Tatal fetitei mele e parior compulsiv si ne distruge

27-09-2019
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Buna seara! Povestea mea e destul de lunga dar am sa incerc sa o scurtez pe cat se poate. Am fost impreuna 3 ani, necasatoriti si avem o fetita de cateva luni. Totul a luat o razna intre noi dupa ce am nascut. Pana atunci erau certurile cu urlete. O sa pun mai jos cateva situatii numerotate.
1. Eu gravida in 2 luni, el pleaca la lucru, inchide tel si nu mai vine 2 nopti. Motivul: a jucat si a avut nevoie de singuratate desi eu numai ce fusesem in aceeasi zi concediata pe nedrept si gravida.
2. Eu gravida in 5 luni. Imi fura cardul, scoate si mananca toti banii, 2000 euro. Motiv: aparate
3. Eu gravida in 8 luni. Fura din nou cardul dar nu scoate niciun ban de pe el. Motiv: a vrut sa vada daca ma enervez...da, m am enervat l am scos afara si am pus punct cu el. Am rupt contactul pt o luna.
4. Eu cu o seara inainte sa nasc, simteam dureri. Il sun si ii spun sa vina la mine pt ca am sa nasc zilele ce vin. Imi spune ca e cu baietii si nu poate. Dimineata am nascut. Era la aparate
5. Aveam bebe mic. Imi cere 500 lei imprumut, ultimii mei bani atunci, cu promisiunea ca a2a zi mi aduce. Cu banii ar fi trebuit sa plateasca cursul de puericultura. Si a inchis tel 3 zile. M a lasat fara bani, m am imprumutat de la vecini. Motivul: a racit si cand a ajuns acasa dupa cr i am dat bani a lesinat 2 zile si n a avut credit sa ma sune. Banii nu au fost pt curs ci pt aparate...penibil stiu
6. Promitea mereu ca vine la bebe si nu venea iar eu il sunam plangand ca nu e serios si ca imi e greu. Imi spunea ca e ocupat, era la aparate.
7. Mama lui ma tot ruga sa il primesc inapoi si am facut o dupa ce fuseseram despariti 4 luni.
8. La botezul fetii, la 3 luni, m a sunat un golan sa mi spuna ca sotul meu i a furat din casa 2000 lei si vrea banii. Era real, tatal fetitei mele furase din casa omului. I am dat banii si bineinteles ca ne am certat eu facandu l hot. S a luat si a plecat din casa cu toate laptopurile, le a amanetat, a jucat banii si apoi a furat si din firma angajatoare bunuri ca sa le amaneteze si pe ele. 8000 lei gaura acoperita de parintii lui. De aici eu am inceput sa renunt cu adevarat.
9. Acum o luna a furat din banii primiti la botez 500 euro, adica din banii fetitei lui. Pt aparate. Si a si disparut 3 saptamani. Pt ca mai apoi sa apara si sa imi spuna ca e in depresie inca de cand am ramas gravida si ca nu e pregatit sa fie tata desi el ne iubestte enorm si vrea sa fie un sot si un tata bun. Mi a spus ca are mevoie de cateva saptamani pt el.
Acum e ziua mea de 2 ore nu a scris ncii sanatate nici nimic :).
Mentionez ca urla f tare si e tare impulsiv dar nu si violent fizic. Eu sunt fara stima de sine, ma simt greu de iubit, urata, depresiva...sunt down din pacate.
Eu am stat atat in aceasta relatie pt ca terapeutul lui mi a spus ca daca l parasesc ajunge ori la puscarie ori mort. Si de asta am tras. Dar eu am renuntat cu creierul, cu inima tre sa ma lupt asta este. Vrrau sa stiu daca exista cineva care cunoaste cazuri care s au redresat cu pariuri, minciuni si toate lucrurile pe care le a fact acest om al meu.imi e rusine de toata situatia...si imi cer scuze ca am scris enorm...multumesc!
21 comentarii
1
27-09-2019, ora 12:24
Psiholog Chițimuș Cristina
Psihologie, Iași
Psiholog Chițimuș Cristina
Bună ziua,

Fiecare dintre noi suntem răspunzători pentru deciziile si faptele noastre. Nu puteti sta cu cineva doar ca sa il infranati de la anumite fapte pe care acesta le-ar putea săvârși. Dependența de pariuri este o problemă serioasa care nu trebuie neglijată. Care este cauza acestui comportament al partenerului dvs.? Ce nevoie emotionala incearca sa compenseze?
Acest mediu este unul nociv pentru copil. Un copil trebuie să creasca într-o familie guvernată de armonie, intelegere, incredere, respect, dragoste. Partenerul, prin comportamentul lui, nu este un exemplu bun pentru copil, iar ideea unei familii se pare ca nu îl responsabilizeaza. Ce varsta are partenerul?
De cat timp urmează sedinte de terapie? Daca nu se vad rezultate, schimbați terapeutul.
Nu trebuie să vă fie rușine pentru aceasta situatie, sunt probleme omenești. Da, sunt cazuri de redresare, se poate depăși aceasta perioadă cu ajutor specializat. Dar il iubiți, considerați că v-ar putea face fericita ca soț pentru dvs. și tata pentru copil?
0
27-09-2019, ora 13:15
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Buna ziua si multumesc pt raspuns! El are 29 ani iar eu 26. La terapeut nu a mai vrut sa mearga de cateva luni pe motiv ca el e bine si s a lasat de jocuri desi inca continua sa joace. I am spus sa mearga din nou dar spune xa nu are de ce. Nu am idee care este cauza. El zice ca o stie dar nu e pregatit sa mi o spuna, lucru care ma induce in eroare si mai mult. Acum fiind din nou despartiti mi a spus ca are nevoie de timp pentrul el, cateva saptamani ca sa isi dea seama ce e cu el si sa poata sa discute cu mine deschis si sa imi spuna cauza. Sincer sa spun nu mai stiu ce simt pt el pt ca m a facut sa trec prin niste stari groaznice si inca ma face, mai ales acum cand am copilasul si ma simt singura si fara ajutor. Ma dezamageste groaznic. Am de gand sa ii spun ca nu mai vreau sa stiu cauza comportamentului lui si sa ma lase in pace, sa nu ma mai caute deloc si sa isi vizitezeze copilul. Oarecum simt ca nu m a iubit niciodata cu adevarat si a fost doar imatur. Cu toate astea, temerea mea cea mai mare e ca o sa ajunga in puscarie sau o sa isi faca rau pt ca mi a spus ca vrea sa se sinucida...si nu stiu ce sa aleg. Daca ajunge asa, ce o sa ii spun fetitei? Dar daca raman cu el ce viata va avea fetita daca el nu se schimba? Iar sufletul imi spune ca nu se va schimba niciodata pt ca nu ne iubeste cu adevarat.
0
27-09-2019, ora 13:26
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Nici macar azi de ziua mea nu m-a intrebat cum imi petrec ziua sau sa se ofere sa vina in vizita. A scris doar un la multi ani si ca imi doreste tot binele din lume, desi stie ca nu sunt tocmai bine. Acesta este inca un motiv sa cred ca nu e iubire si e foarte egoist.
1
27-09-2019, ora 13:53
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Dependenta de jocuri de noroc e o boala mai dificila. Daca va iubeste sa incerce combinatia intre tratamentul medicamentos de la psihiatru si psihoterapie. Am intalnit oameni internati la psihiatrie pentru dependenta de jocuri de noroc. Daca refuza, incercati sa va refaceti viata alaturi de altcineva. Copilul are nevoie de liniste sa creasca armonios. Nu trebuie sa ii permiteti sa va distruga.
0
27-09-2019, ora 16:28
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
I am propus de mai multe ori psihiatru și a refuzat categoric spunând că el nu e nebun...am stat și m am gândit foarte bine și da, m au ajutat răspunsurile dvs. Nu am de ce să mă chinui așa pt că fiecare om are propriile alegeri și decizii. Au fost zeci de șanse pt că cele menționate au fost doar cele mai dureroase. Au fost probabil sute de situații grele. Nu am de ce sa fiu speriată că își poate face rău, nu am cum sa opresc asta și nu pot sa distrug un copil și pe mine că să aibă el un cămin și o familie. Momentan am blocat orice contact cu el și i am cerut de data aceasta eu timp pt mine, să mă culeg și apoi să intrăm intr un program de vizite pt fetița, doar daca vrea că nu e curios de o luna sa o vada. Sunt tânără și nu pot să mă distrug, iar fetiței îi voi spune eu ceva care sa nu fie nici minciună și nici să creada că tata n a iubit o, găsesc eu ceva indiferent de situație. Trebuie sa fie fericita neapărat. Mulțumesc.
1
28-09-2019, ora 11:41
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Oricâtă bunăvoință ați avea, nu puteți schimba pe cineva decât dacă își dorește. Iar dependența de jocuri nu se rezolvă numai cu voință. Are nevoie de tratament psihiatric și multe ore de terapie. Eu cred că i-ați dat prea multe șanse și nu mai puteți spera într-o schimbare. O viață aveți și sunteți datoare atât față de dumneavoastră cât și față de fetiță să vă doriți să trăiți frumos. A trăi într-un stres continuu nu vă face bine nici dvs. nici copilului.
1
29-09-2019, ora 18:54
Psiholog Chițimuș Cristina
Psihologie, Iași
Psiholog Chițimuș Cristina
Buna ziua,

Asa cum va spuneam, pentru a depăși aceasta dependenta, necesita ajutor specializat. In acest context, ideea de a renunța la ședințele de terapie și concepția ca la psihiatru merg doar nebunii, sunt profund greșite. Oricat de mult v-ati dori ca partenerul sa isi dea seama ca greșește si sa se schimbe, acest lucru nu se va întâmpla dacă nu conștientizează greseala si nu își dorește si el producerea schimbării. Nu puteti raspunde pentru alegerile lui in viata. Indiferent de situatie, fiti sincera cu copilul si asigurați-l ca el nu are nicio vina si ca este iubit si va fi iubit intotdeauna de ambii lui părinți. Sunteti foarte tânără, aveti un copil si o viata inainte. Faceti ce este mai bine pentru fericirea dvs. si a fetiței.
0
02-10-2019, ora 12:50
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Situatia ta nu e una usoara Dmt iar daca nu sunt luate masuri corespunzatoare risca sa se agraveze si mai mult. Spui ca i-ai “propus sa mearga la psihiatru si psihoterapeut”. Din cele povestite mai sus cred ca vremea propunerilor a trecut.

Care crezi ca o sa fie viitorul tau si al fetitei daca lucurile nu se schimba? Nu e oare cazul, pentru binele tau si al fetitei, sa incerci sa stabilesti niste limitari ferme legate de inceputul terapiei? Poate o alegere intre inceputul terapiei si continuarea relatiei?

Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata ta
0
02-10-2019, ora 14:02
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Da, intr adevăr, vremea propunerilor a trecut. În toată această perioadă am trecut de ceva vreme de propuneri și m am văzut nevoită să dau și ultimatumuri deși am tot citit că nu e ok sa dai oamenilor cu asemenea probleme ca adictiile. Ce am realizat este că el nu a atins deloc un punct minim al inteligenței emoționale, astfel încât să poată recunoaște propriei persoane că are niste probleme pe care nu toți le avem. El nu realizează probabil și nu va realiza degrabă suferință ce o provoacă mie și părinților lui, implicit și copilului lui, in viitor. Imi dau seama că dând atâtea sanse, el acum percepe existența persoanei mele in viața lui ca ceva garantat. Oarecum am avut ultima speranță legata de nașterea fetiței lui, care îl va trezi la realitate și îl va ajuta sa își dorească cu adevărat o schimbare. Nici urmă de așa ceva. Drept urmare, decizia mea in privința prezentei lui in viața noastră a fost luată și e una clara. Am ales să renunț la el in special pt fericirea fetiței care nu are de ce să mă vadă nervoasa și stresata așteptând că tatăl ei sa vina acasă săptămâni sau zile ori sa ajungem sa murim de foame sau sa rămânem fără niciun bun in casa. Poate am vrut să mă sacrific eu dar nu pot sacrifica viața fetiței mele. Știu că fără tată e mai dificil dar consider că în situația noastră, din păcate e mai bine fara. E o alegere care pe mine acum mă doare, dar știu că în viitor îmi voi mulțumi. Am sa merg eu la terapeut in schimb. Am nevoie. Va mulțumesc
0
02-10-2019, ora 14:27
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Plus că are și "activatori" ai adicției. Părinții lui. De multe ori le am repetat sa nu îl mai scoată din situații critice și nu au ascultat. Tocmai de asta consider că nu va renunța niciodată. Pt că părinții lui nu pricep si o sa ajungă să își dea și casa din spate doar sa nu ajungă rau, cum ar fi pușcăria.
0
02-10-2019, ora 15:18
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Problema Dmt e ca un ultimatum nerespectat la vremea lui mai degraba strica decat sa ajute.
Ca sa inteleg mai bine: L-ai pus sa aleaga intre mersul la medic-psihoterapeut si relatia voastra?

Acum observ ca alegi sa nu mai folosesti ultimatumul, ci sa renunti direct la relatie?
0
02-10-2019, ora 16:26
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Da, l am pus să aleagă și mi a răspuns că mai degrabă eu am nevoie pentru că eu sunt cea care vrea prea multe de la el, că vreau sa fie perfect și am devenit foarte insistenta după naștere. Plus că a mai fost la terapeut și a renunțat fara ca eu sa știu și banii de terapie îi juca.
0
02-10-2019, ora 16:42
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Spune că sunt insistenta pentru că gambling e cea mai mare problema dar nu singura din punctul meu de vedere. Mai existau probleme și cu jocurile video, pe care le juca vineri sâmbătă și duminică toată noaptea și jumătate de zi. Mă deranja pentru că până să se nască copilul nu a avut nicio treabă cu niciun joc video. Mă deranja pt că în timpul pe care îl petrecea pe PC, putea sta cu mine și cu fetița sau se putea ocupa de relația noastră, sa mai vorbim, sa gătim impreuna, da vizionam un film orice legat de o relatie, in cazul in care cea mica dormea. M a făcut și nebuna de câteva ori, pe aceasta temă, deși eu i am spus că e ok sa se mai relaxeze doar că exagerează. Eu provin dintr o familie dezbinată in care tatăl, azi decedat, juca jocuri video 16 din 24 ore. Și încă o chestie care m a făcut să renunț acum, a fost violenta verbala, care a avut debut tot dupa naștere. Mă înjura de mama daca îl prindeam că își amaneta ceasurile, telefoanele sau laptopurile. Mă înjura și pleca ore ca sa se calmeze, iar la câteva zile se dovedea că am avut dreptate. Acestea sunt motivele pt care am ales să renunț.
0
02-10-2019, ora 16:54
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Nimic din toate astea nu ii stăteau în caracter înainte de a se naște copilul sau a rămâne gravidă. E un om care lucreaza în domeniul IT, cu o facultate, cu un master, cu 3 limbi străine vorbite avansat, un om cu care am știut ce înseamnă afecțiune și liniște timp de 1 an și ceva până să rămân gravidă. Per ansamblu, un om care în 2 ani de relație părea perfect. Un om educat cu care puteam avea o familie și chiar mai mulți copii. De pariat pariază compulsiv de la vârsta de 20 ani, adică de 10 ani aproape. Nu am aflat până să rămân gravidă pentru că nu aveam banii la comun. Eu una nu cred că mai există vreo șansă să renunțe la acest stil de viață.
0
03-10-2019, ora 08:08
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Poate renunța numai dacă își dorește.Nu poți schimba nimic dacă nu ai o motivație puternică.
0
06-10-2019, ora 19:12
Psiholog Chițimuș Cristina
Psihologie, Iași
Psiholog Chițimuș Cristina
Buna seara,

Este evident ca partenerul dvs. nu consideră că ar avea o problemă si, cu atat mai putin, ca ar avea nevoie de terapie. Din cauza traumei pe care o aveti cu tatăl dvs., se poate sa fi devenit si mai sensibilă la acest tip de comportament. Problema partenerului este una reala, care trebuie tratată la psihiatru si psiholog. Ati luat o decizie buna în ceea ce il priveste. Atentie cum prezentati situatia fetiței si ce vorbiti despre tatăl ei cu ea. Este foarte bine ca ati ales sa mergeți la psiholog, vă va ajuta atat pe dvs., pe planul acceptării si împăcării cu sine si cu trecutul, cat si in relatia cu fetita. Mult succes si multa sanatate!
0
19-10-2019, ora 21:52
Jonny Mnemonic
Nu este medic/terapeut
Jonny Mnemonic
1. Deci dvs aveati o situatie grea de viata si el are nevoie de consolare, respectiv aparate.
2. Unii NU STIU cum se castiga 2000 de euro. Ma rog e foarte usor sa ii risipesti banii altuia.
3. Ne jucam "de-a enervarea" cu o femeie gravida in 8 luni. UN INCONSTIENT.
4. Multe femei il lasau sa ramana cu baietii ptr restul vietii. El atata poate, NU STIE SUSTINE pe cineva, dar trebuie sustinut.
5.6. MY love FOR EVER APARATE, not my family.
8. Omul are probleme mari. Putine ar mai fi continuat dupa faza asta.
9. Copii trebuie sustinuti nu luat de la ei.
Ma rog la urma ati aratat motivul principal ptr care ati stat. Stimez oamenii care STIU SA SE JERTFEASCA ptr altii si in special ptr familie. DAR mi se pare foarte mult, avand in vedere ca pare a nu fi nici o urma de efort din partea lui. Dumnezeu sa va ajute cu cresterea copilasului.

E o situatie foarte grea. Nu stiu daca sunte-ti credincioasa dar eu vad treaba asa, spovedanie dvs si parintii lui(chiar daca veti hotara ca nu veti mai ramane impreuna), caci el nu cred ca va vrea asa ceva(spovedanie). Puse rugaciuni la mai multe manastiri periodic. Citirea unor carti religioase dupa recomandarea preotului e nevoie in timp de o schimbare a intregii familii. Ar fi bune Proloagele citite in fiecare zi sau dupa posibilitati. Schimbrea inimii oamenilor nu e usoara si avem o mare inraurire unii asupra altora. Deci putem sa ne influentam oamenii de langa noi spre bine sau spre rau in functie de ce avem in suflet.

Va recomand sa cititi cartea :Cele 5 limbaje ale iubirii-Gary Chapman asta ptr faptul ca spune-ti ca aveti o stima scazuta de sine. Asta ca sa realizati cam ce ar trebui sa faca si cel de langa.
0
19-10-2019, ora 22:24
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Buna seara! Da, a fost enorm de mult si acum îmi dau seama cu adevărat. Acum când nu mai vreau sa accept. Am renunțat, sunt 2 luni de când am pus punct acelei relații toxice. Acum suntem în faza neplacuta a vizitelor către copil anulate pt motive penibile (am adormit) și pensii alimentare neplătite. E tare neplăcut dar mă simt mult mai ușurată fara el, mai calma, mai buna, stima de sine creste, mi am reluat proiectul profesional și una dintre pasiuni. De mers la biserică și la mănăstiri, eu merg. Cu părinții lui eu nu mai discut deloc pt că mama lui va încerca toată viața sa îl aducă pe fiul ei înapoi în viața mea și nu mai vreau un om atât de toxic. Plus că niciodată nu se vor opri din a-i oferi ajutor financiar pt prostiile lui. Mă bucur că am reușit să opresc relația, că mă simt mai bine și sper ca toate femeile care sunt acum în situația mea, sa aibă posibilitatea și să reușească să renunțe. E cel mai bine.
0
19-10-2019, ora 22:25
Dmt
Nu este medic/terapeut
Dmt
Și cartea am citit-o. Mai multe cărți despre asta am citit. Dar cu inima oarba nu te pui. Stima de sine va crește odată cu absența lui din viața mea. O seara frumoasa! Și mulțumesc pt răspuns.
0
19-10-2019, ora 23:13
Jonny Mnemonic
Nu este medic/terapeut
Jonny Mnemonic
Ajutorul pe care parintii il pot acorda nu este cel finaciar, care il va duce pe aceeasi panta cu viteza mai mare, ci in directia care am spus-o mai sus. Dumnezeu sa va ajute la toti.
0
20-10-2019, ora 06:19
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Te felicit că ai avut curajul să pui capăt unei relații toxice care ți-ar fi făcut rău și ție și copilului. Fă tot posibilul sa- ți revii repede, pentru că atâta timp cât tu ești bine, copilul se uită la tine și se simte în siguranță. Poate câ într- un târziu să conștientizeze că- și face rău și să-și dorească să facă ceva cu viața lui.
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice.
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.