Știri generale
03-03-2026
Verificarea vârstei în mediul online: peste 350 de cercetători internaționali cer un 'moratoriu'
Peste 350 de cercetători din circa 30 de țări au solicitat un moratoriu privind diferitele proiecte de verificare a vârstei internauților pentru a le permite accesul la rețelele de socializare într-o scrisoare deschisă publicată luni și transmisă AFP. ``Am redactat această scrisoare pentru a cere un moratoriu (...) p&aci......
04
martie
2026
02-03-2026
Asociația Împreună Împotriva Obezității cere includerea acestei boli în programele naționale de sănătate
Asociația Împreună Împotriva Obezității solicită autorităților dezvoltarea unor programe naționale integrate de prevenție și tratament, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și la tratament chirurgical pentru pacienții eligibili, precum și recunoașterea obezității ca boală cronică și includerea acesteia......
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
02-03-2026
Management chirurgical avansat al unei pseudartroze de femur proximal, la Arcadia
O pacientă în vârstă de 59 de ani s-a prezentat la Spitalul Multidisciplinar Arcadia pentru un consult de specialitate în Ortopedie, la aproximativ 6 luni după un traumatism survenit prin cădere de la propria înălțime, cu impact direct asupra șoldului stâng.În urma accidentului, pacienta a suferit o fractu......
02-03-2026
Chemoembolizarea hepatică – o șansă reală, minim invazivă, pentru pacienții cu afecțiuni oncologice ale ficatului
Cancerul hepatic și metastazele la nivelul ficatului reprezintă o problemă medicală tot mai frecvent întâlnită în ultimii ani. Ficatul este un organ fragil și adesea locul în care ajung metastazele altor tipuri de cancer. În cancerul de colon, aproape jumătate dintre pacienți pot dezvolta metastaze hepatice. Di......
02-03-2026
Mobilizarea și verticalizarea pacienților cu tulburări vasculare și neuromusculare cu ajutorul tehnologiei robotizate
Erigo este o masă robotizată de mobilizare și verticalizare precoce a pacienților cu tulburări vasculare și neuromusculare. Aceasta prezintă două brațe robotice care mobilizează membrele inferioare ale pacientului în timp ce acesta este așezat pe masă și o stimulare electrică funcțională ce activează musculatura, indiferent d......
02-03-2026
Chirurgia strabismului: ghid pentru pacienți de orice vârstă
Strabismul poate apărea la orice vârstă, atât la copii, chiar din primele luni de viață, cât și la adulți. Semnele sunt similare: un ochi pare să „fugă” spre nas, spre ureche sau vertical, în sus sau în jos. Alte manifestări care ar trebui să alerteze includ vederea dublă, oboseala oculară, tend......
28-02-2026
Rogobete: Iluminăm Ministerul Sănătății în culorile dedicate bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că sediul ministerului va fi iluminat, sâmbătă seară, în culorile dedicate bolilor rare `din respect și din asumare că suntem alături`. `Marcăm astfel Ziua Internațională a Bolilor Rare aducând în atenție o realitate care privește direct mii de familii ......
28-02-2026
Ziua mondială a bolilor rare - 170 de pacienți confirmați cu mastocitoză, baza Registrului național al acestei afecțiuni
Un număr de 170 de pacienți reprezintă baza Registrului național al pacienților cu mastocitoză, manageriat de centrul de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB). Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății transmis AGERPRES, cu ocazia Zilei mondiale a bolilor rare, la Spitalul Universitar de Urgență București ......
27-02-2026
MedLife anunță o cifră de afaceri consolidată de circa 630 milioane euro pentru anul 2025
Rețea de servicii medicale private din România, MedLife, a anunțat, vineri, o cifră de afaceri consolidată pro-forma de peste 3,17 miliarde de lei (aproximativ 630 milioane euro) pentru anul 2025, în creștere cu aproape 17% față de anul anterior. Potrivit rezultatelor financiare preliminare, EBITDA pro-forma a ajuns la 459 mi......
27-02-2026
Ministrul Sănătății și directorul regional pentru Europa al OMS au semnat un acord de colaborare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete și directorul regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, Hans Henri P. Kluge, au semnat joi un Acord de Colaborare Bienal 2026-2027.`Acest acord nu este unul formal. El este construit pe realitățile sistemului nostru de sănătate și pe obiectivele asumate prin Strategia Națio......
26-02-2026
Rogobete: România are nevoie de o adaptare mai rapidă și reducerea timpilor în introducerea terapiei inovatoare
România are nevoie de o adaptare mai rapidă la noile mecanisme europene și pentru reducerea timpilor de așteptare în procesul de introducere a terapiilor inovatoare, a declarat joi ministrul Alexandru Rogobete, prezent la reuniunea informală a miniștrilor Sănătății, organizată în cadrul Președinției Cipriote a Cons......
26-02-2026
Zgomotul produs de traficul rutier nocturn, asociat cu creșterea colesterolului și a markerilor grăsimilor sangvine (studiu)
Expunerea la zgomotul produs de traficul rutier din timpul nopții ar putea fi asociată cu modificări subtile, dar măsurabile, ale colesterolului sangvin și markerilor grăsimilor din sânge, potrivit unui amplu studiu european, la care a participat și Universitea Oulu din Finlanda, informează Xinhua. Într-un comunicat de pres......
26-02-2026
Rogobete: Am aprobat certificarea a șapte noi centre de expertiză în boli rare
Alte 7 noi centre de expertiză în boli rare au primit aprobarea pentru certificare, România ajungând astfel la 58 de centre recunoscute oficial la nivel național, a anunțat miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. `Am aprobat certificarea a 7 noi centre de expertiză în boli rare. România ajunge a......
26-02-2026
MIPE: Apel de peste 15 milioane euro pentru dezvoltarea de centre de sănătate mintală pentru tratarea adicțiilor
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat un apel de proiecte competitiv, în valoare de peste 15 milioane de euro, pentru investiții în infrastructura unităților sanitare publice care vor dezvolta Centre de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor, a anunțat miercuri ministerul. Co......
25-02-2026
Ziua internațională a bolilor rare/ Palatul Parlamentului - iluminat în verde, albastru și magenta
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată miercuri, între orele 18:00 și 23:00, în culorile verde, albastru și magenta, pentru a marca Ziua internațională a bolilor rare și pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu persoanele care suferă de aceste afecțiuni. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES......
25-02-2026
Rogobete: Spitalele și serviciile de ambulanță - exceptate de la tăierea de 10%; această măsură nu înseamnă renunțarea la reformă
Spitalele publice și serviciile de ambulanță sunt exceptate de la tăierea de 10% a cheltuielilor de personal, a anunțat marți ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după aprobarea în Guvern a OUG privind reforma administrației. ``Așa cum am spus încă de la început, sistemul de sănătate are particularităț......
25-02-2026
Federația Națională Sindicală 'Ambulanța' cere măsuri de protejare a cadrelor medicale: E necesară implicarea Poliției și Jandarmeriei
Federația Națională Sindicală `Ambulanța` din România își exprimă îngrijorarea față de amploarea fenomenului agresiunilor asupra personalului medical și medico-sanitar de urgență din serviciile de ambulanță și asupra personalului medical din Unitățile de Primiri Urgențe și solicită intervenția de urgenț......
25-02-2026
O nouă campanie de donare de sânge, pe 3 martie, la Primăria Capitalei
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că o nouă campanie de donare de sânge va avea loc pe data de 3 martie, la Primăria Municipiului București. Evenimentul de la sediul PMB (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47) se va desfășura în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, informează Luci......
24-02-2026
CNAS: Economii de peste 66 milioane de lei prin reducerea personalului, reducerea funcțiilor de conducere și comasări
Economiile făcute la Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin reducerea personalului, reducerea funcțiilor de conducere cu 50% și comasări în 73 de structuri au fost de peste 66 milioane de lei. `Numai în ultimii doi ani, în baza Legii 296/2023, CNAS și-a redus funcțiile de conducere de la 12% la 8%, a comasat ......
