VSH crescut - cauze, boli posibile, explicații

©

Autor:

VSH crescut - cauze, boli posibile, explicații
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH-ul) reprezintă rata la care globulele roșii aflate într-o probă de sânge cu anticoagulant sedimentează.
Sedimentarea globulelor roșii constă în agreagarea acestora în grupuri, asemănătoare unor coloane. În condiții fiziologice, globulele roșii aflate într-o probă de sînge sedimentează lent din cauza faptului că pe suprafața lor se află o încărcătură negativă responsabilă de respingerea celulelor adiacente, atunci când acestea se află la o distanță unele față de altele mult mai mică decât limita minimă.

În condiții patologice (în inflamații), se produce creșterea reactanților de fază acută (aceștia fiind reprezentați de alfa-globuline, fibrinogen, proteina C reactivă), are loc așezarea proteinelor plasmatice pe suprafața globulelor roșii, favorizând agregarea și sedimentarea acestora.

VSH-ul, alături de ceilalți reactanți de fază acută, este un indicator al inflamației în organism, valorile sale crescând în cadrul diferitelor procese inflamatorii. Cu cât rata de sedimentare a globulelor roșii este mai mare, cu atât valorile VSH-ului sunt mai mari.

Creșterea valorilor VSH-ului apare la aproximativ 24 de ore de la apariția inflamației în organism și se reduc la aproximativ 96-144 de ore de la dispariția procesului inflamator. [1], [2], [3], [4]

Recomandări pentru determinarea valorilor VSH-ului

Determinarea valorilor VSH-ului este recomandată:
  • Ca test screening, în cazul în care există suspiciunea prezenței unei boli inflamatorii, boli infecțioase sau a unor boli autoimune.
  • Pentru diagnosticarea polimialgiei reumatice sau a arteritei temporale.
  • Pentru monitorizarea și urmărirea evoluției sub tratament a bolnavilor diagnosticați cu reumatism articular acut, artrită reumatoidă, arterită temporală, lupus eritematos sistemic, polimialgie reumatică, endocardită bacteriană, tuberculoză sau boală Hodgkin. [1], [2], [3], [4]

Valorile normale ale VSH-ului

Valorile normale ale VSH-ului variază în funcție de vârsta, genul și condiția fiziologică a persoanei în cauză.
  • La copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani, valorile normale ale VSH-ului se află sub 10 mm/h.
  • În rândul femeilor însărcinate, între săptămânile 1 și 20 de sarcină, valorile normale ale VSH-ului sunt cuprinse între 18 și 48 mm/h, iar între săptămânile 21 și 40, valorile normale ale VSH-ului sunt cuprinse între 30 și 70 mm/h.
  • În rândul persoanelor aflate sub vârsta de 50 de ani, valorile normale ale VSH-ului se află sub 20 mm/h la femei, respectiv sub 15 mm/h la bărbați.
  • În rândul persoanelor cu vârste curpinse între 50 și 85 de ani, valorile normale ale VSH-ului se află sub 30 mm/h la femei, respectiv sub 20 mm/h la bărbați.
  • În rândul persoanelor vârstnice, cu vârste de peste 85 de ani, valorile normale ale VSH-ului se află sub 42 mm/h la femei, respectiv sub 30 mm/h la bărbați. [1], [2], [3], [4]

VSH crescut - cauze posibile

După cum spuneam anterior, VSH-UL, împreună cu alfa+globulinele, proteina C reactivă şi fibrinogenul, sunt reactanţi de fază acută, ale căror valori cresc în decursul a 24 de ore după apariţia unui proces inflamator. Creşterea reactanţilor de fază acută este, de fapt, expresia reacţiei de apărare a organismului împotriva agenţilor patogeni care au dus la apariţia inflamaţiei.

Boli care determină VSH crescut

Conform datelor din literatura de specialitate, creșterea valorilor VSH-ului a fost înregistrată în cadrul următoarelor tipuri de afecțiuni sau condiții patologice:
  • Boli infecțioase, precum sifilis, pneumonii, endocardită bacteriană subacută, tuberculoză, etc.
  • Boli inflamatorii, precum guta, boala inflamatorie pelvină acută, nefroza, nefrita, etc.
  • Anemia acută
  • Anemia apărută în cadrul bolilor cronice
  • Intoxicații acute cu metale grele
  • Boli de colagen, precum artrita reumatoidă, arterita temporală, polimialgia reumatică, etc.
  • Boli autoimune, precum lupusul eritematos sistemic, etc.
  • Afecțiuni neoplazice
  • Hipotiroidism, hipertiroidism
  • Toxemie
  • Postoperator
  • Infarct miocardic acut
  • Macroglobulinemia Waldenstrom
  • Mielom multiplu
  • Creșterea imunoglobulinelor serice
  • Macrocitoză
  • În urma administrării unor medicamente, precum anticonvulsivante, anticoncepționale orale, aspirină, dextrani, cefalotin, dexametazonă, ciclosporină A, carbamazepină, fluvastatin, etretinatindometacin, lomefloxacin, hidralazină, isotretinoin, misoprostol, procainamidă, metisergid, propafenonă, ofloxacin, zolpidem, sulfametoxazol, quinină.

Creșteri exagerate ale valorilor VSH-ului pot fi înregistrate în cazul limfoamelor, mielomului multiplu, cancerului mamar sau de colon și în cazul artritei reumatoide.

Valori ale VSH-ului de peste 100 mm/h au fost înregistrate în cadrul următoarelor afecțiuni: afecțiuni renale caracterizate prin azotemie, metastaze, polimialgia reumatică, endocardită bacteriană subacută, osteomielită.

Valorile VSH-ului pot fi, în mod fiziologic, mai crescute în cazul femeilor aflate la menstruație, în cazul femeilor însărcinate și în cazul femeilor vârstnice, aflate vârstele de 70 și 89 de ani (în acest context valorile VSH-ului pot ajunge până la 60 mm/h, însă nu mai mult).

Determinarea VSH-ului dintr-o probă de sânge refrigerat poate da rezultate fals crescute. [1], [2], [3], [4]

Fiecare caz în care se înregistrează creșterea valorilor VSH-ului trebuie investigat, pentru identificarea bolii cauzatoare.

Data actualizare: 03-10-2019 | creare: 03-10-2019 | Vizite: 18278
Bibliografie
1. Ghidul Serviciilor Medicale al Laboratoarelor Synevo, Ediția a-II-a
2. Erythrocyte Sedimentation Rate (ESR), link: https://medlineplus.gov/lab-tests/erythrocyte-sedimentation-rate-esr/
3. Erythrocyte Sedimentation Rate Test (ESR Test), link: https://www.healthline.com/health/esr
4. Erythrocyte Sedimentation Rate (ESR), link: https://labtestsonline.org/tests/erythrocyte-sedimentation-rate-esr
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • VSH (VSE)
  • VSH mărit - ce ar putea fi
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum