Sunt bolnavă psihic?

Bună! Am observat câteva dereglări în ceea ce privește conduita și raționamentul meu și aș vrea să îmi spuneți dacă voi considerați că este posibil să sufăr de vreo boală psihică și care ar fi aceea pe baza următoarelor "simptome"
-Toată viața mea "se întâmplă" în minte; uneori refuz să răspund stimulilor extreni și mă izolez în cele mai adânci gânduri și îmi este extrem de greu să subzist normal (cred că gesticulez și vorbesc doar în minte când, de fapt, fac asta și în realitate).
-Devin paranoică și în cele mai penibile momente ( mă gândesc de 10 ori dacă să trimit un mesaj oricât de penibil ar fi) și am mereu senzația că sunt penibilă și toată lumea se holbează la mine când mă plimb pe stradă.
-Am schimbări bruște de comportament și de percepere a realității: (Am momente când sunt pe punctul de a face un atat de panică, dar brusc încep să zâmbesc și să văd aspecte pozitive în orice), (Într-un moment dezbat subiecte cum ar fi Idealismul din filozofie și puțin mai târziu încep să mă uit la desene pe Minimax și mi se par penibile și absurde toate convingerile mele).
-Prefer să anulez o ieșire în ultima sută de metri doar pentru că îmi imaginez că aș putea fi într-o situație penibilă sau din simplul motiv că vreau să "visez" la o chestie care mi-a trecut întâmplător prin minte.
-Nu mai manifest interes față de obiectele care mă pasionau și nu mai dedic deloc timpul considerabil pe care îl dedicasem odată studiului.
-Găsesc sexualitatea drept singurul subiect care îmi aduce confort.
-Cred că sunt ratata și gunoiul familiei și că le sunt Inferioară în orice aspect membrilor.
-Obișnuiesc să am un zâmbet pe care doar un nebun l-ar putea avea (isteric).
-Uneori spun fraze incoerente și lipsite de substanță pe care nici eu nu le înțeleg și repet aceeași frază de 3-4 ori în minte.
-Am atacuri de panică (mă iau spontan sau când pierd mult prea mult timp în sinea mea).
-Fără alcool nu pot fi fericită cu adevărat.
-Am mișcări extrem de bruște și câteodată le repet de mai multe ori.
-Noaptea am senzația că sunt urmărită și dacă aud și cel mai mic zgomot simt cum inima îmi ia razna.
-Nu pot empatiza cu nimeni mai mult de 10 minute și consider că ar fi imposibil să mă mai atașez de cineva.
-adopt poziții rigide chiar și o oră întreagă fără să conștientizez trecerea timpului.
-găsesc confort atunci când stau de vorbă cu cineva care este distrus psihic (am impresia că suntem la fel).
-Mă gândesc destul de des să mă sinucid
-Nu suport grupurile mari de persoane.

Dupa mine esti femeia perfecta. Te inteleg total. Dar ar fi bine sa consulti un psihiatru. El te poate elucida mai mult. La sinucidere sa nu te mai gandesti fiindca pun pariu ca esti o persoana frumoasa si viata merita traita. Mult noroc iti doresc.

Nu am pretenția la un diagnostic, eram curioasă să-mi formez o idee în legătură cu posibila "problemă" pe baza anumitor opinii. Vă mulțumesc pentru recomandare!

Daca va deranjeaza lista de simptome cu care va confruntati, mergeti la psihiatru pentru tratament si la psiholog. Unii merg cu simptomele dv. dv. zeci de ani fara sa ia nici o masura si se considera normali. Depinde de cum va simtiti dv. Medicamentele au si ele efectele lor secundare.
Sanatate multa!

Voi merge la psihologul liceului imediat după ce încep. Vă multumesc pentru timpul acordat și pentru răspuns!

Daca unul din parinti are o problema de ordin psihologic/psihiatric, diagnosticata sau nu, atunci e bine sa iei in calcul si mostenirea genetica a simptomelor enumerate mai sus ! Nu ca sa-ti faci autosugestie negativa ci pt o evaluare realista a limitelor biologice ! Nu ne nastem egali decat in ce priveste drepturile, in rest suntem ff diferiti !
Parerea mea este ca poti sa consulti direct un psihiatru !