Black Friday ROmedic

Epilepsia

Epilepsia

Epilepsia este o afecțiune cronică a creierului caracterizată în special prin crize convulsive. În ideea de a înțelege modul în care apar crizele convulsive, trebuie făcută o precizare despre funcționarea cerebrală normală. Astfel, celulele neuronale comunică între ele prin intermediul impulsurilor electrice și cu ajutorul neurotansmițătorilor. În timpul crizelor convulsive, descărcările produse sunt spontane, periclitând activitatea electrică neuronală firească, fapt ce determină apariția unor mișcări involuntare a diferitelor segmente ale corpului sau senzații ciudate în tot organismul. [1], [2]


Astfel, există un spectru larg al manifestărilor din epilepsie. După cum a fost precizat, unele persoane trăiesc doar niște senzații ciudate, similare uneori cu starea de transă, durata lor fiind scurtă sau extrem de scurtă. Alte persoane își pot pierde starea de conștiență și pot avea convulsii (mișcări involuntare ale membrelor). De asemenea, există indivizi care pot avea o singură criză convulsivă în toată viața lor; alții pot suferi mai multe crize, moment în care pot primi diagnosticul de epilepsie. [1]


Epidemiologie

Aproximativ 50 de milioane de oameni (4-10 la 1.000 de locuitori) suferă de epilepsie la nivel mondial. Boala epileptică poate apărea la orice vârstă, însă debutul este mai frecvent în intervalul 10-55 de ani. Totodată, există noțiunea de sindroame epileptice care apar, de regulă, la anumite categorii de vârstă, multe dintre ele afectând copiii. [3]

 

În egală măsură, anual, OMS preconizează că 2,4 milioane de oameni vor fi diagnosticați cu epilepsie. Din păcate, aproximativ ¾ din persoanele diagnosticate, care trăiesc în țările în curs de dezvoltare, nu primesc tratamentul adecvat. [2], [4]


În cadrul populației pediatrice, epilepsia afectează mai mult de 300.000 de copii sub vârsta de 15 ani și, din nefericire, mai mult de 90.000 dintre aceștia nu primesc un tratament eficient pentru a ține boala sub control. [2], [4]

 

Epilepsia tinde să afecteze mai degrabă bărbații decât femeile, iar în cazul copiilor și al adolescenților, epilepsia are cauze necunoscute sau este asociată unor defecte genetice. [2], [4]


Nu este de neglijat nici faptul că s-a observat că boala se poate asocia cu tulburări psihiatrice de tipul depresiei sau al anxietății. [2]


Mecansime fiziopatologice

Există mai multe tipuri de epilepsie care variază de cele mai mai severe, capabile să pună viața persoanei în pericol, până la forme benigne ale acestei afecțiuni. [1], [2], [5]


Perturbarea activității neuronale determină senzații, emoții, comportamente ciudate, convulsii, spasme musculare și chiar pierderea stării de conștiență. [5]


La modul general, ipotezele care stau la baza declanșării epilepsiei sunt reprezentate de:

  • anomalii ale circuitelor cerebrale;
  • modificări ale echilibrului neurotransmițătorilor;
  • modificări ale canalelor ionice;
  • combinații ale acestor factori. [5]


Trebuie remarcat faptul că epilepsiile secundare unui traumatism cranio-cerebral sau convulsiile febrile nu înseamnă neapărat că persoana suferă de epilepsie. [4], [5]


Fără intenția de a intra în detalii, trebuie menționat că, sub incidența unor defecte genetice și metabolice sau impactul unor factori de risc extremi, există anumite tipuri de epilepsie și sindroame epileptice cu debut încă de timpuriu în viața individului (primii ani de viață). [6]


Etiologie

În mai mult de 50% din cazuri, cauzele crizelor convulsive nu sunt cunoscute. În plus, orice leziune cerebrală poate conduce la perturbarea funcționalității cerebrale, fapt ce reprezintă un risc de inducere a crizelor epileptice. [1], [7]


Din acest motiv, sunt cunoscute două categoii de crize epileptice: cele idiopatice sau primare și cele simptomatice sau secundare. Crizele idiopatice au ca particularitate inexistența unei cauze aparente care să fi condus la epilepsie. Cu toate acestea, studiile de cercetare au scos în evidență faptul că boala poate apărea în familie, aspect care a ridicat suspiciunea legată de posibilitatea moștenirii epilepsiei. [1], [2], [4]


Epilepsia simptomatică sau crizele epileptice secundare se fac remarcate prin faptul că există o cauză care să o fi generat. [1]


În privința formelor idiopatice de epilepsie, echipamentul medical actual nu este suficient dezvoltat încât să poată evidenția modificările funcționale sau structurale care au condus la producerea bolii. În asemenea cazuri, se consideră că impactul genetic este unul marcant. Astfel, multe studii recente au indicat că modificări genetice minuscule pot genera epilepsie, însă nu există corelații strânse între descoperirile cercetătorilor și imaginea clinică a persoanelor care suferă de epilepsie. [1]


Epilepsia simptomatică sau secundară apare într-o serie largă de afecțiuni:

  • boli cerebrovasculare: hemoragie subarahnoidiană sau accident vascular cerebral;
  • tumori cerebrale;
  • leziuni cranio-cerebral importante;
  • paralizie cerebrală;
  • tulburări mentale;
  • abuz de droguri sau de alcool;
  • infecții ce pot duce la afectare cerebrală (cum sunt meningita sau encefalita);
  • complicații ale nașterii capabile să priveze creierul de oxigen (strangularea cordonului ombilical sau compresiile exagerate în momentul nașterii);
  • perturbări ale dezvoltării cerebrale;
  • afecțiuni genetice, cum este sindromul Down;
  • afecțiuni cerebrale degenerative (spre exemplu, boala Alzheimer în stadii tardive). [1], [7]


Cu privire la frecvența apariției fiecărui tip de epilepsie, se cunoaște faptul că formele primare sunt mai adesea întâlnite în copilărie, pe când cele secundare la adulți, în special la cei cu vârste mai mari de 60 de ani. [1]


În ceea ce privește factorii declanșatori ai unei crize convulsive, din această categorie fac parte:

  • stresul;
  • privarea de somn;
  • consumul de băuturi alcoolice;
  • medicamentele sau drogurile ilicite;
  • ciclul menstrual;
  • lumina intermitentă (fotosensibilitate).


Alte cauze ale apariției crizelor convulsive, fără a fi neapărat epilepsie, sunt: febra înaltă, hipoglicemia, sindromul de abstinență la alcool sau droguri. [1], [7]


Semne și simptome

Principalul simptom al epilepsiei este reprezentat de crizele convulsive repetate. În funcție de aria cerebrală implicată, există mai multe tipuri de astfel de crize, însă majoritatea persoanelor au un singur tipar de producere. Crizele convulsive pot apărea fie în starea de veghe, fie în cea de somn. [1], [2], [5]


Durata unei crize variază de la câteva secunde până la câteva minute. [7]


În funcție de gradul de afectare a creierului, crizele convulsive sunt clasificate în:

  • parțiale (focale): doar o mică porțiune cerebrală are de suferit;
  • generalizate: majoritatea dacă nu chiar toate ariile cerebrale sunt implicate;
  • neclasificate: nu respectă niciunul dintre manifestările anterior menționate. [1]

Epilepsia cu crize parțiale

Sunt la rândul împărțite în: crize parțiale simple sau crize parțiale complexe. [1]


Crizele parțiale simple au ca specificatate faptul că persoana rămâne conștientă în timpul lor. Simptomele din timpul unei crize parțiale constau în:

  • senzație generală ciudată dificil de descris;
  • senzație stranie la nivelul stomacului;
  • sentimentul de déjà-vu;
  • impresia existenței unui gust sau a mirosurilor ciudate;
  • furnicături în picioare sau în brațe;
  • senzație bruscă și intensă de frică sau de bucurie;
  • contractură musculară sau paralizie la nivelul unei părți a corpului. [1], [3], [6]


În literatura de specialitate, acest tip de criză mai poartă denumirea de aură sau de semnal de alertă, întrucât poate anunța un alt tip de criză. Totodată, oferă timp persoanei de a-i anunța pe ceilalți și de a se retrage într-un loc sigur atât timp cât criza se desfășoară. [1]


Crizele parțiale complexe se caracterizează prin pierderea stării de conștiență și amnezia evenimentului după producerea crizei. [1]


Implică un comportament bizar și aleatoriu din partea organismului grefat de reacții motorii atipice și manifestat prin:

  • mișcarea buzelor;
  • mișcări ciudate ale mâinilor (frecarea palmelor sau frecarea mâinilor de suprafețe plane, mișcări incontrolabile);
  • producerea unor sunete stranii;
  • apucarea hainelor sau jocul neintenționat cu diverse obiecte;
  • adoptarea unor posturi bizare;
  • mestecatul sau înghițitul repetitiv. [1], [5], [7]


După cum a fost specificat, persoanele care suferă de acest tip de criză au amnezia evenimentului și sunt incapabile de a răspunde celor care sunt martori la producerea crizei. [1]

Epilepsia cu crizele generalizate

Sunt descrise mai multe forme ale acestui tip de epilepsie: absențele, miocloniile, cloniile, crizele atone, toniile sau crizele tonico-clonice.


1. Absențele (crizele petit mal)
Sunt forme de epilepsie care, de regulă afectează copiii, dar pot interesa și persoanele adulte. Provoacă pierderi de conștiență pentru perioade mai lungi de 15 secunde și pot apărea de mai multe ori pe zi. Manifestarea cardinală este aceea că persoana va privi în gol, dar unii indivizi își pot mișca incontrolabil pleoapele sau își pot mușca buzele. De asemenea, amintirea evenimentului este pierdută. Uneori se pot asocia cu periclitarea performanțelor școlare ale copilului sau pot deveni periculoase în cazul în care se produc în momente ce necesită atenție sporită (de exemplu, traversatul străzii). [1], [5], [6]


2. Miocloniile
Reprezintă contracții musculare bruște, involuntare la nivelul brațelor, picioarelor sau la nivelul părții superioare a corpului. Sunt asemănate cu fenomenele musculare care se produc atunci când organismul primește șocuri electrice. De regulă nu durează mai mult de câteva fracțiuni de secundă, iar persoana va tinde să rămână vigilă în tot acest interval temporal. Se produc mai frecvent în primele ore de la trezire și se pot corela cu alte tipuri de crize generalizate. [1], [2]


3. Cloniile
Se manifestă asemenea miocloniilor, numai că durează mai mult de 2 minute. Se poate întâlni și pierderea stării de conștiență. [1], [3], [4]


4. Toniile
Contracțiile musculare sunt atât de rapide încât musculatura va paraliza brusc, din acest motiv persoana își poate pierde echilibru și poate cădea. [1]


5. Crizele tonico-clonice (crizele grand mal)
Sunt compuse din două etape: inițial, musculatura paralizează complet; ulterior, apar mișcări musculare asemănătoare unei tremor sever. În timpul lor persoana își pierde starea de conștiență și controlul sfincterian poate deveni precar. În general nu durează mai mult de câteva minute, dar se pot extinde și pe intervale mai mari de timp. [1]


6. Crizele atone
Apare o relaxare bruscă a grupelor musculare, astfel încât există riscul ca persoana să se prăbușească și să se rănească. [1]


Statusul epileptic
O altă noțiune din categoria epilepsiilor o reprezintă statusul epileptic. Statusul epileptic (status epilepticus) este denumirea dată unor crize convulsive cu durată mai mare de 30 de minute sau unei salve de crize convulsive între care persoana nu-și recapătă starea de conștiență. Reprezintă o urgență medicală care implică începerea tratamentului în cel mai scurt timp cu putință. Dacă nu există pregătire în tratarea acestei afecțiuni neurologice, apelarea la ajutorul unui echipaj de pe ambulanță devine vital. [1]


Merită a fi menționat faptul că majoritatea persoanelor cu epilepsie pot duce o viață absolut normală dacă sunt respectate indicațiile medicului și dacă se adoptă un stil de viață corespunzător. [7]


Însă, există și anumite cauze care pot agrava boala și chiar determina decesul pacientului cu epilepsie, dintre acestea putându-se menționa:

  • afecțiunile medicale severe precum: accidentele vasculare cerebrale, tumorile cerebrale;
  • căderile provocate de epilepsie;
  • durata crizelor convulsive mai mare de 5 minute (status epilepticus);
  • în situații foarte rare, decesul neașteptat provocat de epilepsie. [7]


Diagnostic

Uneori diagnosticul de epilepsie este dificil de stabilit din cauză că nu poate fi confirmat dacă nu există mai mult de o criză convulsivă sau o criză convulsivă însoțită de modificări cerebrale structurale sau funcționale. De asemenea, este de menționat faptul că pacienții pot mima semnele și simptomele unei alte afecțiuni ca atacul de panică sau migrena. [1]


În multe situații, primii care vin în contact cu pacienți cu epilepsie sunt medicul de familie sau medicul pediatru. După evaluarea completă și corectă, aceștia vor îndruma pacientul către neurolog sau epileptolog (medic neurolog supraspecializat în tratarea epilepsiei). Astfel, specialistul care se ocupă cu diagnosticul și cu tratamentul epilepsiei este medicul neurolog. Însă, este preferabil ca echipa de tratament să fie multidisciplinară, fiind alcătuită din: neurologi pentru adulți sau neurologic pediatri, neurochirurgi specializați în tratamentul epilepsiei, neuropsihologici clinicieni, psihiatri, neuroradiologi și dieteticieni. [4]


Elementul cel mai fidel pentru identificarea tipului de epilepsie sau de criză epileptică este reprezentat de detaliile legate de modul acesteia de producere. Istoricul medical detaliat poate sugera prezența bolii în familie, utilizarea necorespunzătoare a unor medicamente, droguri sau consumul de alcool. În vederea identificării factorilor declanșatori, medicul neurolog poate recomanda să se țină un jurnal al apariției crizelor convulsive, mai cu seamă că, în timp, persoana afectată ajunge să discearnă fenomenele care au capacitatea de a predispune la astfel de evenimente. [1], [4], [6]


În privința tehnicilor de diagnostic, electroencefalograma (EEG) și RMN-ul sunt considerate a fi fundamentale pentru a identifica prezența bolii. Electroencefalograma are rolul de a măsura activitatea cerebrală prin intermediul fixării unor electrozi la nivelul scalpului. Investigația se poate face în stare de veghe, de somn sau de stimulare (hiperventilație, privare de somn, lumină intermitentă). Rolul RMN-ului este acela de a pune în evidență existența unei anomalii de structură cerebrală sau a unei tumori cerebrale. [1]


Există variante ale acestor metode diagnostice la care se poate apela pentru diagnosticarea corectă a epilepsiei sau a cauzelor care au condus la apariție crizelor convulsive, acestea fiind reprezentate de: videoEEG (video-electroencefalografia), PET (tomografia computerizată cu emisie de pozitroni) sau SPECT (tomografia computerizată cu emisie de fotoni). [4]


Diagnosticul diferențial al crizelor convulsive din epilepsie trebuie făcut cu convulsiile non-epileptice din:

  • diabet;
  • afecțiunile cardiace cu răsunet la nivelul creierului;
  • unele afecțiuni psihologice.

Așadar, este important de reținut că nu toate crizele convulsive înseamnă neapărat epilepsie. [1]


Tratament

De multe ori, epilepsia este o boală ce nu poate fi vindecată. Din acest motiv, miza tratamentului în epilepsie este reprezentată de controlul crizelor convulsive cu ajutorul medicației, intervențiilor chirurgicale sau al dietei. Merită a fi menționat că sunt pacienți la care inițierea terapiei nu este necesară. Astfel, uneori este util doar controlul factorilor de risc. [1], [4], [5]

Medicația

Pentru 70% din pacienți, tratamentul de primă intenție este medicația antiepileptică. În anumite circumstanțe, tratamentul trebui început chiar după prima criză:

  • dacă RMN-ul sugerează leziuni cerebrale;
  • electroencefalograma indică modificări epileptogene;
  • este decelată prezența unei afecțiuni care perturbă activitatea cerebrală (spre exemplu, un accident vascular cerebral). [1], [7], [8]


Prescrierea medicației antiepileptice depinde de următorii factori: tipul și frecvența crizelor convulsive, stilul de viață, vârsta, efectele adverse ale medicației, iar în cazul femeilor trebuie să se țină cont de graviditate sau de dorința de a rămâne însărcinată. [5]


Antiepilepticele acționează prin: controlul transferului de substanțe în celulă sau în exteriorul acesteia, modificarea activității excitatorii sau inhibitorii a neurotransmițătorilor sau modificarea tiparului de comunicare interneuronală. [9]


În funcție de tipul crizei, tratamentul este unul diferit. Așadar:

  • în crizele de tip absență se recomandă administrarea de: etosuximidă, acid valproic, lamotrigină, topiramat;
  • în crizele tonice/atone/miclonice sau tonico-clonice se poate dispune administrarea de antiepileptice de spectru larg precum: acidul valproic, levetiracetamul, lamotrigina, topiramatul, zonisamida sau benzodiazepinele;
  • în crizele focale este indicată monoterapia cu unul dintre următorii compuși: carbamazepină, lacosamidă, lamotrigină, oxacarbazepină, topiramat;
  • în epilepsiile rezistente la tratament, imunoterapia s-a dovedit a fi eficientă, astfel putându-se administra: stetroizi intravenos sau imunoglobuline intravenos timp de șase luni, rituximab sau plasmafereză. [2], [6], [9]


Pentru mulți pacienți, convulsiile pot fi controlate cu monoterapie la o doză optimă, fiind cunoscut faptul că asocierea medicamentelor poate amplifica reacțiile adverse ale acestora. Însă, dacă epilepsia nu poate fi controlată prin monoterapie, combinarea medicamentelor este un pas obligatoriu în tratament. [5]


Inițial, se va începe cu o doză mică, urmând a fi crescută progresiv la dozele optime de control al convulsiilor, cu monitorizarea parametrilor sangvini. [5]


Principalele efecte adverse sunt de intensitate redusă: oboseală, amețeală, creștere ponderală. La polul opus, printre cele mai severe reacții adverse se numără: reacțiile alergice, afectarea hepatică și afectarea medulară. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că pot interacționa cu alte medicamente. În plus, alegerea medicamentului potrivit și ajustarea dozelor eficace se va face și în funcție de modificarea metabolismului. [1], [2], [5]


În privința momentului în care tratamentul poate fi întrerupt, pentru unii pacienți se poate recurge la această etapă dacă au trecut 2-3 ani fără nicio criză sub dozele optime ale medicației. Pentru alți pacienți, durata se poate extinde la 4-5 ani. În orice caz, oprirea medicației se va efectua sub atenta supervizare a unui specialist. Altfel, principalele riscuri vor fi reprezentate de: reapariția crizelor epileptice și declanșarea unui status epilepticus sau rezistența medicamentoasă la reintroducerea tratamentului. [5], [6]


Se va institui continuarea tratamentului toată viața dacă: există un istoric familial de epilepsie, este nevoie de polimedicației pentru controlul afecțiunii, epilepsia este de tip focal sau electroencefalograma este anormală chiar sub tratamentul medicamentos. [5]


În cazul femeilor cu epilepsie care doresc să rămână însărcinate, este necesară o discuție cu medicul neurolog pentru stabilirea planului terapeutic în timpul sarcinii. De obicei, dozele de medicamente pot fi reduse până la un prag la care riscul de afectare a fătului să fie minimal. Merită menținat și faptul că aproximativ 90% dintre copiii femeilor cu epilepsie nu vor moșteni această afecțiune. [4]

Intervențiile neurochirurgicale

Pentru unii pacienți, intervenția chirurgicală poate fi o opțiune. Metodele presupun extirparea zonei responsabile de descărcările de tip epileptic. Este necesar să se ofere o atenție sporită astfel încât să nu fie generate distrugeri masive sau dizabilități importante. În acest context, se vor lua în calcul: tipul convulsiei, regiunea cerebrală implicată, importanța funcțională a ariei respective. [1], [5]


Chirurgia este indicată formelor de epilepsie focală atunci când crizele convulsive nu au putut fi controlate de cel puțin două medicamente alese corespunzător și tolerate de pacient. [4], [5]


În vederea analizei activității electrice de la nivelul regiunii implicate se pot utiliza electroencefalograma internă sau externă. RMN-ul funcțional reprezintă în anumite situații o alternativă. În ciuda posibilelor efecte adverse, s-a observat că este mai indicat să se apeleze la chirurgie decât la alte medicamente, în momentul în care pacientul se confruntă cu o epilepsie rezistentă la tratamentul farmaceutic. [5]


În funcție de aria cerebrală afectată, procedurile la care se poate recurge sunt:

  • lobectomia sau rezecția zonei interesate, pentru epilepsiile focale;
  • rezecția de lob temporal, pentru epilepsiile de lob temporo-medial;
  • transecțiunea subpială multiplă, pentru porțiuni ale creierului ce nu pot fi evidate chirurgical, cu scopul de preveni răspândirea impulsurile electrice disfuncționale spre alte zone cerebrale și de a păstra intacte abilitățile individului.
  • extirparea corpului calos (formațiunea care conectează cele două emisfere), fiind adresată, în special, copiilor ale căror crize apar într-o emisferă, riscând să se răspândească apoi către cealaltă emisferă;
  • emisferectomia ce impune eliminarea unei jumătăți din cortexul cerebral, fiind adresată preponderent copiilor cu epilepsii rezistente la tratament și a căror afectare este limitată la o singură jumătate a emisferei cerebrale. Această intervenție nu este efectuată decât în situații excepționale, studiile arătând că multe dintre abilități sunt recuperate. [4], [5], [7], [9]

Stimularea nervului vag

Principiul acestei modalități de tratament implică introducerea subcutanată a unui dispozitiv care să transmită impulsuri electrice cerebrale prin intermediul nervului vag. [1]

Dieta ketogenă

Este definită ca dieta boagtă în lipide și săracă în carbohidrați, fiind nevoie să se recurgă la aceasta în cazul epilepsiilor rezistente la tratament. Principiul este reprezentat de faptul că organismul va folosi grăsimile pentru producerea de energie în locul carbohidraților.


Studiile de specialitate au indicat faptul că mai mult de 50% dintre persoanele care au încercat această dietă au avut șanse cu 50% mai mari de îmbunătățire a simptomelor, iar la 10% dintre aceștia s-a observat absența totală a simptomelor epilepsiei. La copii, în anumite forme de epilepsie, a fost observată disparția simptomelor în câțiva ani de la debutul dietei ketogene. Însă, această categorie populațională necesită supervizare strictă și monitorizare. [5], [6]


Dintre efectele adverse posibile se pot menționa: tulburările de creștere și acumularea renală de acid uric, cu determinarea litiazei urice. [5]


De-a lungul timpului au fost aduse îmbunătățiri dietei ketogenice atât pentru creșterea acțiunii sale cât și pentru reducerea efectelor adverse observate. [5]


Managementul statusului epileptic
Simplist vorbind, statusul epileptic este definit ca prezența unor crize convulsive cu o durată mai mare de 5 minute sau crize convulsive survenite în salve, fără a exista niciun moment de recuperare a pacientului între acestea. [9]


Astfel, intervenția medicală trebuie să fie cât mai promptă. Există anumite strategii aprobate de forurile internaționale, care presupun diverse scheme de intervenție în funcție de modalitatea de desfășurare a crizei. Din acest punct de vedere, în primele 5 minute de la suspiciunea de status epileptic, este fundamentală stabilizarea pacientului, aceasta presupunând: monitorizarea semnelor vitale, asigurarea unui aport adecvat de oxigen, inițierea monitorizării EEG, identificarea nivelului de glucoză și preluarea anlizelor de sânge. [1], [2], [8], [9]


Atunci când convulsiile nu se opresc după 5-20 de minute, se va dispune administrarea unui benzodiazepinic de tipul: midazolam, lorazepam sau diazepam. Acestea se pot administra intravenos, intramusuclar sau intrarectal. Dozele se pot repeta dacă starea pacientului nu se stabilizează. În cazul aceste medicamente nu sunt disponibile se poate recurge la administrarea de fenobarbital. [9]


În situația în care criza nu se oprește după 20-40 de minute, se va dispune administrarea de fenitoină, acid valproic sau levetiracetam. De asemenea, în absența acestor medicamente, se poate încerca și utilizarea de fenobarbital. [9]


Primul ajutor în crizele convulsive

Primul ajutor

În convulsiile de tip tonico-clonic se recomandă:

  • așezarea persoanei pe o suprafață dură, netedă;
  • obiectele care pot răni persoana trebuie îndepărtate și trebuie să fie asigurată protejarea capului individului cu propriile mâini sau cu un material moale;
  • să nu se împiedice mișcarea membrelor sau introducerea de obiecte gura persoanei care suferă o criză tonico-clonică;
  • descheierea nasturilor de la guler pentru a facilita respirația;
  • să nu se înceapă manevrele de resuscitare, persoana recăpătându-și respirația după încetarea crizei;
  • ca persoanele care asistă la o astfel de criză să rămână calme și să fie alături de cel care face o criză tonico-clonică până la finalizarea ei.

După ce criza dispare, persoana trebuie așezată în poziția laterală de siguranță. [1], [7]

Alte tipuri de convulsii

Este necesar să fie asigurată protecția împotriva rănirilor, mai ales la nivelul capului. De asemenea, persoanele trebuie mutate din locul respectiv numai dacă sunt expuse unui pericol imediat. Este important să fie cineva care să rămână alături de ei și să se îngrijească de starea lor până în momentul în care își revin. [1]


Semnalele de alarmă care presupun apelarea la serviciul de urgență sunt reprezentate de:

  • criza epileptică nu s-a oprit după câteva minute;
  • persoana are mai mult de o criză fără perioade intercritice de recuperare;
  • este știut faptul că este prima oară când persoana face o astfel de criză;
  • persoana este rănită, are probleme la respirație sau necesită îngrijiri medicale pentru orice alt tip de problemă de sănătate;
  • comportamentul persoanei după criza respectivă este nesigur;
  • persoana este cunoscută cu o altă afecțiune medicală de tipul: diabet sau afecțiune cardiacă sau dacă persoana este însărcinată. [1], [7]


Profilaxia epilepsiei

Prevenția apariției epilepsiei poate fi realizată momentan doar pentru cazurile dobândite (formele secundare) ale bolii și se poate realiza prin:

  • monitorizarea corespunzătoare a sarcinii;
  • prevenirea traumatismelor cranio-cerebrale;
  • prevenirea cauzelor de accident vascular cerebral sau a bolilor cardiovasculare;
  • vaccinarea corespunzătoare;
  • prepararea corectă a alimentelor pentru a se reduce riscul de producere a infecțiilor. [7]


Persoanele care suferă de epilepsie pot face sport în condiții sigure, studiile de specialitate neindicând o corelație exactă între exercițiul fizic și declanșarea unor crize epileptice; dimpotrivă, efectele par a fi mai degrabă protective. [7]


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Apariția tulburărilor psihotice ar putea fi indusă de medicamentele antiepileptice
  • O nouă tehnică pentru tratamentul chirurgical al epilepsiei
  • Top 10 aplicații de smartphone pentru epilepsie
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK