Păstrarea fertilității la diagnosticul de cancer endometrial. Scheme de tratament din istoria medicală de specialitate

©

Autor:

Păstrarea fertilității la diagnosticul de cancer endometrial. Scheme de tratament din istoria medicală de specialitate

Cancerul endometrial este adesea întâlnit la femeile aflate în preajma pensionării, când perioada fertilă din viața acestora s-a încheiat. Cu toate acestea, un procent de aproape 4% din femeile cu vârste sub 40 de ani la nivel global sunt diagnostice cu cancer endometrial. Aceste femei reprezintă un grup extrem de vulnerabil emoțional, deoarece multe dintre acestea încă nu au procreat. (2) (3)
Tratamentul standard al acestui tip de cancer presupune îndepărtarea chirugicală a uterului și a ovarelor, lăsându-le astfel pe paciente în imposibilitatea de a rămâne gravide, conducându-le către o infertilitate ireversibilă.


Un studiu publicat în The Journal of Clinical Medicine, intitulat „Protocoale de tratament conservatoare în tratarea cancerul endometrial” explorează un deziderat din ce în ce mai popular în oncologia ginecologică – sprijinirea tinerelor paciente în menținerea fertilității, și în situația diagnosticului de cancer endometrial.


În istoria medicinei, cancerul endometrial este tratat radical, fapt ce pune capăt perioadei fertile a unei femei. În prezent, odată cu evoluția rapidă a tehnologiei medicale, cercetătorii și medicii sunt puși în fața unui moment de reevaluare – ce măsuri medicale pot fi luate pentru a le permite pacientelor care au diagnosticul de cancer endometrial să poată procrea în condițiile siguranței medicale?


În studiul publicat în The Journal of Clinical Medicine, cercetătorii realizează o analiză cazuistică a felului cum această afecțiune este tratată la pacientele tinere.


Astfel, a fost identificat un protocol de tratament care combină rezecția histeroscopică a tumorii (o procedură minim invazivă care elimină tumora din interiorul uterului pe cale histeroscopică) cu tratament hormonal progesteronic ulterior rezecției. Această terapie hormonală include administrarea de progestative, fie oral sau printr-un dispozitiv intrauterin. (1)


Potrivit autorilor cercetării, această strategie conservatoare de tratament a avut o rată de succes de peste 95%, ceea ce înseamnă că celule canceroase au fost eliminate, pacientele fiind astfel tratate complet. Cu atât mai mult, aproximativ 48% dintre pacinetele tratate folosind această schemă au rămas însărcinate și 93% au născut cu succes.


Datele prezentate în studiu sunt încurajatoare, însă această abordare este limitată la o categorie specifică de paciente: tinere, diagnosticate în stadii incipiente, fără indicii că tumora a depășit endometrul. De asemenea, monitorizarea post tratament este esențială, prin biopsii, imagistică și histeroscopii repetate.


Experții atrag atenția că rata de revenire a bolii este posibilă. În analiza realizată, a fost identificată o rată de reapariție de 14%.


Deși această schemă de tratament minim invazivă nu reprezintă un standard universal, ea poate apărea ca o recomandare medicală potrivită în urma unei analize atent realizate, exclusiv de medicii specialiști, într-o echipă multidisciplinară.


Data actualizare: 24-11-2025 | creare: 24-11-2025 | Vizite: 127
Bibliografie
(1) Gallo A, Catena U, Saccone G, Di Spiezio Sardo A. Conservative Surgery in Endometrial Cancer. J Clin Med. 2021 Dec 29;11(1):183. doi: 10.3390/jcm11010183, https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8745528/
(2) Trojano G., Olivieri C., Tinelli R., Damiani G.R., Pellegrino A., Cicinelli E. Conservative treatment in early-stage endometrial cancer: A review. Acta Biomed. 2019;90:405–410. doi: 10.23750/abm.v90i4.7800, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31910163/
(3) Sung H., Ferlay J., Siegel R.L., Laversanne M., Soerjomataram I., Jemal A., Bray F. Global Cancer Statistics 2020: GLOBOCAN Estimates of Incidence and Mortality Worldwide for 36 Cancers in 185 Countries. CA Cancer J. Clin. 2021;71:209–249. doi: 10.3322/caac.21660, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33538338/
Image by pikisuperstar on Freepik
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum