Sa continui sau nu această relație?

30-01-2022
MONICAMONICAMONI
Nu este medic/terapeut
MONICAMONICAMONI
Buna ziua! Am 23 de ani si de câțiva ani sunt într-o relatie cu un bărbat căsătorit si cu multi ani mai în vârstă decât mine. Lucrurile nu au mers între noi asa cum îmi doream, nu m-am simtit fericita îndeajuns în această relație si demult, nu mi se parea nimic în neregulă, dar acum mi se pare o relatie total nepotrivită si deloc morală. Recunosc ca, deși nu mai e neapărat iubire, m-am atasat si obisnuit mult cu această persoană si cu toate ca nu am fost cea mai fericita in aceasta relatie imi este foarte greu sa renunt la el. Am încercat totusi sa îi spun într-o zi ca relația noastră nu este una chiar normala si cel mai bine ar fi sa terminam pana nu e prea târziu, dar din păcate nu am ajuns la nicio înțelegere cu el. Imi spune ca ar face orice sa rămânem împreună, ca va divorta, ca va cumpăra o casă pt noi doi, iar daca eu plec, viata lui va fi distrusă si nu va putea trece peste lucrul acesta. Nu stiu sincer cum sa procedez, sa continui, deși nu sunt pe deplin fericita si nu e chiar persoana alături de care vreau sa raman tot restul vietii, sau sa închei această relație desi stiu ca amândoi vom suferi? Am nevoie urgent de un sfat si de susținere pt ca ma simt în cea mai grea perioadă a vieții mele de pana acum multumesc anticipat!
2 comentarii
1
31-01-2022, ora 20:15
tassevasi
Nu este medic/terapeut
tassevasi
Pentru ca esti tinara si ai tot viitorul in fata, eu cred ca nici nu trebuia sa intrebi, ca sa ei o decizie. Vrei sa-ti ratezi tot viitorul ? Nu o sa se desparta de sotia lui, ii convine situatia si vede ca are rezultate in santajul asta. Tu ai 20 de ani, el cred ca are 40, ce vrei sa faci , dupa o perioada el o sa aiba disfunctii sexuale, tu esti inca tinara, o sa te desparti, dar o sa fie destul de tirziu sa-ti mai intemeiezi o familie. El te santajeaza si profita de naivitatea ta, pina la urma tu decizi ce vrei.
1
01-02-2022, ora 17:43
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Un barbat serios nu isi inseala sotia si nu sta ani intr-o relatie fara sa concretizeze ceva.
Va pierdeti tineretea cu el si anii acestia nu se mai intorc.
Ce face el cu sotia lui acum va face si cu dv.
Parerea mea e sa va reorientati si sa nu ii mai plangeti atat de mila.
Daca voia ceva serios cu dv. divorta si erati casatoriti demult.
Profita de naivitatea dv.
Adaugă un comentariu / răspuns