Recidiva herniei, raportată de unul din șase americani, cel mai frecvent de pacienții cu hernii ventrale sau incizionale
©
Autor: Domșa Dariana

„După ce un pacient a suferit o intervenție chirurgicală pentru a-și repara hernia, poate fi devastator ca hernia respectivă să revină, mai ales dacă acest lucru presupune o nouă intervenție chirurgicală. Am efectuat acest studiu pentru a înțelege cât de des se întâmpla asta”, a declarat autorul studiului, Ryan Howard, medic rezident în chirurgie generală la Spitalul Universitar din Michigan.
Dintre cei peste 175.000 de pacienți din Medicare care au suferit reparații de hernie între 2007 și 2018, cei care au suferit proceduri minim invazive au avut mai multe șanse să aibă nevoie de operații suplimentare decât cei care au suferit intervenții chirurgicale deschise. Pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală pentru herniile ombilicale, care sunt mici și situate în apropierea ombilicului, au avut o probabilitate mai redusă de a necesita o a doua intervenție chirurgicală, comparativ cu cei care au suferit o intervenție chirurgicală pentru herniile ventrale sau incizionale, care tind să fie mai mari, pot apărea oriunde pe abdomen și implică adesea reparații mai complexe.
Deoarece nu toți pacienții a căror hernie reapare sunt supuși din nou unei intervenții chirurgicale, herniile pot să reapară chiar mai frecvent decât s-a arătat în studiu, notează autorii. Hernia se dezvoltă atunci când un organ intern împinge printr-o regiune slabă de mușchi sau țesut, creând adesea o umflătură vizibilă. Herniile de obicei nu se ameliorează fără intervenție chirurgicală și pot provoca complicații severe dacă nu sunt tratate, inclusiv întreruperea fluxului sanguin către țesutul înconjurător.
sursa: News Medical
foto: Michigan Medicine
Data actualizare: 04-03-2022 | creare: 04-03-2022 | Vizite: 2384
Bibliografie
Repeat surgery for recurrence is common among hernia patients, link: https://www.news-medical.net/news/20220301/Repeat-surgery-for-recurrence-is-common-among-hernia-patients.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Terapia personalizată ghidată de biopsia duală poate îmbunătăți semnificativ prognosticul pacienților cu cancer avansat
- Dispozitivul CPAP poate îmbunătăți prelungi semnificativ viața persoanelor cu diabet și apnee obstructivă în somn
- O meta-analiză confirmă 17 metaboliți ce prezic apariția gutei
- Transplantul de microbiotă fecală prin capsule are o eficiență similară cu transplantul prin colonoscopie
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Hernie inghinala
- Operatie hernie inghinala dreapta
- Operatie de hernie ombilicala.
- Dureri dupa operatie de hernie spieghel
- Mici dureri abdominale
- După operație de hernie inghinala partea dreaptă.
- Ridicare obiecte grele dupa operatie clasica cu plasa protetica hernie inghinala
- Sport dupa operatie
- Probleme p.o. hernie inghinala