Sindromul de fragilitate al vârstnicului

Pacientul vârstnic constituie o entitate aparte în ceea ce privește standardul de îngrijire, întrucât înaintarea în vârstă este sinonimă cu epuizarea resurselor fiziologice imune, musculare, neurologice sau metabolice. Sindromul de fragilitate reprezintă un diagnostic geriatric care este necesar a fi evaluat în cazul tuturor pacienților aflați în evidența unui serviciu specializat de geriatrie.

Care este definiția fragilității?

Fragilitatea reprezintă o stare clinică dominată de vulnerabilitate în fața factorilor stresori precum infecții, intervenții chirurgicale sau traumatisme. Diagnosticarea sindromului de fragilitate are o importanță marcată pentru evaluarea necesității internării sau îngrijirii într-o instituție specializată și se realizează cuantificând următorii parametri:

• Forța musculară;
• Capacitatea cognitivă;
• Nivelul de activitate fizică individuală;
• Comorbiditățile asociate;
• Abilitatea de a își asigura nevoile de bază;
• Gradul de independență pentru realizarea activităților zilnice;
• Dependența de serviciile medicale.

Sindromul de fragilitate este în general sub apanajul geriatriei, însă acesta nu aparține în totalitate populației geriatrice; astfel, există pecienți vârstnici care nu pot fi considerați fragili, precum și pacienți tineri care sunt încadrați în categoria fragilității prin prisma bolilor asociate. (1), (2)

Ce este fenotipul fragil?

Termenul de fenotip desemnează totalitatea caracteristicilor specifice unui anumit individ, în special cele identificabile prin intermediul examenului clinic obiectiv. În ceea ce privește fragilitatea, fenotipul specific reunește următoarele caracteristici:

• Scăderea forței musculare identificată prin strângerea mâinii examinatorului sau prin efectuarea testelor statice sau dinamice;
• Diminuarea capacității motorii (individul relatează incapacitatea de a realiza anumite activități considerate normale);
• Încetinirea vitezei de mers, fie din cauza restrângerii capacității de mișcare, fie pe fond dureros;
• Scăderea ponderală neintenționată;
• Epuizarea fizică sau diminuarea nivelului de energie;
• Comportamentul preponderent sedentar.

Identificarea de către clinician a fenotipului fragil are o importanță deosebită pentru selecția persoanelor aflate la risc care necesită îngrijire specializată. De asemenea, sindromul de fragilitate este principalul factor de risc pentru dezvoltarea dizabilității, iar prevenția și tratamentul afecțiunilor colaterale pot întârzia apariția dizabilităților fizice. (3), (4)

Care sunt factorii de risc ai fragilității?

Instalarea sindromului de fragilitate la pacientul vârstnic este un proces de durată la care contribuie factori de risc modificabili și nemodificabili precum:

1. Factori de risc modificabili:

• Statusul de fumător;
  • Consumul cronic de alcool;
  • Dieta inadecvată;
  • Sedentarismul;
  • Malnutriția protein-calorică;
  • Nivelul scăzut al vitaminei D;
  • Indicele de masă corporală sub limita inferioară;
  • Somnul inadecvat;
  • Mediul de proveniență rural;
  • Locuitul de unul singur.
  

2. Factori de risc nemodificabili:

• Sexul feminin;
• Vârsta înaintată (peste 75 de ani);
• Polimedicația (mai mult de 5 tratamente administrate în mod cronic);
• Bolile din sfera cardiovasculară;
• Diabetul zaharat;
• Sindromul depresiv;
• Riscul de cădere;
• Declinul funcției cognitive;
• Spitalizările multiple;
• Statusul financiar precar;
• Pierderea partenerului de viață.

Așadar, având în vedere multitudinea factorilor de risc, atât pacienții, aparținătorii, cât și lucrătorii din domeniul medical trebuie să se implice activ prin măsuri de prevenție precum oprirea fumatului, combaterea malnutriției, instaurarea unui program adecvat al somnului, prevenția factorilor de risc cardiovascular etc. pentru a întârzia apariția fragilității vârstnicului. (5), (6)

Care sunt elementele care intervin în patogeneza fragilității?

Fiziopatologia sindromului de fragilitate are la bază dezechilibrul între resursele fiziologice ale organismului și acțiunea agenților vulneranți, determinând astfel apariția următoarelor procese:

• Statusul inflamator cronic, elementul cheie al fragilității, rezultă consecutiv tulburării echilibrului între factorii proinflamatori și antiinflamatori;
• 
  
• Dezechilibrul homeostaziei hormonale (scăderea nivelelor plasmatice de estrogeni, respectiv de testosteron);
• Scăderea eficacității sistemului imun, fapt ce determină creșterea riscului de apariție a infecțiilor; la rândul lor, episoadele infecțioase vor determina decompensarea organismului fragilizat. (3)

Care este tratamentul sindromului de fragilitate?

Principiile de tratament care trebuie aplicate în cazul organismelor fragile au drept țintă factorii de risc, realizându-se astfel atât prevenția primară (combaterea factorilor de risc), precum și prevenția secundară a bolii (prevenirea instalării complicațiilor specifice).

1. Măsuri non-farmacologice se adresează atât pacientului, cât și aparținătorilor cuprinzând:

• Efectuarea activității fizice în limita tolerabilității individuale previne progresia sarcopeniei și îmbunătățește forța musculară precum și echilibrul static și dinamic;
• Instaurarea unui regim dietetic normocaloric, respecitv hipercaloric în perioadele de decompensare infecțioasă care să asigure necesitățile organismului din punct de vedere al macro- și micronutrienților, precum și adaptarea sa în funcție de comorbiditățile asociate;
• Asigurarea integrării, respectiv reintegrării vârstnicului în societate și combaterea (auto) izolării sociale;
• Educarea pacienților în ceea ce privește importanța sănătății mentale și impactul asupra stării fizice;
• Îndrumarea vârstnicilor către grupuri de suport psihologic sau spiritual;
• Aducerea la cunoștință a aparținătorilor în privința tuturor situațiilor care pot exercita un efect perturbator asupra stării de sănătate a pacientului.

2. Tratamentul farmacologic vizează în principal combaterea inflamației cronice și a complicațiilor specifice utilizând agenți farmacologici precum:

• Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (perindopril, ramipril, lisinopril, fosinopril, etc.);
• Inhibitorii HMG-CoA reductazei (atorvastatină, rosuvastatină, simvastatină, etc.);
• Terapia hormonală cu analogi de estrogen sau testosteron, precum și terapia cu IGF-1 (factorul de creștere de tip insulinic) care a demonstrat un efect benefic prin ameliorarea sarcopeniei;
• Medicația antiinflamatoare administrată în cazul pacienților cu afecțiuni musculo-scheletale care evoluează cu episoade de decompensare algică;
• Administrarea de vitamină D. (1), (7)

Sfaturi pentru pacienți

• Introduceți exercițiul fizic moderat în rutina dumneavoastră zilnică.
• Acordați atenție alimentației și evitați pe cât posibil variațiile ponderale.
• Evitați zonele aglomerate în sezonul rece și realizați profilaxia infecțiilor respiratorii prin intermediul vaccinurilor.
• Dacă suferiți de dureri cronice, nu ezitați să cereți un consult de specialitate și evitați perioadele lungi petrecute în pat.
• Nu vă temeți să cereți ajutorul familiei sau prietenilor dacă treceți printr-o perioadă grea din punct de vedere fizic sau mental.
• Nu uitați că îmbătrânirea este un proces normal și nu o boală.