Paradoxul nutrițional al regiunilor de tip „grânarul țării” din Tanzania: producție agricolă ridicată, creștere infantilă deficitară

Agricultura reprezintă pilonul central al economiei Tanzaniei, contribuind cu aproximativ 31% la PIB și susținând mijloacele de trai ale circa 75% din populație. În ciuda acestui rol esențial, paradoxal, regiunile cu cea mai mare producție agricolă – denumite breadbasket regions (BBRs) – înregistrează cele mai ridicate rate de întârziere în creștere și malnutriție infantilă. Aceste regiuni, printre care se numără Ruvuma, Rukwa, Mbeya, Iringa, Njombe, Songwe, Morogoro și Katavi, asigură peste 38% din producția națională de porumb, principala cereală de bază, dar prezintă o problemă majoră de sănătate publică: copiii sunt mai predispuși la malnutriție decât în zonele mai puțin productive.
Acest paradox ridică întrebări fundamentale privind legătura dintre producția agricolă și nutriția copilului. Deși, în general, o producție agricolă crescută este asociată cu o nutriție mai bună, datele din Tanzania arată contrariul. Studiul de față a fost realizat pentru a investiga această relație complexă, analizând modul în care producția agricolă la nivel de gospodărie influențează creșterea copiilor, ținând cont de diferențele regionale și de factori precum diversitatea alimentară și timpul alocat de mame activităților economice.

Conform National Nutrition Survey 2018, regiunile cu cea mai mare prevalență a malnutriției severe și a întârzierii în creștere (Njombe, Rukwa, Iringa, Songwe și Ruvuma) coincid cu zonele cele mai productive agricol. Această situație contrazice concluziile altor studii efectuate în Tanzania, Malawi, Bangladesh sau Nigeria, care au arătat o asociere pozitivă între producția de alimente și nutriția copiilor. Explicațiile pentru această contradicție pot include comercializarea excesivă a producției agricole, reducerea diversității alimentare și inegalitățile în distribuția resurselor alimentare în cadrul gospodăriei.

Autorii studiului au urmărit să determine dacă rezultatele descriptive din sondajele naționale reflectă corect realitatea sau dacă ascund o complexitate statistică nedezvăluită, propunând o abordare econometrică riguroasă pentru analiza acestor relații.

Despre studiu

Analiza s-a bazat pe trei seturi de date oficiale furnizate de National Bureau of Statistics of Tanzania:

• Tanzania Panel Survey (2020–2021) – pentru analiza principală a relației dintre producția agricolă și întârzierea în creștere.
• Household Budget Survey (2017–2018) – pentru calcularea Scorului diversității alimentare în gospodărie (HDDS), adică diversitatea alimentară a gospodăriei.
• Integrated Labor Force Survey (2020) – pentru evaluarea timpului petrecut de mame în activități economice în afara gospodăriei.

Populația analizată a inclus copii cu vârste între 6 luni și 5 ani. Indicatorii de creștere au fost: întârzierea în creștere (variabilă binară) și scoruri Z pentru înălțime/vârstă (HAZ), clasificate în patru categorii (sever, moderat, ușor, sănătos). Producția agricolă a fost măsurată în kilograme per gospodărie, iar variabilele de control au inclus vârsta copilului, dimensiunea gospodăriei, venitul, sexul și vârsta capului de familie, mediul urban/rural și starea civilă.

Pentru a corecta posibilele erori de endogenitate (relații de cauzalitate bidirecțională), cercetătorii au folosit modele probit cu variabile instrumentale (IV) și modele 2SRI (includerea reziduală în două etape). Variabila instrumentală principală a fost deținerea de terenuri agricole, considerată corelată cu producția, dar independentă de starea nutrițională a copilului.

Ipoteze și metodologie

Studiul a testat două ipoteze principale pentru a explica paradoxul:

• Creșterea producției agricole reduce timpul pe care mamele îl pot petrece îngrijind copiii, din cauza implicării mai mari în muncă agricolă sau activități comerciale.
• Creșterea producției duce la scăderea diversității alimentare în gospodării, ca urmare a specializării excesive și a orientării către culturi comerciale.

Pentru analiza diversității alimentare, s-a folosit un model IV-Poisson, iar pentru analiza timpului de muncă al femeilor, un model IV-regresie standard. În ambele cazuri, s-au utilizat erori standard robuste pentru corectarea eventualei heteroscedasticități.

Rezultate

Diferențe între regiunile „grânarul țării” și cele „non-grânar”

Copiii din regiunile BBR prezentau rate mai mari de întârziere în creștere și valori HAZ mai scăzute comparativ cu cei din regiunile non-BBR. Deși producția agricolă era cu aproximativ 50% mai ridicată în BBR, aceasta nu s-a reflectat în starea nutrițională a copiilor.

Producția agricolă și riscul de întârziere în creștere

Rezultatele modelelor IV-probit au arătat că o creștere de 100% a producției agricole a fost asociată cu o scădere de 164% a probabilității de întârziere în creștere în eșantionul general. Totuși, în regiunile BBR, aceeași creștere a producției a fost asociată cu o creștere de 13,2% a riscului de întârziere în creștere, ceea ce confirmă paradoxul nutrițional. În schimb, în regiunile non-BBR, efectul a fost invers: o reducere de 104% a probabilității de întârziere în creștere.

Rezultatele pentru HAZ

Analizele 2SRI au confirmat tendințele observate: producția agricolă crescută a fost corelată cu o probabilitate mai mare ca un copil să se afle în categoria de dezvoltare sănătoasă (cu o creștere de 16,2%), reducând totodată prevalența malnutriției severe, moderate și ușoare. Totuși, efectele nu au diferit semnificativ între BBR și non-BBR, sugerând că factorii structurali pot fi mai importanți decât producția în sine.

Mecanisme explicative

Analiza mecanismelor potențiale a arătat că:

• Timpul de muncă al femeilor nu a fost influențat semnificativ de producția agricolă, respingând ipoteza că participarea economică maternă ar reduce timpul pentru îngrijirea copiilor.
• Diversitatea alimentară (HDDS) a fost mai scăzută în regiunile BBR, confirmând că specializarea agricolă și comercializarea producției pot reduce consumul alimentar variat, afectând negativ nutriția copiilor.

Rezultatele au arătat că, în regiunile non-BBR, creșterea producției este asociată cu diete mai variate, dar acest efect dispare în BBR, unde agricultura este mai orientată spre piață și mai puțin spre autoconsum.

Interpretare

Studiul evidențiază un paradox structural: regiunile cele mai productive agricol sunt, totodată, cele cu cea mai mare prevalență a malnutriției infantile. Acest fenomen este atribuit comercializării excesive a producției, scăderii diversității alimentare și disparităților sociale. Autorii subliniază că producția de alimente nu se traduce automat în nutriție mai bună, dacă sistemele de distribuție, educația nutrițională și infrastructura alimentară rămân deficitare.

De asemenea, efectul „diluării resurselor” – prin care familiile mai numeroase împart resurse limitate – și responsabilitățile extinse ale femeilor (inclusiv aducerea apei) contribuie la agravarea riscului de malnutriție. În schimb, gospodăriile conduse de femei și cele din zone urbane au prezentat rezultate nutriționale mai bune, probabil datorită accesului mai facil la alimente diversificate și la servicii medicale.

Concluzii

Rezultatele acestui studiu indică faptul că, în Tanzania, creșterea producției agricole nu garantează o nutriție mai bună pentru copii, mai ales în regiunile cu economie agricolă intens comercializată. Politicile agricole ar trebui să depășească obiectivul strict al creșterii producției, integrând măsuri care promovează:

• diversitatea alimentară în gospodării;
• accesul echitabil la piețe și resurse alimentare;
• sprijinirea femeilor în rolurile lor productive și de îngrijire;
• educația nutrițională și infrastructura alimentară locală.

Autorii recomandă, de asemenea, investigații suplimentare pentru a explora alte mecanisme posibile care explică paradoxul nutrițional, cum ar fi impactul piețelor alimentare locale, preferințele culturale alimentare și factorii climatici regionali. În ansamblu, studiul subliniază necesitatea unei abordări multisectoriale care să integreze agricultura, nutriția, economia și politica socială pentru a combate malnutriția infantilă într-un mod durabil.