Mitomania (minciuna patologică)

Mitomania, denumită și minciuna patologică sau impulsul de a minți, nu este o boală propriu-zisă, nefiind integrată în DSM V (Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorders), ci este un simptom al unor tulburări de personalitate.

Mitomania poate fi și un simptom de sine stătător, încadrându-se în profilul mincinosului patologic fără o tulburare de personalitate sau organică subiacentă. [1]

Persoanele cu tulburare de personalitate borderline au dificultăți mari în a interacționa cu cei din jur, fiindu-le frică de dezaprobarea acestora, de aceea simt nevoia să inventeze povești care să stârnească interesul cercului social în care se află.

Mitomania se mai numește și pseudologia fantastică și este un fenomen fiziopatologic care presupune existența unui discurs în care realitatea și ficțiunea se îmbină, persoana cu mitomanie atribuindu-și de multe ori caracteristici pozitive sieși în cadrul respectivului discurs. Este un simptom recunoscut în psihiatrie de peste 100 de ani. [2]

Caracteristici

În încercarea de a evita să fie priviți într-o lumină negativă, persoanele care suferă de mitomanie inventează conștient sau inconștient povești care să îi pună într-o lumină bună. În general, persoanele cu mitomanie nu vor inventa povești fantastice și greu de crezut, ci minciunile lor vor fi foarte subtile și în concordanță cu realitatea, amestecate cu fapte care chiar au avut loc, fiind foarte greu pentru cei din jur să-și dea seama că persoana respectivă minte, mai ales dacă nu cunosc circumstanțele în care s-au produs întâmplările relatate de aceasta.

Cel mai frecvent întâlnite minciuni la persoanele cu tulburare de personalitate borderline sunt următoarele:
  • mimarea unei afecțiuni medicale în scopul de a atrage atenția;
  • implicarea într-o relație sentimentală doar în scopul de a se folosi de persoana respectivă și de a manipula;
  • atribuirea responsabilității pentru propriile greșeli altor persoane apropiate;
  • inventarea de diverse povești și răspunsul circumstanțial la întrebări în conversațiile cu prietenii și cei apropiați;
  • evitarea unei situații jenante prin răspunsul la întrebările celorlalți în felul în care aceștia ar dori (de exemplu la întrebarea "ați parcat unde v-am indicat noi să parcați?" persoana va răspunde „da”, chiar dacă nu a parcat în locul respectiv sau a uitat unde trebuia să parcheze). [2, 3]

Un studiu recent efectuat la Universitatea California arată că persoanele care mint frecvent au creierul altfel structurat comparativ cu persoanele care nu fac acest lucru. Modificările structurale apar la nivelul substanței albe din cortexul prefrontal, persoanele care mint patologic având un procent mai mare de substanță albă comparativ cu substanța cenușie față de persoanele care nu sufereau de mitomanie, acestea prezentând un echilibru între substanța albă și cea cenușie la nivelul cortexului prefrontal. Persoanele cu mitomanie au în general și trăsături narcisiste și histrionice și suferă în general de tulburare de personalitate borderline. În diagnosticul diferențial intră și schizofrenia și boala bipolară, însă mitomania se diferențiază de acestea prin faptul că subiectul are un simț clar al realității. Cu toate acestea mitomania este o afecțiune gravă deoarece principala victimă a propriilor ideații nu sunt cei care sunt mințiți, ci chiar persoana care devine victima propriilor sale invenții. [2, 3]

Mitomania este încă un subiect controversat în comunitatea psihiatrică, neexistând încă o definiție și o caracterizare clară a acestui simptom, însă caracteristicile de bază sunt cunoscute. Miniciuna patologică se caracterizează printr-un istoric îndelungat (uneori întreaga viață) de minciuni frecvente și repetate, minciuni care nu sunt formulate întotdeauna în scopul de a obține un beneficiu. Deosebirea dintre mitomanie și minciuna obișnuită este faptul că minciuna obișnuită este clar centrată pe obținerea unui avantaj sau pe ieșirea dintr-o situație jenantă, în timp ce minciuna patologică poate să apară fără niciun scop anume. Prima dată mitomania a fost descrisă de către Anton Delbruck, un psihiatru german care a observat că minciunile pe care le spuneau anumiți pacienți erau atât de laborioase și anormale, încât le-a introdus într-o categorie separată denumind această afecțiune pseudologia phantastica. [3]

Prevalența mitomaniei în populația generală este scăzută, aproximativ 1%. Vârsta medie la care se diagnostichează acest simptom este în general 22 de ani. 40% dintre persoanele cu mitomanie prezintă afectare organică reprezentată prin epilepsie, traumatisme ale sistemului nervos central, caracteristici encefalografice anormale sau infecții ale sistemului nervos central.

Mitomania este în principal caracterizată de prezența cronică și extrem de frecventă a minciunilor în viața de zi cu zi, minciuni care aparent nu aduc niciun beneficiu persoanei în cauză. Aceste povești sunt de foarte multe ori complicate, elaborate, extinse și cu o intrigă extrem de bine pusă la punct. Persoana nu pierde contactul cu realitatea, poveștile unui mincinos patologic fiind de cele mai multe ori credibile, mitomanul fiind conștient că ceea ce spune este un neadevăr. Persoana este stăpânită de un impuls continuu de a minți, în ciuda faptului că îi sunt cunoscute posibilele implicații negative pe care le poate avea acest comportament. În stadii mai avansate, mitomanul poate pierde simțul realității și capacitatea de a-și controla comportamentul, minciunile devenind din ce în ce mai fantastice și mai departe de viața reală. Mitomanul nu se simte vinovat pentru minciunile pe care le emite ci din contră, faptul că poate crea astfel de povești îi provoacă o stare de bine, deși știe că acele povești nu sunt reale. [2, 3]

Diagnostic diferențial

Minciuna patologică este trăsătura unor tulburări de personalitate în principal narcisistă, histrionică, antisocială și mai ales borderline, însă trebuie diferențiată foarte bine de simulare, de bolile factice și de sindromul Munchausen. Pacienții cu tulburare de personalitate bordeline nu inventează povești foarte elaborate sau complicate, spre deosebire de mincinosul patologic clasic care poate inventa povești fantastice. Tulburarea borderline precum și cea antisocială se pot caracteriza și prin ideație suicidară. Minciunile pacienților cu tulburare de personalitate antisocială se îndepărtează destul de mult de profilul mincinosului patologic, acestea având un scop precis de obținere a unor beneficii.

Elemente importante de diagnostic diferențial includ sindromul Munchausen, sindromul Ganser și confabulația. Diferența dintre mitomanie și sindromul Ganser este aceea că sindromul Ganser se caracterizează prin răspunsuri nepotrivite și ciudate la întrebări simple, în timp ce confabulația (parte a sindromului Wernicke-Korsakoff întâlnit cel mai des la alcoolici) reprezintă o minciună menită să acopere golurile de memorie (faptele pe care pacientul nu și le mai amintește).

Mitomania este un simptom încadrat momentan la tulburările de impuls, dat fiind că pacientul simte un impuls foarte puternic de a minți constant, însă nu și-a găsit încă locul în manualele de psihiatrie clasică, existând încă foarte multe controverse referitoare atât la mitomanie ca afecțiune de sine stătătoare, cât și la mitomanie apărută în cadrul unei tulburări de personalitate. [4]

Tratament

Există foarte puține cercetări efectuate pentru tratamentul mitomaniei, cel mai frecvent discutată în literatură fiind psihoterapia și foarte rar farmacoterapia, deoarece mitomania nu este încă recunoscută ca entitate de diagnostic de sine stătătoare.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală
este cel mai frecvent indicată pentru persoanele care suferă de acest simptom. [2]

Concluzii

Mitomania este o formă specială de a minți, definiția și caracteristicile sale nefiind încă stabilite concret, însă consecințele sociale ale acestui fenomen sunt importante, de aceea sunt necesare noi perspective în ceea ce privește diagnosticul și managementul acestei tulburări. Mitomanul nu este considerat un bolnav psihiatric propriu-zis, deoarece pierde extrem de rar simțul realității, existând și dovezi conform cărora acest simptom poate fi ameliorat și controlat prin psihoterapie cognitiv-comportamentală fără nicio intervenție de tip farmacologic. Ce este cel mai important este însă efectuarea corectă a diagnosticului diferențial pentru mitomanie și diagnosticul corect al unei tulburări de personalitate asociată cu acest simptom.

Data actualizare: 16-06-2015 | creare: 15-06-2015 | Vizite: 12706
Caută un semn/simptom de boală:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Copiii sunt mai predispuși să mărturisească dacă anticipează o reacție pozitivă din partea părintelui
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK