemie, ipohondrie. Stiind ca nu am fost indragostita de partenerul meu de la inceput, iar pe parcursul relatiei avand frustrarile mele legate de problema cu sexul(nu reusesc sa ma simt bine in pat sau sa am orgasm si asta am avut o cu toti fosti mei) acum am ajuns sa fiu obsedata daca imi iubesc sau nu partenerul, daca sunt in relatia potrivita sau nu, daca el e vina anxietatii si depresiei mele etc.., dar toate acestea ar putea fi ROCD(relationship OCD), iar cand i am zis psihoterapeutului ce povestesc si aici nu stia ce sa mi zica, m ai mult m a bagat in ceata.Dumneavoastra ce parere aveti?Multumesc anticipat pt raspuns.

Domnul Valentin da ti mi voie sa va contrazic din postura unei persoane care a suferit si a trait toate acele simptome si senzatii ciudate, nu doar din ipostaza unui medic care pana la urma nu a trait pe propria piele ci doar aplica ce a studiat ca, anxietatea deriva din TOC nu TOC ul din anxietate.Intai apar gandurile intruzive apoi vine anxietatea si mai apoi compulsiile cel putin asa a fost in cazul meu si nu sunt rare deloc cazurile de TOC.Fac parte din niste grupuri din afara nu doar din Romania pe fb care m au socat sa vad cata lume sufera de OCD si celelalte ciudate forme ce deriva din OCD, pe care le am aflat si eu de curand incercand sa mi tratez suferinta si bineinteles din manuale de autori straini.Sincer cred ca Romania este in urma tare inclusiv pe planul acesta din moment ce toti specialistii dau din umeri.Si da, aveti dreptate toate diplomele sunt recunoscute si international dar ce folos? atata timp cand nu aduce o rezolvare?Atata timp cat pacientul nu stie ce are si pe zi ce trece crede ca isi pierde mintile.Spuneati ca in calitate de psihoterapeut va intereseaza mai putin sa pune ti un diagnostic decat sa gasiti o rezolvare si cum oare se va gasi o rezolvare atata timp cat nu se cunoaste ce are pacientul?De asta da fiecare un tratament in mare pentru toate afectiunile fie ca e anxietate fie ca e depresie sau altceva apoi se merge si se schimba de nspe mii de ori atat medicul cat si tratamentul si asa ne invartim intr un cerc vicios in care nu se gaseste nici o rezolvare iar pacientul pierde bani, rabdare, speranta si mai ales timp in care se ajunge la disperare.

Marylena te-ai suparat degeaba pe domnul doctor cand te-a trimis la psiholog si la psihiatru tu stiindu-te deja bolnava !
Voi, ca nu esti numai tu in situatia asta, confundati gravissim sentimentele cu simptomele si nici nu vreti sa faceti separarea intre ele ci mentineti intentionat confuzia intre ele ! Este important ca prima data sa-ti recunosti boala si faptul ca tulburarile psihice induc distorsiuni mari ale sentimentelor, emotiilor, temerilor, indoielilor pe care in mod normal orice om le are !
Daca stii ca suferi de TOC primordial este sa incepi un tratament ! Doar psihoticii nu au constiinta bolii si nu si-o asuma niciodata !

In ce priveste relatia in sine ea are parcursul ei natural, nu cred ca trebuie sa-ti faci atatea probleme !