Clonarea umana

Clonarea embrionara

Clonarea embrionara reprezinta o tehnica medicala care produce gemeni monozigoti (identici) sau tripleti. Aceasta duplica procesul pe care natura il foloseste pentru a produce gemeni sau tripleti. Una sau mai multe celule sunt inlaturate din embrionul fertilizat si incurajate sa se dezvolta in embrioni duplicati. Astfel se formeaza gemeni sau tripleti cu ADN identic. Aceasta tehnica a fost aplicata de multi ani pentru animale, dar doar expermental pentru oameni.

Clonarea este producerea uneia sau a mai multor plante sau animale care sunt genetic identice. Clonarea embrionara poate fi denumita mai corect „ingemanare artificiala”, deoarece simuleaza mecanismul prin care se dezvolta natural gemenii. Implica inlaturarea uneia sau a mai multor celule dintr-un embrion si incurajarea acestora in dezvoltarea intr-un alt embrion separat cu acelasi ADN ca si originalul. Natura insasi este cel mai mare agent de clonare. La una din 75 de conceptii ovulul fertilizat se divide din motive necunoscute si produce gemeni monozigoti. Fiecare are o harta genetica identica cu a celuilalt. In clonare aceiasi operatiune este facuta intentionat in laborator.

Clonarea embrionului uman incepe cu o fertilizare in vitro standard. Sperma si un ovul sunt amestecate pe un disc de sticla. Dupa conceptie zigotul (ovulul fertilizat) se transforma in blastula (o masa ce celule cu forma unui disc convex). Zigotul se divide mai intii in doua celule, apoi in patru, opt... se adauga o substanta chimica pe disc pentru a inlatura zona pellucida. Acest materail aduce nutrienti celulelor si promoveaza diviziunea celulara. Odata ce a fost inlaturata, blastula este divizata in celule individuale care sunt depozitate pe discuri distincte de sticla. Sunt acoperite cu o zona pellucida artificiala si li se permite sa se dezvolte si divida in continuare. Cele mai bune rezultate sunt aduse daca zigotului ii este permisa diviziunea pina in stadiul de doua celule. Multi dintre acesti zigoti artificiali se pot divide pina la 32 de stadii, dar sunt opriti intr-un punct al diviziunii. Poseda si capacitatea de a deveni adevarati fetusi cu exceptia ca ovulul original era defectiv si ar fi murit oricum. Din motive etice cercetatorii au selectat embrioni care nu se puteau matura in fetusi pentru a deveni nou-nascuti.

Istoria clonarii embrionare.

Clonarea embrionara a fost folosita la soareci inca din 1970, iar in imperecherea animalelor din 1980. Totusi experimentele pe oameni au fost restrictionate de Statele Unite si alte citeva tari. Prima clonare embrionara a fost efectuata de catre Robert J. Stillman si echipa sa la Centrul Medical din George Washington D.C. acestia au luat 17 embrioni umani cu defecte genetice derivati dintr-un ovul fertilizat de doi spermatozoizi. Aceasta fertilizare a determinat aparitia a doua seturi de cromozomi care nu erau compatibili cu supravietuirea.
Institutul National Federal al Sanatatii din America a decsris limitarea utilizarii embrionilor in experimente. Se vor folosi aceia care s-au dezvoltat intr-o procedura de fertilizare efectuata pentru a ajuta cuplurile in conceptie. In general sunt fertilizati 20-24 de ovule in aceste proceduri. Doar trei sau patru sunt implantate la femeie. Extra zigotii sunt aruncati sau inghetati pentru a fi utilizati in viitor. Noii embrioni trebuie pregatiti si folositi pentru o cercetare absolut necesara. Se recomanda ca orice studiu sa fie incetat pina la a 14-cea zi de la conceptie. Unele experimente pot fi prelungite pina la ziua 18, dar nu mai mult. La aceasta virsta gestationala incepe inchiderea tubului neural si incepe dezvoltarea sistemului nervos.