Ruptura de splină

Ruptura de splină a fost clasificată de către Asociația Americană de Chirurgie a Traumatismelor în funcție de severitatea ei, ținând cont de nivelul de lacerare, leziuni la nivelul venelor și arterelor, gradul de coagulare, în următoarele categorii:

• de gradul 1: acest stadiu implică rupturi la nivelul capsulei, care au o adâncime mai mică de 1 cm, sau existența unui hematom-o grupare de sânge coagulat-sub capsulă, care acoperă mai puțin de 10% din dimensiunea splinei;
• de gradul 2: cuprinde rupturi de 1-3 cm, care nu implică ramurile arteriale ale splinei; poate apărea, de asemenea, sub capsulă, un hematom care acoperă între 10 și 50% din suprafața organului. În această etapă poate apărea un hematom cu diametrul mai mic de 5 cm la nivelul țesuturilor splinei;
• de gradul 3: ruptura are o dimensiune de peste 3 cm și poate afecta artera splenică sau poate duce la apariția unui hematom care acoperă peste jumătate din suprafața organului. O astfel de ruptură poate presupune existența unui hematom mai mare de 5 cm, care se poate extinde, la nivelul țesuturilor;
• de gradul 4: în acest stadiu ruptura cuprinde vasele de sânge de la nivelui splinei și provoacă pierderea a peste 25% din aportul de sânge al organului;
• de gradul 5: presupune existența unei rupturi extrem de severă, care afectează anumite vase de sânge și duce la întreruperea completă a fluxului sangvin de la nivelul splinei. [4]

Splina este un organ situat în partea superioară stângă a abdomenului, sub coaste, având dimensiunea unui pumn. Ea este o componentă a sistemului limfatic, jucând un rol vital atât în combaterea infecțiilor, precum și în filtrarea sângelui. Printre funcțiile splinei se numără producerea de anticorpi, îndepărtarea din sânge a celulelor sangvine anormale și a celor îmbătrânite, dar și a corpilor străini, precum bacteriile și virusurile. Ea este implicată în reciclarea hemoglobinei și în stocarea trombocitelor, pentru a ajuta la formarea cheagurilor de sânge [1, 4].

Splina este acoperită de o capsulă, care conține fibre musculare și care poate fi ruptă în urma unor leziuni, ducând astfel la hemoragii interne, care pot pune viața în pericol [2, 4].

Cauzele care duc la ruptura de splină

Ruptura de splină poate apărea fie în urma unor traumatisme, fie ca rezultat al unor afecțiuni [4].

Traumele reprezintă cea mai frecventă cauză a rupturii de splină, aceasta fiind cel mai des afectat organ în urma unor astfel de evenimente. Leziunile care duc la ruptura de splină sunt în general provocate de [3, 5]:

• accidentele rutiere - între 50 și 70% din cazurile de ruptură de splină apar în urma accidentelor de motocicletă;
• căderile de la înălțime;
• sporturile de contact, precum fotbalul american sau hockey-ul;
• bătăile.

Ruptura de splină poate apărea imediat după ce trauma a avut loc sau după un interval de timp [5].

Această condiție poate apărea, însă, și ca urmare a unor complicații neintenționate în timpul intervențiilor chirurgicale sau a manipulării endoscopice, în special în cazul intervențiilor la nivel abdominal. Ea se poate manifesta ca o ruptură a capsulei splinei, lacerație apărută după utilizarea dispozitivelor de retragere, tensiune la nivelul splinei în timpul manipulării colonului [4].

Ruptura de splină poate apărea, însă, și în mod spontan, ca urmare a splenomegaliei (mărirea excesivă a splinei). Cea mai frecventă cauză a splenomegaliei este reprezentată de mononucleoza infecțioasă - o infecție provocată de virusul Epstein-Barr. Infecțiile bacteriene, precum sifilisul, dar și cele parazitare, cum este malaria, pot determina apariția splenomegaliei și a rupturii de splină. Această condiție poate fi, însă, un simptom al unor alte afecțiuni printre care se numără bolile hepatice, tulburările metabolice sau unele tipuri de cancer, în special limfomul [2, 3].

Simptome

Simptomele unei rupturi de splină variază în funcție de severitatea leziunii. Cel mai frecvent simptom este însă, durerea și sensibilitatea la palpare a părții superioare stângi a abdomenului. Durerea poate radia în torace și umărul stâng. Durerea resimțită la nivelul umărului stâng ca urmare a rupturii de splină poartă denumirea de semnul lui Kehr și este mai puternică atunci când persoana inspiră [5, 6].

Printre alte simptome ale rupturii de splină se numără [2, 4]:

• amețeală;
• greață;
• confuzie;
• leșin;
• vedere încețoșată;
• neliniște, anxietate, paloare.

Aceste simptome sunt asociate cu scăderea tensiunii arteriale, cauzată de hemoragia internă [4].

Diagnostic

Ruptura de splină poate fi diagnosticată prin:

• examen fizic - medicul palpează abdomenul pentru a observa dacă acesta este sensibil, iar splina este mărită [1, 2];
• analizele de sânge - se va urmări numărul de trombocite [2];
• ecografie sau tomografie computerizată (CT) - acestea sunt realizate atunci când se suspectează existența unei leziuni la nivelul splinei [6].

Tratament

În cazul rupturii de splină, tratamentul depinde de severitatea acesteia și de cauza care a dus la apariția ei. Principalele două metode de tratament sunt reprezentate de intervenția chirurgicală și observația [1, 2, 4].

Observația

În cazul leziunilor mici și moderate de la nivelul splinei, de obicei, nu este nevoie de intervenție chirurgicală. Pacientul poate fi spitalizat pe parcursul recuperării pentru monitorizare atentă și realizarea de teste suplimentare, precum analizele de sânge și CT, pentru a observa progresul leziunii [1, 2].

Intervenția chirurgicală

În cazurile severe specialiștii recurg la intervenția chirurgicală fie pentru a repara splina, fie pentru a o îndepărta [3].

Atunci când hemoragia internă poate fi controlată, chirurgii pot repara splina, utilizând diferite tehnici și suturi. Uneori este nevoie de îndepărtarea unei anumite porțiuni din splină, pentru ca aceasta să fie reparată [3].

În cazul în care hemoragia este severă, iar splina este grav afectată este necesară îndepărtarea ei, procedură care poartă denumirea de splenectomie. Deși o persoană poate trăi fără splină, crește considerabil riscul de apariție a infecțiilor, în special în primii doi ani după intervenție. Ca măsură de prevenție împotriva infecțiilor, specialiștii recomandă vaccinarea în special împotriva Streptococcus pneumoniae, Neisseria meningitidis și a Haemophilus influenzae [1, 3].

Recuperare

În general, recuperarea în urma rupturii de splină poate dura între trei și douăsprezece săptămâni, în funcție de severitatea leziunii și tratament. În perioada de recuperare este recomandată odihna, evitarea activității fizice intense, evitarea rdicării greutăților [3, 4].

Concluzii

Ruptura de splină este o afecțiune care netratată poate pune viața în pericol. Este imperios necesar consultul de specialitate și diagnosticarea de către medici competenți, precum și respectarea recomandărilor acestora.