Simptomele cognitive post-COVID sunt corelate cu markerii de inflamație și stres

Un studiu pilot realizat în Statele Unite, în cadrul rețelei Corewell Health din Michigan, publicat în PLOS ONE, a investigat diferențele dintre pacienții complet recuperați după COVID-19 și cei care, la minimum șase luni post-infecție, continuă să acuze simptome cognitive persistente. Cercetarea s-a concentrat asupra sănătății auto-evaluate, performanței neurocognitive și markerilor biologici ai inflamației, stresului și neuroplasticității.
Deși simptomele cognitive, precum dificultățile de memorie, concentrare sau senzația de „ceață mentală” (brain fog), sunt frecvent raportate în sindromul post-COVID (denumit și PASC – post-acute sequelae of COVID-19), studiile de până acum nu au reușit să evidențieze în mod consistent deficite cognitive obiective. În plus, datele referitoare la biomarkeri specifici pentru aceste manifestări sunt limitate și uneori contradictorii. O dificultate majoră este lipsa unui consens privind definiția standardizată a sindromului, ceea ce complică comparabilitatea rezultatelor între studii.

Despre studiu

Acest studiu a fost conceput ca un pilot exploratoriu cu design de tip caz-control. Au fost incluși 17 participanți (10 cu simptome cognitive post-COVID și 7 complet asimptomatici), toți având antecedente confirmate de infecție COVID-19 prin test PCR. Grupurile au fost apropiate ca vârstă și sex, iar pacienții cu afecțiuni neurologice preexistente sau tratamente specifice pentru COVID (anticorpi monoclonali sau plasmă) au fost excluși.

Participanții au fost evaluați prin:

•  chestionare auto-raportate pentru sănătate, calitatea vieții și simptome afective (SF-36, EQ-5D, BDI, BAI),
•  baterii standardizate de teste neurocognitive,
•  analize de sânge pentru biomarkeri de stres (cortizol, DHEA-S), inflamație (IL-6, IL-10, TNF-α), neuroplasticitate (BDNF, NGF) și neurodegenerare (NfL, pTau 181/217).

Rezultate

Evaluarea subiectivă a sănătății și stării funcționale

Pacienții cu long COVID au raportat în mod semnificativ o stare generală de sănătate mai proastă (scor mediu VAS: 38,10 vs 89,17) și un nivel mai redus de funcționare fizică, socială și mentală comparativ cu grupul control. Toate cele 8 dimensiuni ale chestionarului SF-36 au fost afectate (p < 0,01), cu scoruri scăzute la vitalitate și sănătate mentală.

Nivelurile de depresie (BDI: 27,50 vs 3,86) și anxietate (BAI: 21,40 vs 4,57) au fost mult mai ridicate în grupul cu long COVID (p < 0,01), indicând o încărcătură psihologică crescută, în paralel cu simptomele cognitive percepute.

Performanța la testele neurocognitive

La testarea obiectivă, nu s-au observat diferențe semnificative între grupuri în majoritatea parametrilor cognitivi: memorie, atenție, planificare vizuală, funcționare executivă. Singura diferență notabilă a fost o scorare mai slabă la fluenta verbală (COWAT) în grupul cu long COVID (26,80 vs 38,00; p = 0,043), un test ce implică generarea de cuvinte sub constrângere de timp și care necesită activare frontală. Aceasta ar putea explica parțial percepția pacienților privind dificultățile de concentrare și „ceața mentală”.

Biomarkerii biologici

Studiul a evidențiat diferențe semnificative între grupuri în ceea ce privește markerii biologici:

•  NGF (Nerve Growth Factor) a fost semnificativ mai scăzut la pacienții cu long COVID (9,72 vs 13,52; p = 0,038), sugerând o posibilă reducere a neuroplasticității, asociată în alte studii cu disfuncții cognitive.
•  De asemenea, nivelurile serice de IL-10 au fost mai frecvent ≥ mediana în grupul long COVID (8 din 10 pacienți) comparativ cu grupul control (1 din 7; p = 0,015).
•  Un indice proinflamator combinat (IL-6 + IL-10) a fost semnificativ crescut la 9 din 10 pacienți cu long COVID vs 1 din 7 controale (p = 0,042), sugerând o inflamație sistemică reziduală în cadrul acestui sindrom.

Interpretare și implicații

Chiar dacă testele neurocognitive standard nu au relevat deficite majore (cu excepția fluentei verbale), pacienții cu long COVID au avut un profil consistent de disfuncție subiectivă, afectare psihologică și calitate a vieții redusă. Aceste simptome par să fie însoțite de un profil inflamator persistent și scădere a markerilor de neuroplasticitate, ceea ce întărește ideea că simptomele raportate nu sunt pur psihogene.

Autorii propun o paralelă între long COVID și sindromul de oboseală cronică (ME/CFS), evidențiind similarități în ceea ce privește fatigabilitatea, afectarea cognitivă și starea afectivă. În acest context, intervenții complementare, cum ar fi suplimentele precum Enol-Oxaloacetat, utilizate empiric în ME/CFS, ar putea fi explorate și pentru pacienții cu long COVID.

Mai mult, rezultatele susțin necesitatea unei abordări multidisciplinare, incluzând evaluări neuropsihologice, biomarkerice și psihosociale, pentru a ghida deciziile terapeutice și de reabilitare. Exercițiile fizice și sprijinul comportamental structurat, testate deja în studii clinice în Regatul Unit, pot reprezenta un model promițător pentru abordarea integrativă a acestor pacienți.

Concluzii

Pacienții cu long COVID care acuză simptome cognitive prezintă o afectare semnificativă a stării de sănătate auto-evaluate, calității vieții și sănătății mentale, în absența unor deficite neurocognitive marcate. Totodată, acești pacienți au niveluri crescute de markeri inflamatori (IL-10, IL-6) și scăderi ale markerilor de neuroplasticitate (NGF), susținând ipoteza unui mecanism biologic rezidual. Aceste descoperiri ar trebui validate în studii mai ample și diverse populațional, pentru a fundamenta strategii eficiente de tratament și susținere psihosocială pentru această categorie de pacienți.