Harghita: Prima trombectomie efectuată la SJU Miercurea-Ciuc; intervenția - disponibilă în doar șapte județe din țară

Data publicării: 12-11-2025

Harghita: Prima trombectomie efectuată la SJU Miercurea-Ciuc; intervenția - disponibilă în doar șapte județe din țară

Prima intervenție de trombectomie de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Miercurea-Ciuc a fost realizată la un pacient de 71 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic, a anunțat, miercuri, unitatea sanitară, procedura medicală fiind disponibilă, în prezent, în doar șapte județe din țară.

Potrivit informațiilor transmise de SJU Miercurea-Ciuc, trombectomia este o intervenție salvatoare de viață pentru pacienții care au suferit un AVC și constă 'în îndepărtarea chirurgicală prin cateter a cheagului de sânge', putând fi eficientă pentru pacienții care ajung la spital într-un interval scurt de timp.

Echipa medicală care a realizat intervenția, în cursul zilei de marți, a fost formată din dr. Mihály István, medic neurolog și specialist în neuroradiologie intervențională, dr. Incze Emese, medic primar neurolog, medicul curant al pacientului, dr. Balázs Hunor, medic specialist în terapie intensivă, precum și asistenții medicali Kovács Nándor, Éltes Margit și Szabó-Boér Noémi.

 
Starea pacientului s-a îmbunătățit după intervenție, paralizia a remisionat, este în prezent stabilă, iar tratamentul și procesul de recuperare continuă în cadrul spitalului, a mai transmis sursa citată.

Managerul Spitalului Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc dr. Konrad Judith, a declarat, într-o conferință de presă organizată cu această ocazie, că intervenția a fost posibilă printr-o colaborare multidisciplinară și a apreciat contribuția dr. Mihály István, care de doi ani se specializează în această procedură, în echipa profesorului Lucian Mărginean, de la la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș.

Dr. Konrad a punctat faptul că de această intervenție vor beneficia și pacienți din alte zone, în contextul în care trombectomia este disponibilă, în prezent, în doar în șapte județe.

La rândul său, medicul neurolog Mihály István a explicat, în conferința de presă, că intervenția de trombectomie a demonstrat cât de importantă este munca în echipă.

Acesta a subliniat că intervenția s-a desfășurat prin abord femural și a durat aproximativ o oră.

'Tehnica se face din abord femural, de obicei, asta însemnând că o arteră mare la nivelul plicii inghinale, se numește artera femurală, trebuie înțepată și prin ea introduci catetere cu care navigăm până la creier. Aici trebuie mai multe catetere, mai multe dispozitive cu care navigăm până la creier și mergem până la tromb și de acolo fie aspirăm, fie scoatem cu un stent special trombul. Am reușit să facem acest lucru și, la scurt timp, pacientul s-a ameliorat din punct de vedere clinic, deci deficitul motor s-a remis, a început să miște mâna și piciorul și să vorbească', a declarat medicul.

Dr. Mihály a mărturisit că a avut 'emoții deosebite', deoarece a fost prima intervenție de acest fel efectuată individual, fără supraveghere directă, și a punctat că este finalul unui drum început în urmă cu 12-13 ani, când a văzut prima trombectomie la Budapesta, în contexul în care în România nu se realiza o astfel de intervenție.

Totodată, dr. Mihály István consideră că este și un început de drum și că speră că acesta va fi unul de succes.

El a vorbit și despre faptul că nu toate cazurile pot fi rezolvate complet, dar intervenția oferă cea mai bună șansă pacientului.

'Trebuie să știți că nu toate intervențiile merg bine. (...) Cam o treime dintre pacienți se recuperează complet, o treime se recuperează parțial și la o treime nu putem ajuta. Dar asta noi nu știm înainte de intervenție. (...) Deci, trebuie să facem și vedem ulterior. Asta zic pentru oamenii care cred că toată lumea poate fi vindecată. Nu, dar este cea mai bună șansă a pacientului', a transmis medicul.

La conferința de presă a participat și dr. Csíki Éva, șefa secției de neurologie, care a arătat că în ultimii ani s-au făcut progrese importante în tratamentul accidentului vascular-cerebral ischemic și aceste tratamente inovatoare s-au implementat cu succes și în cadrul SJU Miercurea-Ciuc.

Aceasta a spus că s-a reușit înființarea, în cadrul secției, a unei unități de accidente vasculare cerebrale acute, cu 12 paturi, care reprezintă infrastructură necesară monitorizării și tratamentului pacienților critici cu accident vascular cerebral acut, spitalul făcând parte din mai multe programe naționale, care au ca scop finanțarea corespunzătoare a tratamentelor moderne pentru accidentul vascular cerebral acut.

Ea a punctat că, recent, spitalul a fost inclus și în Programul Național de Tratament Endovascular al AVC ischemic acut, în cadrul căruia s-a realizat cu succes această primă trombectomie.

'Momentan nu reușim să acoperim acest serviciu 24 de ore din 24, având în vedere numărul încă redus de specialiști, asistenți și medici care sunt specializați în acest domeniu, dar dorim ca în viitorul apropiat, în momentul în care vom dispune de personalul necesar, specializat, să realizăm și acest lucru', a subliniat dr. Csíki.

De asemenea, ea a adăugat că s-a solicitat includerea spitalului în Programul Național de Diagnostic și Tratament cu Aparatură de Înaltă Performanță, 'prin care ar deveni posibilă efectuarea unor intervenții, precum arteriografia și stentarea de arteră carotidă, în mod programat, deci și pentru cazurile care nu sunt urgențe'.

Dr. Csíki Éva a precizat că statisticile arată o creștere continuă a cazurilor de accident vascular cerebral (AVC), fenomen care se înregistrează nu doar în România, ci la nivel mondial.

La unitatea de accidente vasculare cerebrale acute de la SJU Miercurea-Ciuc au fost tratați, anul acesta, 431 de pacienți, dintre care 44 cu AVC hemoragic, iar restul cu AVC ischemic.

La conferința de presă a participat și directorul financiar al SJU Miercurea-Ciuc, Stekbauer Zsombor-Norbert, care a arătat că, pentru realizarea acestora intervenții, în 2025 s-au cheltuit, din fonduri proprii, înainte de a primi finanțare din programul național, aproximativ 200.000 de lei, reprezentând consumabile medicale.

Pentru anul viitor, se estimează că va fi nevoie de 1.300.000 de lei pentru materiale sanitare necesare unor astfel de intervenții.

De asemenea, spitalul are nevoie de un al doilea aparat de angiografie, evaluat la aproximativ 8,5 milioane de lei, pentru care este nevoie și de un spațiu adecvat. Amenajarea acestui spațiu va fi finanțat printr-un proiect aflat în precontractare, a mai menționat Stekbauer Zsombor-Norbert.

Sursa: Agerpres, 12-11-2025, Vizualizari 56
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.