Temperatura ideală pentru organismul uman

Temperatura ideală pentru organismul uman

Atunci când vine vorba de temperatura corpului, majoritatea este de acord că „normalitatea” înseamnă 37 grade Celsius. Potrivit cercetătorilor, acest 37 grade Celsius reprezintă doar o medie, iar câteva miligrade în plus sau minus nu înseamnă că ești bolnav. Ca fapt divers, temperatura corpului variază în funcție de sex, ora din zi, vârstă, dar și nivelul de activitate zilnică (dacă ești sedentar sau ai un stil de viață activ).

Cât de mult diferă temperatura corpului de la o persoană la alta?

În general, temperatura corpului variază puțin în cazul persoanelor din aceeași grup de vârstă. Astfel, temperatura ideală pentru organismul uman se încadrează, după cum urmează, în următoarele categorii: (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7)

  • copii și bebeluși – între 36,6 și 38 grade Celsius cu mențiunea că forma de „luare” a temperaturii poate crea variații ale temperaturii corporale. De exemplu, temperatura luată oral în cazul unui copil cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani este de circa 35,5 – 37,5 grade Celsius, în timp ce citirea rectală poate arăta între 36,6 și 38 grade Celsiu, iar citirea la subraț poate indica între 35,9 și 36,7 grade Celsius.
  • adulți (19-64 ani) – între 36,1 și 37,2 grade Celsius. Ca și în cazul copiilor, și aici valorile variază în funcție de modalitatea de citire a temperaturii. Citirea orală poate indica 36,4-37,6 grade Celsius, cea rectală 37-38,1 grade Celsius, iar citirea la subraț arată între 35,2 și 36,9 grade Celsius.
  • adulți peste 65 ani – temperatura medie este de maximum 37,5 grade Celsius. În acest caz citirea orală poate arăta o temperatură cuprinsă între 35,8 și 36,9 grade Celsius, citirea rectală 36,2 – 37,3 grade Celsius, iar citirea la subraț poate indica între 35,6 și 36,3 grade Celsius.


Care sunt factorii care afectează temperatura corporală?

Temperatura corporală standard (de 37 grade Celsius) a fost stabilită în secolul 19 de către doctorul german Carl Wunderlich. Abia în 1992, cercetătorii au arătat că temperatura corpului poate varia (în momentul experimentului temperatura medie era de 36,8 grade Celsius). Ulterior, cercetătorii au descoperit că există mai mulți factori care influențează temperatura corporală: (8, 9, 10, 11, 12)

  • perioada din zi – dimineața, corpul uman este ceva mai rece decât după-amiaza
  • vârsta – tinerii au o temperatură corporală medie mai mare decât vârstnicii. Acest lucru este datorat capacității de autoreglare a organismul care începe să se degradeze cu trecerea anilor
  • nivelul de activitate fizică și anumite alimente (de exemplu, cafeaua, carnea de vită și pui, cerealele integrale și ghimbirul cresc temperatura corpului)
  • schimbările hormonale – mai ales în cazul femeilor, perioada menstruală sau sarcina afectează temperatura corporală
  • citirea temperaturii – de exemplu, dacă iei temperatura oral vei observa cu un grad mai mult decât temperatura luată la subraț, iar temperatura luată rectal sau în ureche este mai mare decât cea din gură
  • anumite probleme de sănătate – persoanele cu hipotiroidism au o temperatură corporală sub medie, în timp ce persoanele care au cancer au o temperatură corporală peste medie


De ce variază temperatura corporală?

Temperatura corporală este reglată de hipotalamus. Această regiune din creier trimite semnale organismului atunci când temperatura corporală scade sau depășește 37 grade Celsius. Dacă corpul este prea rece, hipotalamusul „comandă” frisoanele pentru a-l încălzi (în interior). Dacă, pe de altă parte, corpul este prea cald, hipotalamusul trimite semnale pentru a începe procesul de transpirație pentru a regla temperatura corpului. Cu alte cuvinte, temperatura medie a corpului variază în încercarea organismului de a restabili sănătatea sa. (13, 14, 15)

Ce înseamnă să ai o temperatură corporală prea ridicată?

Atunci când temperatura corporală depășește media vârstei (și a sexului, și a perioadei din zi, etc.) apare febra. Aceasta reprezintă modul prin care organismul reacționează la o infecție. În general, o temperatură corporală cu 1,1 grade Celsius (în medie) mai mare decât temperatura corporală obișnuită înseamnă că este vorba de febră. De cele mai multe ori, febra este însoțită și de alte simptome: (13, 16, 17)

  • transpirație
  • frisoane
  • dureri de cap
  • dureri musculare
  • senzație de slăbiciune
  • lipsa apetitului
  • deshidratare


Pe lângă febră, o temperatură corporală prea mare poate indica hipertermie. Afecțiunea apare ca urmare a expunerii repetate la temperaturi mari, iar după 40 grade Celsius viața este pusă în pericol. Persoana afectată manifestă dureri de cap, confuzie, oboseală și deshidratare (manifestată prin roșeață). În general, este combătută prin hidratarea organismului (medicația pentru febră nu are rezultate în acest caz). Spălarea feței cu apă rece sau dușurile reci, de scurtă durată pot contribui la reducerea temperaturii corporale. (18, 19)

Ce se întâmplă când ai o temperatură corporală prea scăzută?

Hipotermia apare atunci când corpul pierde căldură mai repede decât poate produce. Afecțiunea apare atunci când organismul are o temperatură sub 35 grade Celsius. Odată cu scăderea temperaturii corporale, apar probleme cardiovasculare și ale sistemului nervos, iar organele își pierd din funcționalități. De cele mai multe ori, hipotermia apare ca urmare a expunerii bruște la temperaturi reduse (de exemplu, în iernile geroase) sau scufundarea corpului în apă foarte rece. Printre simptomele hipotermiei se numără: (20, 21)

  • frisoanele
  • dificultăți în vorbire
  • probleme respiratorii
  • puls scăzut
  • stare de confuzie și lipsă de coordonare
  • pierderea cunoștinței


Dacă aceste simptome sunt observate din timp poți apela la modalități pentru a încălzi corpul (îmbrăcarea unor haine groase, consumul ceaiurilor calde precum și băile cu apă caldă). (22)

Temperatura corporală medie este de aproximativ 37 grade Celsius, însă ea poate varia în funcție de vârstă, sex, stil de viață, starea de sănătate. O temperatură mai mare cu 1 grad Celsius față de normalul zilnic poate însemna febră, în timp ce o temperatură mai mică de 35 grade Celsius indică hipotermie. Important este să te îmbraci potrivit vremii și a stării personale, să nu te expui la variații mari de temperatură și să iei măsuri atunci când observi o schimbare importantă a temperaturii corporale (de exemplu, exces de transpirație sau frisoane).


Data actualizare: 02-04-2019 | creare: 02-04-2019 | Vizite: 276
Bibliografie
1. A systematic review of body temperature variations in older people. https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/j.1365-2702.2009.02945.x
2. Measurement of body temperature in adult patients: comparative study of accuracy, reliability and validity of different devices. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21145551
3. Normal body temperature and the effects of age, sex, ambient temperature and body mass index on normal oral temperature: a prospective, comparative study. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19128801
4. Temperature measurement. https://medlineplus.gov/ency/article/003400.htm
5. Body temperature measurement in daily practice. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15993044
6. Body Temperature. https://www.healthlinkbc.ca/medical-tests/hw198785
7. Thermometers: How to Take your Temperature. https://my.clevelandclinic.org/health/articles/9959-thermometers-how-to-take-your-temperature
8. A Critical Appraisal of 98.6°F, the Upper Limit of the Normal Body Temperature, and Other Legacies of Carl Reinhold August Wunderlich. https://jamanetwork.com/journals/jama/article-abstract/400116?redirect=true
9. Body temperature. Its regulation in framework of energy balance. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4972507/
10. Factors affecting the regulation of body temperature during exercise. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/0306456583900979
11. Body Temperature. http://nurfac.mans.edu.eg/files/المحاضرات%20الدراسية/Body_Temperature.pdf
12. Individual differences in normal body temperature: longitudinal big data analysis of patient records. https://www.bmj.com/content/359/bmj.j5468.full
13. How is body temperature regulated and what is fever? . https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279457/
14. Thermoregulation during Sleep and Sleep Deprivation. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780080450469000693
15. Human thermoregulation and measurement of body temperature in exercise and clinical settings. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18461221
16. Fever management: Evidence vs current practice. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4145646/
17. Fever as an important resource for infectious diseases research. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4869589/
18. What should you know about hyperthermia? https://www.medicalnewstoday.com/articles/320226.php
19. Chapter 101 - Hyperthermia. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B978141602215250106X
20. Hypothermia. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hypothermia/symptoms-causes/syc-20352682
21. The prehospital management of hypothermia - An up-to-date overview. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29162267
22. Everything you need to know about hypothermia. https://www.medicalnewstoday.com/articles/182197.php
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Exercițiile fizice intense, sauna și băile fierbinți la femeile însărcinate
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.