Sa lupt sau sa renunt?

29-06-2016
lumillu
Nu este medic/terapeut
lumillu
Buna ziua, Sunt Luminita Vasile si am 45 ani. Nu e prima oara cand apelez la un psiholog, caci, de cand ma stiu, am avut probleme emotionale.Dar e prima oara cand apelez astfel. Mi-am gasit de fiecare data echilibrul, dar acum. Am sa incerc sa fiu cat mai "scurta" in poveste si cat mai logica. Deci, copil fiind, la 13 ani, dupa un divort al parintilor (eu copil unic si ramas in grija mamei), m-am trezit cu o mama depresiva si care cu trecerea anilor s-a transformat in maniaco-depresiva si cu un tata alcolic care a decedat dupa 5 ani, de o ciroza provocata de acest viciu.Deci, istoric am! Dependenta de afectiune, si o visatoare incurabila, cu o neincredere totala in casatorie, nu am avut relatii de durata dar nici o viata dezordonata din punct de vedere sentimental. Pe sotul meu il cunosc din copilarie, iar adolescenta ne-am trait-o aproape, locuind amandoi intr-un orasel mic, unde toti oamenii sunt amici. Relatia noastra a inceput destul de tarziu, cand eu aveam 22 ani, iar el 24. Si din acel moment mi-am data seama ca pentru prima data in viata sunt indragostita, ca iubesc, ca este o extensie a sufletului meu.Si el, la fel, un copil dependent de afectiune, cu aceleasi probleme in familie.Pot spune ca din acel moment am inceput sa invatam totul impreuna.sa iubim, sa traim, sa simtim. Privind in urma, cei 23 de ani, cu bune si rele, nu am crezut vreodata ca nu el este omul langa care voi imbatrani.am fost doi visatori, doi oameni care se cautau non-stop, doi oameni care se intelegeau din priviri. Am inceput sa locuim impreuna dupa cateva luni, ne-am casatorit dupa 7ani, iar copilul il avem de 12 ani.Nu ma intelegeti gresit, nu a fost totul "roz", dar "fiecare incercare" din viata am trecut-o cu brio.cel putin asa cred eu.el spune ca nu, ca aceste incercari au lasat urme adanci in el.Nu am simtit nici o clipa, pana acum 6 luni, acest lucru. Ultimul an, a fost un an greu, cand Vlad copilul nostru, care mosteneste capriciile mamei si orgoliul tatalui (iar dependenta de afectiune de la ambii), fiind in clasa a V-a, a avut mai mult nevoie de mine, cand de data asta nu am mai facut un lucru impreuna cu sotul meu, si am ales (caci sotul s-a vazut incapabil sa-l ajute) sa ma ocup doar eu de scoala si de tot ce avea nevoie Vlad ca sa priceapa cum e scoala cu mai multi profesori.Am fost obosita, irascibila, si stiu ca am facut multe greseli, cand simteam nevoie unui ajutor, si il rugam pe tatal lui sa-l ajute macar cu intrebarile despre viata, despre sexualitate. Dar, de fiecare data, treceam peste aceste mici suparari, si viata continua cu bune si rele, cu timp petrecut in familie si obiceiuri comune.Adolescenta si viata pana la 33 ani a fost traita intens.pana sa apara copilul, nu stiam ce este viata de familie, iar Vlad ne-a facut sa descoperim caldura caminului, placerea gatitului, obiceiuri gospodaresti (toate facute impreuna), si faptul ca noi crestem un pui de om ne uimea si ne faceau fericiti si impliniti.bineinteles, din cand in cand cu mici conflicte, dar nu asa de majore, incat sa ne gandim la o viata separate. Totul s-a terminat acum 4-5-6 luni, cand Virgil (sotul) ajuns la frumoasa varsta de 47 ani, mi-a spus ca vrea o "redescoperire" a vietii, o "rearanjare" a lui, si ca nu-i mai place viata asta monotona si banala pe care o traim. A inceput sa citeasca mai mult, sa faca sport mai mult, sa-si gaseasca alte pasiuni, decat cele de dinainte.Inainte ii placea muzica (fost tobosar) si zilele petrecute cu noi (eu si coplilul), iar acum dintr-o data se regasea in plimbari lungi cu bicicleta (doar singur) si arhitectura.Recunosc pe acestea doua nu i le-am impartasit.Si nici copilului nu-i mai acorda afectiunea de dinainte. L-am inteles (gandindu-ma ca asa sunt artistii), si totusi in Mai 2016 mi-a spus ca este in cea mai crunta depresie posibila.In acel moment mi-am dat seama ca este ceva grav, deoarece de-a lungul vietii, eu am cea care avea aceste mici caderi, iar el, pozitivul, de fiecare data imi arata parte frumoasa a vietii.Din acel moment, I-am redat si mai multa libertate, l-am incurajat sa faca doar ceea cei place, cand ii place si cum ii place.Incercam sa-i vorbesc si sa-l ascult mai mult, dar de fiecare data imi spunea ca inca nu-i momentul.A inceput sa plece si noaptea, la diverse activitati cu arhitectii, noua lui pasiune, iar daca il sunam la 3 dimineata, nu o faceam ca un control, ci doar sa ma asigur ca este bine si ca nu i s-a intamplat ceva.cand era acasa, zacea doar in pat, retras intr-un dormitor, dorindu-si singuratate. Pana intr-o zi, cand nu am mai suportat aceasta stare, si dorindu-mi sa-l ajut si sa-l inteleg, am cautat in telefonul de service (ceea ce nu facusem niciodata), contactul unui coleg, amic, cu care stiam ca vorbeste in mod constant.si!!! Lumea mea s-a terminat.am descoperit ca aceasta "depresie" si numeste Raluca, are 26 de ani, e arhitecta si are si o afacere de suces.Atunci mi-am dat seama ca este indragostit, caci acele mesaje erau ale unui Virgil din adolescenta! Vreo doua zile am stat si am gandit.si am incercat sa "diger" aceasta ipostaza, si sa inteleg unde s-a produs rupture.Dupa, l-am rugat sa vorbim, sa recunoastem in ce stare suntem si eventual vedem ce vrea fiecare cu viata lui.ba chiar l-am incurajat sa plece la ea, daca asta il va face fericit.Sub nici o forma nu a recunoscut, mi-a spus ca este doar o prietena foarte buna, cu care poate vorbi orice, ca de fapt este doar un flirt intr-adevar imbecil, dar nici cu mine nu mai vrea o relatie, dar nici nu stie ce sa faca, ca nu are un plan. Am primit atunci reprosuri cat toata viata, jigniri si vorbe pe care nu le-am auzit niciodata de la el, si atunci mi-am dat seama ca el nu mai este al nostru, si ca orice as face nu-mi mai apartine sufleteste. De 24 zile, traiesc de pe o zi pe alta, disper pe strazi (sa nu ma vada copilul) si nu stiu ce sa fac.sa lupt sau sa ma retrag? In acest moment, ducem o viata de dinainte de "redescoperire" a vietii.ca o viata de familie normal, dar fiecare cu gandul in alta parte.iar el continand relatia cu aceasta fata! Am mai avut o discutie, in care l-am intrebat daca mai are vreo sansa acesta relatie, mi-a spus ca da, cu conditia sa "ne redescoperim" (foloseste foarte des acest cuvant), sa fim sinceri, sa incercam sa ne intelegem. Am inceput sa fiu cea din adolescenta, sa-i arat ca nu sunt blazata si batrana, ca si eu pot sa-l iubesc si sa-i mangai orgoliu, sa-i ofer partide de sex ca-n tinerete, pana la epuizare, sa-l insotesc in plimbarile cu bicicleta, sa-l ascult mai mult (doar daca vrea sa vorbeasca), sa iesim mai mult in parcuri cu copilul si sa petrecem mai mult timp impreuna.A renuntat la iesirile din noapte, cu telefonul nu mai sta non stopt in mana, dar totusi nu e aici, il simt, il vad.relatia lui cu Raluca continua, cel putin online, si zilnic, datorita jobului.iar pe mine ma omoara zilnic acesta stare de singuratate! Copilul este in vacanta si la varsta asta nu-si doreste decat prietenii, asa ca nu vede, nu simte. Ce sa fac? Sa lupt? Daca lupt si e totul in zadar? Si cum sa lupt cu o fata de 26 ani, care e frumoasa, desteapta si a stiut sa-l cucereasca? Sau sa renunt? Si daca este doar o etapa a vietii pe care trebuie sa o trecem impreuna? daca o sa-mi para rau ca nu am crezut suficient de mult in "la bine si la rau"? Am momente cand sunt complet irationala, cand uit si de copil, si-mi vine sa plec departe.sa plang pana la epuizare, sa nu mai ma intorc.caci stiu ca Vlad nu are nevoie de o mama in aceasta stare.si am momente cand sper ca este un vis urat din care ma voi trezi maine, iar el, va veni ca altadata si-mi va spune "nu fi bleaga", dramatizezi mult prea mult. Stiu ca am promis ca voi fi scurta in prezentare, si-mi cer scuze ca nu am reusit.Dar repet, nu stiu ce sa fac.lupt pentru aceasta relatie sau renunt la ea? Va multumesc!
5 comentarii
0
29-06-2016, ora 16:45
Psiholog Pescaru Valentin
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pescaru Valentin
Buna ziua,
Sotul Dumneavoastra nu foloseste degeaba cuvantul "redescoperire", desi cred ca mai potrivit ar fi "descoperiere". Ceea ce este probabil ca se intampla, caracteristic relatiilor de acest tip, incepute foarte devreme, este ca ceva nu s-a trait: tineretea, libertatea, curiozitatea. Adica acea perioada din viata fiecaruia cand afli cine esti, cum esti etc., adica atunci cand se intampla "descoperirea de sine", cand se construieste autonomia individului. Este foarte posibil ca acea nevoie de atentie a amandurora sa fi ascuns o relatie de dependenta...in care fiecare era sansa celuilalt, sursa celuilalt...Era copilul care avea nevoie de atentie si afectiune.
Insa in paralel a existat si o alta parte care a crescut, s-a maturizat si a ajund destul de mare acum incat sa-si doreasca altceva, acel altceva pe care nu l-a trait atunci cand a trebuit.
Intr-o astfel de situatie se recomanda, ca ultima incercare, terapia de cuplu; indiferent cum se va incheia aceasta terapie de cuplu, este important sa intelegeti ce s-a intamplat in aceasta relatie, caci altfel exista riscul major de a repeta acelasi lucru in urmatoarea...
0
30-06-2016, ora 10:58
lumillu
Nu este medic/terapeut
lumillu
Buna ziua, si multumesc pentru raspuns!
Sunt convinsa ca aveti dreptate, dar nu pot crede ca aceasta relatie a fost doar o dependenta.In acesti 23 de ani, nu ne-am facut juraminte pe viata, ne-am redat libertatea, fiecare are la randul lui prieteni, fiecare a avut o "extra" viata, cu conditia sa nu ranim, nu ne-am suspectat (pana in acest moment), si am avut incredere unul in altul.tineretea, libertatea, curiozitatea le-am trait pana la 33-35 ani cand a aparut copilul in viata noastra, cand am considerat amandoi ca e momentul sa ne mai linistim, sa devenim mai domestici.si nu a parut nici o clipa ca ne displace asta.Si cum poate un om sa se maturizeze abia la 47 ani? El a fost fericit, caci l-am simtit, l-am vazut! Repet: nu am avut restrictii niciodata, deciziile majore din viata le-am luat fiecare separat.Daca el a decis sa renunte la muzica, nu a facut-o din vina mea.Sau sa plece in strainatate.Renuntarea i-a apartinut.el spune acum ca eu sunt vinovata de toate aceste renuntari, dar eu nu i-am cerut niciodata aceste renuntari. Nu mi-am dorit sub nici o forma vreodata sa-l vad altfel, si nici el pe mine.si nici in acest moment nu-mi doresc asta, ba chiar mai mult si acum i-am spus sa faca ce simte, sa plece daca vrea.Dar il vad confuz, e posibil sa nu stie ce sa faca.si e posibil ca aceasta fata de 26 ani, sa nu-l vrea asa cum crede el.
Si atunci eu ce sa fac? Nici eu nu pot trai cu un om pe care il simt ca "nu-mi mai apartine sufleteste".Sa plec eu?
Dar nu vreau sa fiu nici superficiala, si sa fug intr-un astfel de moment.poate ca exista totusi "la bine si la rau"!
Tocmai ca abia acum ma vad intr-o relatie banala, unde suntem doar doi oameni care isi fac doar datoria de sot si sotie si parinti.dar care fiecare ofteaza dupa altcineva.doi nefericiti care-si ascund aceasta stare!
Terapia nu o accepta, nu crede in asa ceva.
0
03-08-2016, ora 13:41
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Infidelitatea, de cele mai multe ori, nu e un comportament rational ci unul preponderent emotional.
Adesea insa nu e vorba de o disparitie completa a iubirii fata de partenerul de cuplu, ci de faptul ca dragostea sau sentimentele de vinovatie fata de partener(a) au devenit insuficiente pentru a sta în cale unei alternative tentante (emotional sau/si sexual)….nu stiu idaca e sau nu asa in cazul vostru.

Pentru a trece mai bine peste etapa de ‘rolercoaster emotional’ ce e asociata de obicei infidelitatii, ar fi poate folositor Lumilu sa incerci sa apelezi initial tu la cateva sesiuni de psihoterapie pentru a clarifica ceea ce iti doresti cu adevarat. In acelasi timp ai putea sa-i spui sotului tau ca, in perceptia ta, prezenta lui la sesiunile de psihoterapie ar indica faptul ca isi doreste sa ramaneti in continuare impreuna. Ai putea sa-i spui ca ai aflat ca sesiunile de psihoterapie abordeaza, la modul neutru, rolurile fiecarui partener in generarea situaţiei ce a dezechilibrat relatia de cuplu.

Dr Rares Ignat
psihoterapeut de cuplu - psihosexolog
0
21-06-2020, ora 11:33
Raducu1
Nu este medic/terapeut
Raducu1
Buna. Aceeasi, , drama, , o traiesc si eu, un barbat de 50 ani tot la fel, intr-un orasel de provincie. Am ajuns sa descopar ca vreau sa traiesc ce nu am trait in tinerete (nu am stiut cum si cu cine ). Am ajuns deja la o doua idila (eu casatorit si cu doi copii ) si nu reusesc sa pun stop acestei, , alergari dupa himere, , . Nu reusesc sa ma decid unde vreau sa ajung si cu cine. Imi iubesc familia foarte mult si nu vreau sa sufere, dar in acelasi timp imi spun ca poateca si eu merit ceva numai pentru mine. Ma gasesc intr-un mare impas conjugal, sunt nervos tot timpul si nu am stare, nu pot sa dorm, nu ma pot linisti. Este foarte epuizant.
0
06-08-2020, ora 17:54
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Poate ca nu strica Raducu sa discuti cu un psihosexolog despre framantarile tale, despre motivele pentru care faci asta. Nu rareori se intampla ca persoana ce e in fata unei situatii de acest gen sa-si doreasca chiar ea pana la urma ca situatia sa fie descoperita. De obicei asta se intampla insa atunci cand deja e prea tarziu. E mai folositor sa lupti cu asta din timp.

Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu – Psihosexolog
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.