Ingrijirea parului si a pielii capului

Despre par

Aspecte histologice

Aparatul pilosebaceu este constituit din foliculul pilos caruia ii este atasat un muschi neted (erector), o glanda sebacee si in anumite regiuni o glanda apocrina. Regiunea foliculului de sub muschiul erector are o evolutie ciclica, regiunea cuprinsa intre muschiul erector si partea inferioara a ductului glandei sebacee se numeste istm, iar portiunea superioara situata deasupra ductului se numeste infundibul, aceste doua regiuni fiind stabile.
Portiunea profunda a foliculului pilos terminal se extinde pana in tesutul celular subcutanat, avand in anagen o expansiune sub forma unui bulb de liliacee, numita bulbul folicular. Celulele epiteliale care formeaza bulbul se divid continuu si se diferentiaza. La baza bulbului, sub forma unui deget de manusa se gaseste o proiectie de tesut conjunctiv si o retea de capilare, vitale pentru cresterea parului, numita papila foliculului pilos. Papila are o actiune inductiva in celulele epiteliale care o acopera, determinand proliferarea si diferentierea acestora. Celulele migreaza spre exterior in coloane si formeaza straturile caracteristice, care de la centru la periferie sunt:
1. medulara;
2. corticala formata din celule bine keratinizate
3. cuticula (epidermicula) formata din celule turtite, bine keratinizate, asezate ca sindrilele de pe casa.

Aceste trei straturi formeaza parul propriu zis, in afara lui existand:
1. Teaca epiteliala interna care prezinta trei straturi celulare:
a. cuticula tecii interne, alcatuita dintr-un strat de celule turtite, asezate tot ca sindrilele de pe casa, dar orientate in sens invers cu cele ale epidermiculei, intricandu-se cu acestea, asigurand astfel o stransa conexiune mecanica a firului de par cu teaca interna;
b. stratul Huxley alcatuit din 2-3 randuri de celule bogate in granule de tricohialina;
c. stratul Henle alcatuit in partea superioara a bulbului din celule keratinizate. Aceasta teaca inconjoara complet partea initiala a tijei pentru ca apoi sa dispara cam la nivelul glandei sebacee.
2. Teaca epiteliala externa creste in grosime de la baza foliculului, unde este constituita dintr-un singur rand de celule catre suprafata, in portiunea superioara fiind constituita din toate straturile epidermului.
Aceste tuburi concentrice, firul de par constituit din medulara, corticala si cuticula, inconjurat de tecile epiteliale, intera si externa, care se disting de la partea superioara a bulbului pana la nivelul de varsare a glandei sebacee formeaza radacina firului de par.
Tija firului de par este portiunea libera care incepe la varsarea canalului sebaceu in foliculul pilos, de la acest nivel parul fiind format dintr-o masa mai mult sau mai putin omogena de celule keratinizate, anucleate.
Culoarea parului este determinata de distributia melanosomilor, sintetizati de melanocitele bulbului pilos, printre celulele acestuia, celule care vor intra in structura tecii firului de par. Incaruntirea parului este rezultatul descresterii numarului de melanocite, care vor produce mai putini melanosomi.

Cresterea firului de par reprezinta un proces ciclic, in care fazele de activitate alterneaza cu fazele de repaus. De asemenea, nu toti foliculii pilosi se gasesc concomitent in aceeasi faza, cresterea parului fiind asincrona; intr-o regiune gasim foliculi in perioada de crestere si foliculi in perioada de repaus.

Inca din 1926 s-au individualizat trei perioade:
a. anagen – perioada de dezvoltare rapida,
b. catagen – perioada cu activitate piloformatoare mai redusa si inceputul perioadei de repaus,
c. telogen – perioada de repaus complet si de eliminare a firului de par.
In scalpul uman anagenul dureaza 2-6 ani, catagenul 2-3 saptamani iar telogenul 3-4 luni.

Fiziologic, in fiecare zi sunt expulzate cate 50 de fire de par.
Intr-o tricograma normala se gasesc 85-90% din foliculi in anagen, 8-14% in catagen si 1% in telogen.
Viteza de crestere a parului este de 0,1–0,4 mm/zi, fiind mai mare la femei decat la barbati, la tineri decat la varstnici si mai accentuata in perioada martie-octombrie. Pilogeneza este influentata de o serie de factori interni si externi. Factorii interni sunt: vascularizatia foliculului pilos, sistemul nervos central si cel neurovegetativ, glandele endocrine (hipofiza, suprarenalele, testiculul si ovarul, tiroida). Factorii externi sunt alimentari, fizici si chimici.

Compozitia chimica a parului

Compozitia chimica a parului este complexa si difera in functie de zona foliculului pilos fiind constituit din substante organie, anorganice si apa.

Dintre substantele organice amintim:
Glicogenul, cel mai raspandit dintre hidratii de carbon din par. Se gaseste in treimea mijlocie a foliculului pilos la nivelul zonei exterioare a radacinii. De asemenea in papila dermica se depoziteaza cantitati insemnate in timpul catagenului si telogenului, fiind sursa majora de energie pentru sinteza proteinelor.
Polizaharidele acide sunt gasite in celulele zonei exterioare a radacinii, unde se gaseste si glicogenul si in celulele bulbului, la limita cu papila dermica. Polizaharidele acide reprezinta sursa de sulfhidril pentru sinteza keratinei.
Lipidele se gasesc in zonele interne ale radacinei si in portiunea superioara a bulbului. Sunt prezente la pubertate si scad odata cu varsta, mai mult la femei decat la barbati.
Proteinele constitue componeneta principala a parului. Aminoacizii izolati sunt: lizina, histidina, arginina, acidul aspartic, treonina, prolina, glicina, alanina, cistina, valina, metionina, izoleucina, fenilalanina. Cistina se gaseste in cea mai mare proportie, iar metionina in cea mai mica. La nivelul foliculului pilos proteinele sunt distribuite diferit si anume Matricea contine proteine sarace in sulf, pentru ca in corticala sa predomine proteinele bogate in sulf. Maduva contine cantitati mici de cistina si cantitati mai mari din ceilalti aminoacizi.
Componenta principala a tijei firului de par este o proteina, sclerokeratina, ce reprezinta o forma intermediara intre keratina moale epidermica si keratina dura din unghii. In compozitia sa se gaseste un aminoacid bogat in sulf, L-cisteina, care asigura coeziunea moleculelor de cheratina prin puntile disulfidice care leaga catenele polipeptidice si imprima rezistenta mecanica firului de par. Prezenta acestor legaturi face keratina insolubila in apa precum si in solutii saline si inerta fata de multi agenti chimici cat si fata de enzime. Este partial solubila in solutii apoase alcaline de acid tioglicolic, prin ruperea unor legaturi disulfidice.

Elementele minerale pe care le putem gasi in firul de par sunt Fe, Cu, Ca, Mg, P, S, Zn, K, Hg, Pb, majoritatea dintre ele au o provenienta externa.
Componentele chimice ale parului ii confera acestuia proprietati fizice importante: elasticitatea, rezistenta la tractiune si torsiune, deformabilitate, ondulatia naturala, volum, culoare, higroscopicitate. Decolorarea si permanentul repetat, la fel si lumina solara si expunerile la UV duc la alterarea proprietatilor elastice ale parului, prin degradarea chimica si fotochimica a cistinei in acid cisteic.

Pielea capului este o zona deosebita a anatomiei umane deoarece este ascunsa privirii si poate prezenta dezordini fiziologice ca eritemul sau alopecia debutanta care sa nu fie de la inceput luate in seama.Ea are si specificitati de turn-over epidermic, secretii sebacee si ciclu pilar, colonizare bacteriana (stafilococi si micrococi) si fungica (levuri dintre care cea mai importanta Malaesia sau Pytirosporum ovalae care reprezinta 45%din flora totala a pileii capului) importanta, mediu ecologic complex precum si micro-poli - agresiuni legate de pieptanat, periat sau de caldura uscatorului de par.