De ce persistă simptomele bolii Lyme după tratament? (Studiu)

Un studiu realizat de cercetători de la Northwestern University aduce o posibilă explicație pentru persistența simptomelor la pacienții tratați pentru boala Lyme. Studiul evidențiază faptul că fragmente ale peretelui celular bacterian – mai precis peptidoglicanul provenit de la Borrelia burgdorferi – pot persista în organism mult timp după eliminarea agentului infecțios, declanșând un răspuns inflamator prelungit asemănător cu ceea ce se observă în long COVID-19.
Simptomele persistente după tratamentul bolii Lyme, cunoscute sub denumirea de boală Lyme post-tratament (BLPT), afectează aproximativ 14% dintre pacienții care au fost tratați prompt cu antibiotice. Aceste simptome includ oboseală severă, tulburări cognitive, dureri articulare și musculare, dar mecanismele biologice care le susțin nu erau până acum pe deplin înțelese. Unele teorii recente au sugerat că remanența antigenică – prezența fragmentelor din agentul infecțios în absența infecției active – ar putea juca un rol central în perpetuarea inflamației.

Despre studiul actual

Coordonat de microbiologul Brandon L. Jutras, studiul publicat în revista Science Translational Medicine a urmărit distribuția și persistența peptidoglicanului (component structural al peretelui bacterian) în organismul șoarecilor, utilizând metode în timp real de urmărire moleculară. Cercetătorii au comparat comportamentul peptidoglicanului de la Borrelia burgdorferi cu cel provenit de la alte bacterii. În paralel, au analizat și probe de lichid sinovial de la pacienți cu artrită Lyme, tratată anterior cu antibiotice.

Elemente-cheie ale metodologiei

• Model animal murin modificat pentru a urmări biodistribuția peptidoglicanului în vivo  
• Validare prin analize moleculare și histologice ale ficatului și sângelui  
• Analiza lichidului sinovial la pacienți umani cu artrită Lyme  
• Profil transcriptomic al celulelor mononucleare din sângele periferic  

Rezultate

Persistența peptidoglicanului în ficat

Studiul a arătat că peptidoglicanul provenit de la Borrelia burgdorferi este diferit chimic față de cel al altor bacterii. După moartea bacteriană (prin antibiotice sau sistemul imunitar), fragmentele de perete celular migrează în ficat, unde sunt fagocitate de celule Kupffer și hepatocite. Aceste celule nu reușesc să degradeze complet structura modificată, ceea ce permite persistența materialului bacterian pentru săptămâni sau chiar luni.

Relevanță clinică pentru artrita Lyme

În lichidul sinovial al pacienților tratați care prezentau artrită Lyme, cercetătorii au identificat fragmente de peptidoglican persistente, chiar și la luni după finalizarea terapiei antibiotice. Aceste resturi moleculare sunt asociate cu inflamație locală și răspuns imun aberant, necorelat cu o infecție activă.

Răspuns imun variabil la nivel individual

Studiul subliniază faptul că răspunsul inflamator variază în funcție de susceptibilitatea genetică individuală. La unii pacienți, sistemul imunitar reacționează excesiv la peptidoglicanul persistent, favorizând un tablou clinic cronic, în timp ce la alții, aceste molecule sunt practic ignorate.

Impact sistemic detectabil

Pe lângă efectele locale (artrită), cercetătorii au observat și modificări sistemice:

• Proteine secretate similare cu cele găsite la pacienți cu boli cronice post-infecțioase
• Alterări ale metabolismului energetic în celulele mononucleare din sânge  

Aceste descoperiri sugerează o legătură între peptidoglicanul persistent și manifestările sistemice din BLPT.

Implicarea în viitoare direcții terapeutice

Având în vedere că antibioticele nu reușesc să elimine peptidoglicanul persistent, autorii sugerează noi abordări terapeutice:

• Anticorpi monoclonali direcționați împotriva peptidoglicanului  
• Terapii antiinflamatoare țintite (similar celor folosite în reumatologie)  
• Teste diagnostice noi pentru a detecta prezența fragmentelor antigenice în absența infecției active

Concluzii

Acest studiu oferă o explicație biologică solidă pentru simptomele persistente după boala Lyme și deschide calea pentru o schimbare de paradigmă în tratamentul BLPT. În loc să se insiste asupra eliminării unei infecții care poate să nu mai fie activă, ar trebui vizată neutralizarea moleculelor inflamatorii persistente, precum peptidoglicanul specific Borrelia.

Mai mult, această cercetare întărește ideea că anumite boli cronice post-infecțioase, precum long COVID-19, pot avea o etiologie comună, bazată pe persistența antigenică și inflamația maladaptativă. Astfel, boala Lyme post-tratament ar putea deveni un model de studiu valoros pentru înțelegerea și tratarea altor sindroame cronice post-infecțioase.