Mersul cu bicicleta poate promova îmbătrânirea sănătoasă a creierului

Demența reprezintă o provocare majoră de sănătate publică la nivel global, cu estimări care anticipează o creștere de la 55 milioane de cazuri în 2019 la peste 139 milioane până în 2050. Deși forma cu debut tardiv este mai frecventă, demența cu debut precoce (înainte de 65 de ani) implică o povară semnificativ mai mare pentru pacient și familie. Activitatea fizică, inclusiv cea de intensitate moderată, este recunoscută ca factor de protecție, însă modul în care deplasarea activă (mersul pe jos sau cu bicicleta în scopuri cotidiene) influențează riscul de demență a fost puțin studiat. Studiul publicat în JAMA Network Open a investigat această asociere în cadrul cohortelor UK Biobank.
Deplasarea activă este o formă fezabilă și accesibilă de activitate fizică, dar rămâne subutilizată la nivel global. În mod particular, cercetările anterioare au arătat asocieri între activitatea fizică și riscul redus de boli cardiovasculare sau diabet, însă relația dintre modul de transport și sănătatea cerebrală a fost rareori explorată. Această analiză extinsă din UK Biobank a urmărit să evalueze:

• Riscul de demență (inclusiv forme precoce și tardivă) în funcție de modul de deplasare.
• Impactul potențial asupra structurii cerebrale (prin RMN).
• Influența predispoziției genetice, în special a alelei APOE ε4, asupra acestor asocieri.

Despre studiu

Design și populație

• Cohortă prospectivă: 479.723 participanți, recrutați între 2006–2010, cu vârste între 40–69 de ani.
• Au fost excluși cei cu demență la momentul inițial, cei care nu puteau merge sau fără date privind mijloacele de transport.
• Participanții au fost urmăriți timp mediu de 13,1 ani, până la diagnostic, deces sau finalul perioadei de observație.

Măsurarea expunerii

Modul de deplasare a fost auto-raportat și clasificat în patru grupe:

• Inactiv: transport cu mașina sau transport public.
• Pe jos.
• Combinat – mers și transport neactiv.
• Cu bicicleta sau combinat cu alte moduri.

Rezultate urmărite

• Rezultatul principal: apariția demenței (toate formele).
• Rezultate secundare: demența Alzheimer, modificări structurale cerebrale (volumul substanței cenușii), în special hipocampul.
• Date genetice: analiza influenței variantei APOE ε4.

Rezultate

Asocieri între modul de deplasare și demență

• Demență de orice tip: riscul a fost semnificativ mai mic la cei care mergeau cu bicicleta (raport de pericol = 0,81) și în mod combinat (raport de pericol = 0,94) comparativ cu cei care foloseau doar transportul neactiv.
• Demență cu debut precoce (YOD): doar grupul care se deplasa cu bicicleta a avut un risc semnificativ mai mic (raport de pericol = 0,60).
• Demența Alzheimer: mersul pe jos, surprinzător, a fost asociat cu un risc ușor crescut (raport de pericol = 1,14), în timp ce ciclismul a fost protector (raport de pericol = 0,78).

Structura cerebrală (RMN)

Analiza neuroimagistică pe un subset de 44.801 participanți a arătat că:

• Ciclismul a fost asociat cu un volum crescut al hipocampului și cu creșteri semnificative ale volumului substanței cenușii în 10 regiuni cerebrale.
• Mersul pe jos, în schimb, a fost asociat cu scăderea volumului substanței cenușii și al celei albe.
• Transportul neactiv nu a fost asociat cu modificări structurale semnificative.

Interacțiunea cu riscul genetic (APOE ε4)

Efectul protector al ciclismului a fost mai pronunțat în rândul celor fără alela APOE ε4 (raport de pericol = 0,74) comparativ cu cei care o aveau (raport de pericol = 0,88). Interacțiuni semnificative au fost observate pentru demența tardivă și demența de toate tipurile, dar nu pentru formele precoce sau Alzheimer.

raționament

Rezultatele sugerează că modul activ de deplasare, în special ciclismul, este asociat cu un risc redus de demență și cu modificări cerebrale pozitive măsurabile. Ciclismul, ca formă de activitate fizică care implică coordonare, orientare spațială și efort moderat, pare să ofere beneficii cognitive superioare mersului pe jos.

O observație remarcabilă a fost lipsa efectului protector al mersului pe jos în forma sa pură, posibil din cauza lipsei de intensitate sau de solicitare cognitivă asociate. Modelele combinate (mers și alte forme) sau ciclismul par să ofere un stimul cognitiv mai complex, explicând efectele neuroprotectoare mai evidente.

De asemenea, s-a observat că condusul auto, comparativ cu transportul public, a fost asociat cu un risc mai mic de demență. Acest rezultat este în concordanță cu literatura anterioară care arată că încetarea condusului este asociată cu declin cognitiv accelerat.

Implicații pentru sănătatea publică

Acest studiu oferă dovezi solide pentru a sprijini promovarea deplasării active, în special a ciclismului, ca intervenție accesibilă și sustenabilă pentru prevenirea demenței. Strategiile de sănătate publică care încurajează infrastructura prietenoasă cu bicicliștii și reducerea dependenței de transportul pasiv pot avea un impact semnificativ asupra reducerii poverii bolilor neurodegenerative.

De asemenea, includerea dimensiunii genetice oferă un cadru pentru intervenții personalizate, indicând că anumite subgrupuri (fără APOE ε4) pot beneficia mai mult de aceste forme de activitate.

Limitări

• Incidența redusă a demenței precoce a limitat analizele subgrupurilor.
• Modul de deplasare a fost auto-raportat, ceea ce introduce un risc de eroare de măsurare.
• Comportamentele de deplasare nu au fost urmărite longitudinal.
• Participanții au fost în mare parte de origine europeană, ceea ce limitează generalizarea.

Concluzii

Modurile active de deplasare, în special ciclismul, sunt asociate cu un risc semnificativ mai redus de demență, atât precoce cât și tardivă, și cu beneficii structurale cerebrale, mai ales în volumul hipocampului. Promovarea ciclismului ar putea deveni o strategie eficientă, cu impact larg, pentru conservarea sănătății cognitive la vârsta mijlocie și vârstnici.