Ținutul de mână poate reduce senzația de durere din corp
©
Autor: Mancaș Mălina

Rezultatele cercetării au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences.
De asemenea, s-a observat că un nivel mai crescut de empatie duce la un grad mai ridicat de sincronizare și o ameliorare mai intensă a durerii.
Studiul se axează pe explorarea unui fenomen numit sincronizare interpersonală, în care persoanele reflectă fiziologic persoanele cu care se află. Este primul studiu care analizează sincronizarea undelor cerebrale în contexul durerii resimțite.
Studiul a inclus 22 de cupluri heterosexuale de 23-32 ani împreună de cel puțin 1 an. Acestora le-a fost măsurată activitatea cerebrală cu ajutorul înregistrărilor EEG (electroencefalografii) pe parcursul anumitor scenarii de câte 2 minute. Scenariile au fost următoarele:
- statul unul lângă altul fără atingere;
- statul unul lângă altul ținându-se de mână;
- statul în camere separate.
Ulterior au repetat scenariile, simultan cu aplicarea unui mic stimul dureros în cazul femeilor, în regiunea brațului.
Prezența persoanei iubite, fie că implica ținere de mână sau nu, a fost asociată cu sincronizarea mai intensă a undelor din banda alfa mu, o lungime de undă asociată cu atenția focusată. Dacă se și țineau de mână în timpul resimțirii durerii, sincronizarea se accelera.
De asemenea, cu cât partenerul prezenta mai multă empatie pentru parteneră, cu atât undele se sincronizau mai mult, iar durerea se diminua.
Posibila explicație ar putea fi dată de faptul că atingerea empatică poate face o persoană să se simtă înțeleasă, care conform altor cercetări, poate activa mecanismele de atenuare a durerii din creier.
Sursa: Neuroscience News
Data actualizare: 20-04-2019 | creare: 05-03-2018 | Vizite: 2397
Bibliografie
Holding Hands Can Sync Brainwaves and Ease Pain, https://neurosciencenews.com/holding-hands-brainwaves-pain-8584/ ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Burnout vs. oboseală: când te refaci cu o vacanță și când ai nevoie de concediu medical
- Citokina MIF perturbă distribuția astrocitelor în schizofrenie — studiu pe sferoide corticale umane
- Povara globală a depresiei majore 1990-2021: incidența a atins 4.322 de cazuri la 100.000 în 2021
- Burnout vs. oboseală: când te refaci cu vacanța și când ai nevoie de concediu medical
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Casnicie esuata
- Am fost abuzata sexual la 7 ani si am ramas cu urme foarte adanci in suflet
- Masturbarea si sexul
- O mica pauza
- Cum sa-i demonstrez?
- Vreau sa il recuperez dar nu stiu cum.va rog ajutati.ma
- Ma poate ajuta cineva cu niste sfaturi? :( am aflat ca vrea sa se sinucida
- Sa lupt sau sa renunt?
- Bulversare totala
- Viata cam naspa