Cercetătorii au inversat ceasul biologic la șoareci
©
Autor: Cristina Mustață

Cercetătorii de la University of Queensland au descoperit un tratament neinvaziv care ar putea păstra sau reface calitatea și numărul ovulelor la o vârstă înaintată. Aceștia au investigat un precursor folosit de celule pentru a crea molecula nicotinamid adenin dinucleotid (NAD).
În cadrul studiului, femelele cobai au primit doze mici din precursor - numit nicotinamid mononucleotid (NMN) - timp de patru săptămâni. Astfel s-a reușit prelungirea perioadei fertile și creșterea numărului de nașteri.
Potrivit autorilor, calitatea ovulelor este una dintre cele mai mari provocări în fertilitate în țările dezvoltate, iar tehnica de fertilizare in vitro (FIV) nu rezolvă această problemă. Pentru femeile de 40 de ani sau mai în vârstă, alternativa în prezent este folosirea ovulelor donate de alte femei, mai tinere.
Studiul oferă speranțe pentru conservarea fertilității la femeile mature, cu ajutorul agenților de potențare a NAD - o metodă mult mai puțin invazivă decât FIV. Rămâne ca siguranța utilizării acestor agenți să fie testată în teste clinice.
sursa: Science Daily
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Data actualizare: 27-02-2020 | creare: 27-02-2020 | Vizite: 781
Bibliografie
Scientists reverse reproductive clock in mice, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/02/200212103035.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Acidul folic înainte de sarcină: de când îl iei și ce doze sunt recomandate
- Cochrane 2026: Nașterea timpurie planificată reduce la jumătate riscul de complicații materne grave în tulburările hipertensive
- Ocupația maternă și riscul de tulburări din spectrul autist: rolul expunerilor profesionale și al perioadelor critice de dezvoltare
- Rezistența la insulină în sarcină crește riscul de obezitate abdominală la fetele de 7 ani
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Mai am sanse sa fiu fertila?
- Cand este perioada fertila?
- Suntem sau nu fertili?
- Nu raman insarcinata
- Dak e scurgere alba gelatinoasa..e perioada fertila
- Singura sansa este FIV-ul?
- Fertil dupa varicocel?
- Cate sanse exista sa raman insarcinata?
- O sa am probleme de fertilitate, potenta?
- Imi este greu sa identific perioada fertila. Este vreo sansa sa ramin insarcinata?