Sufocare in somn și buze vinete
Buna!
Am 20 de ani, 50 kg, 1, 70 înălțime și tensiunea 9 cu 5. In ultimele 3 zile am avut buzele vineții, umflate și uscate constant, fără un motiv aparent. Aseară păreau sa își mai fi revenit, însă m-am trezit in toiul nopții ca nu mai puteam sa respir. A durat aproximativ 10 secunde, nu reușeam sa inspir, am încercat sa beau repede din apa de lângă pat (primul reflex a fost ca e cald și am gâtul uscat, deși deja începeam sa mă panichez pentru ca nu inspiram deloc). Am încercat sa mă ridic și am ieșit cât de repede in hol iar in dreptul ușii mi s-a încețoșat privirea și imi dădeam seama ca o sa cad pentru ca nu aveam aer. Am inspirat cât am putut și m-am ținut de pereți pana la baie unde m-am dat cu apa pe fata și cu greu am început sa pot respira din nou. A fost îngrozitor pentru mine, mai ales când am simțit ca nu mai am destul aer și efectiv nu mai văd nimic și o sa cad. Mi-a fost frica sa adorm după, dar in final am adormit (tocmai s-a terminat sesiunea și eram foarte obosita). Nu am făcut nimic deosebit in ultima vreme. Am fost stresată și am dormit puțin, dar nu mai putin decât de obicei (minim 6 ore). Nu am luat deloc medicamente, nu am fost răcita. Când am fost mai mică am avut probleme cardiace (suflu sistolic, comunicare intraatriala și insuficienta mitrală și pulmonara), dar cu timpul și in timp ce creșteam s-au ameliorat, iar la ultimul control (anul trecut) mi s-a spus ca totul e aproape perfect și pot duce o viața normala. Am deviere de sept dar nu am mai pățit așa ceva niciodată.
Ce as putea face sa evit un episod ca cel de noaptea trecuta?

1 comentarii
Sincer, mă tem că nu-l vei putea evita până nu vei afla cauza si o vei elimina. Este cert, corpul tău a rămas neoxigenat. Motivele pentru care s-a întâmplat asta pot fi destul de multe. Mergeți la medicul de familie pentru îndrumare.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4Lipsa de aer-durere toracica
- 1Respiratie Greoaie
- 2Lipsa de aer in timpul somnului.
- 2Sufocare in somn
- 15Respiratie grea
- 1Slabiciune, lipsa aer
- 0Lipsa de aer
- 33Simt ca nu am aer
- 3Lipsa de aer înainte de somn
- 0Dureri de cap violente
- 2Spasme laringiene
- 2Probleme de respirație lipsa aer senzație sufocare de la ce poate fi
- 3Senzație lipsa de aer după ce mănânc
- 4Probleme respiratorii fetița 13 ani rog un răspuns
- 3Spondilita anchilozanta, lipsa de aer, durere în piept, amețeală și transpirație după efort
Mai multe informații despre: lipsa de aer sufocarea in somn
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: