Testare fertilitate masculina
Buna seara.
Am o intrebare pentru cineva de specialitate:
Am 34 ani si o relatie stabila de 6 ani jumate. Niciodata nu ne-am protejat (ne-am ferit, etc), dar din prin 2019 nu ne mai ferit. In luna noiembrie 2020, am aflat ca partenera a ramas insarcinata, iar in decembrie 2020 a pierdut sarcina (la cca. 4 saptamani). Conform spuselor doamnei ginecolog, sarcina a incetat din evolutie, iar probabil organismul nu era pregatit, sau nu se astepta sa ramana insarcinata (a fost ca o supriza pentru noi).
Vazand acest aspect, ne-am schimbat atentia, iar de atunci, incercam sa concepem (mai greu cu acele zile fertile). De atunci cumparam teste de ovulatie, iar la test apare linia in zona de testare (T), mai mult sterasa un pic.
A fost la ginecolog, a facut ecografie - a iesit bine, a vazut ca era pe ovulatie, i-a dat niste analize a facut HBV, grupa sanguina, Prolactina (care este pentru ovulatie, iesind bine), mai are de tiroida si altele cu toate acestea ovulatia mi se pare ca tot incompleta este la testare.
Asta nu este tot, am cumparat test de fertilitate barza 2+1 (feminin si masculin).
Eu l-am facut primul, am urmat instructiunile, am facut dus, am urinat de vreo 10 ori cred (probabil ca tot ma pregatream), ejaculare prin masturbare a curs putin, la final nu am stiut ca in eprubeta este solutie tampon (am varsat vreo 20% din ea pana m-am prins ce e acolo), nu stiu daca chiar am amestecat cum trebuie. Cu toate acestea testul mi-a iesit negativ (linie rosie la C, iar la T lipsa).
Oare daca prietena a ramas odata insarcinata, este posibil sa am probleme de infertilitate, sau am gresit eu la test? Partenera ar trebui sa mai faca si ea niste analize?
Daca ar fi sa fac la mine niste verificari de fertilitate, unde sa ma adresez, la Urolog? Nici nu stiu ce specializare se ocupa de aceasta problema.
Mentionez ca eu am fost depistat de cca. 3 luni la un control de rutina cu HBV, iar prietena este negatriva, are anticorpii si a facut si vaccinurile impotriva ABV.
Fibromax mia iesit bine, viremia mult sub 2000, ma simt bine, ecografie a iesit bine, niciun organ afectat, iar ficatul nu este gras, etc. HCV si HVD negativ, nu am colestrerol, tensiune, etc. Am doar regim alimentar si protectie de ficat. Dar nu cred ca asta ar afecta fertilitatea.
Multumesc anticipat!

0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 2Migrene 4, 30 dimineata
- 0Cat se ia Molekin Imuno?
- 3Protocol donare sânge 2008
- 9Transpirație excesiva in timpul atacurilor de panica
- 2Tratament pentru sedentarism
- 1Beta hcg- pot avea incredere?
- 0Lista analizelor de sange care trebuie sa se faca anual
- 2Rivotril de 0.5 mg pentru insomnie
- 1Transpir foarte mult si miros neplăcut aproape tot timpul
- 3Vibratii resimtite in corp
Mai multe informații despre: Testarea fertilitatii la barbati fertilitatea masculina
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: