Cristaluria

©

Autor:

Cristaluria
Cristaluria (prezența cristalelor în urină) poate fi întâlnită la majoritatea persoanelor însă în cele mai multe cazuri aceste cristale nu influențează starea de sănătate sau nu reprezintă un indicator al evoluției unei afecțiuni. (1)

În compoziția urinei se regăsesc diferite componente, printre care și substanțe chimice care, în anumite condiții, își pot modifica forma, devenind solide. Prin această solidificare are loc formarea cristalelor în urină, fenomen denumit cristalurie.

Aceste cristalele sunt în general de dimensiuni foarte mici însă atunci când dimensiunea acestora se modifică în sensul creșterii, pot deveni calculi renali (pietrele la rinichi). (2)

Cristalele în urină de origine metabolică sunt rezultatul unui dezechilibru între două grupuri de substanțe, promotoare și inhibitoare ale cristalizării.
  • Substanțele promotoare sunt excretate de către rinichi, atunci când concentrația acestora excede abilitatea urinei de a le menține sub forma unor molecule solubile, se instalează cristaluria. Calciul, oxalații, urații și fosfații sunt principalii promotori ai cristalelor.
  • Substanțele inhibitoare sunt filtrate prin glomeruli sau sunt produse local, în celulele tubulare renale, sunt subtanțe care dețin capacitatea de a elimina formarea cristalelor, agregarea și adeziunea acestora la epiteliul tubular renal. (3)

Cu toate acestea însă, în unele cazuri, cristaluria poate fi un indiciu al unei afecțiuni serioase.

Cristaluria - tipuri de cristale

Există mai multe tipuri de cristale. Principalele categorii de cristale: oxalații de calciu, fosfații de calciu, acidul uric și urații, struviți, aminoacizi, purine și medicamente. (3

Cristalele ce se formează din acidul uric, la observarea microscopică prezintă forme diferite: de cilindru, diamant iar culoarea acestora variază de la nuanțe de galben, portocaliu chiar și maro.

Acest tip de cristale se pot regăsi în urina normală, însă apariția acestora poate fi determinată de un aport crescut de proteine, prin creșterea nivelului de acid uric în organism. În plus, acest tip de cristale pot să apară și atunci când există: calculi renali, gută sau în urma chimioterapiei.

Oxalații de calciu.

Aceste cristale prezintă formă de haltere, pot fi hexagonale sau pot avea aspectul unui plic. Sunt incolore și pot să apară în urina normală. Oxalații de calciu sunt asociați calculilor, atunci când există un exces de oxalat în organism. În cazuri deosebite, oxalații de calciu sunt determinați de ingestia etilenglicolului, un compus toxic cunoscut și sub denumirea de antigel.

Acidul hipuric

Poate determina apariția cristalelor în urină, însă acest lucru este mai rar. Acestea prezintă o culoare portocalie-maro sau pot fi transparente și cu o formă asemănătoare unei prisme. Cristalele adesea tind să se organizeze în grupări. Uneori sunt provocate de urina cu un pH ridicat (alcalin).

Fosfați amoniaco-magnezieni (struviți)

Acest tip de cristale sunt incolore, cu o formă de prismă dreptunghiulară. Se pot regăsi în urina normală însă deobicei coincid cu evoluția unui proces infecțios a tractului urinar.

Carbonatul de calciu.

Cristalele sunt mari, sub formă rotundă și cu o suprafață netedă. Prezintă o culoare maronie. Sunt întâlnite adesea în cazul prezenței calculilor.

Bilirubina.

Bilirubina apare în mod normal în urma distrugerii eritrocitelor, ficatul este organul pe care aceasta îl traversează. Cristalele de bilirubină prezintă un aspect granular și adesea sunt de dimensuni mici și de culoare galbenă. Un nivel crescut de bilirubină în urină poate indica o afecțiune hepatică.

Fosfatul de calciu.

Cristalele în acest caz sunt incolore și prezintă formă de stea în cele mai multe cazuri. Pot să apară solitar sau grupate. Se regăsesc adesea în urina cu un pH bazic-alcalină, în cazuri mai rare pot fi produse de hipoparatiroidism.

Biurat de amoniu.

Se prezintă sub forma unor sfere de culoare maro, se regăsesc în urina alcalină. Uneori aceste cristale pot să apară în cazul în care urina este veche, atunci fiind necesară o nouă prelevare pentru analizat.

Colesterol.

Cristalele de colesterol sunt incolare, sub formă dreptunghiulară și se regăsesc în urina cu un pH bazic sau acid. Pot fi cauzate de afecțiuni ale tubilor renali, ce induc insuficiența renală. Uneori se regăsesc în urina care a fost refrigerată.

Cistină.

Cistina este un aminoacid ce poate cauza formarea cristalelor urinare și calculior renali. Pietrele la rinichi cauzate de cistină sunt în general de dimensiuni mai mari în comparație cu alte tipuri de pietre. În rare cazuri, pot să apară pe un fond genetic. Cristalele regăsite în urină prezintă o formă hexagonală și adesea sunt incolore.

Leucina.

Aceste cristale sunt sub forma unor discuri în care se regăsesc inele concentrice, culoare lor fiind galben-maro. Cristalele de leucină nu se găsesc în mod normal în urină, acestea se găsesc atunci când urina devine acidă. Sunt simptomul comun a unei boli hepatice.

Tirozina.

Cristalele de tirozină se găsesc în urina acidă, apariția lor poate fi determinată de boli metabolice. (1)

Unele medicamente, în special cele cu acțiune antimicrobiană și antivirală, se pot cristaliza în urină, atunci când sunt administrate pe perioade îndelungate sau în cantitate crescută. Ocazional, antibioticele, în special amoxicilinele și fluorochinolonele pot induce cristaluria. (3)

Simptome comune

  • febră
  • dureri severe localizate în zona rinichilor sau a abdomenului
  • urinare frecventă și durere în timpul urinării
  • apariția sângelui în urină (hematurie)
  • urină cu aspect tulbure și miros puternic
  • greață sau vomă
  • icter
  • stare de oboseală (1, 2)

Diagnostic

În principal se va apela la recoltarea unei probe de urină pentru sumarul de urină. Sumarul de urină analizează proba din punct de vedere fizic, chimic și microscopic. Se va urmări aspectul, culoarea și turbiditatea probei recoltate. Bilirubina de exemplu, poate modifica culoarea urinei, dându-i o nuanță mai închisă. Ulterior, proba de urină va fi analizată la microscop, unde vor identificate cristalele.

În funcție de rezultate, se pot cere teste adiționale, ca de exemplu teste sangvine pentru determinarea cantității de bilirubină sau colesterol.

Dacă în proba de urină se regăsesc diferite tipuri de cristale, în cantități mari, există posibilitatea ca pacientul să prezinte calculi renali. Cu toate acestea tratamentul nu este întotdeauna necesar, deoarece aceste formațiuni se pot elimina de la sine prin urină, uneori însoțite de durere sau nu. Trebuie să se ia în considerare faptul că unele medicamente cât și dieta alimentară pot influența numărul de cristale care se regăsesc la examenul urinei. (2)

Tratament

Cel mai bun mod prin care poate fi prevenită cristaluria este prin consumul unei cantități mai ridicate de apă. Apa ajută la diluția concentrației de substanțe chimice, fiind astfel o metodă de prevenție a formării cristalelelor. De asemenea, alimentația poate influența apariția cristalelor; astfel, se recomandă în special reducerea cantității de proteine ingerate și evitarea alimentelor cu un conținut crescut de sare.

Cristaluria ce nu apare în urma evoluției unei afecțiuni, poate fi prevenită. În unele cazuri chiar și cristaluria indusă de factori genetici, poate fi remediată prin schimbarea stilului de viață și a alimentației. (1)

Data actualizare: 03-03-2020 | creare: 03-03-2020 | Vizite: 103
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.