Sindromul Super Woman

Sindromul Super Woman

Ideea de Super Woman a apărut mai întâi ca titlu al unei piese de Stevie Wonder în 1972, mai apoi sintagma a fost preluată pentru a da titlul unor cărți care fie ofereau sfaturi pentru a te ajuta să fii Super Woman, fie erau împotriva conceptului de femeie perfectă. (1)

Astăzi, femeile pot avea rolul de angajat, iubită, soție, mamă, prietenă, casnică sau toate la un loc. Așa a apărut sindromul Super Woman, spune Tasneem Bhatia, o specialistă în medicină holistică. (2)

Sindromul Super Woman apare mai ales atunci când femeile își revendică mai multe atribuții, nu le ies toate perfect, iar stresul începe să se adune. Sunt afectate femeile de vârste diferite, cariere diferite și niveluri economice diferite, mai spune Bhatia în cartea sa lansată în 2017. (3, 4)

De multe ori, femeile care vor să devină Super Woman se simt vinovate, depășite de situație și nefericite. De ce aleg unele femei să își asume mai multe roluri deși sunt conștiente că nu le pot face pe toate perfect? Mai jos sunt câteva posibile motive: (2, 3)

  • Pentru a fi plăcute de cei din jur
  • Pentru a stârni admirația și invidia altora
  • Pentru satisfacția că pot să le facă pe toate
  • Din teama de a spune „nu”
  • Din cauza unei stime de sine scăzute.


Răspunde adevărat sau fals întrebărilor mai jos iar la final vei ști dacă ai de făcut ajustări. (2, 3, 4)

  • Abia aștept începerea unei noi zile și sunt optimistă în legătură cu desfășurarea sa.
  • Nu mă doare nimic.
  • Am părul strălucitor iar pielea este curată și sănătoasă.
  • Am o familie care mă susține sau o comunitate de prieteni care mă încarcă de energie pozitivă.
  • Mănânc sănătos și fac mișcare majoritatea zilelor săptămânii.


Dacă ai răspuns fals la cel puțin o afirmație înseamnă că există un dezechilibru în viața ta, apărut cel mai probabil din dorința de a le face la perfecție pe toate.

Conștientizarea existenței unei probleme este primul pas pentru a reveni la un echilibru între minte și corp. (4)

Bhatia ne sfătuiește ca, odată ce ne-am dat seama care sunt lipsurile din viață care ne fac morocănoase și ne dau insomnii, pasul următor este să ne facem timp în programul agitat al fiecărei zi pentru noi. (2, 4)

Întâi, trebuie să acorzi atenție alimentației și programul de activitate fizică. Alimentația trebuie să includă mai ales proteine și fibre iar dacă ai cum și când este recomandat să mergi la un nutriționist pentru a stabili de comun acord un regim personalizat pe nevoile organismului și pe programul zilnic. (2, 3, 4)

Exercițiile fizice depind de fiecare. Dacă îți place yoga sau tai chi mergi în acea direcție. Dacă însă ai un spirit combativ și un ritm ceva mai activ alege să alergi sau să practici kickboxing. Dacă faci exerciții cu greutăți, nu uita să îți lucrezi toate grupele de mușchi. (4)

În fine, Bhatia propune să ai grijă și de partea mentală. Limitează stresul prin meditație, grădinărit, plimbări în natură sau vorbind cu cineva (de exemplu, cu un psiholog). (2, 3)

Nu există o femeie care să facă totul perfect. Așa că alege să îți dedici timpul doar lucrurilor care înseamnă cel mai mult pentru tine fără a te preocupa ce cred ceilalți sau cât de vioaie pare vecina de vizavi la ora nouă seara.


Data actualizare: 04-12-2018 | creare: 04-12-2018 | Vizite: 104
Bibliografie
1. 'Superwoman' complex a pain in the ego. https://news.google.com/newspapers?id=HsMPAAAAIBAJ&sjid=3IwDAAAAIBAJ&pg=7025,3342599&dq=superwoman-complex&hl=en
2. What Is Super Woman Syndrome? And What To Do If You Have It. https://www.prevention.com/life/a20517221/super-woman-syndrome/
3. The sneaky ways “superwoman syndrome” can affect your. https://www.wellandgood.com/good-advice/what-is-superwoman-syndrome/slide/2/
4. Bhatia, Tasneem - The Superwoman RX: Discover Your Power Type and Unlock the Secrets to Lasting Weight Loss, Energy, and an Amazing Life, Rodale Books, 2017
Alte articole din aceeași secțiune:

Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.