Citate motivaționale pentru sport

©

Autor:

Citate motivaționale pentru sport

Motivația este un factor critic în susținerea antrenamentelor fizice ca parte din rutina ta zilnică și este cercetată pe scară largă, atât în domeniul psihologiei sportive, cât și în alte domenii. (1)

În consecință, cercetările privind motivația antrenementelor fizice din perspectiva teoriei auto-determinării au crescut considerabil în ultimii ani. Comentariile anterioare au fost în mare parte narative și teoretice.

O revizuire sistematică care a inclus 66 de studii empirice publicate până în iunie 2011, a măsurat orientările în ceea ce privește motivația și nevoia de sprijin în efectuarea de exerciții fizice. Rezultatele au indicat faptul că sursele de motivație, de sănătate/fitness și legate de corp prezic pozitiv participarea la exerciții fizice și implicarea pe o perioadă mai lungă de timp. (2)

Când vine vorba de a te implica într-o rutină zilnică de exerciții fizice, trebuie să găsești un program care să funcționeze pentru tine. Poate fi greu să păstrezi entuziasmul de a merge la sală în fiecare zi, dar, pentru a rămâne motivat și concentrat asupra scopului pe care-l urmărești, există câteva lucruri care funcționează, așa cum se întâmplă în cazul citatelor motivaționale.

1. Trebuie să păstrezi o gândire pozitivă și să-ți repeți că poți continui acest program, chiar dacă este greu, chiar dacă te simți obosit după 40 de repetări, chiar dacă ai transpirat și te simți epuizat. Scuzele nu vă definesc, nici nu te ajută.

Fii mai puternic decât scuzele tale

2. Care a fost scopul tău? Amintește-ți: nu ai început să te antrenezi la întâmplare. Așadar, trebuie să-ți furnizezi motivele necesare, care te-au convins să începi programul de antrenament.

Când simți să renunți, gândește-te de ce ai început.

3. Nu ești slab. Nu ai eșuat. Doar pentru că nu te mai simți motivat nu înseamnă că nu poți găsi inspirație.

Eșuezi doar atunci când nu încerci.

4. Nu te antrena doar pentru a scădea în greutate. Dacă motivația ta se limitează la a avea un aspect mai plăcut, atunci nu este una de durată.

Îndrăgostește-te de îngrijirea corpului tău.

5. Cipsurile sau prăjiturile par a fi singurele tale tentații, dar gândește-te la cel mai important scop după care ai râvnit de mult timp.

Mâncarea fass-food pe care o râvnești de o oră, sau corpul pe care îl dorești de o viață?

6. Fii mândru de eforturile pe care le depui.

Dacă ar fi fost ușor, toată lumea ar face-o.

7. Tu poți să fii excepția. Ai auzit despre atât de multe persoane care au renunțat la planul de exerciții fizice, dar tu încă continui să mergi și poți să fii mândru de tine.

70% dintre persoanele care încep un plan de fitness renunță. Cu exceptia ta. Nu de data asta.

8. Lucrurile bune nu pot fi obținute peste noapte, iar scopul tău nu poate fi atins fără efort, așa că continuă să muncești și vei vedea rezultatele.

Nu primești ceea ce vrei, primești lucrul pentru care ai lucrat.

9. Nu te lăsa pradă tentațiilor culinare. Și nu justifica timpul pe care îl petreci fiind inactiv sau mâncând exagerat. Atunci când ești stresat sau plictisit, alege să te antrenezi.

Permite ca exercițiile fizice să te elibereze de stres, și nu mâncarea.

10. Se întâmplă adesea ca atitudinea și starea de spirit să stea în calea a ceea ce ne-am propus.

Ești mult prea inteligent ca să fii singurul lucru care îți stă în cale.

11. Atunci când simți să renunți, pentru că nu ai rezultatele dorite sau pentru că ești prea obosit să continui, mâncarea nu te va ajuta să te simți mai bine, dar sportul, da.

Ești la un antrenament distanță de la o stare de spirit mai bună.

12. Dacă una din scuzele tale cele mai folosite este de a petrece timp în liniște, în care să fii de unul singur, ei bine, sportul îți oferă timp doar pentru tine.

Acesta este timpul tău.

13. Nu este nimeni vinovat atunci când vine vorba de viața ta. Nu genetica, nu deciziile altcuiva, doar tu. Tu decizi sănătatea ta, nimeni altcineva.

Viața ta este rezultatul alegerilor tale. Dacă nu îți place viața ta, este timpul să faci niște alegeri mai bune.

14. E timpul să ai o dependență sănătoasă. Concentrează-te pe obiectivele tale și fii organizat: mănâncă, dormi și respiră.

Sunt mândru de dependența de a deveni mai puternic.

15. Decizia de a începe să te antrenezi este o alegere. Dacă îți convingi creierul că vrei să mergi la sală și vrei să fii sănătos, corpul tău te va asculta.

Fitness-ul este 100% mental. Corpul tău nu va merge acolo unde mintea ta nu îl împinge.

16. Când ai scuze, nu ai nimic de demonstrat, dar atunci când nu mai ai scuze, ai doar determinare.

Fă mușchi, nu scuze.

17. E în regulă dacă te poți antrena doar cinci minute astăzi. Mâine, optează pentru șapte minute, iar până la sfârșitul săptămânii fixează un obiectiv de douăzeci de minute.

Progresul lent este mai bun decât niciun progres.

18. Nu convinge un prieten să fie răspunzător pentru programul tău de fitness, pentru ca apoi să-i învinovățești când nu reușești.

Motivează-te pentru că nimeni altcineva nu o va face pentru tine.

19. Nu vrei să te trezești și să fii mândru de tine? E acum sau niciodată.

Ia măsuri acum, ca să ai amintiri în loc de regrete.

20. Trebuie să ai rabdare. Nu vei vedea rezultate peste noapte, dar corpul tău va fi instantaneu mai fericit.

Fă exerciții fizice. Mănâncă bine. Fii răbdător. Corpul tău te va răsplăti.

21. Este corpul tău și numai al tău. Nu te îngrijora cu privire la modul în care arată cel mai bun prieten sau la ceea ce mănâncă.

Nu contează ce fac alții. Contează ce faci tu.

22. Nu îți sculptezi doar corpul, ci și creierul! Când te provoci, îți îmbunătățești corpul și atitudinea.

Nu creștem când lucrurile sunt ușoare; creștem când ne confruntăm cu provocări.

23. Când vine vorba de antrenamentul tău, este vorba de a te simți mai bine.

Dacă ratezi o ocozie să te antrenezi, ratezi o oportunitate de a-ți îmbunătăți starea de spirit.

24. Amintește-ți că ai putea inspira pe cei din jurul tău.

Nu mă antrenez pentru că îmi urăsc trupul. Mă antrenez pentru că îmi place.

25. Dacă ți-ai pierdut motivația și nu ai mai fost la sală pentru o perioadă de timp:

Astăzi este o zi bună pentru a începe.

26. Nu te teame că nu vei reuși. Pentru a avea succes trebuie să te motivezi.

Trebuie să fii neînfricat să ai succes.

27. Ține minte, faci asta pentru tine. Deci, faci ceea ce trebuie să faceți pentru a-ți atinge obiectivele.

Stabilește un obiectiv care să te facă să vrei să te ridici din pat dimineața.

28. Nu faci asta pentru altcineva. Unii oameni nu vor aprecia efortul pe care îl depui. Nu te antrena din greu pentru ca alții să-ți spună că sunt mândri.

Nu te mai opri să faci ce e mai bun doar pentru că cineva nu îți dă credit.

29. Nu trebuie să scazi în greutate. Trebuie să fii sănătos.

Întotdeauna ai fost frumos. Acum decidezi să fii mai sănătos, mai bine pregătit, mai rapid și mai puternic. Să nu uiți asta.

30.
Nu este vorba despre ceea ce spune societatea despre corpul tău. Este vorba despre ceea ce spune medicul despre sănătatea ta.

Să pierzi în greutate este greu. A fi supraponderal este greu. Alege ce este greu pentru tine.

31. Antrenamentul nu-ți dă dreptul de a pune mâncare nesănătoasă în corpul tău.

Nu te răsplăti cu mâncare. Nu ești un câine.

32. Nu lăsa modul în care arăți să te definească.

Nu ești gras. Ai grăsime. „Grăsimea” nu te definește.

33. Lasă curiozitatea să te îndrume. Știi deja ce se întâmplă dacă renunți.

Vreau să văd ce se întâmplă dacă nu renunț.

34. Obții rezultate în funcție de cât de mult efort depui.

Dacă încerci suficient de mult, atunci vei obține rezultate bune.

35. Fii suficient de răbdător pentru a începe să vezi rezultatele.

Odată ce observi rezultatele, devine o dependență. (3)

Îmbunătățirea motivației este în primul rând o schimbare a atitudinii, dezvoltarea unei gândiri pozitive și adoptarea unui comportament care facilitează performanța.


Data actualizare: 26-12-2019 | creare: 17-10-2018 | Vizite: 27507
Bibliografie
1. Motivation Measures in Sport: A Critical Review and Bibliometric Analysis. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5343045/
2. Exercise, physical activity, and self-determination theory: A systematic review. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3441783/
3. 50+ Fitness Motivational Quotes For People Who Are Working Hard in The Gym. Url: https://www.lifehack.org/591491/50-fitness-motivational-quotes-for-people-who-are-working-hard-the-gym
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum să îți stabilești obiectivele în materie de sport?
  • Cum stabilești nivelul de activitate fizică zilnică?
  • Cum să-ți găsești motivația pentru a alerga
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum