Prezența celulelor B la nivel tumoral poate prezice răspunsul la imunoterapie în melanom, sarcom și cancerul renal

©

Autor:

Prezența celulelor B la nivel tumoral poate prezice răspunsul la imunoterapie în melanom, sarcom și cancerul renal

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Texas, Centrul de Cancere Anderson, probabilitatea ca un pacient să răspundă la blocada punctelor de control ar depinde de celulele B de la nivelul tumorii, localizate în structuri limfoide terțiare.
Celulele B reprezintă un tip de celule imune care produc anticorpi. Izolarea lor în structuri limfoide terțiare poate determina răspunsul la blocada punctelor de control la pacienții cu melanom, sarcoame de țesuturi moi și cancere renale.

Este cunoscut faptul că inhibitorii punctelor de control cresc speranța de viață în multe tipuri de cancere iar la momentul actual, există mai mulți biomarkeri care determină răspunsul unui bolnav la blocadă. Cercetarea actuală arată că prezența celulelor B la nivelul structurilor limfoide terțiare, care se comportă precum un ganglion limfatic în interiorul tumorii, este esențială pentru răspunsul la blocada punctelor de control.

De asemenea, s-a observat că la pacienții care răspundeau la blocadă, markerii de celulă B erau cel mai diferit exprimate gene, iar celulele B de la nivelul tumorii erau mai mature și mai specializate, în comparație cu pacienții care nu răspundeau la blocadă.

Rezultatele sugerează că celulele B sunt un element important în imunooncologie, în special în blocada punctelor de control. Acest lucru ar putea ajuta la dezvoltarea unor biomarkeri importanți pentru răspunsul la tratament, precum și unor noi stategii terapeutice.

melanomul și cancerul renal

Pentru studiu, echipa de cercetători a analizat probe tumorale de la pacienți cu melanom în tratament neoadjuvant sau prechirurgical cu inhibitori ai punctelor de control. De asemenea, s-au analizat probe și de la pacienți cu cancer renal metastatic în tratament neoadjuvant cu inhibitori ai punctelor de control. Probele s-au recoltat la inițierea și în timpul tratamentului.

La ambele categorii de pacienți, expresia genelor răspunzătoare de celulele B a fost semnificativ mai crescută la bolnavii care răspundeau la blocada punctelor de control. De asemenea, ea prezicea răspunsul la această blocadă. Rezultatele descoperirii au fost combinate cu o analiză a probelor de melanom vindecat din Atlasul Genomului Cancerului, observându-se o asociere importantă între prezența markerilor de celulă B și speranța de viață mai crescută.

La pacienții care răspundeau la blocadă, celulele B erau localizate în structurile limfoide terțiare, având o densitate mai mare și un număr mai mare de structuri limfoide terțiare, în comparație cu bolnavii care nu raspundeau la blocadă. Mai mult, la pacienții responsivi la blocadă, aceste celule B exprimau mai mulți markeri de celulă matură și diferențiată, ca și celulele B cu memorie sau plasmocitele.

Deși sunt necesare studii suplimentare, cercetătorii sugerează că celulele B ar putea produce anticorpi specifici împotriva tumorilor, ce ar putea fi utilizați în dezvoltarea de noi terapii, care să îmbunătățească blocada punctelor de control.

Sarcomul

În trecut, sarcomul de țesuturi moi era considerat refractar la imunoterapie. Acum, s-au descoperit 5 tipuri diferite de sarcoame care prezic supraviețuirea și răspunsul la blocada punctelor de control. Potrivit studiului, cele cu rezultatele cele mai bune sunt caracterizate de prezența celulelor B la nivelul structurilor limfoide terțiare din tumoră. Sarcomul de țesuturi moi este un tip de cancer rar întâlnit, care apare la nivelul structurilor ce conțin țesut moale precum mușchii sau țesutul adipos. El include mai mult de 50 de subtipuri, în funcție de aspectul microscopic, neoferind multe informații în legătură cu funcția biologică. Studiul a încercat să caracterizeze profilul imun al sarcomului prin analiza genelor imunologice în probele a peste 600 de pacienți, astfel obținându-se 5 clase, pornind de la tumori „immune desert” până la „immune high”. Sarcomul „immune high” definea tumori ce exprimau un număr mare de markeri imunologici, conferind pacienților o rată mai îndelungată de supraviețuire. Expresia markerilor celulei B era cel mai puternic factor asociat cu supraviețuirea la acești pacienți.

Mai mult, structurile limfoide terțiare se aflau aproape exclusiv în tumorile „immune high” iar acestea aveau un mare număr de celule imune, printre care și celule B.

Studiul a inclus pacienți cu sarcom de țesuturi moi, metastatic, în tratament cu inhibitori ai punctelor de control împotriva PD-1, provenind din studiul SARC028. El a presupus analiza probelor tumorale pretratament, pentru a investiga legătura cu răspunsul la blocada punctelor de control. În timp ce pacienții cu un număr scăzut de markeri imunologici nu au răspuns la blocada punctelor de control, jumătate din pacienții cu un număr crescut de markeri au răspuns. Acești pacienți responsivi au avut de asemenea o supraviețuire mai crescută, în comparație cu cei „immune desert”.

La momentul actual, cercetătorii vor să extindă rezultatele descoperirii pe o cohortă mai mare de pacienți și să identifice mecanismele prin care celulele B acționează la nivel tumoral.
Studiul a fost publicat în revista Nature pe data de 15 ianuarie 2020.

sursa: Science Daily
foto: MD Anderson


Data actualizare: 28-01-2020 | creare: 28-01-2020 | Vizite: 603
Bibliografie
B-cell enrichment predictive of immunotherapy response in melanoma, sarcoma and kidney cancer, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/01/200115132624.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • STINGel - un nou imunoterapic ce distruge celulele canceroase
  • STUDIU: Primul caz de cancer mamar avansat vindecat cu ajutorul unui tratament experimental
  • Răspunsul pacienților imunoterapie sugerează un posibil tratament pentru melanom metastatic
  •