Tristețea sporește șansele de a fuma
©
Autor: Teodorescu Mihai

Cercetătorii de la Universitatea Harvard au analizat rolul pe care emoțiile îl au în comportamentul adictiv al fumătorilor, descoperind că tristețea crește adesea pofta oamenilor de a fuma, fiind unul dintre cei mai importanți factori declanșatori ai dependenței de tutun.
Studiul oamenilor de știință de la Harvard, publicat în revista științifică Proceedings of the National Academy of Sciences folosește datele obținute în urma sondării a mii de fumători, pe perioada a aproximativ douăzeci de ani, dar și date obținute în urma testelor de laborator. Cercetătorii au utilizat tehnici specifice și distincte de testare, rezultatele fiind asemănătoare în cadrul fiecărei acțiuni întreprinse. Sondajele de opinie, experimentele de cauzalitate și studiile experimentale au demonstrat că tristețea îi face pe fumători să devină mai nerăbdători să fumeze.
„Înțelepciunea convențională în domeniu a fost aceea că orice tip de sentimente negative, fie că este furie, dezgust, stres, tristețe, frică sau rușine, ar face persoanele mai susceptibile să utilizeze un drog adictiv. Lucrările noastre sugerează că realitatea este mult mai nuanțată decât ideea de „a te simți rău, a fuma mai mult”. Mai exact, descoperim că tristețea pare a fi un declanșator deosebit de puternic al consumului de substanțe dependente”, a declarat Charles A. Dorison, unul dintre autorii studiului.
Dependența de tutun reprezintă una dintre principalele probleme de sănătate globală, atât din punct de vedere medical, cât și economic. Anual, aproape jumătate de milion de oameni își pierd viața din cauza afecțiunilor pulmonare, în timp ce sume importante de bani sunt investite pentru acordarea de asistență medicală. În multe țări dezvoltate din punct de vedere economic, inclusiv în Statele Unite ale Americii, consumul de tutun este principala cauză de deces prevenibil. În ciuda numeroaselor campanii derulate împotriva tutunului de organizațiile de sănătate, lupta cu epidemia fumatului este departe de rezolvare, prognosticul pe termen lung nefiind unul favorabil.
sursa: News Medical
Data actualizare: 21-11-2021 | creare: 27-01-2020 | Vizite: 1008
Bibliografie
Sadness often increases people's craving to smoke, shows study, link: https://www.news-medical.net/news/20200109/Sadness-often-increases-peoples-craving-to-smoke-shows-study.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Sevrajul la cofeină: de ce apar durerile de cap când nu bei cafea
- Semaglutida reduce consumul de alcool la pacienții cu tulburare de consum de alcool și obezitate
- Mai puțin de jumătate dintre gravidele cu dependență de opioide primesc tratamentul standard recomandat, dezvăluie un nou studiu american
- Cannabisul comestibil și alcoolul: efecte combinate asupra capacității de a șofa
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Vreau sa ma las de fumat.
- Am atac de panica?
- De cam un an are o raguseala care se accentueaza
- Erectie slaba si fumatul
- Rigevidon si fumatul
- Sufar de ulcer si as vrea sa renunt la fumat fara a ma ingrasa
- Dureri picioare (gambe)
- Stari de greata, fara voma.. de cand mi-e rau am mai renuntat la tigari
- Fumatul la diabetici
- Alcool si tutun