Ceaiul verde - cel mai bun remediu impotriva gripei porcine

Data publicării: 05-01-2010

Principala componenta din ceaiul verde, galat epigallocatechin (EGCG), impiedica actiunea a trei tipuri de virus gripal, intre care si virusul A/H1N1, afirma un grup de cercetatori de la Universitatea Shizuoka din Japonia, transmite Kyodo.
Virusii gripali sufera usor mutatii, raspandindu-se in fiecare an in intreaga lume. Oamenii de stiinta niponi considera ca ceaiul verde ajuta la combaterea infectiilor sezoniere obisnuite, precum si a noilor forme de gripa.
Catechinul, principalul polifenol din ceaiul verde, joaca un rol important in prevenirea infectiilor gripale. Printre alte tipuri de polifenoli, catechinul EGCG are cea mai puternica actiune antivirala.
Indiferent de subtipurile virale, EGCG si-a dovedit proprietatile de protectie si impotriva noului tip de virus A/H1N1, sustine oamenii de stiinta japonezi.
Cercetatorii de la Universitatea Shizuoka au realizat un experiment in cadrul caruia au amestecat trei tipuri de virusuri gripali, inclusiv A/H1N1 cu Galat Epigallocatechin extras din ceaiul verde. Amestecul a fost introdus intr-o cultura de celule in scopul infestarii acesteia. Apoi, savantii au numarat celulele infectate. S-a dovedit ca si in concentratii scazute, EGCG impiedica actiunea gripei asupra celulelor. Ba chiar intr-un grad mai inalt decat amantadina, destinata intre altele si pentru profilaxia si tratatea starilor gripale.
Medicii japonezi sustin ca atat in forma pura, cat si sub forma de extract medical, bautura traditionala orientala poate fi remediul cel mai bun impotriva gripei porcine.
In topul celor mai folositoare produse pentru om, realizat recent de revista americana Forbes, ceaiul verde se situeaza pe locul 11, inaintea cepei si usturoiului.
Sursa: Agerpres, 05-01-2010, Vizualizari 454
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.