Harghita: Aproximativ 7.000 de intervenții de chirurgie toracică, efectuate în ultimii 15 ani la SJU Miercurea-Ciuc

Data publicării: 16-05-2025

Aproximativ 7.000 de intervenții de chirurgie toracică au fost efectuate în ultimii 15 ani la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc, de când aici funcționează un compartiment de chirurgie toracică, peste 1.500 fiind urgențe imediate.

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de chirurgie toracică la SJU Miercurea-Ciuc, joi a avut loc un simpozion în cadrul căruia dr. Adrian-Cristian Dobrică, medic primar chirurgie toracică, doctor în științe medicale și coordonatorul Compartimentului de chirurgie toracică, a prezentat mai multe cazuri clinice rare, publicate și în literatura medicală de specialitate, dar și momente importante care au marcat această activitate.

'A fost o perioadă de 15 ani dificilă, pentru că, practic, am inițiat și am dezvoltat o specialitate cu care spitalul și regiunea noastră nu se întâlniseră până când am venit în spitalul acesta. O perioadă dificilă, dar foarte frumoasă. Fiecare caz a reprezentat o provocare pentru mine și fiecare urgență, fiecare viață salvată a reprezentat o provocare și mi-au dat puterea să continui. Chirurgia toracică din Miercurea-Ciuc a rezolvat, încă de la început, și rezolvă absolut toate tipurile de patologii toracice, evident, cu excepția transplantului pulmonar. În spitalul nostru se efectuează toate tipurile de operații, atât pe cale deschisă, cât și pe cale minim invazivă. Au fost foarte multe cazuri provocatoare. Estimez că am făcut, în 15 ani, în jur de 7.000 de intervenții chirurgicale. Cel puțin în fiecare an, 100 de cazuri au fost cazuri limită, cazuri de urgență imediată. Avem peste 1.500 de cazuri salvate în perioada asta, cazuri care n-ar fi putut să suporte transportul într-un centru universitar, atât noaptea, cât și ziua', a declarat presei dr. Adrian-Cristian Dobrică.

 



Acesta a punctat faptul că înainte de înființarea Compartimentului de chirurgie toracică la SJU Miercurea-Ciuc, mortalitatea generală la cazurile severe era aproape de 100%, iar în prezent, prin colaborarea cu celelalte specialități chirurgicale, în cazurile extreme, mortalitatea generală a ajuns sub 2%.

Dr. Dobrică a arătat, în cadrul simpozionului, că există o scădere dramatică a interesului tinerilor față de chirurgia toracică, la fel ca și față de celelalte specialități chirurgicale, în prezent, în opinia sa, la nivel național existând sub 50 de chirurgi toracici.

Potrivit acestuia, motivul este legat de faptul că 'nu există o motivație reală a tineretului pentru a face chirurgie toracică' iar 'decidenții nu stimulează în niciun fel interesul acesta'.

În cadrul evenimentului, dr. Adrian-Cristian Dobrică a mulțumit managementului spitalului pentru susținere, dar și tuturor colegilor săi care l-au ajutat în cei 15 ani de activitate.

'A fost extraordinar în acești 15 ani de zile. (...) Dacă stau să mă gândesc, au trecut așa, ca o clipă, între două operații, între două urgențe, între două nopți nedormite, sau cinci nopți nedormite sau săptămâni nedormite', a spus dr. Dobrică.

 



Managerul Spitalului Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc, dr. Konrad Judit, a apreciat activitatea dr. Dobrică, care este recunoscut atât la nivel național, cât și în străinătate și a vorbit despre chirurgia toracică, o specialitate care începe să devină tot mai rară.

'Chirurgia toracică este o specialitate interesantă, dar, în momentul actual, și rară, numărul medicilor de chirurgie toracică fiind în scădere în țară. Domnul doctor Dobrică este recunoscut și solicitat nu numai aici, la noi, în spital, ci și din alte spitale, expertiza dânsului fiind recunoscută și la Târgu Mureș și la București. Doctorul Dobrică este preocupat și de activitatea științifică, este membru al unor organizații științifice, profesionale nu numai din țară, dar și din străinătate, nu numai din aria chirurgiei toracice, ci și din specialități conexe', a menționat dr. Konrad.

În cadrul simpozionului, mai mulți medici din diverse specialități au susținut prezentări care au oferit o perspectivă interdisciplinară asupra îngrijirii pacientului cu afecțiuni toracice și au scos în evidență importanța colaborării între departamente.

Sursa: Agerpres, 16-05-2025, Vizualizari 71
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.